vineri, 17 august 2012

Gura Portiței (Portița)

Un loc inedit pentru cei care vor să petreacă un pic de timp la mare este Gura Portiţei, un sat de vacanţă izolat pe un grind dunărean şi despărţit de stresul cotidian şi de maşini de lacul Goloviţa. La Gura Portiţei se poate ajunge doar cu bacul sau cu şalupa rapidă din Jurilovca, unde se poate lăsa maşina într-o parcare păzită. Traversarea în sine este o aventură frumoasă. Mai lentă cu vaporul decât cu şalupa, întinderea uriaşă a lacului Goloviţa impresionează. Ajunşi la Portiţa, totul este alb, albastru stuf şi nisip. Într-adevăr, în satul de vacanţă s-a făcut un real efort, aş putea spune unic pe litoralul românesc, de a integra construcţiile în peisaj şi de a respecta cât decât materialele, formele şi culorile construcţiilor tradiţionale din Delta Dunării şi de pe litoral. Până şi toaletele sunt integrate în peisaj! Fie în camere spaţioase, la căsuţe sau la cort, fiecare poate găsi ceva pe gustul său pentru o şedere plăcută. La meniu, peşte de tot soiul. Un amănunt trebuie menţionat: preţurile nu sunt tocmai mici şii alternative nu sunt decât tot pe ţărm, la Jurilovca. Totuşi, nu sunt nici exagerate sau nelalocul lor.
Odată instalaţi, vă puteţi relaxa pe plajă sau face o tură cu hidrobicicleta prin lagune. Nuferi, egrete sau pescăruşi vor fi tovarăşii de plimbare.

Gura Portiţei (Portiţa)

An original place on the Romanian seaside to spend a few days is Gura Portiţei. It is a summer village isolated on a narrow strip of land at the edge of the Danube Delta, where stress, cars and the worries of everyday life cannot follow. You can reach it only by boat, crossing Goloviţa lake, from Jurilovca. You can leave your car there in a guarded parking space. In Portiţa, eyes get accustomed with a different perspective, one filled with sand, blue and fresh green. Indeed, a real effort was made to build the resort with materials resembling the ones used for the vernacular constructions in the Danube Delta, like reeds. Walls are whitewashed and a lot of blue is used for doors, windows or eaves. Even the toilet facility is built so that it blends in perfectly. You can stay in spacious rooms, small camp houses or tents, at your leisure. On the menu: lots of fish of all sorts. Prices are a bit high and there are not stores except in Jurilovca but they are still reasonable. 
Once settled down, you can hit the beach or take a ride on the waterbicycle, ideal to take a closer look at the waterlilies, egrets and all storts of wildlife. 



















joi, 16 august 2012

Mânăstirea Arnota

Rămăşiţele pământeşti ale Voievodului Matei Basarab au fost înmormântate la Arnota pentru ca, după o viaţă plină de peripeţii şi o moarte prilejuită de amărăciuni, măcar somnul de veci să-i fie tihnit.
Într-adevăr, Matei Basarab a ajuns în scaunul domnesc la înaintata vârstă de 51 de ani, după o luptă pe viaţă şi pe moarte cu Domnitorul Leon Tomşa (1629-1632). Mai mult, el nu era din familia domnitoare a Basarabilor, ci se trăgea, ca şi Neagoe Basarab (1512-1521) din spiţa boierilor Craioveşti, şi la fel ca el şi-a zis "Basarab" pentru a se legitima. Lupta sa pentru scaunul domnesc a fost însă susţinută de facţiunea boierească pâmânteană ce respingea influenţa tot mai mare asupra politicii a bierilor greci sau de origine grecească.
Prima încercare de a lua tronul, în 1630 a fost nereuşită, Aga Matei din Brâncoveni pierzând bătălia de la marginea Bucureştilor şi abia scăpând cu viaţă refugiindu-se la Tismana şi apoi în Transilvania. Locul bătăliei este şi acum marcat cu o cruce de piatră ridicată de Tomşa. Ea se află lângă Biserica Slobozia, la intersecţia Bulevardului Cantemir cu Bulevardul Mărăşeşti (acolo era la mijlocul secolului 17 marginea oraşului!).
Reuşind să ia tronul 2 ani mai târziu, Matei Basarab avea să aibă o domnie lungă de 22 de ani (a treia după Mircea cel Bătrân şi Contantin Brâncoveanu) marcată prin renaştere culturală dar şi mai multe războaie.
Matei Basarab a fost probabil cel mai mare ctitor al Ţării Româneşti, ridicând zeci de biserici şi refăcând multe altele ruinate în timp. Ctitoriile sale s-au întins şi la sud de Dunăre (Vidin) sau în Transilvania (Turnu Roşu).
Domnia sa a fost marcată de războaiele cu Domnitorul Vasile Lupu al Moldovei (1632-1653) şi aliaţii săi turci sau cazaci. Trei războaie a câştigat Matei Basarab (1637,1639 şi 1653), ultimul soldându-se cu pierderea tronului pentru Vasile Lupu după înfrângerea de la Finta.
Din nefericire, bătrânul voievod care la 73 de ani încă lupta călare în fruntea oştenilor săi, suferind şi de o rană primită la Finta, a murit la scurt timp după. În ultimele sale zile a izbucnit răscoala seimenilor (soldaţi mercenari tocmiţi în număr mare de Matei Basarab pentru a putea face faţă duşmanilor, nerecompensați la nivelul așteptărilor) ce va devasta ţara Românească în timpul domniei succesorului său, Constantin Şerban (1654-1658). Înmormântat iniţial la Târgovişte, trupul neînsufleţit al domnitorului a fost mutat la Arnota, pe contraforturile Masivului Buila-Vânturariţa, unde se odihneşte şi astăzi.
La mânăstire se poate ajunge cu maşina, pornind de la Mânăstirea Bistriţa, pe drumul de pământ ce deserveşte şi cariara de piatră din apropiere. De lângă mânăstire puteţi admira o privelişte superbă a văilor subcarpatine, până departe.
Bisericuţa mânăstirii este aceeaşi de pe vremea lui Matei Basarab, cu modificări din vremea lui Constantin Brâncoveanu. Mormintele domnitorului şi al tatălui său, boierul Danciul din Brâncoveni, căzut în 1600 la Bătălia de la Şelimbăr, se află în pronaos. Piatra tombală a voievodului a fost sculptată de meşterul sibian Elias Nicolai, cu o frumoasă inscripţie în slavonă (traducere poza 6). De asemenea, pot fi admirate stema Ţării Româneşti şi panoplii de arme, în ton cu domnia războinică a voievodului (Am citit despre acestea prima dată pe Art Historia, blogul lui Radu Oltean). Pictura bisericii este superb restaurată, în pronaos fiind pictat ctitorul şi neamul său. Chiliile au fost în mare parte refăcute în secolul 19 în stil neoclasic, odată cu Mânăstirea Bistriţa, înconjurând ca un brâu de linişte micuţa biserică şi comorile sale. 

Fotografii: Mirela Bena

Mânăstirea Arnota

Prince Matei Basarab's earthly remains were burried at Arnota Monastery so that in death he may have the peace he could not have in life.
Indeed, he gained the throne of Wallachia at the respectable age of 51, after a struggle to the death with Prince Leon Tomșa (1659-1632). Furthermore, he was not even of the ruling Basarab family but of the boyar family of the Craiovești, like Neagoe Basarab before him (1512-1521). This is the reason why, like his predecessor, he named himself "Basarab". His struggle was supported however by the boyar party opposed to the growing influence of greek or foreign boyars who were infiltrating the elite of Wallachia since several decades.
His first attempt to take the throne was unsuccessfull, a battle at the outskirts of Bucharest in 1630 being lost by Matei. He was forced to take refuge in Tismana monastery and then in Transylvania. The place of the battle was marked by a stone cross which stands today, near Slobozia Church, at the crossing of Cantemir and Mărășești boulevards (now only a 10 minute walk from the center, then the edge of the town).
He succeeded in taking the throne 2 years later and inaugurated the third longest reign in Wallachia (after Mircea the Old and Constantin Brâncoveanu), one with great cultural and military achievements.
Matei Basarab built or repaired the most churches and monasteries among Romanian princes, vital for the transmission of culture and tradition through the ages. He even built churches outside the realm, in Vidin (Bulgaria) or Transylvania (Turnu Roșu).
His reign was troubled by three wars with rival Vasile Lupu of Moldova (1634-1653) in 1637, 1639 and 1653. In the last war, Lupu lost the decisive battle of Finta, although he was allied with the powerful Zaporozhian Cossacks, and with it his throne. However, Matei Basarab was also wounded in the battle (which he led at the age of 73) and soon expired in his capital of Târgoviște, while his unpayed mercenaries ignited the revolts which would devastate Wallachia during the reign of his successor. His grave was moved shortly after to Arnota Monastery, in the Buila-Vânturarița Mountains.
The monastery can be reached by car thanks to a dirt road which serves a rock quarry nearby. It starts at Bistrița Monastery, at the foot of the mountain. From Arnota one can embrace a fatastic view of the valley and plains. 
The church was preserved from the times of Matei Basarab, with additions by Contantin Brâncoveanu. In the narthex are found the graved of the prince and his father, Danciu of Brâncoveni. He fought with Michael the Brave (1593-1601) and fell at Șelimbăr, the battle which brought about the conquest of Transylvania (1600). The princely tombstone was made by Elias Nicolai, a craftsman from Sibiu, decorated with the emblem of Wallachia and war panoplies. I first noticed this detail reading on Art Historia, Radu Oltean's blog. The frescoes in the interior are beautiful, depicting the princely family. The cells of the nuns were rebuilt in the 19th century in neoclassic style at the same time as Bistrița Monastery.

Pictures: Mirela Bena






vineri, 10 august 2012

Mânăstirea Bistriţa

Bistrița a fost o falnică mânăstire medievală, ctitorită acum mai bine 500 de ani de o familie boierească foarte puternică pe atunci, Craioveștii. Având curtea mai întâi la Strehaia iar apoi la Craiova, boierii Craiovești dominau viața politică din Țara Românească, fiind 4 frați: Barbu -  mare ban al Olteniei, Pârvu - vornic, Danciu - ocupând pe rând diverse funcții în divanul domnesc și Radu - postelnic.
Atât de mare era influența lor încât au intrat în conflict cu Voievodul Mihnea cel Rău (1508-1509) care a asediat și distrus mânăstirea iar pe boieri i-a surghiunit. Scăpând totuși cu viață, Craioveștii au revenit cu ajutor turcesc și l-au alungat pe domn, care avea să fie asasinat un an mai târziu la Sibiu. Tot ei i-au scornit porecla de "cel rău", cu care a și rămas în istorie, încă o dovadă că aceasta este scrisă de învingători și de cei puternici. 
Familia Craioveștilor avea chiar să reușeașcă să urce pe unul de-al lor pe tronul Țării Românești, pe Neagoe Basarab (1512-1521). Se presupune că acesta a fost copil din flori al lui Pârvu, deși Neagoe și-a construit o descendență din Basarabi (Basarab cel Tânăr zis Țepeluș Vodă) și din acest motiv s-a intitulat "Neagoe Basarab", ca să fie clar pentru toată lumea!
În timpul luminatei sale domnii, mânăstirea avea să fie reconstruită și va rămâne o mânăstire importantă în Țara Românească. Prestigiul său este sporit de aducerea, de la Constantinopol, în sfântul lăcaș, a moaștelor Sfântului Grigore Decapolitul. Totuși, cu trecerea anilor mânăstirea a avut de suferit, mai ales de la cutremure, iar în secolul 19 era deja în stare foarte proastă.
Așa se face că mânăstirea pe care o vedem astăzi nu este deloc cea ctitorită de Craiovești. Cum ar fi putut să fie, în acest grandios stil neoclasic? Nu, forma actuală a mânăstirii datează din perioada domnilor Gheorghe Bibescu (1843-1848) și Barbu Știrbei (1848-1856 cu întrerupere).
Remarcabilă este pictura interioară, fost executată în stil neoclasic de Gheorghe Tattarescu (1820-1894). Interioarele sunt de catedrală prin proporțiile uriașe ale bolților și frumusețea frescelor.
Pe un delușor lângă mânăstire se păstrează din vremea Craioveștilor doar bolnița. Contrastând prin mărime și stil, este o mică mărturie din zbuciumatele vremuri feudale cu voievozi și turci, ce a ajuns până în zilele noastre.

Bistriţa Monastery

Bistriţa was was an important medieval monastery founded about 500 years ago by an important boyar (noble) family, the Craioveşti (from Craiova, Oltenia region). They dominated the political scene for several decades and were at one time a formidable clan made up of four brothers: Barbu - ban (governor) of Craiova and Oltenia region, Pârvu - vornic (handling internal affairs of the realm), Danciu - with several high ranks in the princely council and Radu - postelnic (handling the protocol of the prince).
Such was their influence that they entered into conflict with Prince Mihnea the Mean (1508-1509) who besieged and reduced Bistriţa Monastery to rubble. The Craioveşti somehow escaped and with help from the Ottomans, they overthrew Mihnea, who was assassinated one year later in Sibiu. Skillfull proagandists, they entrenched this nickname "the Mean" into popular consciousness, another proof that history is written by the powerful, by the winning party. 
The Craioveşti family shall even succeed into putting one of their own on the throne of Wallachia, Neagoe Basarab (1512-1521). It is thought that he was a natural child of Pârvu Craiovescu. However, Neagoe built himself a legitimate princely descendance from the ruling Basarab family and this is why he went down in history as "Neagoe Basarab". 
His reign was enlightened, developing the arts and building Curtea de Argeş Monastery. He also saw Bistriţa Monastery rebuilt and it remained an important monastic center in Wallachia (the relics of Saint Gregory of Decapolis were brought here). However, the passing centuries left their mark and the monastery was in a very bad state in the 19th century. Princes Gheorghe Bibescu (1843-1848) and Barbu Știrbei (1848-1856 with interruption) rebuilt it completely in neoclassic style and it was painted by the main Romanian neoclassicist Gheorghe Tattarescu (1820-1894). The old medieval monastery now looks like a first class cathedral, something rather unusual in the foothills of the Carpathians. 
On a small hill near the monastery, only the secondary, smaller church, which belongs to the main monastery, remains from the times when boyars feuded and the Turks crossed the Danube into medieval Wallachia.   
    





miercuri, 8 august 2012

Horezu

Horezu este un mic oraş subcarpatin, un punct excelent de plecare pentru a explora zona mânăstirilor şi culelor din Vâlcea despre care am tot vorbit în ultimele articole. Este renumit pentru olarii care realizează adevărate opere de artă iar şoseaua principală ce trece prin oraş este plină cu tarabe unde turiştii găsesc o ofertă variată de obiecte de lut bogat decorate.
Totuşi, stând în satul vecin Măldăreşti, prin Horezu ne-am plimbat foarte puţin. Am reuşit să fac câteva poze unor frumoase vile vechi din centru, care demonstrează faptul că oraşul era prosper acum 100 de ani. Unele clădiri sunt în restaurare. Scurta plimbare nu a fost nicidecum suficientă pentru a vedea toate punctele de interes din oraş, dar vom reveni.

Fotografia 2: Mirela Bena

Horezu

Horezu is a small town at the foot of the Carpathians, an excellent starting point to explore the region, its monasteries and fortified boyar houses. It is renowned for its potters. They make a large variety of beautifully decorated objects which can be found for sale all over town. 
Since we stayed in the neighbouring village of Măldăreşti, we only took a short walk in Horezu. We took a few pictures in the center. Some building are being restored and there are many houses and villas which show the town was prosperous 100 years ago. We haven´t seen yet all the points of interest in the town but with its strategic position in such a beautiful region, we shall surely return.   

Picture 2: Mirela Bena



vineri, 3 august 2012

Piramidele de la Slătioara

Stând lângă biserica cu potecaşi, m-am întors un moment şi iată ce am văzut! O râpă, dar o râpă foarte interesantă ca formă. Este mai mică decât Râpa Roşie de la Sebeş, dar e listată şi ea ca arie naturală protejată, sub numele "Piramidele de la Slătioara", cum aveam să aflu de pe un panou aflat la drumul principal.

The Slătioara Pyramids

I was standing near the church with rangers when I turned around and saw this! An interesting looking cliff, smaller than the Red Cliffs of Sebeş. It turns out it is listed as a protected area and is a regional attraction, although I never heard about it before.