joi, 27 septembrie 2012

Roşia Montană - rezervaţie arhitecturală

Ce îmi place cel mai mult la Roşia Montană? Casele! Cel mai valoros aspect al comunei sunt vestigiile arheologice şi nici natura nu e mai prejos, dar rezervaţia arhitecturală de case din Roşia Montană mă încântă în mod deosebit. Majoritatea caselor din centrul Roşiei sunt monument istoric şi ocrotite prin lege.
Unele sunt vechi de sute de ani, clădite din piatră sau bârne de lemn, cu contraforţi, cu prispe înalte, cu porţi masive, cu geamlâc sau cu acoperiş frânt. Altele sunt relativ recente, de numai câţiva zeci de ani, dar foarte frumoase pentru că sunt construite înainte de invazia materialelor de construcţie ultramoderne. Din păcate unele case sunt abandonate iar altele chiar demolate de Roşia Montană Gold Corporation, care în acelaşi timp are în proprietate un număr foarte mare de case, la unele lucrând să le repare. Evident, iniţiativa lor nu este fără contraparte, fiind vorba de speranţa demarării proiectului minier. 
Timpul pare îngheţat la Roşia Montană, aşteptând un deznodământ, dar comuna ne aşteaptă să fie admirată.

Roşia Montană - architectural reservation

What I like best in Roşia Montană? The houses!  While the archeological sites are its most valuable elements and nature is simply beautiful, Roşia Montană´s architectural reservation is mindblowing. Most are historical monuments protected by law.
Some houses are hundreds of years old. They may be built in stone or wood beams. They may have high porches, massive front gates or roofs with broken angles. Some recent houses are also very beautiful because they are made a few decades ago when traditional building materials were still being used.
Unfortunately some houses are abandoned and some were demolished by the Roşia Montană Gold Corporation. The corporation owns many houses and on some of them are being repaired. The price for this is very high, though, because they still hope to be allowed to start the mining project which would destroy most of the area...
Time seems frozen in Roşia Montană, waiting for an outcome. In the meantime, you can still come and visit the village, to admire all its marvels.















joi, 20 septembrie 2012

Fânfest ediţia a 7-a la Roşia Montană

Au trecut deja 3 ani de când am fost prima dată la Roșia Montană. Atunci am fost impresionat de frumusețea naturală și bogăția arhitecturală și arheologică a localității, perla Munților Apuseni. Poate în niciun alt loc în România nu găsești laolaltă un loc așa frumos, o așezare de munte așa pitorească și pe deasupra vestigii antice legate de momentul critic al cuceririi romane. Anul acesta am zis că e musai să merg la Fânfest, chiar și dacă pentru ultimele 2 zile. Astfel, vineri dupămasa am pornit vijelios din București și în 7 ore eram la Roșia, mai exact în Țarina, unde ne-am cazat (poza 2). Curtea era plină de corturi (poza 1) pentru că foarte aproape era platoul unde a fost organizat Fânfest anul acesta. Din mașină direct la scenă unde în acel moment concerta Rehab Nation. A dansa pe ritmuri de oraș între dealuri cu cerul înstelat deasupra a fost o senzație foarte curioasă. Se mai dansează sub cerul liber la mare, în Vama Veche, dar pe dealuri la marginea pădurii? A fost foarte frumos.
A doua zi eram plin de chef de a prinde cea mai aglomerată zi în Roșia Montană. Am urcat iar pe platou (Reduta Fânfest) unde erau Roșia copiiilor, Buticul și Lounge-ul. Aici m-am întâlnit cu niște prieteni (unioniști) și am stat și eu la prezentarea/dezbatere despre fenomenul ultras, una din multele interesante din perioada Fânfest (regretam iar că am ajuns doar sâmbătă naopte). Partea cea mai interesantă a fost despre deplasările făcute urmărind meciurile echipelor de club sau echipei naționale. Apoi am coborât în sat unde mă așteptau atracții la tot pasul. Am trecut repede prin talcioc, să rezist tentațiilor (eram cu buget restrâns). Am intrat să vizitez expoziția MoNUmenteUitate la Biserica Unitariană  pentru că prin ei am descoperit sumedenia de reședințe nobiliare din România și astfel am început să le descopăr în călătorii. Am vizitat Muzeul Rezistenței, unde erau expuse numeroase afișe și slogane folosite în campania Salvați Roșia Montană de-a lungul anilor. Mi-am amintit cu plăcere că la ultimele manifestații am participat și eu și m-am uitat cu mult interes la exponatele mai vechi de prin anii 2004-2006. Am făcut o plimbare până la biserica romano-catolică, cea mai mare din centru, unde am admirat cimitirul vechi. Satul era un furnicar. Ca și într-un weekend la mare, mă întâlneam cu prieteni la tot pasul. În tot acest timp, am evitat cu orice preț să intru în contact cu orice are de-a face cu RMGC (Roșia Montană Gold Corporation), precum "Muzeul" Aurului. Acesta de fapt nu este un muzeu în adevăratul sens al cuvântului, nefiind omologat de Ministerul Culturii. Mai mult, intrarea acestuia este gratuită, ceea ce este cam suspect. Nu în ultimul rând, cei care îl vizitează sunt trecuți automat ca fiind susținători ai proiectului de minerit cu cianuri! 
În aceeași seară am stat la un foc de tabără ascultându-l pe Mihai Goțiu povestind despre Roșia Montană, despre cum a descoperit el localitatea și multe povești din ultimii ani de luptă pentru salvarea ei. Îmi pare rău că nu l-am prins cu o seară înainte pe Sorin Jurcă, cu care m-am împrietenit acum câțiva ani. După focul de tabără am mai dat o tură pe la concert.
Duminică - ultima zi - a fost organizată manifestația anti RMGC  la care au participat mulți dintre cei veniți la Fânfest. Ne-am strâns efectiv de pe dealuri și cărări și am coborât ca un șuvoi pe strada principală până aproape de accesul galeriilor vizitabile. Manifestația a fost un succes iar jandarmeria felicitată pentru modul cum a încadrat-o. Fânfest se încheia, oamenii începeau să plece din Roșia Montană.
Noi am mai rămas o zi pentru a ne bucura de liniște și pentru a reface o plimbare până la Piatra Corbului unde este atât de frumos.

Fânfest 7th edition at Roșia Montană

Three years have passed since I first visited Roșia Montană. I was impressed then by the natural beauty and the vernacular architecture of the site, also rich with archeological relics linked to the Roman conquest of Dacia. It is unique in that sense in Romania. I decided this year that I must get to Fânfest, even if only for the last 2 days. Fânfest (litlerally "hayfest") is a festival born as a resistance movement to an industrial development plan including the opening of a gold mine operated with cyanide. This megalomanic plan of 
Roșia Montană Gold Corporation  would basically spell the end of the community, which would be littered with mountains of tailings and a huge dam a cyanide lake. Most archeological treasures, Dacian and Roman galleries, would be lost in the process and the area would be a wasteland after only 17 years of operation. The corporation has already bought out numerous villagers and now there is a standoff between the corporation on the ones who would not leave and have their homes destroyed.
On a Friday evening we left Bucharest and after 7 hours we were in Roșia Montană. We slept in the Țarina area of the village (picture 2). A lot of people were camping in the villagers' yards (picture 1). From the car I went almost straight to the music scene were romanian reggae group Rehab Nation. It was very peculiar to dance on the hills with the open sky above. I only danced on the beach before, in Vama Veche, and still this was better.
After a few hours of sleep I was ready to face the busiest day of the festival. The village was bustling with people. I went up on the plateau again, where the scene was (called the Fânfest Redoubt). There were also activities for children, art exhibitions, a boutique with souvenirs and the lounge. I met some friends I kne from the unionist marches and we attended an interesting discussion about the ultras movement in Romanian football. The most interesting par was about all the travels following the clubs or the national team at the matches.
I then went in the village to see the other events. I started with the MoNUmenteUitate exhibit at the Unitarian Church. It is through this wonderful project that I discovered the myriad of manors in Transylvania, still mostly unknown, smothered by 40 years of communist improper use and 20 years of judicial problems involving their recovery by former owners and their families.
I visited the Resistence Museum, which tells the story of the opposition to the mining project since the early 2000s. There were lots of pictures and posters, some really funny or ironic, although the matter is very serious.
The village was full of people, I met there many friends, like I were at the seaside on a busy weekend.
Meanwhile, I did everything to avoid any contact with anything linked to the Roşia Montană Gold Corporation company. They have opened a "Gold Museum", which does not have the proper authorisations to function as a museum. Entrance is free, but those visiting shall be counted as supporting the cyanide mining project, an incorrect approach in my opinion. 
That evening I sat around a camp fire listening to Cluj journalist Mihai Goţiu tell about the resistance movement. I am sorry I didn´t catch Sorin Jurcă also, he is a local and a friend. After the camp fire session I went back to the last concert of the season. 
On Sunday, the last day, was the rally against the Roşia Montană Gold Corporation mining project. Streams of people were descending the valleys and the paths, converging on the main road towards the entrance of the Orlea mine, which is open for tourists. The rally was a success and the local authorities were congratulated for allowing it to unfold with no incidents. Fânfest was over and people were starting to leave.
We stayed another day to enjoy some quiet and to have some more strolls through the village and in the surroundings.











joi, 13 septembrie 2012

La Bălţi cu marşul unionist

După marșul unionist de la Cahul, urma în mod logic unul în celălalt oraș provicial al Republicii Moldovei, Bălți. Al doilea oraș al Republicii Moldova, a prosperat ca oraș de târg, fiind așezat la răscrucea mai multor drumuri ce duc spre Soroca, Orhei sau Chișinău. După război a fost industrializat conform planificării sovietice, atrăgând astfel în oraș o numeroasă populație rusofonă din alte părți ale Uniunii Sovietice. Și astăzi orașul are minorități rusești și ucrainiene importante. Marșul de la Bălți era o premieră de o asemenea amploare. 
Am pornit din București cu o seară înainte: drumul era lung. Am trecut la obișnuita vamă Albița (pe la Huși), apoi am urmat drumul spre nord de-a lungul Prutului. Din nou mi-au atras atenția casele vechi, pitorești, frumos colorate (foarte des în albastru) și din nou mașinile vechi, unele aproape de epocă (conservate, valoarea lor ar putea deveni destul de mare). 
După un drum extrem de lung (deh, drumurile) am ajuns la Bălți și am oprit în autogara de lângă strada Decebal (da, Decebal!), după care am pornit spre centru pe jos. Pe drum am văzut foarte puține case cu arhitectură și multe blocuri la fel de urâte ca și la Cahul. Apoi am ajuns pe strada Independenței, pietonală, ce duce la piața centrală, unde era în plină desfășurare manifestația comunistă. Ne-am oprit la umbră într-un parc lângă niște scuaruri enorme de flori, dar fără flori. În parc se afla bustul poetului național al Ucrainei, Taras Shevchenko. Nu mai auzisem de el, semn că nu prea trecusem Prutul (deşi are multe statui în mai multe ţări, inclusiv în România).
La acele ghivece pustii avea să aibă loc prima confruntare între unioniști și comuniști, pentru că aceștia din urmă au început să se prelingă din piață pe bulevard în jos și au luat poziție în fața noastră. După scurt timp au început să zboare spre noi, ca și la Cahul, ouă și roșii. Acestea erau în mare măsură ineficiente pentru că distanța mare între cele două "tabere" făcea că evitam proiectilele cu ușurință. Mai mult, nu de puține ori ouăle aruncate se spărgeau de crengile brazilor de deasupra aruncătorilor, plouând tot pe ei cu albuș și gălbenuș. Violenței unioniștii i-au răspuns cu flori (am oferit și am aruncat flori). Între noi se aflau două cordoane de polițiști coordonați de un șef care mie mi s-a părut destul de fioros (silueta în negru).
Organizatorii marșului de la Acțiunea 2012 au discutat de vreo două ori cu șeful trupelor despre marș, care nu avusese încă loc. După ceva timp, ne-am pus în mișcare pe strada Pușkin, încadrați de polițiști, moment în care s-a dezlănțuit iadul. Ouăle au fost înlocuite cu pietre iar contramanifestanții încercau cu disperare să rupă cordonul de polițiști. Erau pâlcuri de bătaie în regulă și o confuzie generală pe margini, în timp ce coloana unioniștilor mărșăluia. Cineva a dat cu șprei cu iritant de abia se mai putea respira pe o porțiune de stradă. Am experimentat o ciudată dilatarea a timpului specifică condițiilor cu adrenalină ridicată. În învălmășală au intervenit trupele speciale "Fulger". Cu toate acestea, o reporteriță a fost lovită în cap și evacuată, fapt despre care presa a relatat pe larg, și de asemenea o altă jurnalistă de la Infoprut a fost atinsă de o piatră. Până la urmă contramanifestația comunistă a fost blocată și izolată de marșul unionist iar participanții la acesta din nou escortați de poliție afară din oraș. 
Marșul de la Bălți a coalizat împotriva sa toate entitățile ostile românismului și ideii de unire sau măcar de apropiere a Republicii Moldova de România (nu îi voi menționa aici, nu am chef să le fac reclamă). Am fost surprins să constat acest lucru dar și impresionat să observ că evenimentul a avut un ecou major dincolo de Prut și chiar și în România, aș putea spune fără precedent de la evenimentele din 7 aprilie 2009. Perseverența românilor de a restabili legăturile peste Prut începe să dea roade. Din nou, pe 16 septembrie 2012 se organizează la Chișinău o manifestație cu o participare anunțată de 10 000 de români iar pe 21 octombrie una la Bucureşti. Unirea face puterea!  

Sursă antepenultima fotografie: Andrei Moraru


In Bălţi at the march for the union of Romania and Moldova

After the unionist march in Cahul, another one was logical to follow in the other big provincial town of the Republic of Moldova, Bălţi, in the north. Developping as a crossroad town with markets and fairs, Bălţi became the second city of Bessarabia. Afther the Second World War this dynamic accelerated as is got industrialized by the soviet authorities and a lot of different populations, including Russians and Ukrainians were attracted from the Soviet Union. Large minorities from these countries still exist in the city and such a big rally was a premiere.
We started off from Bucharest in the evening and travelled all night. Crossing at Albiţa (near Huşi), we followed the road north along the Prut river. My attention was again attracted by the village houses, most of them coloured in blue, and again a large number of really old vehicle models. Kept in good order and then restored, some could provbe to be pretty valuable.
Afther a long road, we reached Bălţi and parked near Decebalus street. It is interesting that in Moldova too there are references to the ancient kingdom of Dacia, precursor of Romania.
Walking towards the center I saw very few houses and a lot of ugly appartment buildings again, just like in Cahul. Then we reached Independence street which leads to the main square. There was unfolding the communist counter-manifestation. We waited in the shade in a park. In front of us were huge concrete flower squares but with no flowers in them. In the park was a statue of Taras Shevchenko, the Ukranian national poet. I never heard of him before, he is quite unknown in Romania, although he has many statues all over the world, including in my country. 
In front of the flower squares I mentioned would be the first standoff between Unionists and Communists, because the latter were trikling down the boulevard from their original location and facing us, with the police separating the two camps. Eggs, tomatoes and other objects started to fly in our direction, just like in Cahul. They were largely wasted because the distance was too big. In fact, the eggs thrown would often break up above the assailants in the pine tree branches, they were basically showering themselves. The Unionists aswered by presenting and throwing... flowers.  
The organizers of the rally from Acţiunea 2012 (as in Action 2012, marking 200 years since the first rapt of Bessarabia by Tsarist Russia) had to discuss several times with the chief of police before the rally could resume. We went towards Pushkin street and all hell broke loose. Eggs were replaced by stones and the countermanifestants (hooligans actually) were desperately trying to break past the police and get into a fight with us. Someone sprayed pepper spray and it was hard to breath on a whole section of the street. I experienced a strange dilation of time specific to high adrenaline conditions. Entering the scene were the "Fulger" (Thunder) special troops. Even so, a woman reporter was struck in the head by a rock and evacuated. The incident was widely reported by the media. Several other people were also hit, including a reporter from Infoprut. In the end, the Communist countermanifestation was isolated and the Unionist rally ended with the participants escorted by police vans outside the city. 
The Bălţi Unionist Rally coalesced against it all the entities hostile to Romanians and to Unionistm in the Republic of Moldova. I shall not mention all these groups, some small and quasi-unknown, so as not to give them free publicity. I was surprised to see this but also impressed that the event had a major echo on both sides of the Prut. The perseverence of Romanians striving to revive the ties over the fateful river are starting to bear fruit. On September 16th 2002 and October 21th, rallies shall be organized in Chişinău and Bucharest. Strength in unity!   














joi, 6 septembrie 2012

La Cahul cu marșul unionist

După ce am vizitat de mai multe ori Chișinăul, eram curios să văd și alt oraș din Republica Moldova. Ocazia a venit să merg la Cahul cu Acțiunea 2012 la un marș unionist. Marşul era primul organizat în acest oraș din sud, al treilea ca mărime după Chișinău și Bălți (excluzând Tighina sau Tiraspol care sunt controlate de autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană).
Cahul se află pe Prut, la 60 de kilometri la nord de Galați. Eu am asociat întotdeauna orașul cu Bătălia de la Cahul în care a fost înfrânt Ion Vodă cel Cumplit (1572-1574), singurul voievod care a spart monotonia declinului Moldovei după moartea lui Petru Rareș (1546) până la unirea sub Mihai Viteazul (1600). Se pare totuși că acea bătălie a avut loc lângă lacul Cahul, în Bugeac (acum în Ucraina) iar orașul se numește de fapt după o altă bătălie dintre ruși și turci din 1770, pe vremea când principatele dunărene deveniseră teatru de război pentru cele două imperii. Orice ar fi, în oraș tronează o statuie clasică a lui Ion Vodă (fotografia 4), în dreptul altarului Catedralei Arhaghelului Mihail (fotografia 5).
Am parcurs drumul de la București via Galați și apoi de-a lungul Prutului până în satul Oancea, pe unde se trece frontiera. În acest sat, două drapele românești flutură mândre lângă o troiță ce menționează prima atestare istorică a satului în 1521 (fotografia 1). Vom vedea că nu la fel stau lucrurile doar 5 kilometri mai departe, peste Prut.
Cahul se află pe înălțimi, dincolo de lunca râului. Din cauza secetei din vara aceasta, totul arăta pârjolit iar căldura era chinuitoare. Ca și Chișinău, orașul este organizat în mod sistematic cu străzile în aşezate în pătrate, pornind de la Universitate, singura clădire impunătoare din oraș (fotografia 2). Aceasta nu este foarte veche, a fost construită după Al Doilea Război Mondial. Poartă numele "Bogdand Petriceicu Hașdeu" - marele patriot și om de cultură român a fost judecător în oraș în 1856 când cele 3 județe, Cahul, Ismail și Bograd, erau ale Moldovei și apoi ale României. Se știe în ce condiții îndoielnice le-am pierdut apoi în 1878. Piața centrală este gigantică față de proporțiile orașului (fotografia 3): în afară de un număr relativ mic de blocuri de locuințe (fotografiile 7 şi 8) și câteva vile mai răsărite (fotografia 13), scăpate prin minune de vicisitudinile istoriei, localitatea este un sat (fotografiile 9 şi 10). Casele sunt doar cu parter și am fost surprins să constat că seamănă foarte mult cu ale noastre din Delta Dunării! Clădirile noi sunt extraordinar de urâte, fără nicio arhitectură (fotografia 12). Totuşi, oamenii sunt îndemnaţi, pe un ton ce seamănă mai mult a ordin, să-şi iubească oraşul (fotografia 11). Astfel de afişe a căror eficienţă este discutabilă pot fi întâlnite şi la Chişinău.
Marșul, cu la care au fost participanţi de pe ambele maluri ale Prutului, a început din periferie spre centru. Pe parcurs am făcut poze clădirilor și marșului. Manifestației noastre pașnice i s-a răspuns cu o contramanifestație violentă. S-a aruncat în noi cu ouă și obiecte contondente, poliţia fiind din păcate neputincioasă în a le preveni. Am ajuns totuși la statuia lui Ion Vodă și am încheiat marșul cu bine. Poliția ne-a escortat afară din oraș, iar eu am revenit să îmi iau mașina. Astfel am observat și afișe "Cahul, oraș balnear." Într-adevăr, se pare că orașul Cahul are și această caracteristică pe care nu am apucat să o explorez.  
Am rămas cu un gust amar că la Cahul, pe celălalt mal al Prutului, poate fi o asemenea ostilitate românismului. Totodată, ştiam că violenţele nu au fost cauzate de localnici, ci de grupuri aduse din alte părţi, așa cum vom vedea și la Bălți.

In Cahul at the march for the union of Romania with Moldova

After visiting several times Chișinău, I was curios to visit another town in the Republic of Moldova. I jumped at the occasion to see Cahul, attending an unionist march with Action 2012, who militates for the union of Romania and Moldova (see Bessarabia and History of Moldavia - Moldavia is the English term for the historic country up to 1859, Moldova for the Romanian region west of the Prut and the republic east of the Prut).
Cahul is the third urban centre of Moldova, excluding Tighina or Tiraspol, controled by the separtists in Transnistria. It is foud on the Prut river, just 60 km north of the major city of Galați in Romania. Cahul is a famous name in Romania, the name of a battle lost by Prince John the Terrible in 1574 against the Turks. In fact the battle took place much farther, by lake Cahul, then part of medieval Moldavia, today in the Ukraine. The town has its name from another battle, between the Russians and the Turks, in 1770. At the time the armies of these two empires battled in Moldova and Wallachia at will, at a time when the Romanian Principalities were powerless to decide their own destiny. Nontheless, the town of Cahul associated itself with the memory of Prince John, so its statue is found near Arhangel Michael Cathedral (pictures 4 and 5).
I traveled from Bucharest to Galați and crossed the Prut at Oancea, a village facing Cahul accross the river. In Oancea, two Romanian flags stand proudly next to a cross mentioning the first mention of the village: 1521 (picture 1). Just 5 kilometers farther, things are very different.
Cahul is found on hights dominating the river. The severe drought dried everything and was smothering the town. Like Chișinău, it has a grid plan, with the Bogdan Petriceicu Hașdeu University, built in the 1950's,  in its cente (picture 2)r. The Romanian writer and patriot was judge in the town in 1856, in the brief period (1856-1878) when the region belonged to Moldavia, then Romania. The central square is gigantic (picture 3). The town has few appartment blocks, very ugly ones (pictures 7 and 8) , and for the rest, small houses (pictures 9 and 10) and a few scattered historical villas (picture 13). It is in fact a large village. The houses resemble the ones in the Danube Delta, which surprised me. Any new building is exceptionally ugly and devoid of any idea of architecture (picture 12). However, a sign read: "People of Cahul, love your town!" (picture 11). Not sure if it is a plea or an order... Such signs can also be found in Chişinău and I´m not sure they are effective at all.
The march, with participants from Moldova and Romania, started from the edge of the town towards the square with the statue of Prince John. I took pictures the whole time. Communist sympathizers organized a violent counter-manifestation, throwing eggs and hard objects  at us. The police was not prepared nor equipped to deal with the disturbances. We finished the march allright though. The police escorted us out of the town, then I came back to get my car. I then observed signs mentioning that Cahul is also a bath city, an aspect I did not have time to explore.
I was very sad to see that just 5 km from Romania, on the other bank of the Prut, some people have such a reaction. I knew however, that the violent countermanifestation was not organized by the locals but by certain organizations who brought those people, just like in Bălți.