duminică, 31 martie 2013

Castelul Kemény de la Brâncovenești

Un pic la nord de Reghin, în localitatea Brâncovenești - care nu știu dacă are vreo legătură cu Brâncoveanu - se află castelul Kemény. Dacă la Bonțida am văzut dezolare materială, la castelul Kemeny tristețea este umană: de la sfârșitul celui de-Al Doila Război Mondial castelul servește pe post de spital pentru persoane cu boli psihice. Din această cauză, impresionantul ansamblu nu se vizitează în interior, iar silueta austeră, războinică aproape, devine un pic sinistră la gândul destinației pe care o are. 
La castel se poate ajunge urcând o scară abruptă și se pot vizita exteriorul și grădina. Aceasta se mândrește cu copaci seculari iar în spate sunt morminte, unele dintre ele recente. Familia Kemény a recuperat recent domeniul și urmează să reintre în posesia lui după ce spitalul va fi mutat. Lucrările din grădină, cred, fac parte din viitorul plan de amenajare a castelului. 
Eu am fost foarte nerăbdător să vizitez acest obiectiv, fie și doar la exterior, pentru că de el se leagă povestea unui personaj istoric tragic și fascinant: Principele Transilvaniei Ioan Kemény (1607, 1660-1662). 
Povestea acestuia am citit-o în "Cronologia lui Ioan Kemény" de Ștefan J. Fay (1919-2009). Am primit cartea de la părinții mei care au avut ocazia să cunoască autorul la reședința lui din Nisa. De autor am citit și cele 3 nuvele foarte frumos scrise din "Moartea Baroanei". În aceasta din urmă autorul surprinde 3 momente din istoria strămoșilor săi, printre care sacrificiul căpitanului lui Iancu de Hunedoara, Simion Kemény, în lupta de la Sibiu (1442). În cronologie povestește pe larg viața altui strămoș de seamă, Principele Ioan Kemény. Cronologia a fost inițial concepută spre a se dezvolta într-un roman istoric care nu a mai fost scris. Ar fi fost deosebit de interesant.
Kemény a fost prins în vâltoarea evenimentelor istorice din Transilvania, centrul Europei și țările române timp de 30 de ani. Intră la curtea Principelui Transilvaniei Gabriel Bethlen (1613-1629) și devine un curtean de seamă al lui Gheorghe Rákóczy I (1630-1648). În 1637 este trimis în țara românească cu un contingent transilvănean să-l sprijine pe Matei Basarab (1632-1654) în luptele cu Voievodul Moldovei,  Vasile Lupu (1634-1653). Cunoștea foarte bine realitățile politice ale vremii sale, atât privind Europa centrală cât și cea orientală, încă dominată de Imperiul Otoman și aliații lor tătari. Asupra Transilvaniei aveau să se abată vremuri tulburi din cauza acestora și din cauza ambiției nemăsurate a următorului voievod pe care-l va servi, Gheorghe Rákóczy al II-lea (1648-1660). Acesta avea să amestece Principatul Transilvaniei în războaiele din Polonia, denumite generic "Potopul", spre a obține coroana acelui regat. Expediția, condusă de însuși Ioan Kemény, a fost un fiasco. Ardelenii au intrat în Varșovia devastată de suedezi, dar au trebuit să se retragă aproape imediat iar pe drumul de întoarcere armata a fost distrusă de tătari. Căpeteniile, printre care și Kemény, au fost duși în captivitate în Crimeea, de unde avea să fie răscumpărat după câțiva ani. Între timp Transilvania era devastată de atacurile tătarilor: Otomanilor suzerani nu le-a convenit că principele Rákóczy a cutezat să poarte război fără permisiunea lor. Aceștia l-au destituit pe Rákóczy și l-au înlocuit cu Acațiu BarcsayRákóczy nu s-a lăsat prea ușor și cu sprijinul nobililor ardeleni, a luat armele. A fost bătut și rănit grav. A murit în următoarele săptămâni. Este momentul în care intră în scenă Ioan Kemény, ales Principe al Transilvaniei de nobilii care nu se puteau împăca cu tutela otomană. Îl învinge pe Barcsay care moare în captivitate. Aveau să urmeze doi ani de lupte între transilvăneni și otomani, primii sprijiniți și de habsburgi, care deja se pregăteau să își extindă influența în Europa Centrală. Nu se știe ce direcție ar fi luat istoria cu un Principat al Transilvaniei scăpat de suzeranitatea otomană dar neaservit austriecilor. Era planul lui Ioan Kemény. Nu a fost să fie: avea să moară la Seleuș, în luptă cu pretendentul turcilor, Mihail Apafi I (1661-1690). Sub domnia acestuia din urmă, Transilvania va trăi ultimele decenii de pax ottomanica, până la Asediul Vienei din 1683 și evenimentele ce vor urma. Rămâne memoria unui diplomat abil, un războinic viteaz și un conducător îndrăzneț în fața istoriei. 

The Kemény Castle in Brâncoveni

North of Reghin, in Brâncoveni, there is the Kemény Castle. If in Bonțida I saw material desolation, here it was about human desolation, for the castle is, since the Second World War, an insane asylum. The interior cannot be visited, and its austere, martial silhouette becomes a bit sinister at the thought of its destination. 
A steep flight of stairs leads to the castle. You can visit the exterior and the garden. You can admire secular trees and there are also a few graves, some of them recent. The Kemény family has recently recovered the domain (confiscated after World War 2 by the communists) and I think the works in the garden are related to their future plan for the castle. 
I was impatient to visit the castle for it is linked to a tragic and fascinating historic figure: Prince John Kemény of Transylvania (1607, 1660-1662).
I read his story in the book "The Cronology of John Kemény", by Ștefan J. Fay (1919-2009). I received the book from my parents who met the author on the French Riviera. Another book I read is "The death of the baroness", a collection of three very well written short stories. One of them is about the heroism of Simion Kemény at the battle of Sibiu (1442). The author is a descendant of the Kemény family and the chronology was supposed to be the basis of a historic novel. It's a shame it was never written, for the figure of John Kemény, and the times in which he lived in, are most impressive.
As a young nobleman he first served Prince Gabriel Bethlen (1613-1629), before acquiring greater status under his successor, George Rákóczy I (1630-1648). For instance, in 1637, he is sent with an army to aid the Prince of Wallachia Matei Basarab (1632-1654) in his stuggle with Vasile Lupu of Moldova (1634-1653). He knew very well the political realities of Central Europe as well as the Orient, the latter still dominated by the Ottomans and their Tatar allies. They shall be the cause of Transylvania's ruin under the next prince, George Rákóczy II (1648-1660). The young prince wanted to take advantage of Poland's weakness in the times of The Deluge to claim the Polish crown. Allied with Sweden, he marched on Warsaw, but the campaign was a debacle. His army was destroyed and its commander, Kemény himself, taken prisoner by the Tatars for a couple of years. The nobleman was ransomed by his relatives. In the meantime, Transylvania was being ransacked for daring to wage war without the Sultan's approval. An obedient prince, Akos Barcsay, was instated. Rákóczy tried to reclaim his seat but was defeated in battle and died of his woulds. That's when John Kemény steps on the front stage, elected by his fellow noblemen to lead the anti-ottoman resistance, with Austrian assistance. Barcsay was ousted and killed and for two more years the battles continued. It would be interesting to know what history would have had in store for a Principality of Transylvania independent of both the Turks and the Habsburgs. That was Kemény's plan. It was not meant to be, for the Turks were still far too powerful and succeeded in imposing Michael Apafi I as Prince of Transylvania. Kemény was defeated and killed in the battle of Seleuș. Transylvania was to enjoy two final decades of pax ottomanica until the Siege of Vienna and the events that would follow. The memory of a skilled diplomat, a courageous warlord and a daring leader in the face of history, lives on.           










luni, 25 martie 2013

Votaţi românii la Best City To Visit Travel Tournament 2013!

Am aflat de pe Blogosfera de turism şi Imperator Travel de Best City To Visit Travel Tournament 2013. Se pare că semifinalele se joacă între Bucureşti v.s. Granada şi Sibiu v.s. Buenos Aires. Românii conduc momentan, datorită mobilizării pe internet, nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, se votează până marţi 26 martie 2013 ora 1 dimineaţa. Aşadar, haideţi să urcăm România pe primul loc! Toată lumea ştie cât de frumoasă este capitala noastră europeană din 2007, Sibiu, iar bucureştenii ştiu cel mai că a noastră capitală naţională are stofă de destinaţie turistică şi de voie bună. Votaţi aici.
Sursa foto poza 2.

Actualizare: Avem finală românească! Bucureşti şi Sibiu sunt oraşele finaliste! Le puteţi vota aici
Actualizare: Sibiu este orașul câștigător! Capitala culturală a României (singura până în prezent) nu se dezminte. Felicitări Sibiu și să ne revedem curând! 

Vote for Romanians at the Best City To Visit Travel Tournament 2013

I found out from the Tourism Blog Community and Imperator Travel about the Best City To Visit Travel Tournament 2013. It appears the semifinals are between Bucharest and Granada, respectively Sibiu and Buenos Aires. Bucharest and Sibiu are in the lead for now, but voting continues until Tuesday, March 26th, 1 A.M. so support to the Romanian capital and the Romanian cultural capital of 2007 must remain strong! Go Romania! Vote here.

Update: We have a Romanian final! Bucharest and Sibiu are the finalists. You can vote for them here.  
Photo source picture 2.
Update: And the winner is Sibiu! Romania's only cultural capital (so far) is still a front runner. Congratulations Sibiu and hope to see you soon!


vineri, 22 martie 2013

Castelul Bánffy de la Bonţida

Am auzit prima dată despre Castelul Bánffy de la Bonţida la o conferinţă despre restaurare arhitecturală la care a vorbit doamna Csilla Hegedüs, care face parte din echipa Fundaţiei Transylvania Trust, care se ocupă de lucrările de acolo. Castelul arată ca pentru bombardament şi nu fără motiv, pentru că a fost jefuit, incendiat şi dărâmat de trupele germane la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai multe decenii a servit ca grajd sau material de construcţii, a fost în abandon, iar la sfârşitul anilor 90 când s-au început lucrările, poate că puţini credeau că fenixul mai poate renaşte din cenuşă. Au fost oameni care au crezut însă, şi s-au înhămat la o muncă de mai multe decenii, probabil, pentru că palatul Bánffy de la Bonţida era unul dintre cele mai frumoase ansambluri nobiliare din Transilvania. Au fost implicate autorităţile din România, Ungaria şi Marea Britanie. Poate aţi ghicit: Prinţul Charles de Wales este şi el implicat în acest efort, cum este şi Casa Regală a României prin Principesa Margareta a României. 
De la Proiectul Monumente Uitate am aflat de puzderia de castele şi ansambluri nobiliare de văzut în Transilvania, aşa că în excursia din concediu (în august 2012) am prevăzut să le vizitez pe unele dintre cele mai frumoase. De la Cluj am mers jumătate de oră spre Gherla până la Bonţida. 
Acolo, caniculă şi dezolare. Nemţii aceia chiar au făcut treaba temeinic. Au distrus castelul ca o măsură de represalii pentru că proprietarul său de atunci, Miklós Bánffy, ministru de externe al Ungariei, a iniţiat negocieri cu România pentru a ieşi din alianţa cu Germania. Negocierile respective nu au ajuns nicăieri, având în vedere ocupaţia unei părţi a Transilvaniei de către maghiari. Stricăciunile deceniilor care au urmat, în care parcul a fost distrus complet iar cărămida folosită ca material de construcţie, nu au făcut decât să aducă ansamblul într-o stare aproape de nerecuperat. Eu am rămas şocat în ce hal arată încă o bună parte din ansamblu după mai bine de 10 ani de lucrări. Asta nu face decât să mă impresioneze şi mai mult perseverenţa celor care lucrează la refacerea lui. 
Castelul Banffy de la Bonţida a revenit la viaţă acum. Se ţin deseori concerte în aer liber. O parte dintre clădiri sunt refăcute şi pot servi ca spaţiu de conferinţe sau spectacole, este şi o cafenea unde puteţi savura o îngheţată. Sunt multe panouri de informare şi multe planşe care arată lucrările în curs. Se face şi mult voluntariat la Bonţida. Aproape toate clădirile sunt acoperite acum iar procesul de degradare a fost stopat. Bineînţeles că vor trebui mulţi ani de muncă pentru a reface interioarele, fără a se putea probabil reface toate detaliile pierdute. Va trebui remobilat, având în vedere că tot ce conţinea odinioară castelul a ars odată cu el.
Am trecut şi eu pe lângă clădirile principale pe care le ştiam deja din poze. M-am uitat atent la turnul proptit de ani de zile, care nu ştiu prin ce minune inginerească va fi îndreptat şi salvat, dar ştiu că va fi. Am privit clădirea principală, încercând să mi-o imaginez cu toate decoraţiile neogotice de piatră intacte. Vor fi refăcute la un moment dat şi acelea. Într-o zi castelul va arăta din nou ca în imaginile de epocă, dar cel mai important este ca noi oamenii să nu mai repetăm greşelile trecutului. Nu ar strica să ne întrebăm din când în când, aşa cum este scrijelit, în engleză, pe un perete vechi: "suntem parte din soluţie sau din problemă?". Cineva a răspuns: "amândouă", dar fiecare are propriul răspuns.   

The Bánffy Castle in Bonţida

I first heard of the Bánffy Castle in Bonţida at a conference about architectural restoration where Ms. Csilla Hegedüs of the Transylvania Trust Foundation presented the activity on the site. The castle looks like it was in a war, and that's in fact what happened. It was looted, burned and destroyed by German troops at the end of World War Two. Then in the communist period it was used as a barn, the trees in the park were cut down for firewood and the brick used for construction. It lay abandoned until the end of the 1990's, when restoration works were started by people who believed in the rebirth of this phoenix. They were starting a labor of decades to undo what was done. Authorities from Romania, Hungary and the United Kingdom were involved, under the patronage of Prince Charles of Wales and more recently the Romanian Royal House. 
From the Project Monumente Uitate I learned that there are many castles, palaces and manors to be visited in Transylvania and in August 2012 we planned to visit some of the most important ones. From Cluj we traveled 30 minuted on the road to Gherla, stopping at Bonţida. 
There, scorching heat and destruction. I was literally aghast at what I saw. The German troops really did their job when destroying the buildings. They were exacting revenge on the owner, Miklós Bánffy, Hungary's foreign affairs minister at the time, who planned to leave the alliance with Germany. He tried to negotiate in secret with Romania a joint action but failed, not least because Hungary was at the time occupying part of Transylvania. The destructive process of the decades that followed was slower but finished off the park and further gnawed at the buildings in the architectural ensemble. It was close to the point of no return when restoration work started and I was shocked to see how it looked, even after more than a decade of activity. It makes me admire all the more the perseverance of everyone involved at Bonţida.
The Bánffy Castle is alive again. Outdoor concerts are held in the courtyard. Part of the buildings were repaired and can now be used for conferences or cultural activities. There is a cafe where you can have some ice cream. All over the domain there are information plates, including pictures about the work that was done on the site. There are a lot of volunteers at Bonţida coming every year. Almost all the buildings have their roof repaired and the destructive process was halted. It will take of course a lot more years to restore the interiors and to remake some of the intricate decorations and detail. Some elements shall probably never be recovered and the whole ensemble must be refurnished, for all precious things it once contained burned with it. 
I walked around the domain to see the main buildings I already knew from pictures. I watched closely the leaning bell tower. I don't know what feat of engineering will righten it up again but I know that somehow it will be saved. I contemplated the main building, trying to picture it with all its Neo-Gothic decorations intact. They will be rebuilt in time and the palace will again look like in its glory days. The important thing, though, is that the people don't repeat the mistakes of the past. "Are you part of the solution or are you part of the problem?" is scribbled on an old wall in the castle. Someone answered "both", but we each have out own answer. 




















luni, 18 martie 2013

Muzeul de Artă din Cluj

Muzeul de artă din Cluj se află într-unul dintre cele mai frumoase palate din Transilvania, Palatul Bánffy. A fost construit în 1785 de Gheorghe Banffy, guvernator al Transilvaniei (1746-1787-1822). Este un exemplu deosebit de stil baroc. Atrage privirile imediat: trecând prin Piața Unirii, nu știam ce clădire este dar mă uitam lung la intrarea sa monumentală, surmontată de stema cu grifoni. Odată trecută poarta, impresionează simetria curții interioare.
Este probabil unul dintre cele mai frumoase muzee de artă din România, după Muzeul Național de Artă de la București, care m-a impresionat recent cu expoziția temporară "Mitul Național". Din 1951 pot fi admirate la Cluj tablourile celor mai mari artiști români dar și exemple din arta universală. 
Printre tablouri mi-a plăcut în mod deosebit "Aprodul Purice" de Theodor Aman, în care din păcate bătea supărător soarele. Cronica spune că Ștefan cel Mare, doborât de pe cal în toiul luptei, este ajutat de aprodul Purice să încalece. Purice se ghemuiește în fața calului pentru ca voievodul, mic de stat, să urce în șa mai repede. Curajul oșteanului îl salvează pe domn, dar cu un sacrificiu: în învălmășală, un turc îi retează brațul. Ștefan cel Mare va dărui lui Purice o moșie și legenda spune că astfel s-a născut familia boierească și domnească a Movileștilor (numită astfel de la felul cum Purice s-a făcut movilă pentru ca voievodul să încalece).   
Tabloul înfățișează un Ștefan cel Mare așa cum era văzut la mijlocul secolului 19, cu barbă și cușmă, semănând mai mult a Mihai Viteazul. Chipul său a fost descoperit mai târziu, în Evangheliarul de la Humor, dar deja apucase să se ridice la Iași statuia lui Ștefan cel Mare, tot cu barbă. 
Sunt multe tablouri de Nicolae Grigorescu, inclusiv din perioada Războiului de Independență, precum portretul unor prizonieri turci.
Din perioada interbelică pot fi admirate tablouri ce înfățișează viața la țară sau interioare rustice. 
Am lăsat la final Palatul Bánffy din Cluj pentru a vorbi, în următorul articol, despre reședința de la țară a familiei: Palatul Bánffy de la Bonțida. 

The Cluj Art Museum

The Cluj art museum is found in one of the most beautiful palaces of Transylvania, the Bánffy Palace. It was built in 1785 by George Bánffy, Governor of Transylvania (1746-1787-1822). It is a great example of Baroque architecture and it makes an impression in Unirii Square. Over its monumental entrance is found the emblem of the Bánffy Family, the gryphon. The inner courtyard is impresses with its symmetry. 
It is probably one of the most beautiful art museums in Romania, after the National Art Museum in Bucharest. Since 1951 can be admired the works of art of top Romanian artists and also fine international examples. 
One of my favorite pictures in the museum is that of "Aprodul Purice" by Theodor Aman. In the heat of battle Stephen the Great of Moldavia was thrown off his horse. Page Purice (flea) quickly knelt so that the prince may quickly get back in his saddle. Stephen was short so Purice's devout action helped a lot, but also cost him his arm, as he was wounded by a turk. Stephen later rewarded him with a domain and a legend says that thus was founded the Movilă boyar and princely family (movilă means mound, describing the way Purice made himself into a mound so that his prince may get back on his horse). 
The picture shows a bearded Stephen with a fur cap. The historically accurate picture of the prince (blonde, without a beard and wearing a crown) was yet unknown at the middle of the 19th century. 
There are a lot of pictures by Nicolae Grigorescu, including ones from the War of Independence, for example an expressive portrait of three Turkish prisoners. 
Other pictures show rural interbellum Romania. 
I saved the Bánffy Palace for last so that I may continue in the next post with the family's countryside residence: the Bánffy Palace in Bonțida! 












vineri, 8 martie 2013

Grădina Botanică "Alexandru Borza" din Cluj

Am auzit deseori despre grădina botanică din Cluj, cum că ar fi cea mai frumoasă din ţară. Am văzut-o rapid în prima vizită de o zi la Cluj acum mai bine de 10 ani, iar acum nu puteam pleca din oraş fără a trece din nou pe acolo. Mă impresionase prea mult prima dată.
Poate nu este mai bogată în specii ca cea de la Bucureşti, nu ştiu, nu sunt specialist, dar cu siguranţă şarmul grădinii botanice de la Cluj este relieful. Aleile şi potecile urcă şi coboară, traversează rovine pe poduri din fier forjat şi sunt presărate cu statui. Este, şi în opinia mea, cea mai frumoasă din ţară.
La intrare se află statuia botanistului Alexandru Borza (1887-1917), renumit specialist în plante şi autor al unui dicţionar etnobotanic. Între timp termenul "etnobotanice" a devenit destul de cunoscut, însă numele profesorului Borza, nu prea. Ar fi bine de ştiut că lui Alexandru Borza îi datorăm grădina botanică de la Cluj (1923) şi înfiinţarea Parcului Naţional Retezat, primul în România în 1935. Iubea natura şi marile spaţii sălbatice ale României ăe care dorea să le ocrotească, să le studieze şi să le lase generaţiilor. Astfel, a participat la dezvoltarea Cercetaşilor României. A fost de asemenea preot greco-catolic şi protopop onorar al Clujului. Din cauza aceasta, el a fost arestat în 1948 de autorităţile comuniste. Mare patriot, s-a numărat printre cei 1228 de deputaţi care, la 1 decembrie 1918, au votat Rezoluţia de la Alba Iulia. 
În grădină se află şi alte statui, nelipsitul Eminescu sau statui de inspiraţie clasică. 
Am vizitat cu repeziciune grădina botanică, sub o căldură toridă, mult redusă sub copacii umbroşi din vâlcelele grădini. E un bun ascunziş vara. Era pentru noi ultima zi la Cluj şi porneam spre Bonţida. Cu toate acestea, nu am regretat niciun pic plimbarea prin acest Eden clujean.    

The "Alexandru Borza" Botanical Garden in Cluj

I often heard about the Cluj botanical garden that it is the most beautiful in Romania. I saw it once in a short visit in Cluj 10 years ago and absolutely wanted to see it again because I was impressed.
I don't know if it is technically the richest botanical garden in the country, I'm no specialist, but what makes it special it is the relief. There are streams and ravines crossed by alleys and wrought iron bridges. So, it is the most beautiful garden in the country in my opinion too. 
At the entrance there is the statue of a great, albeit mostly unknown man, Alexandru Borza (1887-1871). He was a Romanian botanist, founder of the garden in 1923 and of the first national park in Romania (Retezat National Park). He loved nature and the great outdoors so he also supported the national Scout movement. His confession was Greek-Orthodox, for which he was persecuted after 1948 by the Communist Authorities. A great patriot from his youth and already a respected intellectual, he was a signatory of the Alba Iulia Resolution on December 1st 1918 which marked the union of Transylvania with Romania.
There are other statues in the garden, like the one of national poet Mihai Eminescu or other classical ones. 
Our visit was short because we were leaving Cluj the same day, but I wouldn't have missed it for anything. The scorching heat was more than bearable under the great trees and it is truly a charming Eden for all to enjoy.