duminică, 28 aprilie 2013

Salina Praid

Auzisem multe lucruri de bine despre Salina Praid și am mers să o vizitez cu așteptări mari. Se spune că este, împreună cu Salina Turda, printre cele mai frumos amenajate din țară.
De la început m-a impresionat faptul că accesul se face cu autobuze, ceea ce permite un acces facil turiștilor, mult mai ușor ca la Slănic Prahova, unde funcționează doar un lift, sau chiar la Salina Turda. Partea neplăcută, însă, este că în tunelul de acces miroase puternic a eșapament și sunt urme de miros chiar și în spațiile adiacente din salina propriuzisă.
De asemenea, obișnuit fiind cu Salina Slănic Prahova sau chiar cu recent vizitata Salină Turda, la Praid m-a luat prin surprindere spațiul mic, tavanul extrem de scund, care pe alocuri părea că poate fi atins cu mâna.
Sub aspect expozițional și ludic Praid stă foarte bine, având o capelă, expoziții despre minerit cu descrierea procedeelor de demult și cu unelte expuse, precum și spații de joacă pentru copii sau adulți (trambuline, topogane, zonă pentru badminton, zonă de escaladă și parcus cu obstacole).
Nu am rămas mult în Salină, aveam un drum mai lung de parcus, dar cei care vor să beneficieze câteva ore de binefacerile aerosolilor de sare nu s-ar plictisi la Praid.

The Praid Salt Mine

 I heard a lot of good things about the Praid Salt mine, being one of the most developed in Romania, along with the Turda Salt Mine, so my expectations were high.
I'd like to mention that "Praid" is spelled "pride", like in one of my favorite U2 songs "Pride (In the Name of Love)".
Arriving there I was impressed from the start by the fact the tourists go underground by bus, so access in easy to large groups, not like at the Slănic Prahova Salt Mine or even in Turda. The down side is that the access tunnel smells of exhaust and some trace can be felt even in the adjacent spaces.
Also, I was surprised by the low ceiling, being used to the huge spaces of Slănic Prahova or even Turda. In Praid, you feel like you can almost touch the ceiling.
However, there are lots of things to do in the salt mine. There is an exhibition on traditional salt mining, with pictures and artifacts. There is a chapel. There are also playgrounds for kids and adults (trampoline, toboggans, badminton areas, obstacle course).
We did not stay long in the salt mine because we had a long road ahead, but those who want to chill and benefit longer from the salty air have plenty of things to do at Praid. 











vineri, 19 aprilie 2013

Sovata

La Sovata am fost pentru bălăceală. Într-un concediu cu atâtea obiective culturale, trebuia rezervat un moment și doar pentru destindere. Pauza a venit la țanc, pe când toată țara suferea de un val de caniculă. Noi, în acest timp, urcam în pădurea de brad din jurul stațiunii și la adăpostul ei și a altitudinii, am scăpat de ce era mai rău.
Am stat la camping, undeva mai sus, la marginea stațiunii (Vasskert). E loc pentru cort sau rulotă, dar sunt și căsuțe cu tot confortul. Un pârâu rece curge în apropiere, în care mi-am resolidificat ciocolata topită în mașină. Am petrecut foarte bine 3 nopți acolo. În paralel se desfășura un festival maghiar pentru tineret, cu cântece dis de dimineață. În stațiune se poate mânca sau se pot cumpăra cele necesare din supermarket.
Ziua am coborât la bălăceală: Lacul Ursu. Acesta din urmă este un lac sărat înconjurat de dealuri, totodată o rezervație naturală. Este o bucurie să te lași purtat de apa sărată în timp ce admiri culorile pădurii. E deschis de la 10 la 18 dar între 13 și 15 scăldatul interzis. Nu mi-e foarte clar dacă este pentru ca lacul să aibă timp să "respire", dar pauza nu e supărătoare, e un bun prilej pentru lectură, de exemplu, iar intrarea în lac după două ore de așteptare este o plăcere.
Pe platforma de lemn sunt niște semne haioase cvadrilingve care avertizează turiștii că pot aluneca și îi roagă frumos să nu sară în apă. Condițiile sunt foarte bune, e curățenie și am apreciat dușurile calde.
Prin stațiune am putut admira și arhitectură: vechile viluțe sau pavilioanele de relaxare din alte timpuri. Lemnul predomină, cum e și normal. Unele sunt în stare impecabilă, pe altele mi-aș dori să le văd readuse la viață de contemporani care să le prețuiască la fel de mult ca înaintașii care le-au construit.
De la Sovata am plecat când canicula a lăsat locul unei furtuni care a făcut frunzele pădurii să danseze.

Sovata Resort

We went at Sovata resort to chill out and splash. Our vacation was already so filled with cultural objectives that a little genuine relaxation was needed. The break came just in time for us to avoid the summer heat wave by hiding in the forested hills of Sovata.
We camped out at the edge of the resort (Vasskert Camping). There is plenty of rooms for tents, trailers and there are also small houses to rent. A cold stream running nearby was used as a fridge, to harden my chocolate for example. We spent 3 nights there and also had the opportunity to witness a Hungarian youth festival complete with songs early in the morning. Tourists can find places to eat or they can buy what they need at the supermarket.
During the daytime we went bathing in Bear Lake. It is a salt lake surrounded by hills, also a natural reservation. It is a pleasure to just float in the salty water and admire the forest. The resort is open from 10 PM to  6 PM with a break between 1 PM and 3 PM. I think it has something to do with the natural reserve and allowing the lake to "breathe" but I'm not sure. I didn't mind because it gave me an opportunity to read and getting back into the water in the afternoon was a pleasure.
On the wooden platforms signs in 4 languages caution tourists not to slip and kindly ask them not to leap in the water. It is very clean and the showers are hot.
While walking through the resort I also admired the old architecture of period villas. Most were in a good state and I wish people today could take care of them as well as our predecessors did.
We left Sovata when a storm was setting in, chasing away the heat wave and making the forest leaves dance.














sâmbătă, 13 aprilie 2013

Palatul Teleki de la Dumbrăvioara

Pe când László Teleki construia la Gornești palatul despre care tocmai am vorbit, fratele lui mai mic, Samuel, construia la Dumbrăvioara un palat mai mic.
Mai mic dar foarte șarmant. Doar cu parter, aripile sale largi parcă îmbrățișează oaspetele de îndată ce intră pe poarta principală. Pentru noi asta a fost o aventură: am ajuns la palat la asfințit, poarta era închisă. Nefiind încuiată am intrat cu precauție. Am bătut repede în retragere la auzul unui lătrat. Ne-am înghițit însă rușinea la văzul micuței potăi care făcea toată zarva și am continuat vizita.
Palatul de la Dumbrăvioara (comuna Ernei) găzduiește în zilele noastre o școală, și cu încuviințarea supraveghetorului i-am dat și noi un tur prin exterior. Se trece în partea din spate prin niște ganguri, unde am văzut rămășițele fostului parc - câțiva arbori bătrâni. Palatul a văzut zile mai bune, dar are un farmec simplu și rustic ce nu se dezminte.
Dumbrăvioara este asociată inseparabil de figura Cancelarului Transilvaniei Samuel Teleki (1739,1791-1822). Spirit iluminist, în tinerețe a studiat în mai multe centre din Europa, iar setea aceasta de cunoaștere l-a determinat să construiască o bibliotecă impresionantă ce există și astăzi la Târgu Mureș - Biblioteca Teleki.

The Teleki Palace in Dumbrăvioara

While László Teleki was building in Gornești the palace we talked about, his younger brother, Samuel, was building a smaller palace in Dumbrăvioara, near Ernei.
It's smaller but pleasant. The palace only has a ground floor, its large wings embracing the visitor. Our visit started off with a funny incident. We arrived at sunset, the gate was closed but not locked, so we proceeded with caution. We soon went in full retreat, hearing dog barks, until we saw the size of the little mutt and burst into laughter.
The palace houses a school now, so we only toured the exterior. The palace is in perfect symmetry. Access to the rear garden is through two narrow passages. Today you can only see a few large trees, while the front garden is in good shape. The palace has seen better days but still impresses with its quiet, rustic charm.
A few words must be said about its first owner, Samuel Teleki (1739-1822), Chancellor of Transylvania from 1791 to his death. A man of the Enlightenment, he studied and traveled throughout Europe, which inspired him to build a very large library in Târgu Mureș, the Teleki Library, which still exists today.











marți, 9 aprilie 2013

Palatul Teleki din Gorneşti


Palatul Teleki de la Gornești este deseori supranumit "Perla Mureșului", pentru că este un minunat palat baroc, relativ bine conservat, ale cărui grădini au supraviețuit comunismului, aflat pe mal de Mureș și pe drumul principal Reghin - Târgu Mureș.
Palatul de la Gornești se remarcă prin dimensiunile sale dar și prin figurile ilustre din istoria sa multiseculară. Din cele ce urmează vom învăța că familia de baroni Teleki a dat numeroși oameni de seamă Transilvaniei.
Domeniul și un castel mai vechi sunt atestate documentar din evul mediu. Primul Teleki la Gornești este Teleki Mihály, care a primit domeniul de la Mihail Apafi I, Principele Transilvaniei (cel care l-a biruit pe Ioan Kemény). Mihály Teleki a fost cancelar al Transilvaniei și susținător al Casei de Habsburg, care la acea vreme era în plină ofensivă împotriva turcilor, căutând să cucerească Ungaria, Transilvania și să pătrundă în Balcani. A murit în 1790 în Bătălia de la Zărnești dintre trupele austriece și armata Curuților a lui Imre Thököly, susținut de otomani și de oastea lui Constantin Brâncoveanu (1788-1814). De ce era Brâncoveanu aliat cu otomanii și nobilimea maghiară împotriva Habsburgilor? Pentru că se temea de extinderea puterii acestora și de anexarea Țării Românești la Imperiul Austriac, cum avea să se întâmple vremelnic cu Oltenia și mai târziu cu Bucovina, cu consecințe nefericite până în zilele noastre. 
Revenind la destinul familiei Teleki și la Gornești, un nepot al lui Mihály Teleki, László Teleki, va reconstrui palatul în formă barocă (1778), așa cum îl știm astăzi, apelând la un arhitect austriac renumit: Andreas Mayerhoffer. Printre palatele construite de acesta în spațiul habsburgic se numără superbul Palat Grassalkovich din Bratislava, astăzi reședința Președintelui Slovaciei (nu îl puteți rata dacă vizitați orașul, e pe bulevardul principal lângă orașul medieval). Palatul de la Gornești avea să fie terminat de fiul lui László Teleki, József, precum și de fiul lui Andreas Mayerhoffer, Johan, dovadă a faptului că lucrurile mărețe se fac în timp, uneori pe parcursul mai multor generații. 
Mergând pe drumul principal Reghin - Târgu Mureș, doar indicatoarele și copacii seculari dau de gol prezența domeniului de la Gornești. După ce se trece de poarta principală, se traversează un mic lac pe un pod romantic din cărămidă. Trăsura poate trece prin corpul central al palatului pentru a ieși în curtea din spate, care dă spre grădinile luxuriante cu arbori uneori la fel de vechi ca palatul. Sălile din corpul principal au început să fie restaurate de când platul a fost recuperat de un urmaș al familiei, Teleki Kálmán. În fiecare an, pe 21 iulie, se sărbătoresc zilele palatului și acesta poate fi vizitat cu tururi ghidate în română și maghiară, dar este deschis pentru o vizită sumară și în restul timpului. După ce lucrările vor avansa, se vor putea ține diverse evenimente culturale sau festive la palat, ca pe vremurile bune.
Adevărul este că vremurile nu au fost deloc bune cu palatul în ultima vreme. Deja în 1849 a fost devastat de trupele țariste, intrate în Transilvania pentru a înnăbuși Revoluția maghiară. În Al Doilea Război Mondial a fost din nou devastat iar după 1949 naționalizat și transformat în spital. Dar astăzi, și Palatul Gornești, cu munca și dăruirea familiei Teleki de astăzi, va reporni pe făgașul firesc un monument așa frumos și important pentru artă și istorie. 

The Teleki Palace in Gornești


The Teleki Palace in Gornești is often called "The Pearl of the Mureș River", because it is a wonderful Baroque palace. It is relatively well preserved, its gardens have survived Communism and it is picturesquely situated on the Mureș bank on the main road from Reghin to Târgu Mureș.
The Gornești Palace stands out not only by its size but also by its important history. The Teleki family gave many illustrious figures to Transylvania. 
The domain and an older castle exist since the Middle Ages. Teleki Mihály was the first of his family to own Gornești, received from Mihail Apafi I, Prince of Transylvania. (the one who defeated John Kemény). Mihály Teleki was Chancellor of Transylvania and a supporter of the House of Habsburg. The latter was seeking to extend its influence in eastern and south-eastern Europe in the context of a weakened Ottoman Empire. He died in one of the battles between the two camps, at Zărnești in 1690. On the other side were fighting the Hungarian noblemen (Imre Thököly and his Kuruc) seeking to maintain an autonomous Transylvania with turkish aid, also with Romanians from Constantin Brâncoveanu (1788-1814). The latter considered the declining Ottoman Empire a lesser threat than the Austrians, and his calculations would be proven right decades later when Oltenia and then Bukovina were annexed, the latter with consequences to this day.
Picking up where we left the story, Mihály's grandson, László Teleki, was the one who had the Baroque palace built, around 1778. He acquired the services of a renowned architect, Andreas Mayerhoffer. He is the author, among other masterpieces, of the Bratislava Grassalkovich Palace, which you can admire on the main boulevard, next to the old town. In Gornești the palace was finished by László's and Andreas' sons, József and Johan respectively, showing that great masterpieces are the work of many years and sometimes several generations.  
Driving down the main Reghin - Târgu Mureș motorway, only the road signs and the park's impressive trees warn you that the domain is near. After you enter the front gate, you cross a romantic bridge made of brick. A carriage can pass right through the main building the palace and into the rear courtyard. From there you can view the gardens, with some trees as old as the palace. 
The rooms in the main building are being restored since the palace was reclaimed by a descendant of the family, Teleki Kálmán. Every July 21st are celebrated the Gornești Palace Days and guided tours are made in Romanian and Hungarian. You can visit the palace the rest of the time as well, as it is always guarded. When the first restoration works shall be completed, cultural and festive events shall be held, like in the good old days. 
The truth is that some times have not been kind to the palace. Already in 1849 it was devastated by the troops of the Tsar, allied with the Austrian Empire to crush the Hungarian Revolution. in the Second World War it was pillaged again, confiscated by the Communist Regime and the turned into a hospital. Today, however, the Gornești Palace has a chance to recover, being taken care by the same family which ensured its glory through the centuries. It is a vital part of Romania's historic and artistic heritage.