marți, 30 iulie 2013

Biserica fortificată Dârjiu

În bucla făcută între Odorheiu Secuiesc și Sighișoara pentru a vizita curia de la Mărtiniș, trebuia să ne oprim la biserica fortificată de la Dârjiu, monument clasat în lista UNESCO a patrimoniului universal. Nu este o biserică săsească, ci una construită de secui, în arealul transilvănean unde cele două zone, săsești și secuiești, se întâlnesc. Probabil de acolo influența primilor asupra celor din urmă. 
Biserica era în restaurare, dar am putut să-i admirăm frumuseațea, mai ales în interiorul decorat cu albastru și pictat cu fresce, o raritate, ca și la Mălâncrav. Complexul impresionează prin zidurile și bastioanele puternice. 
Sper că șantierul se va încheia cu succes, mai ales având în vedere importanța extraordinară a sitului. Lângă biserică am fotografiat și alt "monument istoric", un tractor ciudățel.

Dârjiu fortified church

On the road from Odorheiu Secuiesc to Sighișoara, after visiting the Mărtiniș manor, we had to stop at the Dârjiu fortified church, listed as a UNESCO world heritage site. It is not a Saxon church, but a Szekler one, at the point where the two areas meet, prompting the latter to build a church similar to the ones of the former. 
The church was being restored, but we were able to visit it and admire its beauty, especially the blue decor and the medieval frescoes, a rare occurance; we can mention Mălâncrav fortified church as another exception. The whole site is impressive with its high walls and bastions. 
I hope the restoration works shall be conducted in accord with the importance of the site. Nearby I photographed another "historic monument", a weird looking tractor. 













duminică, 28 iulie 2013

Curia Ugron de la Mărtiniș

Curia Ugron de la Mărtiniș m-a fermecat atunci când am descoperit-o pe site-ul Monumente Uitate. Mi s-a părut diferită de toate celelalte prin decorațiile sale de stucatură delicată, pictate albastru, prin baza puternică din bolovani de râu. Pe site-ul lor am aflat că a fost construită la sfârșitul secolului 18 de Pal Ugron și Simenfalvi Krisztina, în stil baroc. Mi-am promis că mă voi abate din drum cu prima ocazie pentru a o vizita, iar pe drumul de la Odorheiu Secuiesc la Sighișoara ocazia s-a ivit. 
Mărtiniș e un sătuc pitiresc într-o vale. Întrebând prin ulițele înglodate, am ajuns și la impunătoarea poartă a moșiei. Înăuntru, curia aștepta resemnată, pe jumătate părăginită. Am dat o tură, admirând perspectivele știute din poze: capitelurile cu coloane ionice înflorate, solida scară de acces din piatră, dependințele mai recente dar cu gust autentic.  
Am plecat. Apoi norocul ne-a surâs: am găsit în sat omul care se mai îngrijește de curie. Domnia sa chiar s-a născut în simpatica construcție, acum multe decenii, când era perfect locuibilă. Peripețiile retrocedărilor i-a dat 7 moștenitori și ultimul locuitor al său s-a mutat acum vreo 15 ani, de atunci degradându-se constant - poveste clasică, din păcate des întâlnită (blestemat să fie comunismul!). 
Am putut vizita interiorul. Pe jumătate în stare bună, pe jumătate foarte îngrijorătoare. De s-ar găsi omul cu bani, iubitor de monumente vechi, dornic să se înhame la munca de a o salva și a-i reda strălucirea de altădată!
"Vaaai, ce păcat!" ne exclamam. "Ehei, dacă aș primi un leu de câte ori aud asta, aș fi un om bogat. Mulți au venit, s-au uitat și au plecat. Unii au vrut și să cumpere, dar familia cere prea mult pe ea", ne povestește omul nostru. Adaugă pe urmă: "Ungurul îi ca și românul, nu-i mai bun. Lasă în paragină. Casa asta e de pe vremea tătarilor!" 
Nu mă încălzește cu nimic că ungurul e la fel de prost ca românul în unele situații, aș vrea să fie amândoi la fel de deștepți ca francezul și să îngrijească cu sfințenie mărturiile istorice. Păcat, de trei ori păcat! 
Am plecat și noi, ca și alții, lăsând curia de la Mărtiniș, cu acoperișul pe jumătate surpat, să reziste unei noi ierni. 

The Ugron Manor in Mărtiniș 

I was striken by the Ugron Manor in Mărtiniș ever since I discovered it on the Monumente Uitate site. It looked different from all the others, with its delicate blue stucco ornaments or its strong base built out of boulders. On the same site I found out that it was built at the end of the 18th century by Pal Ugron and Simenfalvi Krisztina, in baroque style. I swore I would seek it out when I would be in the region and that's what I did when driving from Odorheiu Secuiesc to Sighișoara.  
Mărtiniș is a nice village nestled in a valley. We went through the muddy alleys asking our way until we found the large white gates of the former domain. In the courtyard the manor awaited, resigned. We toured it, admiring it and recognizing the perspectives we knew only from pictures: the flowered Ionic columns, the solid stone steps and the more recent barns, quite authentic too.
We left. Then we had a stroke of luck: the caretaker of the place arrived and we had another tour, of the interior too. He was born in the manor decades ago, when it was perfectly habitable, and left it 15 years ago. Its misfortune is having 7 heirs, falling in disrepair because they can't decide on its fate and none are willing to maintain in on their own. Cursed be communism, the evil responsible for this and other disasters for built heritage. What it needs now is a saviour with some material means and a love for monuments.
"Oooh, what a pity!" we exclaimed. "Eh, if I had a buck for every time I heard this, I would be a rich man. Many have come over the years, they took a look and left. Some wanted to buy, but the family asks too much for it", our man tells us. Then he adds: "The Hungarian is no better than the Romanian, he lets it in ruins, a manor from the times of the Tatars!"  
I am not comforted at all that others make the same mistake we Romanians do, not taking proper care of our historic heritage, I would rather Eastern Europe have the behavior of the French, meticulously caring for the monuments. What a huge waste!
We left, like all the others, leaving the Mărtiniș manor, with its roof half collapsed, to resist the following winters.
























marți, 23 iulie 2013

Cetatea din Odorheiu Secuiesc

Înainte de a lăsa în urmă Odorheiul Secuiesc, orășel frumos, merită o plimbare până la cetatea orașului. Construită de Voievodul Gabriel Bethlen în 1621, nu a mai rămas mare lucru din ea după mai multe asedii, lupte și demolări. Totuși, zidurile rămase sunt o mărturie a puterii sale trecute. 

The Castle in Odorheiu  Secuiesc

Before leaving the beautiful town of Odorheiu Secuiesc, you can take a walk to its castle. Now a ruin, it was built in 1621 by Gabriel Bethlen, Prince of Transylvania. Its strong walls tell the tale of past battles and sieges. 


luni, 22 iulie 2013

Parcul Statuilor din Odorheiu Secuiesc

Dacă nu știați deja, vă spun eu: sunt foarte mare amator de statui. Statui simple, busturi, mai ales statui ecvestre dacă se pretează. Nu monstruozități moderne, ci redări cât mai fidele ale subiectului. Așa cum se făceau prin secolul 19, fidel, romantic, sau cele din anii 1930, puternice, evocatoare. 
De ce îmi plac statuile? Îmi plac și pentru valoarea lor estetică, dar foarte mult și pentru că eu cred că ele constituie repere vizuale permanente ale societății, iar persoanele reprezentate pot constitui, pentru cei care le văd, un reazăm, un model, un ideal. Din aceste motive eu și câțiva colegi am dorit să amplasăm un bust al arhitectului Ion Mincu, fondatorul stilului neoromânesc, la Școala Centrală din București, din păcate inițiativa nu a avut suficient ecou pentru a se materializa.  
La Odorheiu Secuiesc se pare că oamenii sunt în asentiment cu mine, pentru că orașul are, în Parcul Statuilor, o pleiadă de figuri istorice, maghiare - cu o excepție. Le-am studiat cu atenție și vreau să le redau aici, cu câteva cuvinte despre fiecare. Tabloul este, din păcate pentru inițiativă, cu umbre, după cum vom vedea. De asemenea, denumirile sunt din nou, exclusiv în maghiară.  Nu am găsit nicăieri pe internet o descriere a acestui parc cu personalitățile omagiate, în orice caz, nu în limba română, așa că mi se pare cu atât mai important să o fac eu.  
Să începem cu bustul lui Iancu de Hunedoara. Voievodul Transilvaniei, Regent al Ungariei și biruitorul turcilor la Belgrad în 1456 nu mai are nevoie de prezentare. 
Un alt voievod de seamă al Transilvaniei a fost Ștefan Bathory, care, ca rege al Poloniei și Lituaniei, a îngenuncheat moscoviții. Pe vremea aceea (1581) rușii mâncau bătaie de la polonezi. Păcat că nu scrie mai multe despre el pe soclu, pentru că ar putea fi confundat cu tizul său care a trăit cu 100 de ani mai devreme și are statuie în Cluj.    
Urmează Francisc Rakoczi al II-lea, Principe al Transilvaniei și comandantul Răscoalei Curuților împotriva stăpânirii Habsburgice (1703-1711).
Generalul Iosif Bem, polonez, luptător în Revolta din Noiembrie 1830 a polonezilor împotriva Rusiei Țariste și comandant în Revoluția Maghiară din 1848 pe teatrul ardelenesc. Apare pe soclu cu porecla "Apo Bem". 
Urmează un personaj de altă factură, cert nu romantică, un extremist, un "Celine" sau "Hamsun" maghiar, Jozsef Nyiro. Biografia lui vorbește singură: ales în parlamentul de la Budapesta din partea partidului extremist și antisemit, Crucile cu Săgeți, a făcut numeroase declarații xenofobe și antisemite. Oportunitatea onorării sale cu statui sau denumiri de străzi a fost larg debătută în presă; o atitudine fermă a autorităților s-ar impune. Adică eu nu știu în Franța să fie vreo statuie a lui Celine, iar când am studiat în liceu un pasaj din "Voyage au bout de la nuit", ni s-a pus în vedere cine a fost acest autor talentat: un denunțător antisemit și un colaboraționist al regimului de la Vichy.  
Următoarea statuie, din lac în puț: statuia "Secuiului Rătăcitor", considerată a fi a altui criminal de război, Wass Albert. Refugiat în Statele Unire după război, nu a fost niciodată extrădat pentru că americanii nu au considerat dovezile aduse împotriva lui ca fiind suficiente (nici centrul Simon Wiesenthal nu a reușit să-i convingă). 
Urmează Karoly Kos, arhitect, etnolog și politician maghiar, activ în politica transilvăneană înainte și după Marea Unire.  
Istvan Bethlen, prim ministru al Ungariei pentru un deceniu, în anii 1920. 
Miklos Wesselenyi, și el erou al Revoluției Maghiare din 1848.
Gabriel Bethlen, Voievod al Transilvaniei (1613-1629), figură istorică excepțională despre care am mai vorbit și cu alte ocazii. 
Frater Gyorgy, adică Episcopul George Martinuzzi, Guvernatorul Transilvaniei în perioada 1541-1552. A fost asasinat în propriul castel ale cărui ruine se află în Vințu de Jos de către trupele habsburgice ale generalului Castaldo în timpul unor războaie triunghiulare între Otomani, austrieci și nobilimea maghiară.
Ștefan I cel Sfânt, regele creștinator al Ungariei în anul 1000. 
Prințul Csaba (pronunțat foarte diferit de cum se scrie: "Ciobi"). Prințul Csaba este o figură legendară, mezinul lui Attila, salvatorul Hunilor și ghidul lui Arpad peste Carpați. Se pare că "csaba" înseamnă "dar ceresc". Nu am auzit despre el până acum, mi se pare interesantă legenda. 
Iată trecute în revistă, sumar, probabil în premieră în limba română, busturile din Parcul Statuilor din Odorheiu Secuiesc. Cinstirea eroilor din trecut, mari oameni din domeniile culturii, politicii, războiului sau personaje de legendă este spre cinstea și îndrumarea generațiilor prezente, dar în coșul cu fructe nu trebuie lăsate să se strecoare și poame stricate.  

Ps. Aș vrea să aflu unde se află fabrica de "coronițe și bentițe cu tricolor maghiar", cum le spun eu, omniprezente. Le-am întâlnit în Ungaria, dar și în Slovacia, și în multe alte părți prin România. La Odorheiu Secuiesc s-au aplicat generos, porție mare. Nu am observat la sârbi, la slovaci, cehi sau bulgari un astfel de obicei, deci pare ceva propriu maghiarilor. Mi-ar plăcea să știu mai multe despre acest obicei.

The Statues Park in Odorheiu Secuiesc

If you haven't already found out, I will tell you: I am a huge fan of statues. Simple statues, busts and especially equestrian statues when suitable. Not some modern monstruosities but accurate likenesses. I prefer the 19th century, romantic style or the strong 1930s style.
Why do I like statues so much? I like them for the esthetic value but also very much because I believe they represent permanent visual landmarks for society and the people represented may become a model or an example for those who see them. This is the reason why a few colleagues and I wanted to install a bust of architect Ion Mincu, founder of the Neoromanian style, at the Central School of Bucharest, which he built. Unfortunately our endeavour did not find enough supporters so it was not realized yet.
In Odorheiu Secuiesc people seem to have the same view as I, because the town has, in the Statues Park, a hall of fame of Magyar historic figures - with one exception. I spent some time in the park, photographing each one and I want to say a few words about them, a first in English. The picture has some dark shades, unfortunately, as we shall see. The names on the pedestals are only in Hungarian, so the following explanations might be useful:
Lets start with the most famous figure:
John Hunyadi, Prince of Tranylvania of Romanian descent, Regent of Hungary and victor against the Turks at the battle of Belgrade in 1456. No further presentation is needed.
Another Prince of Transylvania is Stepehn Bathory, elected King of the Polish-Lithuanian Commonwealth. As such, he won resounding victories against Muscovy. In those times (1581), the Commonwealth could still hold its own against the Russians. It is a pity there are no explanations on the pedestal for he has a namesake whose statue is in Cluj.  
Then Francis II Rakoczi , Prince of Tranylvania and leader of  the Hungarian Uprising against the Habsburgs (1703-1711).
General Joseph Bem, a Polish freedom fighter, In the November Uprising of 1830 and in the Hungarian Revolution of 1848, fighting in Transylvania. His name on the pedestal is "Apo Bem".
Next is a different type of figure, certainly not romantic, but an extremist, a Hungarian "Celine" or "Hamsun": Jozsef Nyiro. His biography speaks for itslef: elected in the Budapest Parliament from the extremist and antisemitic Arrow Cross Party, he issued numerous racist and antisemitic declarations. His honoring with public statues or street names has been widely debated in the press; a firm stance from the public authorities would be necessary. I don't thnink that France has a statue with Celine, and when I studied in highschool a text from "Voyage au bout de la nuit", we were told who this talented author was: an antisemitic collaborator with the Vichy regime.  
The next statue, it's more of the same: the statue "The wandering Szekler", considered to be the representation of another war criminal, Wass Albert. He fled to the United States from where he was never extradited because the American authorities considered the proof gathered against him insufficient (the Simon Wiesenthal center could not convince them either). 
Next is Karoly Kos, architect, ethnologist and politician, active in Transylvanian politics before and after the Great Union.  
Istvan Bethlen, Hungarian prime minister for a decade, in the 1920s.
(English version soon to be completed)  















duminică, 7 iulie 2013

Palatul Comitatului - Primăria Odorheiu Secuiesc

Când te afli în piața principală din Odorheiu Secuiesc, o clădire atrage în mod deosebit atenția: este vorba de  primărie, cunoscută mai demult ca Palatul Comitatului și care datează din 1897. 
Edificiul impresionează prin grandoare, fiind o clădire în stil eclectic, simetrică și cu un corp central proeminent, numit în limbaj arhitectural rezalit. 
Vizitatorul care are curiozitatea de a păși în curtea interioară - unde este voie - se va bucura și de plăcuta priveliște a acesteia. 
O plăcuță în limba maghiară povestește peripețiile construcției clădirii, despre care eu am citit pe internet că a implicat niște demolări pentru crearea pieței/parcului central. 

The County Palace - The Odorheiu Secuiesc Town Hall

When one is in the main square, a building catches the gaze: The Town Hall, also known as the old County Palace, built in 1897. 
The building strikes by its harmonious features, its symmetry and the prominence of the main corps, known as a jutty in architectural language.   
The curious visitor entering the building - it is allowed - shall discover a beautiful courtyard. 
A plaque in Hungarian tells something about its history. I read on the Internet that there were some hardships, as some buildings had to be demolished on what is now the main square, to enhance the new town jewel.