vineri, 1 mai 2015

Chișinău

Chișinău - al doilea oraș românesc. Dincolo de clișeu, o realitate. La ai săi aproape 700.000 de locuitori, Chișinăul lasă mult în urmă orașe precum Cluj, Timișoara sau Constanța, pentru a se stabili ferm pe poziția a doua, ca populație, după București.
Centrul administrativ, economic și cultural al Basarabiei, orașul, prin mărimea sa, nu se lasă descoperit dintr-o privire. Nu înseamnă că dacă ai umblat pe bulevardul Ștefan cel Mare și ai intrat în Parcul Catedralei, cunoști orașul. Poți veni de nenumărate ori pe Bîc (răulețul care traversează orașul) și să fii un neofit în Chișinău.
După 3 prime vizite în 2007, 2010 și 2012, am luat cu asalt Chișinăul, metodic, abia în ultimul an, din toamna anului 2014. Mi-au trebuit mai multe vizite (de weekend) pentru a vedea toate obiectivele principale și pentru a intra, progresiv, în atmosferă. Acum pot spune că-l cunosc, nu mă mai rătăcesc oricând în el și cel mai important, mi-l simt apropiat, ca acasă. Dar tot nu pot spune că îl știu pe de rost. Atât cât îl știu, haideți să vi-l prezint și vouă. :)

Să începem cu inima orașului: Piața Marii Adunări Naționale (numită familiar PMAN) și Catedrala. Imaginea datează din 2012, blocul din spate (construit peste o vilă parter) este gata acum.

În PMAN se află sediul Guvernului.

În fața acestuia va fi amplasat, cândva "monumentul în memoria victimelor ocupației sovietice și ale regimului totalitar comunist". Probabil acel moment va veni la Unire, acel moment când basarabenii "își vor lua țara înapoi", ca să deturnez o formulă consacrată.

Piața Marii Adunări Naționale și arcul de triumf. 

Piața Marii Adunări Naționale este practic o secțiune mai largă a bulevardului Ștefan cel Mare. A fost denumită astfel după marile proteste românești și unioniste din anii 1989-1991 care au avut loc în centrul Chișinăului, când s-a obținut revenirea la denumirea de limbă română și la grafia latină, dar, din mai multe motive, nu s-a obținut și Unirea.


Coloana vertebrală a orașului Chișinău este bulevardul Ștefan cel Mare. De aici pornește orașul în plan grilă, așa cum a fost proiectat după 1812 (anul în care Basarabia a fost transformată în provincie rusească). Străduțele, după caz, paralele și perpendiculare față de Ștefan cel Mare, alternează cu sens unic - fac excepție câteva, precum Mateevici sau Columnei. Orașul istoric fiind pe plan grilă, centrul e ușor de deprins, păstrând Ștefan cel Mare ca reper. Multe dintre clădirile emblematice ale orașului se află pe acest ax.

Cea mai importantă este primăria orașului, aflată chiar lângă PMAN (datează din 1902). 

A fost proiectată de Alexandru Bernadazzi, arhitect-șef al Chișinăului între 1856 - 1878, unul dintre principalii oameni care și-au lăsat amprenta asupra orașului.

Din păcate, pe Ștefan cel Mare clădirile antebelice sunt rare: majoritatea au fost bombardate sau dinamitate în al Doilea Război Mondial de către trupele ruse în retragere în vara anului 1941. Bulevardul a fost reconstruit după 1945 în stil socialist. 

La această clădire se pot observa clar secera și ciocanul, ca decorații arhitecturale. 

La aceasta, tot.

Altă clădire monumentală postbelică, aș zice cu ușoare accente neoromânești (coloanele, decorațiile vegetale).
Clădirea Teatrului Național 

A nu se confunda cu sala cu orgă, altă sală de spectacol aflată în imediata apropiere.  

La colțul Pieței Marii Adunări Naționale, această clădire în stil neoclasic socialist se racordează armonios la clădirea primăriei, mai veche cu jumătate de secol.

Altă clădire monumentală postbelică. 

Tot pe Ștefan cel Mare se află sediul Parlamentului.

 Cât fotografiam sediul legislativului de peste Prut, am surprins o cisternă cu apă la lucru: toată vegetația orașului se udă în acest mod.

Vizavi de Parlament este sediul Preșidenției, avariat pe timpul Revoluției de la 7 aprilie 2009 și rămas nereparat.

Să luăm un pic de altitudine: Chișinăul văzut de sus, priveliște asupra bulevardului Ștefan cel Mare, spre centru. Turnul din planul secund este sediul Moldtelecom, de la intersecția Ștefan cel Mare cu Ismail, numită "la Unic" (magazinul Unic). Spre centru sunt clădirile arătate mai sus, dar în plan apropiat, după război, au fost construite aceste blocuri de locuințe urâte (de ce au făcut prostia asta?).

Turnul Moldtelecom de mai aproape.

Intersecția "la Unic". În apropiere, pe Ismail, e stația de rutiere și autocare la "Maraton". Mai în spate, pe străduțe, e autogara centrală, unde sosesc majoritatea autocarelor de București.

Turnul Moldtelecom reflectat într-o clădire modernă.

Revenind la înălțime, Chișinăul se deosebește mult de București în aceea că este pe dealuri. Orașul s-a întins peste păduri, peste costișe abrupte (la Poșta Veche, de exemplu) și arată straniu, cu goluri de verdeață (maidan sau parcuri), turnuri înalte de locuințe și, pitite, cartierele istorice de case parter.

Vedere spre parcul Valea Trandafirilor (stânga) și strada Ciuflea/bulevardul Dacia (cartierul Botanică - sudul orașului). 

Vedere spre est, cu turnul "Atrium" și un turn mai vechi, din cercul (rondul) Constantin Negruzzi. Nu voi menționa de unde sunt făcute pozele. Clădirea este dezafectată și fiecare urcă pe propria răspundere, cu atenție să nu facă vreo cașă* (boroboață, încurcătură). Pasajul e strâmt, nu poate trece oricine, e mai bine să fii josuț (scunduț) și în orice caz nu supraponderal. Am de mulțumit Irinei pentru că am descoperit acest loc.

Academia de Știinte a Republicii Moldova (un mai vechi punct de plecare al marșurilor unioniste - între timp ne-am cam mutat în PMAN). 

Revenind pe pământ, în orașul vechi, au rămas multe exemple de "vile urbane" de secol 19, majoritatea marcate ca atare cu plăcuțe de monument istoric. Unul dintre cele mai frumoase exemplare este acesta de pe Ștefan cel Mare.

Un alt exemplat superb de pe strada Sfatul Țării, vizavi de Parlament.

La drept vorbind casele frumoase sunt numeroase în Chișinău, unele renovate cu grijă. Acest exemplar pare desprins din București.

În acest caz, o casă veche este renovată, dar este totodată semnificativ modificată pentru a se obține mai mulți metri pătrați; mansardarea, care atunci când e prost făcută, poate urâți și cea mai frumoasă casă, a ajuns și pe malurile Bîcului.

Chișinăul nu a stat pe loc în perioada interbelică, atunci când era oraș românesc și constituțional, nu doar în fapt: am găsit în spatele primăriei un superb exemplu de art-deco.

O clădire masivă, dar totodată foarte recentă, este sediul OSCE, lângă parcul Valea Morilor.

O altă clădire într-un frumos stil modern este cea a Universității de Stat a Moldovei.

De asemenea, pe bulevardul Ștefan cel Mare, nu departe de statuie, poate fi admirat acest turn construit probabil în anii 1970 sau 1980.

Pentru a completa peisajul orașului, o imagine din cartierele construite după război, aici pe bulevardul Dacia, cartier Botanică.

Sau aici, exemplu de blocuri ce domină parcul Valea Morilor. Sunt tare multe blocuri vechi, dar și noi (turnuri impresionante de 20 de etaje sau chiar mai mult, deci mai înalte ca la București), care domină pur și simplu vastele parcuri. Trebuie să fie o plăcere să-ți bei cafeaua dimineața privind din balcon orașul cum se trezește la viață.

Că veni vorba de parcuri, Chișinăul are muuulte. La început eram impresionat de verdeața, de platanii de pe bulevardul Ștefan cel Mare. Între timp am explorat mai mult și am descoperit că Chișinăul are cel puțin 4 parcuri foarte mari (comparabile cu Herăstrău sau Tineretului la București): Valea Morilor (în imagine), Valea Trandafirilor, Dendrariumul și Grădina Botanică (ultimele două cu o modică intrare).

Parcul Valea Trandafirilor

Dendrariumul

Grădina Botanică; despre toate aceste parcuri, și multe alte obiective majore din Chișinău, voi povesti în articole separate.

Nu departe de Valea Trandafirilor, pe bulevardul Decebal, se află Complexul Memorial "Cimitirul Eroilor" din Chișinău. Cimitir al soldaților români morți în a Doilea Război Mondial, a fost distrus cu buldozerul în perioada sovietică, iar în cea recentă, pe o porțiune s-a construit un complex comercial. Ce a rămas din el (pământ acoperit cu bălării și fundația unei capele) așteaptă să fie restaurat și resfințit. Mulți români ar dori să se poată reculege pe acest pământ sfânt.

Aproape de cimitir, pe bulevardul Gagarin, se află gara feroviară. Clădirea este nouă: cea veche a fost distrusă în război în 1941 (de ruși, dinamitată în retragere) și de americani (în bombardamente). Deși construită după război, de sovietici, cu prizonieri germani, clădirea are, în mod surprinzător multe elemente de arhitectură neoromânească (arcul în acoladă, brâul sculptat, coloane cu motive florale).

În fața gării a fost inaugurat la 23 august 2013 "Monumentul în memoria victimelor deportărilor comuniste". Ridicarea acestui monument este un adevărat act de curaj și justiție, în Basarabia, unde atâtea stele sovietice și secere și ciocane sunt la ele acasă, în sate și orașe.

Mai aproape de gară se află un bloc de piatră cu inscripția "aici va fi înălțat un monument în memoria victimelor represiunilor staliniste". Va fi ridicat probabil doar după ce va fi ridicat cel din PMAN. În orice caz, locul este bine ales, pentru că această gară a văzut multe trenuri de deportați, în anii 1941, 1949 și 1951.

Că veni vorba de statui, să vorbim despre statuile Chișinăului. Fără discuție, cea mai cunoscută, simbolul orașului și poate a întregii Basarabii este Statuia lui Ștefan cel Mare, din centru. Vom vorbi mai multe despre ea, separat.

În Grădina Publică "Ștefan cel Mare" se află aleea clasicilor, cu busturile marilor scriitori români, despre care vom vorbi în detaliu, ulterior.

Din păcate, Chișinăul încă are și o altă categorie de statui: statuile sovietice, reci, masive, care se impun trecătorului. Primul exemplu este Monumentul "victoriei", pe care este inscripționat "edificat în cinstea eliberării Moldovei de ocupația Germano-Fascistă"... Una dintre numeroasele inscripții care trebuie adaptate/radiate, că e perebor* (abuz).

Alt monument, la capătul străzii pietonale, este Monumentul Eroilor Comsomolului Leninist. Pe bune?!

Că veni vorba: aceasta e "pietonala", cu greu dată chișinăuenilor pedeștri. Din fericire orașul are trotuare largi și parcuri generoase, că spațiu pietonal propriuzis nu prea are. Circulă o glumă în Chișinău: "s-a intenționat pietonala să iasă ca la nemți, dar s-a primit* (a ieșit, s-a realizat) moldovenește". Probabil că "Chirtoacă e de jină" (banc ce a ajuns deja slogan electoral, că tot vin localele).

O statuie superbă, artistic, dar abjectă, ca subiect, este statuia ecvestră a lui Grigore Cotovschi, un personaj despre care am aflat în ultimele luni, de-abia, de la prietenii basarabeni care mi-au spus că în istoriografia sovietică e prezentat ca "un haiduc" dar de fapt el a fost "un bandit".
Din biografia lui de pe Wikipedia, (inclusiv rusească, citită cu traducerea Google), reies următoarele:
Înainte de Primul Război Mondial, Cotovschi a fost tâlhar la drumul mare și puțin a lipsit să nu fie spânzurat: sentința nu a mai fost executată pentru că monarhia țaristă a căzut în februarie 1917 iar guvernul provizoriu revoluționar a amnistiat mulți criminali, printre care și pe Grigore. Păcat... Până la urmă a fost trimis pe front în armata rusă, a fost rănit, decorat... După Revoluția din octombrie 1917 a devenit bolșevic și a luptat împotriva armatei române (a făcut parte din bandele de bolșevici care terorizau Basarabia și care încercau să impună un guvern comunist la Chișinău). Retras în Ucraina, a luptat ulterior de partea sovieticilor în Războiul Civil Rus și în războiul Polono-Sovietic.
A luat parte activ la crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești (RASSM) pe partea estică a Nistrului în 1924, cu scopul de a răspândi comunismul în Basarabia și chiar în toată România. Sovieticii au avut naglasti* (tupeul) de a declara capitala artificialei republici la Chișinău, "oraș vremelnic ocupat", iar capitala executivă la Balta, ulterior Tiraspol.
A fost ucis în 1925 de un prieten, pentru că se culcase cu soția lui (așa merită afemeiații). A fost înmormântat în Bârzula (RASSM), acum în Ucraina, redenumită (și rămasă) Kotovsk. Mausoleul ridicat acolo în cinstea criminalului a fost dinamitat de trupele române în 1941, reconstruit la scară mai mică de sovietici după război.
Orașul Hâncești, unde s-a născut, s-a numit Cotovschi în 1940 și din 1944 în 1990. Și în acest orășel are un mausoleu pe o colină. Așa continuă să-i sfideze călăii Basarabiei pe românii de peste Prut, chiar și din mormânt...

În spatele statuii am observat un mozaic sovietic, dintre cele ce împânzesc Basarabia. Sunt interesante, majoritatea îmi plac, estetic, nu neapărat tematic. Evident, la Chișinău se află cele de dimensiunile cele mai mari.

Alt mozaic, de lângă bulevardul Grigore Vieru, prezintă mai multe obiective turistice majore din Basarabia, precum Cetatea Soroca.



În oraș pot fi găsite și panouri care, într-un mod un pic retro, încurajează spiritul patriotic. 

Acest alt afiș promovează europenismul.

După ce am vorbit de arta urbană oficială, să vorbim și despre cea neoficială, cum ar fi grafittiurile. Începem cu acesta, sigla "Tinerii Moldovei", una dintre asociațiile din mișcarea unionistă de peste Prut, principala, ca implicare a tinerilor - elevi și studenți.

Continuăm cu o expresie de iubire pentru oraș: "Chișinău is me".

Indubitabil, cea mai mare "rezervație" de grafitti e la podul Telecentru. Pereții întregului pasaj sunt acooperiți de opere unele mai interesante decât celelalte.

Preferata mea este acest omagiu direct orașului Cernăuți.

Alt exemplu: acest tip, care nu știu dacă e lumbersexual sau rapper :D

Sau de ce nu, un clown street-dancer.

Ba chiar pe o străduță de lângă Lacul Morilor am dat și de grafitti 3D!

În Basarabia arta e omniprezentă: chiar și îndemnurile la bună purtare în transportul în comun se transmit prin artă. :) De asemenea, în unele autobuze se aude periodic, în difuzoare: "Folosiți-vă de bare și de mânere pentru a evita traumele." Dacă ar fi așa de ușor să eviți, în general, traumele, ce bine ar fi. :)

Tot într-un autobuz din Chișinău am dat peste această campanie socială, care pe mine m-a impresionat destul de mult, mi se pare foarte expresivă.

Că veni vorba de autobuze, iată un exemplu. Sunt și modele mai noi, dar alea vechi, care seamănă cu cele galbene, bucureștene, din anii 90, mă fascinează. Merg ca melcul și scârțâie strașnic.

Voi încheia istorisirea despre Chișinău vorbind despre alte câteva monumente cruciale pentru identitatea orașului: bisericile și muzeele. Despre majoritatea voi povesti mai pe larg ulterior.
Primul obiectiv bisericesc și al doilea simbol al Chișinăului (după statuia lui Ștefan cel Mare) - Catedrala. Exemplu minunat de neoclasic, voi povesti despre ea mai pe larg.

Un exemplu superb este biserica Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, care aparține de Mitropolia Basarabiei, de aceea i se mai spune colocvial și "biserica românească". Trebuie știut și făcută distincția faptului că Mitropolia Basarabiei, reînființată în 1992, aparține de Patriarhia Română, pe când Mitropolia Moldovei (a Chișinăului și a întregii Moldove) aparține de Patriarhia Moscovei. A fost construită în 1895 de arhitectul Alexandru Bernadazzi în stil neobizantin, care stilistic este foarte apropiat de stilul neoromânesc. Biserica e greu de pozat, fiind ecranată de copaci și înghesuită într-o căsuță. Din poze vechi ale orașului se poate vedea că dispunea de o curte generoasă spre str. Pușkin: pe acel teren a fost construită ulterior clădirea liceului Gheorghe Asachi.

Nu departe, pe strada 31 august 1989 colț cu strada Vlaicu Pârcălab, se află Biserica Sfântul Pantelimon, construită în 1891 tot de arhitectul Alexandru Bernadazzi, tot în stil neobizantin.

Tot pe strada 31 august 1989, în capătul dinspre parcul Valea Trandafirilor se află Mânăstirea Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, numită colocvial și Mânăstirea Ciuflea. Este renumită pentru faptul că în perioada sovietică a fost unicul lăcaș de cult unde s-au oficiat slujbe. Numele ciudățel, care pe mine mă duce cu gândul la "ciufulit", vine de la ctitorii ei, frații Teodor și Anastasie Ciufli, care au ridicat-o în 1854 în stil neoclasic rusesc. A devenit catedrală episcopală în 1962 iar în anul 2002 a fost reorganizată ca mânăstire.

Un pic mai departe spre parc, pe aceeași stradă, se află Capela Învierea Mântuitorului, paraclisul cimitirului armenesc (confundată de mine cu biserica armenească ce se află în spatele bulevardului Grigore Vieru, spre Pietonala Diorița). Capela este simpluță, în stil arhitectural carecteristic armenesc, alternând piatra și cărămida.

Închei povestea minunatului oraș Chișinău, știind că nu am povestit tot - și nu este exclus să mai adaug - menționând principalele sale muzee, despre care voi povesti pe rând: 
Muzeul Național de Istorie a Moldovei

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală

Muzeul Național de Artă al Moldovei

Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău - Castelul de Apă

Nu am terminat de povestit despre Chișinău :) multe obiective ale acestui minunat oraș vor fi "viztate" pe rând, pe îndelete, în cele ce vor urma.

* S-au folosit unele regionalisme sau chiar rusisme în ideea de a reda un pic din spiritul local și pentru că personal îmi place să le folosesc, din când în când, pentru a nu le uita sensul. Nu sunt pentru neologisme forțate (englezisme, rusisme, etc) în limba română, dar uneori fac excepție și trebuie să recunosc că regionalismele din Basarabia (unele de fapt rusisme, cum spuneam), mă interesează mult.