sâmbătă, 31 decembrie 2016

Mânăstirea Crasna (Prahova)

Adânc în pădurile de la nord de Slănic, la poalele muntelui Ursoaia, se află mânăstirea Crasna, denumire de origine slavă, care înseamnă "frumoasa".
Am descoperit-o într-o vacanță de vară, cu colegii de liceu. Căutam ce să facem cu timpul nostru la Slănic, iar o vecină ne-a întrebat: "de ce nu mergeți la Crasna"?
O călătorie înapoi în timp ne va transporta pe vremea când schitul Crasna devenea mânăstirea Crasna, când drumul spre Schiulești nu era modernizat, când satul nu avea parc...

Deep in the forests north of Slănic, at the foot of Ursoaia (bear) Mountain, is Crasna Monastery. The name in Slavic means "beautiful".
I discovered it in highschool with my classmates, while on vacation. We were looking for something to do with our time and a neighbor told us: "why don't you go to Crasna"?
Let's travel back in time when Crasna hermitage was transforming into a monastery, when the road to Schiulești village was not modernized, when the village did not have a park...

Azi se poate ajunge ușor la Crasna cu mașina din Slănic sau din Homorâciu pe DN1A, dar parcă avea (are) mai mult farmec pe jos (sau călare cu Husar).
Pentru că pe atunci nu aveam niciunii carnet, am pornit pe jos spre Piatra Verde (dar fără a urca dealul), apoi la pod stânga pe malul râului Slănic, direcția sat Schiulești. La pod am fost "avertizați" că drumul e foarte lung. Am pornit totuși, pe arșiță și praf (acum drumul până la Schiulești e pavat cu plăci de ciment).

Today you can reach Crasna easily by car from Slănic or from Homorâciu, on DN1A, but it was (is) more fun on foot (or on horseback with Husar).
Because at the time we did not have a driving license, we started on foot towards Green Rock (but without climbing the hill), then at the iron bridge left on the Slănic river bank, towards Schiulești river. At the bridge we were "warned" that the road is very long, but we continued. Now the road to Schiulești is paved with cement slabs.

Dacă e august, pe acest drum și în general pe dealurile Slănicului veți găsi mure. Noi am mâncat câteva veri la rând la aceeași tufă.

In August you can find blackberries on this and other roads around Slănic. We had some every summer.

Popas intermediar - Schiulești (dar pentru că nu am o poză cu satul de atunci, ține loc o poză cu aceeași atmosferă din Slănic - se poate observa Piatra Verde în fundal). Schiulești era mereu locul unde ne reîmprospătam rezerva de apă de la fântână...

A break at Schiulești, where we always got fresh water at the well. Well, not exactly, since I have no picture with that village, this one with Slănic and Green Rock in the back will do. It has the same feeling. 

... și la marginea căruia ne odihneam înainte de a ne continua drumul. În acea margine de sat a fost amenajat între timp un parc. Are și felinare pe celule fotovoltaice! ...

At the edge of the village we also enjoyed the shade in a spot that was transformed into a park. It is rather modern now, with lamps powered by solar energy!...

Drumul continuă pe o coastă golașă cu un drum care și astăzi este desfundat, iar la un moment dat, de lângă o cruce mare din lemn, poate fi observată mânăstirea cam ca în această imagine (sursa manastireacrasna.ro). An de an, odată cu construirea bisericii noi, a chiliilor și alte dependințe, vedeam cum mânăstirea să mărește și devine tot mai vizibilă de pe acel deal. Devenise un adevărat "complex monahal".

The road continues on a barren hill with a road that is always rough. There is a spot, marked with a large wooden cross, from where you can see the monastery in the middle of the forest, just like here (picture taken from manastireacrasna.ro). Every year, as the new church was constructed and other buildings were added, I could see the monastery expand, becoming more and more visible.

Urmează o pădure și un moment foarte simpatic al drumului: traversarea pârâului Crasna pe un pod suspendat. Prima dată când l-am traversat era foarte șubred, dar este reparat constant și sigur.

Then we enter the forest and we get to one of my favorite moments along the road: crossing the Crasna stream on a suspended wooden bridge.The first time we crossed it it was rather unstable and had some holes, but it is regularly maintained and safe.

Ultima porțiune de pădure este în urcuș, cu copaci bătrâni în forme interesante și rădăcini ce pot servi ca trepte. Călugării de la mânăstire s-au îngrijit de pelerini și au amplasat mai multe bănci pe această ultimă porțiune de traseu.

The last portion of the road in the woods is a steep climb. The trees are ancient and gave interesting shapes, their roots forming steps along the way. The monks from the monastery have placed a few benches on the path, where pilgrims can catch their break.

Prima dată când am fost la mânăstire, biserica nouă abia se termina de construit, zidul de incintă nu era isprăvit, acoperișul bisericii vechi nu fusese acoperit cu cupru. Am preferat mereu biserica veche la Crasna.
Am zăbovit doar câteva minute: noaptea cădea iar întoarcerea s-a făcut pe întuneric, peste dealuri, pe un drum arătat de un sătean din Schiulești, un drum pe care l-am mai făcut și în următoarele vacanțe, cu grupuri tot mai mari de prieteni. Apoi vacanțele ni s-au terminat (acum avem concedii) iar grupul nu s-a mai strâns, însă mi-aș dori să refacem cândva acel drum... dar tot pe jos (n-are farmec cu mașina). E ceva ce merită planificat. :)

When I made the first trip to the monastery, the new monastery was being finished, the precinct wall was not yet complete, the old church did not ave its new copper plate roof. I always preferred the old church.
We stayed only a few minutes on our first trip: night was falling and part of the road back was made in the dark. A villager from Schiulești showed us a shortcut through the woods. We took that road a few more times in the following years. Then the holidays were over, we started working and the group did not get together anymore. It would be worthwhile to make the trip again, but on foot, like old times.

Cum spuneam, după Revoluție, de-a lungul anilor, Mânăstirea Crasna s-a mărit considerabil, o vizitează mulți turiști și localnici deopotrivă, locul este foarte pitoresc. Păcat că unele lucrări de modernizare s-au făcut cu materiale total nepotrivite (cum ar fi țigla metalică roșie pe gard) care "rup" efectiv vechea armonie a locului. Poate cu timpul se vor corecta aceste aspecte.

As I said, after the Revolution, year after year, Crasna Monastery got bigger, more and more tourists and pilgrims visit it, the place is very beautiful. It is a pity that some improvements were made with inappropriate buildings materials (like red painted metal tile) that "shatter" the old harmony. Maybe in time these mistakes will be corrected.

Nu vreau să insist asupra acestor detalii, mici până la urmă, ci să revin la esențial: mânăstirea este atestată de 3 secole, când sihaștri de pe Valea Teleajenului au întemeiat aici un schit cu hramul "Sfinții Împărați Constantin și Elena". Biserica veche datează din 1828, ctitorită de starețul Constantin Potlogea. Catapeteasma, care m-a impresionat de la prima vizită, este realizată la Viena și dantela fină de lemn acoperită cu foiță de aur.

I do not want to insist on these details, I'd rather go back to the essentials: the monastery dates back the the beginning of the 18th century, when hermits from the Teleajăn valley founded here a hermitage dedicated to Saints Constantine and Helen. The old church was built in 1828 by prior Constantin Potlogea. The iconostasis, which impressed me ever since the first visit, was crafted in Vienna and its fine wooden notches are covered in gold leaf. 

În perioada 1999 - 2000 a fost ridicată o biserică nouă, schitul devenind mânăstire. Biserica nouă este încăpătoare și are o pictură interioară foarte frumoasă, predominant albastră, fiind înfățișați și sfinți voievozi precum Constantin Brâncoveanu și Ștefan cel Mare.

In 1999 - 2000 a new church was built, when the hermitage was officially upgraded to monastery status. The new church is spacious and is beautifully painted. Blue predominates and I like the fact the Romanian princes that were sanctified by the church, like Brâncoveanu or Stephen the Great, are represented.

O livadă și un lac cu nuferi întregesc peisajul liniștit al mânăstirii, care sper să rămână acel loc sfânt și luminos în mijloc de pădure, să-și păstreze, în fața celebrității crescute, inocența începuturilor ca schit.

An orchard and a lake with water lilies compete the scenery. I hope this tranquil place shall keep its light and innocence, in the face of mounting fame.

La mulți ani, dragi prieteni, vor urma multe alte călătorii în 2017. O parte sunt deja planificate, dar o parte rămâne neprevăzută.

Happy New Year, dear friends, there will be other travels in 2017, some already planned, some depending on chance.

vineri, 30 decembrie 2016

Salina Slănic (Mina Unirea)

Nu există în România salină mai impresionantă decât Slănic, o adevărată catedrală de sare. Prin dimensiuni colosale, se impune chiar la nivel internațional, fiind cea mai mare salină vizitabilă din Europa.

There is no other salt mine more impressive in Romania than the one in Slănic, a salt cathedral by its size. It ranks even internationally: the biggest in Europe.

Mina "Unirea" a fost în exploatare între 1943 și 1972 (excavările fiind începute înaintea războiului, în 1938), fiind săpate 15 camere cu profil trapezoidal. Piloni uriași susțin întreaga structură, mina fiind la o adâncime de 217 m, înălțimea plafonului fiind de peste 55 m. Suprafața totală a minei este de 18.000 mp iar deasupra ei se află alte două mine: "Mihai" și "Carol".

Salt was mined at "Unirea" between 1943 and 1972, with the initial works in order to open the exploitation started in 1938, so it's a pre-war, not a communist project. 15 rooms were dug with huge pillars between them, supporting the mine. The floor is at - 217 m, while the ceiling is over 55 m above the visitor. The total surface of the mine is 18.000 sq m and there are two other mines on top of it: "Mihai" and "Carol".

Temperatura în salină, constantă la 13°, umiditatea invariabilă de 50%, precum și aerul bogat în ioni de sodiu pretează salina pentru tratarea afecțiunilor respiratorii (astm, bronșită, sinuzită, convalescență ulterior pneumoniei, etc). În salină se pot și practica sporturi precum fotbal, volei, badminton, activitatea fizică în salină fiind cu atât mai benefică.

The temperature in the mine is a constant 13° and the humidity 50%. The air is rich in sodium ions and all these conditions make the mine ideal for treating respiratory illnesses (asthma, bronchitis, sinus infection, pneumonia recuperation, etc). You can practice several sports in the salt mine, like soccer, volleyball, badminton. Physical activity in the salty micro-climate favors recuperation.

Accesul se făcea printr-un lift ce parcurgea distanța de la suprafață la vatra salinei în 90 de secunde. Era supranumit "liftul groazei". Deși funcționarea acestuia nu a dus la accidente grave, un incident recent a dus la discontinuarea utilizării acestuia pentru accesul turiștilor, fiind păstrat doar ca ieșire de urgență. Accesul vizitatorilor se face în prezent cu ajutorul unor microbuze. Mie personal îmi plăcea acel lift muced, ruginit, ce cobora cu viteză lovindu-se de pereții salinei: era o experiență unică.

Access used to be with an elevator which traveled the distance to the mine floor in 90 seconds. It was called the "terror elevator". It never caused any serious injuries, but  recent incident caused the administration to halt its use, the access being now by small buses. I personally liked that humid, rusty elevator, clonking against the salt walls as it descended: it was an unique experience. 

Deosebit de interesante sunt operele de artă din interiorul salinei: sculpturi și basoreliefuri.
Cea mai impresionantă este "Sala Genezei", cu statuile lui Decebal și Traian, înconjurați de lupi dacici, respectivi stindarde romane. Între daci și romani având o preferință netă pentru cei din urmă, am uitat să-l fotografiez și pe Decebal. :)

There are art works inside the mine and they are very interesting: sculptures and bas-reliefs.
The most impressive is the "Genesis Room", with the statues of Decebalus and Trajan, surrounded by Dacian dracos and Roman banners. Since I prefer Romans over Dacians, I forgot to photograph Decebalus. :)
   
 Foarte mult îmi place și statuia lui Mihai Eminescu, mai bine luminată decât precedentele.

I like the statue of national poet Mihai Eminescu very much and it is better lit than the others.

De altfel, lumina, sau mai degrabă absența ei, precum și lipsa de imaginație în folosirea ei într-un spațiu atât de vast ca cel din Mina Unirea, sunt printre principalele defecte ale amenajării interioare. Crucile din neoane nu se pun la socoteală ca amenajare luminoasă și mi se par, peste tot pe unde le întâlnesc, de prost gust (de exemplu în București la Biserica Schitul Maicilor din spatele Ministerului Mediului). Nu se poate compara cu Salina Turda, incredibil luminată, doldora de jocuri și atracții, declarată una dintre cele mai frumoase saline din lume, deși mult mai mică decât cea de la Slănic. Aș sugera aici o investiție în iluminat, continuarea realizării de opere artistice în sare în vederea creării unui muzeu coerent și suplimentarea ofertei de agrement. Atunci ar deveni imbatabilă Salina Slănic: ar fi nu doar cea mai mare din Europa, ci și cea mai frumoasă.

Programul de vizitare al salinei poate fi consultat pe site-ul oficial Salrom.

Speaking of light: its misuse is one of the biggest errors in the mine's interior design. Neon crosses do not count as interior design and I find them of poor taste (there is an ugly one in Bucharest at the Schitul Maicilor Church behind the Ministry of Environment). It cannot be compared to the Turda Salt Mine, which is incredibly decorated, filled with attractions and hence recognized as one of the most beautiful in the world, although much smaller than the one at Slănic. I would suggest an investment in lighting, expanding the salt sculptures to create a coherent museum and adding sports and other physical activities. The the Slănic Salt Mine would become unbeatable: it would not only be the biggest in Europe but also the most beautiful.

Visiting hours can be checked on the Salrom official site.

joi, 29 decembrie 2016

Muzeul sării Slănic - Casa Cămărăşiei

Cu o istorie aşa bogată legată de sare (muntele de sare, salina), nu putea lipsi din Slănic un muzeu dedicat: muzeul sării.
Acesta este organizat în cea mai veche construcție civilă din oraș, "Casa Cămărăşiei". Clădire masivă cu pereți groși de aproape un metru, a fost construită la începutul secolului 18 (pe vremea lui Constantin Brâncoveanu, așadar), fiind reședința cămărașului, funcționarul domnesc ce strângea taxele pe sare.
Muzeul este deschis din anul 2003, prezentând istoria exploatării sării la Slănic, aspectele tehnice și istorice ale extracției.
Astfel, sunt prezentate schițe și date despre primele mine tip clopot, care prăbușindu-se au format lacurile sărate; sunt expuse de asemenea informații și imagini istorice despre salinele săpate industrial după război, dintre care cea mai celebră, fiind vizitabilă, este Mina Unirea.
Pot fi admirate bucăți de sare și cristale sau flori de sare, unelte, iar într-una dintre încăperi este reconstituită camera cămărașului. 

With such a  rich history related to salt (the salt mountain and the salt mine), Slănic could not do without a dedicated museum. The "Salt Museum" is found right next to the church, in the town center.
The building is the oldest civil contruction in town, built 3 centuries ago. It served as the quartermaster's residence. His responsability was collecting taxes and revenues from the salt trade. 
The museum was opened in 2003 and it covers the whole history of salt mining in Slănic. The exhibition presents the old techniques of the "bell mines", which formed the present salt lakes after caving in, as well as the modern technology used for excavating "Unirea" salt mine, which can be visited.
Among the exhibits, you can see salt minerals and crystals, tools and also a remake of the quartermaster's office.


marți, 27 decembrie 2016

Slănic

Sarea este rațiunea de a exista a Slănicului, care în slavonă înseamnă "sare". Aici pământul chiar "dospește" de sare, care pe alocuri e vizibilă la suprafață.
Denumită simplu "Slănic", localității i se mai adaugă uneori "Prahova" pentru a o deosebi de vărul din Moldova. La cei 7000 de locuitori ai săi, este teoretic oraș, însă mie mi se pare că atmosfera rurală predomină.

Salt is the reason for Slănic's existence. It's name means "salt" in Slavonic (the "cultural" language used in Medieval Romania, like Latin was used in Western Europe).
Here, the earth leavens with salt, which in some spots is visible on the surface.

Spătarul Mihail Cantacuzino este cel care a pus Slănicul pe hartă: începând cu anul 1685 a cumpărat aici moșii, iar cu banii adunați din negoțul sării a ridicat în deceniile ce au urmat superba Mânăstire Colțea din București, a cărei biserică împodobește și astăzi Piața Universității.

Mihail Cantacuzino, a nobleman, put Slănic on the map. Starting in 1685, as the official records mention, he bought land in Slănic and opened a salt mine. With the proceeds, he built the superb Colțea Monastery in Bucharest. Its church can still be admired in University Square.

Ca și la Colțea, la Slănic spătarul are o statuie comemorativă. Aici iarna i-a "îmblănit" un pic caftanul spătarului...

statue of Mihail Cantacuzino on the bank of the Slănic river, close to the entrance of the "Unirea" mine

Slănic a ajuns o stațiune foarte prizată pentru băile sale (Baciului, Roșie și Verde), pentru salină și Muzeul Sării și pentru legenda muntelui de sare și Grotei Miresei, păstrate chiar după dispariția acestora. În weekendurile de vară, stațiunea este înțesată de turiști. (în imagine: liftul de la intrarea în salină - Mina "Unirea")

Slănic has become an appreciated resort for its salt lakes (Baciului - shepherd's - Red and Green), for the salt mine and the Salt Museum, as well as for the Salt Mountain and Bride's Cave legend, which has survived the disappearance of the former. In the summer weekends, the resort is swarmed with tourists (pictured here, the elevator for the entrance in "Unirea" salt mine)

În restul anului are aerul de sat liniștit și plăcut. De douăzeci de ani profităm și noi (eu, familia și prietenii) de aerul curat și sărat, de liniștea și natura de aici. Este locul care îmi permite să mă reconectez cu pământul, cu ritmul normal al vieții, cu tot ce este natural. Este locul unde încă pot băga lemne în sobă, locul unde adun de pe jos nucile pentru cozonac. Foarte mulți dintre pomii din livadă sunt plantați de părinții mei și de mine. Este, la propriu și la figurat, grădina mea.

It is pleasant and quiet for the rest of the year. It's been 20 years I come here with family and friends for the clean salt air, to enjoy silence and nature. It is the place that allows me to reconnect with the earth, with life's normal pace, with everything natural. It is the place where I can still put wood in the terracotta stoves, the place where I gather hickory nuts for cake. Many of the trees in the orchard are planted by my parents and myself. It is, literally and metaphorically, my garden.

Din ea văd în toată măreția ei misterioasă Piatra Verde, stâncă formată din cenușă vulcanică.

From this garden I see the Green Rock in all its beauty, a mound formed of volcanic ash.

Din grădină văd și turla atipică a bisericii "Trei Ierarhi", monument istoric.

From the garden I see the odd steeple of historic church.

Fructele sunt la putere la Slănic, mai ales prunii (de aceea și țuica e la putere). Uneori am impresia că trebuie doar să întinzi mâna pentru a culege roadele pământului, dar de fapt e muncă grea la țară.

Orchards are everywhere, especially plum (that is why "țuica" is also flowing in Slănic). Sometimes I feel that you only have to extend your hand to gather Earth's bounty, but in fact, country life is hard work.

Însă nu despre Slănicul înțesat de turiști vreau să vorbesc, despre bălăceala în Baia Baciului sau Baia Roșie, lacuri sărate formate în fostele mine tip clopot. Nu vreau să vorbesc nici despre hotelurile moderne sau despre centrul cu cele câteva blocuri comuniste care rup armonia.

But it is not about the tourist swarmed Slănic I want to talk about, not about bathing in the salt lakes (everybody appreciates that, no further promotion needed). I don't want to talk about the modern hotels or about the town center with its communist era buildings that distort the harmony.

Vreau să vorbesc despre Slănicul meu - cel de odinioară dar încă prezent - cel al ulițelor, al caselor vechi, al gardurilor de uluci sau din tablă colorată și al livezilor.

I want to talk about my own Slănic - the ancient but still present one - the one of small earthen roads, of old houses, of wooden fences and brightly colored iron gates.

Este Slănicul casei "Ștefan Anghel", care o vreme a servit ca oficiu poștal, un superb exemplar de casă cu prăvălie, decorată cu un complex traforaj. Este monument istoric clasat.

It is the Slănic of "Ștefan Anghel" house, which served as postal office for a time, a superb example of house with front shop, decorated with complex fretwork. It is listed as a historic monument.

Sau acest exemplar de prăvălia pe colț, chiar vizavi de precedenta, a cărei proprietar grijuliu i-a păstrat nealterate profilul acoperișului și stacojiul tâmplăriei.

Or this other example of house with front shop, opposite the precedent one. Its caring owner did not alter the interesting roof line nor the scarlet of the wood frames.

Alt exemplu. tot la o aruncătură de băț de precedentele, mai derăpănătuță, de lasă să se observe metoda construcției din vârghii împletite și lut. Nu exagerez când spun că Slănic păstrează încă un ansablu aritectural coerent de case bătrânești, din lut, vârghii sau cărămidă și lemn.

This other example, right nest to the ones mentioned, is older and a bit run down, but thus you can see the construction method, with interwoven rods and packed earth. I am not exaggerating when saying that Slănic still has a coherent architectural ensemble of old peasant houses. It can still be preserved.

Cele mai vechi datează de la începutul secolului 19, adică de pe vremea lui Tudor Vladimirescu. Aceasta de exemplu, tot monument istoric, cu teren generos în jur, se află chiar vizavi de salină, pe malul râului Slănic.

The oldest one date back to the beginning of the 19th century, the dawn of modern Romania. This example, also listed as a historic monument, is found in the middle of a generous garden, on the Slănic river bank, right opposite the "Unirea" mine.

Mie mi se pare că aceste case, precum casa cu prăvălia "Elena Mosor" (monument istoric), care de zece ani se încăpățânează să supraviețuiască sub ochii mei, au foarte mare potențial pentru diverse proiecte de restaurare și punere în valoare.

I think that these houses, like the "Elena Mosor" house with shop - historic monument - which is in bad shape but insists on surviving under my eyes, have a lot of potential for different restoration projects that can really make them shine.

Desigur, comunismul, retrocedările tergiversate și dezinteresul pot duce și la acest rezultat: Conacul Teoharescu, fost cămin pentru băieți, încă funcțional acum 20 de ani, aflat chiar vizavi de biserică... Zidurile din piatră masivă încă mai rezistă, dar pentru cât timp?

However, Communism, protracted restitutions and lack of interest can also lead to this result: Teoharescu Manor, former student dorm for boys, still functional 20 years ago, located in front of the church. The massive stone walls still hold out, but for how long?

Alte monumente istorice, precum casa cu prăvălie "Gheorghe Ștefănescu", tot vizavi de Salină, se păstrează impecabil.

Other historic monuments, like the "Gheorghe Ștefănescu" house, also found opposite the salt mine, are impeccably kept.

Voi opri această înșiruire pentru a menționa faptul că pe lângă cele 13 case înscrise oficial ca monumente istorice, se adaugă nenumărate altele, anonime, împrăștiate pe ulițe și dealuri.

I shall stop this sequence to mention that apart from the 13 houses registered officially as historic monuments, there are countless other unknown ones, scattered along the alleys and over the hills.

Călătorul care dorește să iasă din centrul orașului, dincolo de zona comarcială, a Pieței Mari, sau a salinei, se poate aventura pe străzile 23 august (începând de la BCR) până la râul Slănic, apoi stânga pe Vasile Alecsandri, stânga pe Smârdan, Mihai Viteazu, Alexandru Odobescu și George Coșbuc, turul terminându-se cu biserica și înapoi în zona comercială). Cei mai temerari pot urca dealul pe străzile Praporgescu sau Mihai Viteazul, care în final oferă și o priveliște frumoasă asupra întregului oraș. Se pot printa hărți detaliate cu Slănicul de pe internet - în oraș nu se găsesc.

For the travelers wishing to explore beyond the town center (the commercial area, the marketplace, the salt mine), I propose a route: from 23 August street and BCR bank all the way to the Slănic river, then left on Vasile Alecsandri, left on Smârdan, Mihai Viteazu, Alexandru Odobescu and George Coșbuc, the tour ending in front of the church and then back to the center. The most curious ones can climb the hill on Praporgescu or Mihai Viteazu streets and they will end up seeing a gorgeous view of the town. You can print a detailed map of Slănic from the internet - there are none in town.

În anotimpul rece riscați să vă înnoroiați pe aici, dar chiar și iarna e frumos, iar în celelalte anotimpuri nucii sunt superbi.

In the cold season, you risk getting muddy here, but it is a beautiful view in winter too, not to mention when the trees have their leaves.

Dincolo de dealurile ce se văd de pe Piatra Verde se ascund satul Schiulești, Mânăstirea Crasna, Munții Grohotiș și nenumărate trasee de făcut pe jos sau călare, pentru că Slănic are de câțiva ani un centru ecvestru: Husar. (urmează)

Beyond these hills, visible from Green Rock, there is Schiulești village, Crasna Monastery and Grohotiș Mountains, with countless paths you can take on foot or on horseback. For the latter I recommend Husar equestrian center.

duminică, 25 decembrie 2016

Mânăstirea Brebu și Muzeul "Casa Domnească"

Mie îmi plac foarte mult mânăstirile, iar între mânăstiri, cel mai mult mânăstirile zidite, cele cu ziduri de incintă.
Nu toate frumoasele noastre mânăstiri fortificate, ridicate de voievozi în veacuri, au supraviețuit: unele s-au năruit, altele au fost demolate (Văcărești).
De aceea sunt atât de încântat să descopăr noi și noi locuri minunate. Pentru mine, o mânăstire fortificată este un loc sacru, dar protejat atât de cele nevăzute, cât și de umilele strădanii omenești.
O astfel de mânăstire este Brebu.

I like monasteries very much, and among monasteries, my favorite are the fortified ones, endowed with precinct walls.
Not all of our fortified monasteries, erected by princes in the last centuries, survived: some were ruined, others were demolished (Văcărești).
This is why I am so thrilled to discover new wonderful places. For me, a fortified monastery is a sacred place, but protected both by the unseen and by the humble human endeavors. 
Such  monastery is Brebu.

Ridicată în 1640 de domnitorul Matei Basarab (1632 - 1654), este remarcabil conservată, inclusiv casa domnească, fapt mai rar (de exemplu la Strehaia sau la Huși: mânăstirile păstrate, casele domnești - năruite).

Built in 1640 by Matei Basarab (1632 - 1654), it is remarkably preserved, including the princely house, which is fairly rare (for example of the Strehaia or Huși pricely courts, only the churches survived, the houses were ruined).

În fața casei domnești se află statuia domnitorului Matei Basarab...

In front of the princely house are the statue of Prince Matei Basarab...

... dar și cea a lui Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714), al doilea întemeietor al mânăstirii.

... and Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714), considered to be the second founder of the monastery.

Într-un fel, denumirea de "mânăstire" este nepotrivit (aiurea și nepotrivit), pentru că biserica nu este mânăstire, ci biserică de parohie a satului Brebu Mânăstiresc, iar incinta nu găzduiește chilii ci Muzeul "Casa Domnească". Această stare de fapt este oarecum logică, derivând din înseși circumstanțele vitrege ale întemeierii mânăstirii.

Somehow, the name "monastery" is inappropriate, because the church is not a monastery, but parish church for Brebu Mânăstiresc ("Monastery Brebu") village. Its precincts do not host monk cells but the "Princely House" Museum. It is a somewhat logical situation, deriving from the hostile circumstances in which the monastery was founded.

Astfel, un hrisov al lui Constantin Șerban (1654 - 1658) ne dezvăluie: "Matei voievod, după ce a zidit domnia sa mânăstire acolo la Brebu, el a fost hotărnicit toată moșia Brebului cu 12 boieri și jupanul Preda mare vornic și a propit moșia megieșilor, de a pus pe toți megieșii în mijlocul pădurii și le-a aprins casele ca să nu se mai întoarcă". 
Hopa! Mânăstirea a fost fondată cu de-a sila, într-un sat de moșneni, de țărani liberi... Astfel, istoria consemnează că mânăstirea a căzut deseori în ruină (incendii, cutremure), nefiind îngrijită nici de țăranii "expropriați" (și care au fondat lângă satul Brebu Megieșesc), sfârșind a fi secularizată de Cuza și transformată de comuniști în anii 1955 - 1960 în muzeu de artă medievală. Cu această ocazie a fost restaurată în forma din vremea lui Matei Basarab.

Thus, a chronicle from Constantin Șerban (1654 - 1658) reveals: "Prince Matei, after building a monastery in Brebu, he gave the monastery all the Brebu domains with boyar Preda and 12 boyars to oversee them, confiscating the domains of the villagers, sending off all the villagers in the middle of the woods and setting their homes on fire so they would not come back".
Now that's a surprise! The monastery was founded forcefully in the middle of a community of free peasants... Thus, history records that the monastery often fell into ruin (fires, earthquakes) and was not tended for by the "expropriated" peasants (who built the nearby Brebu Megieșesc village - "Neighboring Brebu"), ending by being secularized by Prince Alexandru Ioan Cuza and transformed by the communists between 1955 - 1960 in a Medieval art museum. For this, it was restored to the appearance it had when first erected. 

Cine-ar fi "citit" toate acestea pe bătrânele ziduri care azi arată atât de bine?

Who would have "read" all this on the old walls that look so good today? 

În continuare, casa domnească găzduiește un foarte interesant muzeu de artă medievală. 

The princely house still hosts a very interesting Medieval art museum.

 Sobe vechi, cufere, icoane și cărți vechi recrează atmosfera secolelor trecute.

Old stoves, coffers, icons and old books recreate the atmosphere of centuries gone by.

serviciu de masă din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, cu monograma princiară

table ware that used to belong to Alexandru Ioan Cuza, with the princely monogram

litografiile domnitorilor Matei Basarab și Constantin Șerban

litography of Princes Matei Basarab and Constantin Șerban

tablou de Nicolae Grigorescu, înfățișându-l pe Marele ban Radu Năsturel Herescu

picture by Nicolae Grigorescu, showing Governor Radu Năsturel Herescu

acuarelă de Sava Henția

watercolor by Sava Henția

Foișorul găzduiește o altă operă de artă interesantă, un clopot din lemn de stejar, realizată de Eugen Petri în cadrul unei tabere de creație care a avut loc la Brebu.

The oriel hosts another interesting artwork, a bell made out of oak wood, by Eugen Petri. It was crafted during a summer art camp which took place in Brebu.

pridvorul case domnești, orientat spre sud

the south facing veranda

Cred că muzeul ar putea fi și mai bine valorificat dacă s-ar organiza aici concerte, conferințe, expoziții temporare, mai ales în perioada estivală când sunt mulți turiști la Brebu sau veniți de pe Valea Prahovei. Muzeul este foarte interesant și acum, într-o clădire istorică ideală pentru subiectul prezentat. Chiar ar fi păcat să se desființeze, dacă vreodată clădirea și-ar schimba vocația (pentru a fi transformată în chilii). În principiu, jurisdicția Ministerului Culturii și statutul de monument istoric de interes național sunt o garanție solidă pentru păstrarea funcției pe care o are de mai bine de jumătate de secol. 

I think that the museum could be promoted better by organizing various events here: concerts, conferences, temporary exhibitions, especially in the summertime when there are many tourists in Brebu or coming from Prahova Valley. The museum is very interesting now too, hosted in a historic building ideal for the subject presented. It would be a shame to be closed down, if ever the use of the building would be changed (to be transformed in monk cells). In principle, the jurisdiction of the Ministry of Culture and the status of historic monument of national value are a solid guarantee for maintaining the status which has prevailed for over half a century. 

Mânăstirea Brebu și Muzeul "Casa Domnească", sacru și laic alăturat, vă așteaptă!

Brebu Monastery and the "Princely House" Museum, sacred and secular side by side, wait for your visit!