Despre Dobrogea / About Dobruja

Aici vorbim despre România, așa că haideți să ne împrospătăm memoria, pe scurt, despre istoria noastră, despre cum cele 3 provincii istorice ale românilor, Țara Românească, Moldova și Transilvania au devenit România. Fiecare dintre acestea au provincii componente, precum Oltenia, integrantă Țării Românești sau Banatul, asociat Transilvaniei. Putem spune despre Dobrogea că este asociată Țării Românești, fiind scurt timp inclusă în aceasta, evoluând mult timp distinct.

Dobrogea este denumirea dată regiunii dintre Dunăre şi Marea Neagră. Denumirea ei vine de la Ţinutul lui Dobrotici, după numele unui despot care a domnit peste o ţară, numită Despotatul Dobrogei sau al Cărvunei. Acest ţinut s-a dezvoltat autonom începând cu 1325 şi până la cucerirea sa de către otomani în 1388, cu capitale la Cavarna (Balcic) şi ulterior Caliacra. Perioada sa de maximă strălucire a fost sub conducerea lui Dobrotici (1347-1386). După 1388, de la moartea ultimului despot Ivanco, Dobrogea intră, cu întreruperi, în stăpânirea lui Mircea cel Bătrân, până la sfârşitul domniei acestuia. Astfel, în 1406 Mircea se declara domn peste toate ţinuturile "încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetății Dârstorului" (Silistra).
În istoria Bulgariei, Despotatul Dobrogei este considerat al treilea ţarat bulgar, împreună cu Ţaratul de la Vidin şi Ţaratul de la Târnovo. Toate trei au fost cucerite la puţini ani distanţă de către Otomani, la sfârşitul secolului 14, rămânând sub dominaţia acestora aproape 500 de ani. Dobrogea era inclusă în Provincia Silistra, condusă de un paşă.

În 1876 bulgarii s-au răsculat împotriva stăpânirii otomane. Represaliile deosebit de crude ale turcilor au determinat intervenţia armată a Rusiei, la care marile puteri europene nu s-au mai opus (precum în Războiul Crimeei). La începerea războiului ruso-turc, în 1877, România şi-a declarat independenţa (10 mai 1877) şi a oferit ajutor militar Rusiei, pe care aceasta l-a declinat (vom vedea imediat de ce). Ulterior, întâmpinând dificultăţi mari în asediul Plevnei şi în bătăliile din pasul Şipca, Rusia a cerut armatei române să treacă Dunărea, ceea ce aceasta a făcut, participând cu succes în 1877-1878 la asediul Plevnei şi la luptele de pe valea Dunării (Rahova, Vidin, etc), fiind comandată de însuşi Principele Carol I, viitor rege.
România a pornit la război pentru cucerirea independenţei, fără alte obiective. Mare a fost mirarea când Rusia şi-a afirmat intenţia de a anexa cele 3 judeţe ale României la est de Prut. Acestea fuseseră date Moldovei după Războiul Crimeei, prin Congresul de la Paris, tocmai pentru a îndepărta Rusia de punctul strategic ce constituiau gurile Dunării. Moldova s-a unit cu Muntenia în 1859 pentru a forma România şi astfel până în 1878 judeţele Ismail, Cahul şi Bolgrad au făcut parte din Principatul României. Rusia propunea la schimb Dobrogea, luată de la turci. România iniţial a refuzat "târgul" propus de propria sa aliată. Totuşi, la presiunile Rusiei (care ameninţa cu ocuparea celor 3 judeţe fără nicio contraparte) şi sfătuită de celalalte mari puteri europene reunite la Congresul de la Berlin, mai ales de Cancelarul Bismark, arbitrul Europei, a fost silită să accepte, solicitând teritoriul primit să includă oraşele Silistra şi Mangalia. În intrigile negocierilor dintre marile puteri, Silistra nu a mai fost acordată României, probabil la insistenţele Rusiei care era ranchiuneasă faţă de refuzul iniţial al României.

România a dezvoltat mult Dobrogea în următorii ani (podul de la Cernavodă, portul Constanţa), aceasta tranformându-se dintr-un colţ uitat al Imperiului Otoman în ieşirea strategică a Regatului României la Marea Neagră prin portul Constanţa şi gurile Dunării. Firul rupt la moartea voievodului Mircea cel Bătrân era reînnodat. Moştenirea celor 500 de ani de domniaţie otomană rămâne până astăzi marea variatate de comunităţi etnice (turci, tătari, ucrainieni, bulgari, ruşi lipoveni) care fac parte din farmecul Dobrogei.

În 1912 începe următorul episod dobrogean. Imperiul Otoman era într-o stare de slăbiciune avansată şi momentul a fost considerat propice pentru 4 ţări, Serbia, Muntenegru, Bulgaria şi Grecia să constituie o alianţă împotriva imperiului cu scopul de a împărţi teritoriile sale rămase în Balcani. Pe parcursul războiului ce evolua în favoarea alianței balcanice, România a solicitat, în cazul probabilelor modificări ale granițelor, rectificarea graniței dobrogene și dobândirea orașului Silistra de la Bulgaria. Primul Război Balcanic s-a încheiat cu victoria Ligii Balcanice şi prada era bogată. Aliaţii nu se puteau înţelege asupra împărâţirii ei. Numeroase puncte erau disputate între Bulgaria şi Serbia (Macedonia) şi Grecia (oraşul Salonic). Bulgaria acceptase în principiu să renunțe la Silistra prin Tratatul de la Londra, dar tergiversa predarea propriuzisă. Bulgaria a hotărât să decidă lucrurile în forță și sperând într-o lovitură fulgerătoare, a atacat fostele aliate, deşi Serbia şi Grecia încheiaseră în prealabil o alianţă defensivă. România avertizase Bulgaria că nu va mai rămâne specator la un nou război iar Imperiul Otoman nu se consola cu pierderea oraşului Adiranopol (Edirne), fostă capitală, la bulgari. Inevitabil, Bulgaria a pierdut al doilea război şi prin Tratatul de pace de la Bucureşti a cedat ţărilor victoriase mai multe teritorii, printre care României nu doar Silistra ci întreaga Dobrogea pe linia Turtucaia - Balcic.

Status quo-ul nu a durat. Începând Primul Război Mondial în 1914, Bulgaria s-a alăturat Puterilor Centrale în 1915 şi a recucerit, prin atac concomitent cu Austro-Ungaria, teritoriile pierdute în beneficiul Serbiei. În 1916, când România s-a alăturat Antantei, Bulgaria a declanşat imediat atacul spre nord, câştigând Bătălia de la Turtucaia şi ocupând împreună cu armatele germane întreaga Dobrogea. România a rezistat până la sfârşitul anului 1917. Odată ce Rusia, devenită Uniunea Sovietică după succesul Revoluţiei bolşevice, a încheiat armistiţiul cu Puterile Centrale, România a trebuit şi ea să încheie războiul. Prin Pacea de la Buftea-Bucureşti din primăvara 1918, România trebuia să cedeze Bulgariei Dobrogea până la sud de linia Cernavodă-Medgidia-Constanţa iar restul era ocupat de Germania şi Bulgaria. Din fericire, tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României, nici promulgat de Regele Ferdinand I. Condiţiile teritoriale şi economice dure impuse României şi Rusiei de către Puterile Centrale care câştigaseră războiul pe frontul de est au îndârjit celelalte ţări ale Antantei să se bată cu orice preţ pentru obţinerea victoriei, ceea ce, cu ajutorul Statelor Unite, au şi reuşit. Pe 10 noiembrie România, remobilizând armata, a intrat din nou în război. Întreaga Dogrogea rămânea României, partea de sud fiind numită în vorbirea curentă "Cadrilaterul".

În perioada interbelică România a primit în Dobrogea, mai ales partea sudică, populaţiile vorbitoare de dialect românesc la sud de Dunăre (Aromânii şi Meglenoromânii). Pe când în cadrul Imperiului Otoman acestea se bucurau de toleranţă privind obiceiurile și limb, la egalitate cu celelalte popoare, în cadrul noilor state naţionale pe care se aflau (Albania, Serbia, Bulgaria, Grecia), acestea erau supuse unor eforturi deosebite de asimilare. Concomitent, România avea o politică de ospitalitate pentru aceste populaţii.

În perioada interbelică, oraşul Balcic de pe coasta Mării Negre avea să devină o destinaţie estivală favorită a aristocraţiei şi lumii artistice. Zeci de pictori i-au imortalizat uliţele, casele joase şi umbroase sau albastrul mării în care se oglindesc dealurile dimprejur. Oraşul are într-adevăr o aşezare ideală, orientată spre sud, falezele şi terasele sale naturale fiind scăldate permanent de razele soarelui. În acest loc a ales Regina Maria să îşi construiască Palatul "Cuibul Liniştit", cu somptuoasele sale grădini în scări şi capela Stela Maris.

Când norii războiului s-au adunat deasupra Europei, aceştia au poposit şi deasupra Dobrogei. În urma ultimatului Sovietic şi Dictatului de la Viena, României i-au fost smulse Basarabia şi nordul Bucovinei de către Uniunea Sovietică (28 iunie 1940) şi nordul Transilvaniei de către Ungaria (30 august 1940). La presiunea puterilor Axei (Germania şi Italia), România trebuia să îşi rezolve şi diferendele cu Bulgaria. Clasa politică fusese împărţită în 1913 dacă este cazul să ia o întreagă provincie, când revendicările iniţiale se refereau doar la oraşul Silistra şi o uşoară rectificare a frontierei. Acum România risca să dea întreaga provincie înapoi în bloc, şi într-adevăr, prin negocierile care au dus la Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, nu se păstra nici Silistra, nici măcar Balcicul, care ajunsese să aibă o importanţă destul de mare pentru România, aşa cum am arătat mai sus. Tratatul prevedea şi un schimb de populaţie şi astfel bulgarii încă stabiliţi în nordul Dobrogei treceau în sud iar românii din Cadrilater, majoritatea aromâni şi meglenoromâni din Balcani, treceau în nord. Un traumatism major pentru acele populații, scoase din casele și de pe pământurile lor - în ambele țări, lucru ce din păcate s-a întâmplat pe scară largă în acei ani în toată Europa, atrocități pe care astăzi nu suntem în stare nici să ni le imaginăm...

Pentru România și Bulgaria acest ultim episod a marcat și stingerea unui conflict de tip Alsacia-Lorena și a permis evoluția spre relații bune. S-o spunem drept, încă din 1940 majoritatea românilor au admis că aventura în Cadrilater nu a fost una națională și astfel când paranteza deschisă s-a închis, s-a putut trece mai departe mai ușor, spre noi capitole, între două țări care recent au intrat împreună în Uniunea Europeană și a căror cetățeni se vizitează mai mult ca niciodată. Nu puțini bulgari iau avionul de la București, oraș mai apropiat de multe regiuni decât Sofia. Românii iau cu asalt vară de vară litoralul bulgăresc și când o fac, mulți dintre ei nu uită să treacă pe la Balcic - pentru un gând închinat Reginei Maria - și la Caliacra, pentru superbele sale faleze.

About Dobruja

On this blog we talk about Romania, so let's make a short incursion into history.
Romania is made up of its 3 historic regions: Wallachia, Moldova and Transylvania which united to form Romania (in 1859 and 1918). Other smaller provinces are part of either one of the three, like Oltenia is part of Wallachia or Banat part of Transylvania. Dobruja can be linked to Wallachia, which controlled it for a short time, but it also had centuries of separate evolution.
Dobruja is the region between the Danube and the Black Sea, from Tutrakan and Balchik in Bulgaria to the Chilia arm of the Danube.
The name comes from Prince Dobrotitsa (or Dobrotici ), who ruled the realm in the 14th century. Dobruja went its own way from around 1325 to 1388 when it was conquered by the Ottoman Empire. It had capitals in Kavarna (Balchik) and Kaliakra with its maximum extent under Dobrotitsa (1347-1386).
After 1388 and the death of its last ruler, Ivanko, Dobruja is taken from the Ottomans by the Prince of Wallachia, Mircea the Old (1386-1418), who ruleD it with interruptions. Thus, in 1406 at the height of his power, Mircea was calling himself ruler over all the realms "up to the great sea and sole ruler of Durostorum" (Silistra).
At the same time, in Bulgarian history, the Despotate of Dobruja is considered to be the third Bulgarian state, after the Principalities of Veliko Tarnovo and Vidin. All three were overrun by the Ottomans in a few years at the end of the 14th century and remained under their rule for 500 years. Dobruja was integrated into the province of Silistra.
In 1876 the Bulgarians rose up against Ottoman rule. Their cruel reprisals triggered the intervention of Tsarist Russia. Western powers did not interfere, like in the Crimean War. At the start of the Russian-Turkish war, Romania declared its independence (May 10th 1877) and offered military help to Russia. The latter declined, we shall see later exactly why. Later meeting difficulty at the Siege of Pleven and the battles of Shipka Pass, Russia asked the Romanian army to cross the Danube, which it did.  It then participated to the Siege of Pleven and to the Danube Campaign (battle of Rahova, siege of Vidin, etc.), commanded by King Carol I himself.
While Romania entered the war to win its independence, it had no territorial claims. Things were different for Russia, which had claims... from its ally: three counties in Bessarabia, est of the Prut river. These 3 counties, Cahul, Ismail and Bolgrad had to be ceded by Russia to Moldavia after losing the Crimean War (1856). This was forced on Russia by victors England and France who sought to remove Russia from the strategic mouths of the Danube. The whole of Bessarabia had been previously ceded by the Ottoman Empire to Russia in 1812. Moldavia united with Wallachia in 1859 to form Romania. Now Russia wanted those 3 counties back and was proposing Dobruja in exchange, taken from the Ottomans. Romania refused to give away national territory, but after pressure to make the exchange or face the occupation of the counties while receiving nothing, it had to accept. The other European powers, especially Bismark's Germany strongly advised Romania to accept the offer. The demarcation line asked by the Romanian negotiators was Silistra - Mangalia, but due to Russian intrigue, the former was left out.
Dobruja thrived under Romanian rule. Previously an unimportant corner of the Ottoman Empire, it suddenly became a crucial window to the Black Sea for Romania with the port of Constanța. A rail line connected it to the rest of the country, bridging the Danube at Cernavodă. History was linked again to the times of Mircea the Old when Romanians had access to the sea. However, 500 years of Ottoman rule left their mark in the fact that there is a variety of ethnic groups still living in Dobruja, like Turks, Tatars, Ukrainians, Bulgarians, all contributing to the cultural richness of the country. Mosques can still be seen in most towns, for Romania never hampered the freedom of religion in the province.
The beginning of the 20th century brings a new episode: the Balkan Wars. The Ottoman Empire was weak and 4 countries, Serbia, Bulgaria, Greece and Montenegro allied themselves to take down its remnants in Europe. Given the imminent border changes in favor of the alliance, Romania also requested Bulgaria that it cede Silistra, which had been left out in 1878. After intense negotiations, an agreement was reached in that sense. The First Balkan War in 1812 ended with the complete defeat of the Ottoman Empire. However, the victors would soon fight over the spoils of war, especially Macedonia, which both Bulgaria and Serbia wanted. Bulgaria attacked its former allies but was defeated since the Ottoman Empire and Romania (who had not received Silistra after all) also entered the fray. At the ensuing Treaty of Bucharest of 1913 Romania received Southern Dobruja and Serbia most of Macedonia.
This outcome caused Bulgaria to join the Central Powers in World War I, fighting Serbia and Romania to regain lost territories. When Romania joined the war in 1916, Bulgaria, the Ottoman Empire and German troops also attacked from the south, wining the Battle of Tutrakan and occupying Dobruja, then Wallachia (autumn 1916).  However, they could not cross the Siret river into Moldova and Romania held its own in the battles of Oituz pass, Mărăşeşti and Mărăşti in 1917. Finally, with Imperial Russia taken over by the Soviets and pulling out of the war, Romania was forced to sue for peace as well. In spring 1918 in the Treaty of Buftea-Bucharest, Romania was supposed to cede part of Dobruja to Bulgaria up to the Cernavodă-Medgidia-Constanţa line and the rest of it was occupied by Germany and Bulgaria. However, the treaty was never approved by the Romanian Parliament nor signed by the king and soon enough, the fate of arms turned around. On November 10th Romania mobilized again prepared to resume the war which ended with the Entente victorious. The whole Dobruja was kept by Romania.
In the interwar era Romania welcomed in Southern Dobruja Romanian populations from south of the Danube (Aromanians). Indeed, while the Ottoman Empire in the Balkans allowed several peoples to coexist, the recreation of the nation states left no room for those populations as they became a target for cultural and linguistic assimilation. Thus, many preferred to relocate in Romania who welcomed them.
At the same time, the southern dobrujan coast became a summer destination especially Balchik. Queen Mary had a palace and terraced gardens built there and the social elite also built villas, while the picturesque fishermen village turned resort attracted writers and painters.
Unfortunately, war was brewing again in Europe and it had dire consequences for Romania. Following the Soviet Ultimatum (June 26 1940) Romania lost Bessarabia and the northern part of Bukowina, then after the Second Vienna Award (August 30th 1940), the northern part of Transylvania. It was pressured by Germany and Italy to settle its differences too. Originally, Romania wanted Silistra and a minor border change for strategic military reasons. Now it stood to lose the whole province, and indeed it did. By the Treaty of Craiova (September 7th 1940), the whole Southern Dobruja was given back to Bulgaria, including Silistra and Balchik. The treaty provided for a population exchange so that no further conflicts arise. It was however very traumatic for the people suffering at that moment.
For both countries, this would be the end of an Alsace-Lorraine type of conflict and Romania and Bulgaria have been friendly neighbors ever since. Southern Dobruja is today widely perceived as rightfully Bulgarian and now with both countries European Union members, many Romanians spend their summer vacation in Balchik or even in the southern resorts. Likewise, many Bulgarians travel to Bucharest for international events like fairs or concerts or take their flight from there. In the future, both peoples can only grow closer and know each-other better.