sâmbătă, 29 iunie 2019

Cimitirul de onoare românesc de la Țiganca

Anual, unioniștii se adună la cimitirul militar de la Țiganca pentru a aduce un omagiu eroilor care au căzut pentru România. Se întâmpla în iulie 1941, soldați români treceau Prutul, în Basarabia.

There is an annual gathering of the unionist militants at the military cemetery in Țiganca, to bring homage to the heroes fallen in World War II for Romania. In July 1941, the Romanian army was crossing the Prut river, into Bessarabia, the eastern half of Moldova.

Am descoperit locurile pe un timp canicular, la nord de Cahul. Mai fusesem în oraș și în regiune, dar niciodată la Țiganca. Doream și eu să ajung măcar aici, să mă reculeg și să manifest un gest de pioșenie și recunoștință față de cei care au luptat pentru țară.

This year we made the trip during a heat wave. The place is north of the town of Cahul. I had been in the town and the region before, but never to that cemetery and I wished to see it first hand, pray and remember those who had fallen for the country.

A fost dificil să rezist mai mult de câteva minute sub soarele de amiaz. Așadar mă gândeam cum a fost pentru cei care în condiții similare au purtat război.

However, it was hard to withstand the scorching midday sun for more than a few minutes. I only though how hard it must have been for those who fough 78 years ago.

1020 de morți au fost îngropați la Țiganca, începând cu 1941. După 1944 și reocuparea Basarabiei, sovieticii au distrus acest cimitir, împreună cu nenumărate altele. A fost reamenajat în anul 2006, iar mai multe informații conține site-ul Oficiului Național Cultul Eroilor.

1020 dead are burried in Țiganca. After 1944 and the reoccupation of Bessarabia, the Soviets distroyed this cemetery, along with many others. It was rebuilt only in 2006, with the implication of the Romanian Ministry of Defense and the National Office for Honoring the Heroes.

Mi-a părut bine să fiu la Țiganca măcar pentru scurt timp. Să îngrijim mereu cimitirele noastre militare!

I was glad I visited Țiganca this year, if only for a short while. We must take care of our national shrines.

luni, 31 decembrie 2018

dincolo de Centenar... U N I R E

Mi-am propus 25 de articole anul acesta, am reușit 13, adică jumătate. Am călătorit - nu foarte mult - dar am scris și mai puțin, pentru că efortul meu în acest sens a mers spre masterul de studii medievale pe care îl pregătesc la Facultatea de Istorie din cadrul Univeristății București.
Nu voiam însă să închei anul fără a mai scrie... despre unionism.

Marșul Centenar, liber

Și în acest an, o bună parte din deplasări au fost unioniste: Chișinău, Iași, Alba Iulia - de două ori fiecare. Marșul Centenar. Valea Doftanei sau Sinaia... Locuri frumoase, prieteni dragi. O cauză consecventă.
De la bun început am știut că Centenarul o să fie important, dar nu primordial, pentru unionism. Unionismul nu începe și nici nu se termină cu Centenarul. Da, a fost o aliniere simbolică excepțională. Da, am realizat acțiuni de mare anvergură pentru a ne cinsti înaintașii care au făcut posibilă Marea Unire. Însă tot ce înseamnă efortul pentru reunificarea României cu Republica Moldova, sub forma actuală - demers istoric ce eu îl identific cu lupta unei generații (2006 - prezent și viitor) continuă.
Cum văd eu această străduință în general și cum mă văd eu în ea? Este o chestiune de solidaritate, de conștientizare și de masă critică.
Sângele apă nu se face. Unii basarabeni nu vor unirea și mi se aruncă de nu puține ori acest argument. "Am fost eu într-o vacanță și unii basarabeni vorbeau numai rusă între ei; am fost eu în cămin și voreau basarabenii rusă între ei" (ei, ce să-ți spun).
Dar sunt valuri - valuri de basarabeni care vor unirea, atât rămași dincolo de Prut, cât și răspândiți în România și în Europa la muncă și la studii. Pentru fiecare basaravean care vorbește rusă la cămin, cred că sunt zece care vorbesc românește și nu puțini care sunt unioniști (deseori pasivi). Nu de puține ori sunt fruntașii comunităților lor: olimpici, bursieri, oameni de cultură, patroni.
Eu personal sunt uimit și încântat de cei pe care i-am cunoscut acești ani. Unionismul (activ) a însemnat pentru mine, în ultimii 10 ani (din aprilie 2009) descoperirea unei părți de Românie fruoasă ca și restul (da, mă refer la cea dintre Prut și Nistru) și mulți cunoscuți și prieteni noi care nu o dată m-au ajutat cu ceva sau măcar cu un gând sau sfat bun.
Aceste legături nu se mai pot desface, și cazul meu nu este unic, aceste legături s-au țesut între zeci - sute de mii de români de pe ambele maluri.
Cei care cred că unioniștii își doresc reunificarea pentru că adorm cu harta României Mari sub pernă nu au înțeles nimic. Motivația noastră nu se raportează la chestiuni simbolice legate de întinderea Moldovei lui Ștefan cel Mare, deși are și ea relevanța ei, cum au reliefat-o marii oameni de stat din prima jumătate a secolului trecut (Brătianu, Duca, Gafencu...). Motivația noastră cea mare sunt românii, frații noștri cu nimic deosebiți de noi, care nu sunt liberi, care sunt terți în raport cu Uniunea Europeană, cărora li se anulează alegerile, care nu beneficiază de un sistem bancar fiabil.... pe teritoriul cărora sunt staționate trupe străine.

Marșul Centenar - blocat la Prut

Să nu uităm de unde a pornit încurcătura în care încă ne aflăm: 28 iunie 1940. La scurt timp după aceea, Grigore Gafencu, ambasadorul nostru la Moscoa, își consemna în jurnal planul de anexare al sovieticilor: "alcătuirea unei Republici Sovietice Socialiste Moldovenești, cu o populație predominantă moldovenească, compusă din fosta Republică Moldovenească și șase județe din Basarabia: Bălți, Bender, Cahul, Chișinău, Orhei, Soroca. Republica Moldovenească va avea, astfel, o populație de circa 2.200.000 oameni, dintre care 70% vor fi moldoveni și restul ruși, ucraineni și alții nații. Județele Hotin și Cetatea Albă și Ismail, care au o populație predominant ucraineană, trebuie să fie încorporate Republicii Sovietice Ucrainene."
Gafencu concluziona: "Această versiune oficială a împărțirii Basarabiei (au și apărut hărți consfințind această împărțire) are pentru noi o deosebită însemnătate. Scopul Sovietelor e de a dovedi (...) că, 'prin alcătuirea unei republici moldovenești, politica naționalităților, urmată de Lenin și de Stalin, a dobândit o nouă victorie: ea consfințește deplina egalitate de drepturi între toate popoarele din URSS.'
Argumentele acestea pot însă fi întoarse, în favoarea noastră. Sovietele recunosc (și delimitează!) partea centrală a Basarabiei, drept un ținut moldovenesc, cu o populație moldovenească predominantă (70%)!
Dacă nici analiza lui Grigore Gafencu nu mai are pertinență... 
Cert e că acea Basarabie este Republica Moldova de astăzi. De ce nu s-ar reuni cu România, așa cum cele două Germanii s-au unit? 

1 decembrie 2018 la Alba Iulia

Când se va face Unirea? Cum va fi? Dacă România nu poate asuma acest efort? Dar ce vor zice... ceilalți?
Prea multe întrebări! Ce-ar fi mai bine, decât să ne punem întrebări, să trecem la fapte? Tu ce ai făcut pentru frații de peste Prut? Ai dăruit o carte, vreodată? Ai donat pentru vreun proiect? Dar Chișinăul, să-l vizitezi, ai avut curiozitatea? E frumos...
Unirea, cred eu, este inevitabilă, pentru că se țese zi de zi cu fire invizibile dar trainice, cum am arătat mai sus. Eu sunt optimist și rămân implicat. Nu voi intra în considerații geopolitice, nu văd de ce aș face scenarii. Știu doar că nu de puține ori, soarta popoarelor a depins de evenimente excepționale, dar că au avut și ele alegeri de făcut și cuvinte de spus.
Cum ne va găsi următorul moment astral al poporului nostru? Eu zic să ne găsească deșteptați.
La mulți ani România, la mulți ani români! 

duminică, 28 octombrie 2018

Marșul Centenar - Covasna (etapa 7)

Luni - 6 august: Coborârea din Tabla Buții s-a făcut spre Vama Buzăului. A fost lung și obositor drumul. Un grup care lua masa la iarbă verde ne-a făcut o surpriză plăcută: auzind că suntem unioniști și că mergem pe jos până la Chișinău, ne-au oferit spontan de ronțăit și câteva beri (grupul de lângă cele două mașini din imagine).

Am fost impresionat când, la intrarea în localitate, am văzut fosta clădire a vămii. Între România și Transilvania, până acum 100 de ani, a fost vamă, așa cum este azi între România și Republica Moldova...
Am fost primiți foarte frumos de domnul primar al comunei iar odihna a fost minunată.

Din etapa aceasta a marșului ni s-a alăturat Delia, care a pictat acest frumos tablou cu aprinderea Flăcării Unirii la Alba Iulia; m-am grăbit să-l cumpăr, pentru istorie.

Marți - 7 august: Plecare de la primitoarea cazare.

Vama Buzăului are renume pentru rezervația de zimbri pe care am vizitat-o. Este a doua oară când văd zimbri, după cei de la Pădurea Domnească, din Basarabia, cu ocazia Caravanei a 4-a Trai mai bun pe malul Prutului.

plecarea de la centrul de vizitare al rezervației

Din Vama Buzăului am trecut prin Întorsura Buzăului, am prânzit în Barcani (în imagine gașca ghiftuită / credit foto Delia) și am înnoptat în Zagon, pe stadion. A mers bine pentru somn, a mers bine și pentru o miuță, dar ca de obicei, nu sunt eu cel mai bun la fotbal. Totuși, fain fotbalul pe nocturnă.

Miercuri - 8 august: Zagon se remarcă prin conacul Mikes-Szentkeresty, casa natală a lui Kelemen Mikes, nobil, soldat și eseist maghiar. Participant în luptele lui Francisc Rakoczi împotriva Habsburgilor, fiind înfrânți, l-a urmat pe acesta în exilul său din Turcia, unde a murit. Considerat "Goethe" al maghiarilor, eu îl văd mai degrabă, prin traseul politic, drept un Dimitrie Cantemir. Am mai vorbit despre el cu ocazia vizitei castelului Daniel din Vârghiș de acum câțiva ani.

Una din numeroasele porți secuiești văzute.

activități agricole


Sosirea în Covasna. Această a doua zi în județul Covasna l-am avut alături pe Cosmin și pot spune că a fost o mare sursă de distracție și bancuri pe tot parcursul drumului.

biserica parohiei Covasna Voinești

La prânz am sosit la Zăbala, care ne-a fost casă în această etapă a Marșului Centenar (a 7-a) timp de 2 nopți și o zi. Am luat prânzul în poiană și tot lângă pădure am dormit, în două cabane diferite.

Deosebit de primitoare comunitatea de români din Zăbala.


Prima cabană, cealaltă fiind a "seniorilor", de care am fugit cât am putut :) (prietenii știu).

Joi - 9 august: Din Zăbala am plecat spre Ojdula, peste țarină, prin Harale și Ghelința, unde am poposit la prânz.

Am fost numai noi, pe drum pietruit, nederanjați de nimeni, cel mult de țăranii care-și vedeau de treburile agricole.

La stânga noastră, spre vest, vedeam orașul Târgu Secuiesc. Am ecologizat și marginea acestui câmp, cu Radu.

prin Ghelința (și lucrări la rețeaua electrică)

troiță la marginea drumului


la drum cu gașca din Botoșani

case din zonă


zi senină cu vedere spre Carpații de curbură

troiță pe dealul desupra Ojdulei...

... și textul

comuna Ojdula

nu puteam lipsi din poză :)

coborâm spre Ojdula, popasul nostru

Școala din Ojdula

Centrul comunei, foarte curat, cu o cruce dedicată mileniului scurs de la sosirea ungurilor în Europa.

biserica din Ojdula

După înnoptarea pe stadionul din Zagon, înnoptare în sala de sport de la Ojdula (și iar fotbal).

Sâmbătă - 11 august: După o zi de odihnă în Zăbala, a 8-a etapă a Marșului Centenar s-a îndreptat spre Vrancea, de la Ojdula, la Lepșa.
Pentru mine ziua a însemnat doar o jumătate de marș, restul timpului fiind petrecut cu strângerea bagajelor la Zăbala și aprovizionarea în Târgu Secuiesc.
Cât așteptam în Zăbala am văzut o lungă și variată paradă de mașini Trabant (unul din multele modele impecabil păstrate).

Am prins marșul din urmă la intrarea în Parcul Natural Putna - Vrancea.

Colegii mei au urcat toată dimineața. Urma coborârea spre Lepșa.

Peisajul? O splendoare. Drumul, de asemenea, bun. Trafic, foarte redus, iar de la Lepșa drumul bifurcă spre Mărășești, prin Soveja, și respectiv spre Focșani.

drumul șerpuiește prin Carpați


Pe parcursul marșului, copiii au fost mereu ajutați dacă le-a fost prea greu (Ștefan s-a oferit mai mereu). Însă a fost mereu o bucurie să-i avem pe cei mici alături de noi.

Eu mă bucuram de ultimele momente ale marșului.

Pe malul Putnei, la Lepșa, a trebuit să îmi iau rămas bun de la Marșul Centenar (înainte de a-l regăsi la Iași și la final, la Chișinău). Cu autocarele unioniste dăruite de primarul Iașului, am făcut un adevărat "wagenburg" (tabără medievală întărită cu care) și am petrecut la foc de tabără.

Pentru mine Marșul Centenar a fost gestul simbolic pe care am dorit să-l fac, cu ocazia Centenarului. Într-o săptămână, am trecut de două ori Carpații, călcând pe pământul celor trei țări române reunite în anul astral al neamului 1918.
A fost o drumeție sănătoasă, bucuria regăsirii unor prieteni și legarea unor noi cunoștințe. Mi-am revăzut țara frumoasă, la pas, și mi-am reamintit că merită să luptăm pentru ea.
Cei care NU rezonează cu astfel de ativități sau chiar le critică, poate nu rezonează îndestul cu istoria și cu natura, componente esențiale, cred eu, ale identității naționale. Păcat. 
Marșul Centenar a continuat, fiind martor multor momente frumoase și simbolice, de exemplu vizita mausoleelor din Vrancea, dar întâmpinând și mari greutăți, la Prut și la Chișinău. 
Poate nu întâmplător: dincolo de Prut, Republica Moldova are, cum am mai spus, un viitor incert iar deseori cetățenii ei preferă soluții individuale - plecarea peste hotare.
Din păcate, Centenarul Marii Uniri nu coincide pe deplin cu trezirea românilor la necesitatea de a ne construi, conștient și activ, țara pe care ne-o dorim, prosperă și reîntregită. 
Asta nu înseamnă că renunțăm. Basarabia va fi mereu în atenția noastră, parte a Țării, fie Centenar sau nu.