Pe când László Teleki construia la Gornești palatul despre care tocmai am vorbit, fratele lui mai mic, Samuel, construia la Dumbrăvioara un palat mai mic.
Mai mic dar foarte șarmant. Doar cu parter, aripile sale largi parcă îmbrățișează oaspetele de îndată ce intră pe poarta principală. Pentru noi asta a fost o aventură: am ajuns la palat la asfințit, poarta era închisă. Nefiind încuiată am intrat cu precauție. Am bătut repede în retragere la auzul unui lătrat. Ne-am înghițit însă rușinea la văzul micuței potăi care făcea toată zarva și am continuat vizita.
Palatul de la Dumbrăvioara (comuna Ernei) găzduiește în zilele noastre o școală, și cu încuviințarea supraveghetorului i-am dat și noi un tur prin exterior. Se trece în partea din spate prin niște ganguri, unde am văzut rămășițele fostului parc - câțiva arbori bătrâni. Palatul a văzut zile mai bune, dar are un farmec simplu și rustic ce nu se dezminte.
Dumbrăvioara este asociată inseparabil de figura Cancelarului Transilvaniei Samuel Teleki (1739,1791-1822). Spirit iluminist, în tinerețe a studiat în mai multe centre din Europa, iar setea aceasta de cunoaștere l-a determinat să construiască o bibliotecă impresionantă ce există și astăzi la Târgu Mureș - Biblioteca Teleki.
The Teleki Palace in Dumbrăvioara
While László Teleki was building in Gornești the palace we talked about, his younger brother, Samuel, was building a smaller palace in Dumbrăvioara, near Ernei.
It's smaller but pleasant. The palace only has a ground floor, its large wings embracing the visitor. Our visit started off with a funny incident. We arrived at sunset, the gate was closed but not locked, so we proceeded with caution. We soon went in full retreat, hearing dog barks, until we saw the size of the little mutt and burst into laughter.
The palace houses a school now, so we only toured the exterior. The palace is in perfect symmetry. Access to the rear garden is through two narrow passages. Today you can only see a few large trees, while the front garden is in good shape. The palace has seen better days but still impresses with its quiet, rustic charm.
A few words must be said about its first owner, Samuel Teleki (1739-1822), Chancellor of Transylvania from 1791 to his death. A man of the Enlightenment, he studied and traveled throughout Europe, which inspired him to build a very large library in Târgu Mureș, the Teleki Library, which still exists today.

L-am vazut si eu acum cativa ani. Imi pare rau ca nu are un trai mai bun, dar tot arata mai bine decat multe alte palate, conace si castele din tara :)
RăspundețiȘtergere