În partea veche a orașului Silistra, pe strada Hristo Smimenski, am dat peste o biserică foarte frumoasă, de fapt catedrala orașului. O placă bilingvă oferă turiștilor mai multe informații despre biserica Sfinții Petru și Pavel.
În fața ei era vânzoleală: se sărbătorea un botez. Am profitat să intrăm și noi și având în vedere că era foarte spațioasă și invitații făceau și ei multe poze, am scos și noi aparatul și am prins câteva imagini cu interiorul. De regulă nu fac poze în biserici ortodoxe pentru că mai tot timpul e cineva prin preajmă care poate obiecta. Am mai făcut excepții în bisericile mari din Transilvania.
Biserica nu prea seamănă cu cele de la noi. Are un iconostas foarte lat, tavan de lemn și în toată biserica predomină o frumoasă culoare albastră. În biserică se află o parte din moaștele Sfântului Dasius din Durostorum, donate de Papa Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei în Bulgaria din 2002. Relicvele sfântului se află în catedrala din Ancona. Dasius a fost martirizat în vremea împăratului Dioclețian (303) pentru că a refuzat să se închine idolilor păgâni ai romanilor în timpul sărbătorii Saturnaliilor. Biserica însăși e numită după o mai veche biserică din orașul roman Durostorum, a cărei tradiție o continuă în zilele noastre.
The Saint Peter and Paul church in Silistra
In the old part of Silistra, on Hristo Smimenski street, we found a very beautiful church which is in fact the city cathedral. A bilingual plaque offers tourists more information about the Saint Peter and Paul cathedral.
There were lots of people in front waiting for a baptism ceremony. We went in with them and taking advantage of the fact that there was lots of room inside and many people were taking pictures, we took out our camera also. It usually don't take pictures in orthodox churches because there is usually someone close by who could object. I did take some pictures in the larger cathedrals in Transylvania.
The church is pretty different from the ones in Romania. It has a wide iconostasis, a wooden panel ceiling and predominantly blue colors. The church houses part of the relics of Saint Dasius of Durostorum, given by Pope John-Paul II on his visit in Bulgaria in 2002. The relics are found in the Ancona cathedral in Italy. Dasius was martyred in the times of Diocletian in 303 for refusing to worship pagan gods during the Roman feast of the Saturnalia. The church itself bears the name of an older church in Roman Durostorum, thus continuing the christian tradition in the city to the present days.

Comentarii
Trimiteți un comentariu