Kuciuk-Kainargi sau Cainargeaua Mică

La Silistra am cumpărat un plan al orașului pentru a ne orienta mai bine şi pentru a o avea pentru când mai venim. Pe verso erau informații despre obiectivele turistice din oraș și din împrejurimi și astfel am aflat că nu departe se află satul istoric Kaynardja. M-am holbat la text, uimit: acel Kaynardja, Kuciuk-Kainargi cu tratatul? 

Cunoșteam numele de la lecția de istorie, fiind unul dintre tratatele care a încheiat războaiele turcilor cu austriecii sau rușii (sau ambele imperii deodată) în secolul 18 şi prin preajmă. În ordine cronologică ele sunt: Karlowitz 1699, Passarowitz 1719, Belgrad 1739, Kuciuk-Kainargi 1774, Iași 1792 și București 1812. Numele Kuciuk-Kainargi mi s-a părut dintotdeauna foarte ciudat, habar n-aveam unde se afla, iar acum că am dat întâmplător peste el trebuia să merg să-l văd! 

După un ocol de jumătate de oră de-a lungul graniței bulgaro-române, am ajuns la locul unde s-a semnat tratatul care punea capăt primului război al Ecaterinei a II-a a Rusiei cu Imperiul Otoman (1768-1774). 

Războiul ruso-turc din 1768-1774 a însemnat momentul de cotitură când rușii au luat ascendentul asupra otomanilor, flota lor ajungând la porțile Constantinopolului iar armatele lor ocupând pentru prima dată Principatele Române. Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi avea să fie, în mod logic, unul dur și umilitor pentru turci. Dur pentru că a dus la pierderea unor teritorii însemnate pentru ei, dar și pentru români, după cum vom vedea. Umilitor pentru că slăbiciunea lor militară devenea vizibilă marilor puteri și începea să se contureze imaginea "omului bolnav al Europei".

Slăbirea Imperiului Otoman nu era de bun augur pentru români. Astfel, la Kuciuk-Kainargi, ca preț al neutralității sale, Austria primea nordul Moldovei, rebotezat Bucovina, cedare a cărei consecințe contemporane o cunoaștem. Zadarnic domnitorul Moldovei de atunci, Grigore Ghica al III-lea, a protestat împotriva cedării de către turci a unei părți din principatul Moldovei: a fost ucis la ordinul sultanului.   

La rândul ei, Rusia se întindea spre sudul Europei, ajungând pe malul râului Bug și al Mării Negre. Controlând Crimeea, Ecaterina îndeplinea visul lui Petru cel Mare, dobândirea accesului la mări calde, cu porturi neblocate de ghețuri. Rusia se afla la doar un război distanță de granițele Moldovei. 

Panourile de la intrarea localității arată heraldica ce amintește de evenimentul istoric: o carte reprezentând tratatul și data de 21 iulie 1774. 

În centru se află un monument pentru soldații din Al doilea război mondial, dar se mai află o mențiune cu data 1923-1944 care m-a intrigat. Din păcate nu am putut descifra nimic, fiind în bulgară. 

Mai multe indicatoare arată drumul spre fântâna istorică. Aceasta mi s-a părut că seamănă cu un lung havuz pentru adăpat oile. Un panou bilingv ne informează că a fost construită în 1852 și reconstruită în 1942. Există de asemenea un panou trilingv, așa cum ne-am obișnuit în toată regiunea de-a lungul Dunării. În jurul fântânii se află mai mulți arbori foarte bătrâni, plantați probabil în 1852. 

Chiar dacă nu știam dacă e potabilă sau nu, ca un gest simbolic am băut câțiva stropi din apa care curgea din fântână, cu gândul la Bucovina. Ne-a cam durut burta după aceea, fără nicio figură de stil.

În perioada interbelică localității i se spunea Cainargeaua Mică, varianta românească a numelui vechi. Mai jos de fântână se află și acum a frumoasă casă de țară în stil neoromânesc.  

Kainardja and the 1774 Treaty of Kuciuk -Kainargi

In Silistra we bought a city plan to get around easier and it also contained information about sightseeing in the city and around, and that's how I found out that Kainardja was nearby. I read the text again, bewildered: Kaynardja as in the Treaty of Kuciuk-Kainardja? 

I knew this name from the history lesson. It was one of the treaties which ended the wars of the Turks with the Austrians or the Russians (or both at the same time) in and around the 18th century. In cronological order these are Karlowitz 1699, Passarowitz 1719, Belgrade 1739, Kuciuk-Kainargi 1774, Iași 1792 and Bucharest 1812. I always thought the name Kuciuk-Kainargi is very unsual and I had no clue where this place could be. Now that I accidentally stumbled upon it, I had to go and have a look! 

After half an hour driving along the Bulgarian-Romanian border, we arrived at the place where Imperial Russia and the Ottomans signed their peace treaty ending a war of six years (1768-1774). 

Catherine the Great's First Turkish War, as it was also called, marked the moment when Russia gained the upper end over the Ottomans, their fleet reaching the gates of Constantinople and their armies occupying the Romanian Principalities for the first time. Thus, the Kuciuk-Kainargi peace treaty would be logically, very tough and humiliating. Tough because they would lose important territories, not only for them but for Romanians also, as we will see. Humiliating because their military weakness became apparent to the world powers and the image of "the sick man of Europe" was beginning to form. 

The weakening of the Ottoman Empire was a bad omen for the Romanians. At Kuciuk-Kainargi, as price for its neutrality, Austria took the northern part of Moldova, which they renamed Bucovina. It is in vain that the Prince of Moldova, Grigore Ghica III, protested against the rapt. The sultan had him murdered. The historic event of 1774 would have long term repercussions, today Bucovina being devided between Romanian and Ukraine.  

Russia, in turn, extended towards southern Europe, reaching the Southern Bug river and the northern shores of the Black Sea, controlling the Crimean Peninsula. Catherine thus achieved Peter the Great's dream of gaining access to warm seas and ice-free ports for Russia. She was also just one more war away from the borders of Moldova. 

At the entrance of the village we saw a panel boasting heraldry reminding of the historic event which took  place there: a book and the historic date of July 21st 1774. In the center there is a monument to World War 2 but it also reminds events in the time span 1923-1944, which is intriguing. Unfortunately it was all in Bulgarian and  I couldn't understand a word. 

There are several signs leading to the historic fountain. To me it looked a bit like an animal feeding basin. A bilingual information sign tells us that the fountain was built in 1852 and rebuilt in 1942. There is also a trilingual sign like those we saw all around the lower Danube valley.  Around the fountain there are some old trees which may have been planted in 1852. 

Even though we did not know if the water was safe to drink, we both took a sip, symbolically, for Bucovina. Our stomachs hurt afterwards, and it's not a figure of speech.

In the interwar period, when Southern Dubruja was in Romania, the village was called "Cainargeaua Mică" (Little Kaynardja, the exact translation of its Turkish name). Not far from the fountain there is still a village house in Neoromanian style.