Chișinăul în haine de sărbătoare: Marșul Tricolorului

Așteptam cu nerăbdare Marșul Tricolorului de la Chișinău: ultima dată am fost acum 2 ani în acest oraș, tot la un marș unionist, dar acum aveam foarte mulți prieteni de revăzut, prietenii din Caravanele Trai mai bun.
Vineri seara eram la Gara de Nord, de unde urma să luăm un microbuz. Surpriză: nu mai erau locuri! Decizia de moment care se impunea: să luăm mașina. Bine că era pregătită de drum, iar eu nu băusem nimic, deși era cât pe ce să încep o bere cu Sabin.
Șapte ore mai târziu, eram la Chișinău, prea devreme pentru a merge la gazdă, fiind ora 5, așa că vreo 4 ore le-am dormit în mașină, după o scurtă plimbare cu pasagerul Lupu mic pe Aleea Clasicilor. Pe urmă am mers la gazdă, sora unei foste colege de la Strasbourg, care, împreună cu soțul ei, au fost extrem de amabili. Ne-a servit două mic-dejunuri delicioase, în acea zi și duminică. În rest am fost mai mult plecați. Nu-i mai văzusem de la nunta colegei mele, și-mi dau seama că acei oameni au rămas la fel de ospitalieri cu noi, deși nu-i mai căutasem de un car de ani. De asemenea, sunt unioniști, chiar dacă nu sunt genul care ies în stradă. Nu sunt singurii, sunt cu siguranță o majoritate tăcută, dar totuși o majoritate.

Imediat ce am ieșit pe stradă, am găsit afișe cu Marșul Tricolorului. Eram la limita dintre cartierele Botanică și Telecentru. Spre centru ne îndreptam noi.

Între timp, am avut iar ocazia de a fotografia un camion sovietic, chiar și în Chișinău.

Am profitat să vizităm catedrala. Mie îmi părea rău că nu am fost pe fază în noaptea precedentă să o fotografiez luminată. Orașul era pustiu și frumos în creierii nopții.

Pe urmă am mers la sediul Tinerilor Moldovei, de unde am pendulat între Gălbenuș (unde am mâncat), librărie (unde am luat vreo 3 exemplare din "Tema pentru acasă" de Nicolae Dabija, cu gândul să o ofer prietenilor) și celălalt sediu din Sfatul Țării. Acolo am întâlnit grupul de voluntari de la Tinerii Moldovei printre care Diana, Olga, Irina din Caravana 4, Irina din Caravana 5, Natalia, Dinu, Vitalie, Igor și Victoria (de la Venus) și încă mulți alții din Chișinău, București sau alte orașe ale României. Se pregătea drapelul uriaș pentru a doua zi.

Următoarea destinație a fost o bere. A fost literalmente o singură bere, pentru că a venit așa de greu încât m-am enervat și nu am mai comandat alta. Pe drum, Natalia a rătăcit complet drumul spre Roy's, așa că am făcut de trei ori mai mult, dar nu a fost problemă, că am avut ocazia să povestim mai mult, deși la un moment dat ne gândeam serios să luăm un taxi. :)

Acolo ne-am strâns toți, inclusiv cei care tocmai soseau de la București, suporteri care au fost anul acesta la Roșia Montană. Între timp, eu aveam o discuție cu Iulia, care argumenta că "Tema pentru acasă" le bagă în cap fetelor să se sacrifice pentru bărbatul lor, pe când eu îi spuneam că, deși povestea de dragoste din roman e frumoasă, încrederea eroinei Maria Răzeșu în destinul ei având ceva din "Alchimistul" de Coelho, pe mine m-a impresionat mai ales descrierea gulagului sovietic, universul concentraționar dezumanizant. Consider că este deosebit de important ca această carte să circule între cât mai multe mâini: degeaba ar fi evocate ororile totalitarismului în vreo carte greoaie sau științifică pe care nu ar citi-o nimeni. Mai bine să circule acest adevăr într-un roman de dragoste apreciat de cei mai mulți, cum este "Tema pentru acasă". Dacă Primul Război Mondial îi are în literatură pe Liviu Rebreanu și pe Camil Petrescu, pentru redarea ororilor deportărilor sovietice îl avem de acum pe Dabija.

După ce s-a încheiat scurta parte de cenaclu literar a întâlnirii, a continuat, pentru unii cel puțin, partea bahică. Câțiva am mai mers la o narghilea în alt bar, Eli-Pilli, unde am stat mai mult de vorbă cu Igor și Victoria, iar la glume cu Vitalie, Dumitru și Irina. Cu toții așteptam nerăbdători marșul de a doua zi.

Dimineața următoare am pornit spre marș. Pe drum admirăm căsuțele tipice din centrul Chișinăului, de tip "conac urban". Aceasta, de exemplu, aflată pe strada Sfatul Țării, este monument istoric.

Fain este și acest turn modernist de pe bluevardul Ștefan cel Mare.

Sosiți la punctul de pornire al marșului, pregătirile erau în toi. Drapelul uriaș de 300 de metri se desfășura încet-încet.

Mesajele erau și ele pregătite pentru defilare.

Mirela le-a regăsit cu bucurie pe Victoria și pe Natalia.

În același timp, Igor era pregătit de acțiune.

La pornire erau și Dinu cu unioniste de viță veche precum Cristina sau Irina.

Totodată, erau și multe fețe noi, zâmbitoare.

Seniori...

...veterani decorați...

...si copii. Aici Lia "ciocârlia", fetița Alăi din Caravana 5...

...și Andreea. Eu nu știam cu o cheamă dar a pus Claudia o etichetă, deci probabil că așa e. :)

La marș am revăzut multe persoane dragi. Au reușit, cu greutăți, să ajungă de la Edineț Otilia și Adriana. Alți voluntari sau voluntare care și-au dorit mult să vină nu au reușit pentru că este totuși departe și legăturile rutiere nu tocmai bune. Este bine că au reușit să vină, pentru că aveam câteva cărți de trimis în raion, conform promisiunii pe care mi-o făcusem în perioada recensământului și caravanelor. Primarii de la Edineț și Fetești ne primiseră foarte bine în Caravana 4 și ne-au spus explicit că dezideratul lor este ca școlile și bibliotecile de pe ambele maluri ale Prutului să colaboreze și să se ajute. Între timp, liceul Otiliei, "Mihai Eminescu" din Edineț, a fost "adoptat" de un deputat român, Ștefan Burlacu, care se va îngriji să îi fie trimise cărți și alte necesități. E nevoie de astfel de acțiuni,

Mica poetă Lucia, și ea o figură proemintentă la marș.

La marș a participat și grupul de unioniști piteșteni, de bizuială ca întotdeauna. Aici îl avem pe Florin, unionist și suporter.

Între timp Corina dădea interviuri, fiind una dintre cele mai potrivite persoane pentru transmiterea mesajelor la presă.

Cât am așteptat pornirea marșului, am fugit de colo-colo să fac poze participanților, însă am stat și eu să mă "pătrățesc" măcar o dată, cum se spune în Basarabia. Nu-i așa că au exprimări pitorești?

Și am pornit! În vârful coloanei, deloc întâmplător, Olga și Diana.

Unionismul din stânga Prutului are un nume: Tinerii Moldovei.

Marșul se desfășoară pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, spre Teatrul de Operă și Balet.

Drumul unioniștilor trece prin fața Rusiei: a ambasadei Federație Ruse mai exact. Coincidență?

Căutam un efect de barcă zguduită de valuri irezistibile...

Și mergem mai departe, într-adevăr, spre un viitor decent, spre Europa, dar mai ales spre România!

În marș mă întâlnesc cu Mihai (din toate caravanele) și Sergiu, din Caravana 4, ultimul recent devenit român în acte, primul mai român decât mulți.

Mai încolo, le opresc pe Iulia și pe Mădălina pentru o poză. În acea zi Iulia a demonstrat că se poate ridica după orice cădere, atât la figurat cât și la propriu. În spatele ei, Mădălina se ascundea de ceva ce există probabil doar în închipuirea ei.
Tot așa, urmând firul tricolorului, am întalnit o familie simpatică: pe Irina cu mama ei și frățiorul mai mic.

Pe tot parcursul marșului se auzea vocea tunătoare a lui Anatol, care nu are nevoie de portavoce ca să se impună ca lider.

Marșul era încheiat de alte câteva asociații.

Tricolorul era înconjurat de unioniști la 360 de grade...

...iar soarele se juca în faldurile lui.

Sosirea la Teatrul de Operă și Balet a fost de-a dreptul grandioasă, iar fotografiile lui Sabin au reușit să surprindă momentul urcării treptelor.

M-am străduit și eu, iar soarele îmi ușura strădaniile, proiectând culorile tricolorului în toate direcțiile.

Sosind în piață, unioniștii formau o spirală uriașă.

Spirala este formată.

În timp ce drapelul sosea în piață, purtat de unioniști, Otilia recita poezia "Moștenitorii", de Dumitru Matcovschi. "Moștenitori suntem. Trăim / o pace dreaptă să cunoaștem. / Alte pământuri nu râvnim, / aici murim, aici ne naștem, aici ne naștem și murim!" Otilia nu "spune", poezii, le recită din suflet, este un har al ei.

A fost introducerea ideală a discursurilor care au urmat. Otilia însă nu le-a mai auzit: se grăbea deja să prindă rutiera de Edineț.

(Mulțumesc lu Mircea Zatushevschi pentru permisiunea de a folosi fotografia)

Înaintea discursurilor, mesajele afișate cu mândrie.

"Independența reală: să fim aceeași țară."

Tinerii Moldovei: Lucia, Olga, Oxana, Diana, Vitalie și nu numai.

Dinu, simpaticul nostru președinte, înpreună cu Dumitru.

Anatol, din nou tunând.

Lara, tiza Luciei, dar între care nu cred că există legătură, cu care am avut odată ocazia să mă conversez în germana mea embrionară. Acea discuție, purtată în 3 pe zidul lui Codreanu, s-a încheiat cu afirmația filozofică a Larei: "Germana e o limbă frumoasă, iar gradul ei de complexitate o face și mai frumoasă și atractivă! E o caracterizare posibilă și unei femei, nu? Vrem să cucerim ceea ce este mai greu de cucerit..."