Vizitând Vidinul, una dintre preocupările mele a fost să găsesc două biserici românești, de care auzisem, ctitorite de Matei Basarab: Sfânta Paraschiva și Sfântul Pantelimon.
Cu ceva noroc, le-am găsit pe amândouă destul de ușor.
Visiting Vidin, one of my preoccupations was to find two Romanian churches, built by Prince Matei Basarab: Saint Paraschiva and Saint Pantelimon.
With a bit of luck, I found both of them rather easily.
Bisericuța Sfânta Paraschiva este foarte aproape de Cazarma Crenelată. Ca toate bisericile clădite în vremea ocupației otomane în Bulgaria, are înfățișare modestă: ele trebuiau să fie joase, chiar îngropate deseori și în niciun caz nu aveau voie să aibă turn.
Am găsit o măicuță care avea grijă de biserică și care deschis-o. Povestea că este dintr-un sat din apropierea Vidinului, unde sunt mulți români, așa cum sunt în mai toată regiunea învecinată, dar nu în oraș. A fost o uimire să mă înțeleg perfect în limba română. Visul ei cel mare este să ajungă la Iași de hramul Sfintei Paraschiva, pe care o venerează. Sper să i se îndeplinească, poate românii de la nord de Dunăre, de la Calafat, de pildă, se vor milostivi de ea și de alți enoriași și o vor lua odată în pelerinaj.
A nun, taking care of the church, opened it so the interior could also be visited. She was from a village close to Vidin where many Romanians live. There are a lot of Romanian villages in this region, although I didn't hear my language in the city. It was surprising, anyhow, to talk to her in Romanian. Her greatest dream is visiting Iași on the feast day of Saint Paraschiva, her patron saint. I hope it will come true, perhaps with the aid of the church in Calafat.
Suntem un grup care plecam - ca in fiecare an de altfel - in circuit/pelerinaj in Grecia, intre 4 – 12 nov. 2015 , cu prilejul praznicului Sf. Nectarie, dar nu numai (pt. ca ajungem si la Sf. Efrem cel Nou, Sf.Spiridon, Sf. Ioan Rusu, Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sf. Grigore Palama, Sf. Vasile cel Nou, Sf. Anisia, Sf. Paraskevi, Sf. Efrem Sirul si Sf. Irina, M-rea Paleokastrita, M-rea Braul Maicii Domnului, Acropole, Meteora si multe altele, care nu incap intr-un simplu anunt). Mai avem 5 locuri, 299 euro/pers. Sunt asigurate: transportul cu autocarul, cazarea, micul- dejun, calatoriile intre insule cu ferry- boat- ul. Daca este cineva interesat, pentru mai multe detalii traseu si obiective turistice, istorice si religioase, contactati pe d-na Cristina: 0722722845.
RăspundețiȘtergereSuntem acelasi grup care plecam - ca in fiecare an de altfel - in circuit/pelerinaj in Grecia, de data asta intre 3 - 12 nov. 2017 , cu prilejul praznicului Sf. Nectarie, dar nu numai (pt. ca ajungem si la Sf. Andrei, Sf. Teodora din Peloponez, Sf. Partenie din Lampsakos, Sf. Efrem cel Nou, Sf.Spiridon, Sf. Luca al Crimeei, Sf. Ioan Rusu, Sf. Dimitrie Izvoratorul de Mir, Sf. Grigore Palama, Sf. Vasile cel Nou, Sf. Anisia, Sf. Paraskevi, Sf. Efrem Sirul si Sf. Irina,Sf. Dionisie, M-rea Braul Maicii Domnului, Acropole, Meteora si multe altele, care nu incap intr-un simplu anunt). Mai avem 6 locuri, 330 euro/pers. Sunt asigurate: transportul cu autocarul, cazarea, micul-dejun, calatoriile intre insule cu ferry-boat-ul. Daca este cineva interesat, pentru mai multe detalii referitoare la traseu si obiective turistice, istorice si religioase, contactati pe d-na Cristina: 0722.722.845
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=hdMvHrjv1CU
https://www.youtube.com/watch?v=77WatFZh948