De când s-a terminat Marșul lui Ștefan cel Mare, care a fost destul de mult reflectat în presă și pe bloguri, am știut că voi dori să scriu propria impresia despre cea mai mare acțiune unionistă a anului 2015, totodată cea mai mare din ultimii ani - poate ultimele decenii. Știam că nu va fi deloc ușor să relatez acele 8 zile de foc (la figurat și la propriu, prin prisma temperaturilor pe care le-am suportat). Mi-a luat ceva timp până să încep. Poate e mai bine că scriu după câteva luni, nu la cald; oricum, impresiile rămân valabile și îmi rămân întipărite pe viață. Să începem dară:
Marșul lui Ștefan cel Mare a început pe 5 iulie 2015, când a avut loc Marea Adunare Națională de la Chișinău și s-a încheiat duminică, 12 iulie, cu întâmpinarea Marșului la București, când basarabenii au mers la Cotroceni să ceară Unirea României cu Republica Moldova.
Pentru mine lucrurile au început efectiv cu o zi mai devreme, sâmbătă pe 4 iulie, când am ajuns la Chișinău, și o bună parte din zi eu și colegii ne-am războit cu instalarea unui imens tricolor în Piața Marii Adunări Naționale (sau PMAN). Vântul ne dădea de furcă... pitoanele se smulgeau... Noroc cu Marian, un voluntar cu care acum doi ani făcuzem planton la corturi în campania "Aducem Basarabia Acasă" și care venea prima dată la Chișinău, care s-a urcat neobosit în salcâmii din piață să-l lege. Cu ceilalți băieți, am reușit să-l dovedim. Seara a fost încheiată cu o rupere de nori, încât cu greu am ajuns la Dinu pe dealul de la Poșta Veche. Rămânea de văzut dacă mai puteam ieși de acolo a doua zi (străzile sunt doar parțial asfaltate, "Chirtoacă-i de jină").
A doua zi, duminică 5 iulie, a fost ok; soarele era sus, noroaiele erau uscate şi părea o zi bună pentru noi.
Punctul de adunare al Tinerilor Moldovei era Liceul Gheorghe Asachi.
Bagajele noastre urmau a fi transportate ziua de autocare și redistribuite seara. O brățară numerotată ajuta identificarea bagajului și tot pe baza acestor brățări (și mai ales a pașaportului) au intrat basarabenii la Palatul Cotroceni.
Dar înainte de marș: Marea Adunare Națională. Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău era din nou umplută de unioniști, veniți să ceară Unirea.
Pe scenă, artiști unioniști precum ansamblul "Ștefan Vodă" de la Căpriana...
...sau Cristofor Aldea-Teodorovici.
S-au succedat mulți vorbitori și de asemenea un sobor de preoți, pentru că fără Dumnezeu orice strădanie este în zadar.
Fotografii erau la datorie ca la un concert de rock, în fața scenei sau prin mulțime, iar unii chiar cățărați pe Arcul de Triumf. Era să ajung și eu acolo, dar am avut ghinion, în ultimul moment nu s-a mai putut. Păcat, apropo, că monumentul nu este vizitabil în mod organizat, la ce bun să ai un monument de for public, pentru a-l ține închis?
Punctul culminant al adunării a fost votarea Unirii de către mulțimea adunată în piață. Mii de brațe s-au ridicat în aer afirmativ, la întrebarea dacă oamenii vor unirea României cu Republica Moldova.
Apoi Marșul lui Ștefan cel Mare s-a urnit din loc. Întreaga piață s-a întors spre dreapta, statuia lui Ștefan cel Mare, spre Prut și a pornit.
E greu de descris entuziasmul acelor momente. Cu toții strigam, scandam, fluturam drapelele. "Chișinău și București, două inimi românești!" "O dorință sinceră, România liberă!" "Unitate - națională!" Cel mai des ieșeau din piepturi strigătele repetate "U-ni-re! U-ni-re!"
În timp ce coloana continua pe bulevard, oamenii la portavoce sau la tobe se schimbau, toți voiau să dea tonul și să dea totul. Aici, amicul Florin, "Vulturul". Alți doi frecvent la portavoce erau Ursu și Lupu (de data asta nume de familie). Nu e glumă! :)
Oamenii mergeau în fața drapelului, în spatele lui, pe margini și chiar pe dedesubt! Mai ales copiii se jucau cu el, ca și la precedenta manifestație "16 mai uniți".
Coloana cobora pe bulevardul Ștefan cel Mare spre ieșirea orașului.
Marșul lui Ștefan cel Mare văzut de la Universitatea "Ion Creangă" (Piața Dimitrie Cantemir).
Frumos era faptul că în coloană erau tineri, dar și multe familii cu copii în spinare...
... copii în căruț...
... vârstnici. Au fost multe persoane peste 60 de ani cu noi; unii au parcurs tot marșul!
Un alt moment emoționant a fost ieșirea din Chișinău. Am trecut de ultimul rond, am lăsat panoul indicator în dreapta și am continuat pe drumul ce străbate pădurile ce mărginesc orașul. Gata, eram pe drum! Nu mai era cale de întoarcere.
Al doilea oraș românesc are, pe lângă obișnuitul și discretul panou, și acest obelisc ce mie îmi place foarte mult. Toate orașele și raioanele se disting cumva, în Republica Moldova, iar Chișinăul nu putea face excepție.
Coloana de unioniști la ieșirea din Chișinău
Soarele apunea, noi tot mergeam.
Destinația serii era Strășeni, o distanță de 25 de kilometri. Au fost parcurși repede, plini de entuziasm cum eram. Căldura zilei slăbea constant. Nu știam că următoarele zile aveau să fie mai grele...
Mulțumesc, pentru fotografiile folosite, lui Alex Murgoci, Constantin Grigoriță, Nadejda Roșcovanu Cristina Zelinschi și Iulian Nuță.
Comentarii
Trimiteți un comentariu