Mergând pe strada principală din Cisnădie, pe o zi foarte călduroasă, văd indicator: "Muzeul industriei textile" într-o casă foarte frumoasă din oraş. Iniţial nu vroiam să intru, pentru că nu mă pasionează industria textilă, dar ghidul (care mi se pare că este totodată director, muzeograf sau în orice caz omul pivotal al muzeului) a insistat cu atâta vervă încât până la urmă am intrat. Ajuns înăuntru, nu am fost lăsat să parcurg vizita "în linişte", iar ce a urmat au fost o jumătate de oră de povestire plină de farmec despre suveici, fire, daraci sau războaie de ţesut. Ultima dată când văzusem un război de ţesut din lemn aşa mare a fost într-o iarnă când bunica a instalat războiul în bucătărie (ocupa jumătate de cameră) şi a ţesut atâtea ştergare de mai avem şi astăzi câteva, după 25 de ani...
Daracii folosesc la scărmănat lâna de oaie. Cu cât este mai complex un darac, cu atât mai multă lână se scarmănă, mai repede. Mai demult, meşteşugarii se asociau pentru a cumpăra cu darac mai bun, pe când cei mai săraci scărmănau lâna cu nişte simple perii. De la nişte simple "pieptene" la "culmea scărmănatului" (adică cel mai bun darac, prevăzut cu mulţi cilindri de lemn mişcaţi de curele), a fost o întreagă evoluţie tehnologică.
În vremea de glorie a industriei textile din Cisnădie, tinerii din regiune veneau în peţit la oraş pentru că ... aici lucrau foarte multe fete tinere.
Astăzi muzeul evocă o industrie care în ultimii 20 de ani s-a stins. Deja la sfârşitul anilor '90 mii de angajaţi nu mai lucrau, pe urmă numărul lor a scăzut la câteva sute, câteva zeci, până la dispariţia totală a angajaţilor şi casarea utilajelor la fier vechi.
Cândva, covoarele de Cisnădie se exportau, unii români reuşeau totuşi să cumpere şi ei câteva modele, dar astăzi se spune că Turcia şi alte ţări produc mult mai ieftin şi ne-au scos de pe piaţă. Chiar nu mai e niciun viitor pentru covoarele de Cisnădie? Mai poate o marcă atât de cunoscută în România să renască din propria cenuşă? Să sperăm că nu rămânem doar cu muzeul...
The Textile Industry Museum in Cisnădie
I saw the sign leading to the Textile Industry Museum by chance, while walking on the main street. It pointed to a very beautiful house. I was not tempted to enter at first, because the subject does not particularly interest me. However, the guide was right at the entrance and encouraged me to give it a chance. In fact one can say he is the soul of the museum, director and guide at the same time. He gave me a very interesting tour, full of stories and anecdotes. I was happy to see in the museum a traditional loom (picture 1) as big as the one which my grandmother assembled one winter 25 years ago. Se sewed for several weeks and we still have around the house some of the fabric towels sowed then.
Other interesting pieces were the various woolcards (pictures 1 and 2). The better the woolcard, the more expensive. Several craftsmen could join together to purchase one.
Story goes that young men searching for a spouse would come to Cisnădie because the city had so many girls working in the textile industry.
Today the museum is only the memory of a dead industry, for after the Revolution of 1989 the thousands of employees dwindled to hundreds then mere tens as the activity faded. The machines were scrapped and everything stopped.
In older (communist) times, Cisnădie carpets and rugs were massively exported, hardly anything was kept for the home market. It is said that the free market killed the industry, that competition from Turkey or Iran was too strong. But how could there be no future for the textile industry in Cisnădie? Can now a once famous brand in Romania rise from its own ashes? Let's hope that in the future there shall be more than just a textile museum in Cisnădie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu