miercuri, 2 noiembrie 2011

Călugăreni

Călugăreni, 13 august 1595 (23 august pe stil nou), unul dintre cele mai glorioase momente din istoria Românilor, când armata română a Voievodului Mihai Viteazul a învins armata otomană de două ori mai numeroasă comandată de Vizirul Sinan Paşa.
Bătălia a avut loc în contextul mai larg al Războiului Lung (1591-1606) dintre Habsburgi şi Otomani. Mihai Viteazul, Voievodul Ţării Româneşti, se alătură alianţei anti-otomane pentru a scăpa de birul tot mai aspru. Moldova se alătură şi ea, acţionând însă mai puţin eficient.
După ce masacrează turcii aflaţi la Bucureşti, în toamna şi iarna anului 1594 Mihai Viteazul atacă cetăţile turceşti de la Dunăre şi intră în Bulgaria. Acţiunile sale nu rămân fără ripostă: în vara anului 1595 o armată condusă de Vizirul Sinan Paşa trece Dunărea urmărind să transforme ţara în paşalâc (a treia tentativă după cele din vremea lui Mircea cel Bătrân şi Radu de la Afumaţi). Voievodul muntean a pregătit lupta într-un loc strategic şi uşor de apărat, la podul de la Călugăreni peste Neajlov. Drumul spre Bucureşti trece acolo printr-o regiune mlăştinoasă şi strâmtă, între două păduri ce există şi astăzi.
Lupta a durat de dimineaţa până seara şi s-a desfăşurat în 3 faze. Oastea română a aşteptat ca turcii să treacă râul, apoi i-au bombardat cu tunurile în spaţiul îngust în care se aflau, obligându-i să se retragă cu pierderi mari. Sinan Paşa a contraatacat cu toate forţele, împingând pe români înapoi peste râu, aceştia pierzând şi tunurile. În faza finală Mihai Viteazul însuşi a condus atacul decisiv, fiind ajutat de acţiunea prin învăluire a cavaleriei căpitanului Cocea. Imaginea Voievodului Mihai Viteazul, cu o bardă în mână, conducând oastea peste podul Neajlovului, a rămas imprimată în conştiinţa românească şi în imaginarul istoric naţional.
Oastea română câştigă bătălia, dar în faţa numărului mult superior al duşmanilor, care continuau să sosească de peste Dunăre, este nevoită să se retragă până în munţi. În octombrie, cu ajutorul sosit de la Sigismund Bathory, Voievodul Transilvaniei, Mihai Viteazul alungă turcii peste Dunăre după o serie de lupte la Târgovişte, Bucureşti şi Giurgiu.
Astăzi locul bătăliei evocă în continuare episodul glorios al istoriei naţionale. Podul a fos recent lărgit la 4 benzi pe sens, dar acum 10 ani mai exista un pod mult mai mic, cu basoreliefuri ce arătau lupta la Călugăreni, pod ce chiar reuşea să evoce vechiul pod de lemn ce a existat în 1595. Sub pod, Neajlovul curge tot mlăştinos, ca în vechime, iar mai departe se văd cele două păduri ce străjuiesc drumul.
O cruce veche sculptată de Oscar Spaethe a fost amplasată în 1913 pe un deal din apropiere. Doborâtă la cutremurul din 1977, a fost înlocuită în 1993 iar crucea originală poate fi văzută aşezată lângă drum, chiar la intrarea pe pod. Tot acolo, vizibilă trecătorilor pe drumul naţional, se află statuia lui Mihai Viteazul, opera lui Anton Barbu Panaghia.

Călugăreni

Călugăreni, Agust 13th 1595 (Agust 23rd according to the Gregorian calendar), one of the most glorious moments in the history of the Romanians. Prince Michael the Brave’s army defeated the twice as large army of Grand Vizier Sinan Pasha.
The battle was part of the Long War (1591-1606) between Habsbourgs and Ottomans. Michael the Brave, Prince of Wallachia, joined the anti-ottoman alliance to escape the growing influence of the Ottoman Empire who demanded a crippling yearly tribute. Moldova also joined, albeit less efficiently.
After killing all the Turks found in Bucharest, the capital, Prince Michael attacked the Ottoman fortresses on the lower Danube durin the winter of 1594-1595. He even invaded parts of Bulgaria. This would not go unpunished and in the summer of 1595 a large Ottoman army, comanded by Grand Vizier Sinan Pasha crossed the Danube intending to transform Wallachia into a turkish province (two previous attempts failed during the reigns of Mircea the Old and Radu of Afumaţi). The Romanians waited in a marshy and narrow spot on the Neajlov river, at Călugăreni, where the road winds between two dense woods.
The battle lasted a whole day and had three phases. First the Turks crossed the river on a wooden bridge, where they were blasted by the Wallachian canons and were repulsed with great losses. Sinan Pasha then threw all his forces in the struggle, pushing the Romanian army back – they lost their artillery. In the final phase, Prince Michael mounted a decisive frontal attack while additional cavalry under captain Cocea flanked the Ottomans. The image of Prince Michael wielding a double-bladed axe, while leading the Romanian soldiers to victory, stuck into Romanian collective counciousness and history books.
The Romanians won the day, but facing impossible odds, were forced to retreat in the mountains. Two months later, aided by Sigismund Bathory, Prince of Transylvania, they forced the Ottomans back over the Danube in three battles at Târgovişte, Bucharest and Giurgiu.
The battle ground today still has common traits with the old site. The major change is the recent modern 4 lane bridge. An older, narrower one had bas-reliefs of the battle. It was probably not much bigger than the old wooden bridge. The Neajlov river is still renowned for its marshes and it flows into the old forrest that witnessed the battle.
An old monument, a cross sculpted by Oscar Spaethe was placed on a nearby hill in 1913. It was toppled and broken in the 1977 earthquake, replaced in 1993. The original cross was laid near the bridge, where a monument to Michael the Brave by Anton Barbu Panaghia also stands.





2 comentarii:

  1. Usor caricaturala statuia prin proportiile gresite. Picioarele par ale altui personaj, mainile sunt exagerat de lungi: imi aduc aminte de scena din "Nightmare on Elm street" cand Fredy era pe alee si-si lungea bratele din gard in gard ...
    Cand te uiti la statuia lui Mihai Viteazu de la Piata Universitatii sau chiar la aia de la Cluj (chiar daca ambele sunt ecvestre) si apoi la asta ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Perfect de acord. Sculptorii de azi par a nu mai fi în stare să facă statui frumoase ca pe vremuri. Ori sunt expresioniste, ori nu respectă proporţiile. Aceleaşi aspecte le-am observat şi eu, plus impresia ciudată prin faptul că Mihai ţine în mâini şi barda, şi o sabie. Mi se pare însă că dă un efect mai amplu, de "pe aici nu se trece". Oricum, era totuşi cazul să existe un monument mai amplu la Călugăreni.
    Statuia lui Mihai Viteazul din Bucureşti e preferata mea din toată România - dar nu e Albert-Ernest Carrier-Belleuse oricine.

    RăspundețiȘtergere