joi, 3 noiembrie 2011

Giurgiu

Am fost la Giurgiu curios să cunosc mai bine oraşul ce multă vreme a fost o raia turcească în coasta Bucureştiului, de unde otomanii ţineau la respect domnitorii munteni. Am descoperit un oraş mai mic decât m-aş fi aşteptat: importanţa sa în istoria naţională este mai mare decât o arată astăzi aspectul său, mai ales prin poziţia sa strategică pe culoarul de transport București-Istanbul, la Giurgiu fiind până în prezent singurul pod ce leagă România de Bulgaria.
Oraşul a fost probabil fondat de negustori genovezi care i-au dat numele sfântului patron al orașului lor: Sfântul Gheorghe. În secolul 14 a intrat sub stăpânirea Ţării Româneşti, dar deja în 1420 a fost cucerit de turci și a rămas sub stăpânirea lor, cu foarte scurte întreruperi, până la Tratatul de la Adrianopole din 1829, când raialele Turnu, Giurgiu şi Brăila au revenit românilor. Fortificaţiile oraşului au fost distruse atunci şi nu au mai rămas decât nişte mici ruine a ce a fost cândva cetatea lui Mircea cel Bătrân. Piatra de la cetate a folosit şi pentru ridicarea unei biserici din apropiere.
Orăşelul s-a dezvoltat, a devenit capitala defunctului judeţ Vlaşca (ce nume pitoresc!), a fost legat de Bucureşti şi Braşov prin cale ferată (prima cale ferată din România de atunci - linia Oraviţa-Anina fiind în imperiul Austro-Ungar).
O altă premieră la Giurgiu: primul parc modern (planificat) din România, Parcul Alei, din faţa muzeului judeţean, creat în 1831. În parc sunt aşezate astăzi 23 de busturi ale ofiţerilor căzuţi în Războiul de independenţă din 1877 - mulţi dintre ei sunt din păcate uitaţi astăzi... doar numele Maiorului Gheorghe Şonţu şi al Căpitanului Walter Mărăcineanu mai rămân în conştiinţa naţională. În parc se află şi bustul lui Mihai Eminescu realizat de sculptorul Cornel Medrea.
Orăşul este mai mic decât mă aşteptam. Au fost suficiente câteva ore pentru a-l vizita. Are străduţe pitoreşti, doar strada principală are blocuri comuniste aşa că nu vă lăsaţi înşelaţi de prima impresie. Strada gării... ce duce la gară, cea mai veche gară din România - vechiul regat, a fost recent amenajată pietonal. Catedrala episcopală este foarte frumoasă şi merită un tur.
Simbolul necontestat al oraşului este turnul cu ceas. Este un fost minaret: Giurgiu, ca raia, a avut moschei, iar bisericile erau interzise la suprafaţa pământului. Putea fi soarta întregii Românii dacă nişte voievozi precum voievozi precum Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Radu de la Afumaţi sau Mihai Viteazul nu opreau cucerirea turcească la Dunăre.

Giurgiu

I went to Giurgiu curious to get to know better the town that was a long time a turkish posession used to keep the capital Bucharest under surveillance. I discovered a smaller town than expected: I guess its importance comes less from size and more from its strategic importance on the Bucharest – Istanbul route. Even today, Giurgiu has the only bridge over the Danube between Romania and Bulgaria (a second one is due to open at Calafat-Vidin).
The town was founded as a Genoese colony and named after the patron of Genova: Saint George. In the 14th century it came under Wallachian dominance but already in 1420 it was conquered by the Ottoman Turks and held by them until the Treaty of Adrianople in 1829 when the towns of Turnu, Giurgiu and Brăila, north of the Danube, were given back to Wallachia.
The towns fortifications were destroyed then, thus only small ruins of what used to be Mircea the Old’s castle remain. Further destruction ensued when stones from the castle were used for buildings in the town, including a nearby church you can still see today.
The town developped and became seat of Vlaşca county. It was linked to Bucharest by the first railroad of the time in Romania (the Oraviţa-Anina was in Austria-Hungary).
Another first in Giurgiu is the first modern (planned) park in Romania – Parcul Alei (Alley Park), built in 1831. In the park are 23 busts of heroes fallen in the War of Independence of 1877 – most of them unfortunately forgotten today, only two prominent figures are rememberd today in history books and street names: Major Gheorghe onţu şi and Captain Walter Mărăcineanu. National poet Mihai Eminescu also has a statue in the park, by sculptor Cornel Medrea.
I few hours were sufficient to visit the town. It has sleepy picturesque streets, only the main street has big communist appartment buildings so don’t be fooled. The street leading to the train station is pedestrian. The train station itself is the oldest in Romania (the Old Kingdom). The cathedral is also worth a look.
The towns uncontested symbol is the clocktower. It is an old minaret tower of a mosque. Giurgiu, as a turkish town, had mosques, not churches, the latter were only built underground. It could have been the fate of Romania up to the Carpathians if not for princes like Mircea the Old, Vlad the Impaler, Radu of Afumaţi or Michael the Brave.





Un comentariu:

  1. Frumos scris. Te invit sa arunci un ochi si pe www.giurgiuro.blogspot.com daca vrei sa aflii mai multe despre Giurgiu, istoria acestui oras si ce mai e de vazut prin zona.

    RăspundețiȘtergere