Conacul Bellu de la Urlaţi

Când am auzit prima dată de Conacul Bellu de Urlaţi şi am văzut primele poze, acum câţiva ani, mi-am dorit imediat să îl vizitez. Drumurile nu mi se îndreptau într-acolo, aşa că am mers special într-o zi.

Pentru iubitorii de conace boiereşti vechi, în stil tipic muntenesc, Conacul Bellu este de neocolit. De asemenea, şi pentru cei care apreciază interioare somptuoase, bogat decorate cu obiecte şi mobilier de epocă. La Urlaţi este un adevărat răsfăţ în această privinţă.

Intrarea pe domeniul conacului se face prin poarta principală, care este de fapt un foişor. Recent restaurat, este o construcţie minunată şi foarte rară prin tipologia ei. Numeroasele exemplare din Transilvania sau Europa occidentală nu se aseamănă cu acest tip balcanic, construit nu din piatră masivă ci din materiale mai uşoare, cu drumul său de strajă aşezat pe console.

Conacul se află pe deal. Poate fi privit la nesfârşit din orice unghi, pentru a-i admira prispa înaltă cu stâlpi de lemn sculptaţi, linia elegantă a acoperişului de şindrilă, stucaturile văruite şi vopsite discret, foişorul sau intrările în cramă.

Înăuntru începe desfătarea: se pătrunde în atmosfera boierilor de altădată, în tihna interioarelor opulente. Acolo ghidul vă poate povesti mai multe despre familia Bellu, originară din Pella, străvechea capitală a Macedoniei. Familia este cunoscută mai ales prin faptul că Barbu Bellu (1825-1900), baron şi ministru, a donat terenul unde s-a amenajat primul cimitir modern al Bucureştilor: Cimitirul Bellu.

În 1926, domeniul de la Urlaţi, cu toate construcţiile şi parcul său, a fost donat Academiei Române.

Trebuie menţionat că actualul conac este de fapt "casa mică" de pe domeniu, ce mai avea o casă boierească foarte mare, cu etaj, construită tot în stil tradiţionat, care din păcate a fost avariată la cutremurul din 1940 şi nu a mai fost reparată. După război, conacul mic a fost transformat în muzeu şi astfel salvat. Veţi vedea fotografii cu conacul cel mare - mare păcat că nu a fost reparat din neglijenţa celor care nu au ştiut la vremea respectivă să aprecieze valoarea sa. Din păcate, se întâmplă acelaşi lucru şi în zilele noastre cu alte monumente.

Fotografiatul în interior nu este permis - așadar nu am cum să pun și astfel de poze.

În cele două crame ale conacului sunt amenajate un lapidariu şi o expoziţie de obiecte legate de industria viticolă, o îndeletnicire de tradiţie în zonă.

La conac veţi mai auzi de un alt membru al familiei, Alexandru Bellu (1850-1921), care avea o îndeletnicire neobişnuită pentru un om de de viţă nobilă: era fotograf. De fapt a fost chiar un pionier al fotografiei în România. Temele sale predilecte erau scenele de ţară. A fotografiat cu atenţie scene din viaţa ţăranilor, în diverse ipostaze, fără artificii, dar dând totuşi fotografiilor sale o atmosferă liniştită, iar alteori, putem spune, chiar senzuală. Deloc întâmplător, a fost bun prieten cu pictorul Nicolae Grigorescu (1838-1907), şi el un pasionat evocator al ruralităţii, prin operele sale. Ieşeau împreună cu şevaletul şi cu aparatul pentru a imortaliza scene rurale din jurul Ploieştiului.

Expoziţia permanentă cu fotografiile lui Alexandru Bellu poate fi văzută în foişor - recomand sub nicio formă să nu o săriţi.

Fotografii: Mirela Bena

The Bellu Manor in Urlați

I wanted to visit the Bellu Manor in Urlați the minute I first saw pictures of it on the internet so one day I set off purosefully to see it. For those who love authentic vernacular Wallachian type boyar houses, Bellu is a must see. Also, it is a treat for those who love somptuous interiors, rich with antique furniture.

The entrance of the domain is a guard tower. It was recently restored, actually saved from ruin. It is a rare type of construction is such a well preserved state with its prominent encircling walkway on the first floor.

The manor is in the back of the estate, on a hill. One can look upon it from all angles to admire its high porch with sculpted wooden pillars, the elegant line of the shingles roof, the painted stucco decorations, the pavilion or the cellar entrances.

Another feast for the eyes begins inside where the visitors enters the opulent world of the boyars of old. The guide will tell you more about the Bellu family, originating from Pella, the ancient capital of Macedonia. The family is known mostly through the generous gesture of Barbu Bellu (1825-1900), a baron and minister, who donated the terrain for the creation of the first modern cemetery in Bucharest: Bellu Cemetery. In 1926 the Bellu Estate was donated to the Romanian Academy. However, the manor seen today is the smaller of two which existed. The larger one, also built in vernacular style, was badly damaged in the 1940 earthquake and never repaired. After the war, the smaller manor was transformed into a museum and thus survived. You can see pictures of the larger manor: gross negligence and ignorance caused the loss of such a gem, behaviour which unfortunately still exists today...

It is not possible to photograph the interiors, unfortunately.

The cellars of the manor host a lapidarium and an exhibit on wine, a local tradition going back hundreds of years.

There is a permanent exhibition in the guard tower about Alexandru Bellu (1850-1921), an aristocrat pioneers photographer. He covered mainly rural and peasant lanscapes. The scenes are usually idyllic and sometimes they have a sensual tone - which is an unusual aproach in old rural photography. He was very good friends with the painter Nicolae Grigorescu (1838-1907) and they often worked together on outdoor subjects. 

Fotografii: Mirela Bena