Îmi este greu să vorbesc despre istoricul Nicolae Iorga (1871-1940): ştiu că nu am cum să pictez un portret complet al titanului culturii româneşti, de asemenea om politic de primă anvergură.
Născut la Botoşani, Nicolae Iorga s-a stabilit în tinereţe la Vălenii de Munte, orăşel din Prahova legat de marile oraşe prin calea ferată, dar ce oferea tihna de la ţară şi peisajul sănătos de deal.
Iorga nu doar s-a stabilit în oraş, ci l-a transformat, înfiinţând o şcoală de vară (ce a sărbătorit recent 100 de ani), o editură, o tipăritură, ateliere de meşteşugărit şi ţesătorie, în fapt revitalizând activitatea întregii aşezări. Casa în sine, când a cumpărat-o Iorga în 1908, avea aproape 100 de ani: era o casă boierească pe care istoricul a restaurat-o în interesul de a perpetua valorile autentic româneşti, valori pe care le-a promovat toată viaţa în operele sale şi activitatea politică.
Minte enciclopedică, poliglot, muncitor avid (dormea doar 4 ore pe noapte - restul era dedicat studiului), Iorga a marcat epoca sa ca istoric, om de cultură şi om politic.
Istoric, a scris nenumărate cărţi (literalmente greu de numărat articolele, cărţile, broşurile, comunicările scrise de-a lungul vieţii), a scotocit arhivele întregii Europe după mărturii despre istoria românilor. A decoperit în arhivele oraşului Braşov cel mai vechi text scris în limba română (Scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung) - 1521).
Om politic, a susţinut intrarea în Primul Război Mondial de partea Antantei şi a devenit prim-ministru în perioada 1931-1932. Ardent patriot, a condamnat totuşi alipirea Cadrilaterului (Dobrogea de sud) ca fiind o acţiune imperialistă şi, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost pentru returnarea acestuia Bulgariei în scopul ameliorării relaţiilor cu vecinul de la sud şi concentrării asupra salvării celorlalte teritorii ameninţate. Astfel, cu ocazia Consiliului de Coroană din 27 iunie 1940 recomanda respingerea ultimatului sovietic de cedare a Basarabiei şi Bucovinei de nord şi apărarea teritoriilor. S-a adeverit că slăbiciunea în faţa pretenţiilor sovietice a atras după ea pierderea Transilvaniei către Ungaria şi la final chiar şi a Cadrilaterului. O atitudine mai curajoasă ar fi avut meritul de a fi mai demnă şi de a evita un şoc psihologic ce se resimte şi astăzi, deşi contemporanii se temeau, poate cu bună dreptate în lumina tragediilor întâmplate altor ţări, că rezistenţa armată ar fi dus la ştergerea României de pe hartă.
Casa de la Vălenii de Munte este templul lui Nicolae Iorga. Aşa cum scrie pe o plăcuţă, este casa "în care au muncit, s-au bucurat şi au suferit Nicolae şi Ecaterina Iorga", a doua soţie a savantului. Este universul lor, fascinant, ce poartă parcă greutatea acestui om de anvergură extraordinară. Este o casă deosebit de frumoasă, neaoşă, bine întreţinută, cu interioare originale, cu foarte multe exponate interesant. Pe zid încă stă calendarul cu fila rămasă la data de 11 noiembrie 1940 - data întunecată a cutremurului care a devastat regiunea şi capitala, Bucureşti, într-o perioadă deja tulbură a istoriei naţionale. Nicolae Iorga a fost nevoit să-şi părăsească locuinţa grav avariată şi să plece la Sinaia. Considerat un inamic major de Garda de Fier ce conducea atunci România (considerat responsabil pentru moartea liderului gărzii Corneliu Zelea Codreanu şi vinovat de interzicerea partidului pe vremea când era prim-ministru), Iorga a fost răpit de un comandou de gardişti şi asasinat. Şi plângerea savantului a fost interzisă de guvernul legionar, însă dispariţia sa a fost resimţită ca o imensă pierdere atât de către români, intelectuali sau oameni de rând, cât şi de comunitatea culturală şi universitară din întreaga lume.
În urmă rămân o operă uriaşă şi chiar numeroase lucruri tangibile, printre care printre principalele sunt casa memorială de la Vălenii de Munte, obiectiv major de vizitat.
"Nicolae Iorga" Memorial Museum in Vălenii de Munte
It is had for me to talk about Nicolae Iorga (1871-1940) because I know I'm going to paint only an incomplete portrait of this titan of Romanian culture, also a first-rate politician.
Born in Botoșani (northernmost Romanian county), he settled at Vălenii de Munte because it had a railroad connection to Bucharest and also offered the peace and quiet of a hillside town. He did not only move into the town, he transformed it: he created a summer school which recently celebrated its 100th anniversary, a printing house, workshops in several domains, elevating the economic level for all the inhabitants. The house itself had almost 100 years when Iorga bought it, is was a boyar house restored by the historian as a tribute to Romanian architecture, tradition and values, which he promoted his whole life through his academic works and political activity.
He had an encyclopedic mind, spoke numerous languages and was a tireless worker, sleeping only 4 hours per night. Iorga left his mark on his times as historian, academic and politician.
As a historian, he wrote countless books (the number of books, articles and brochures he wrote all his life are litterally hard to count), he searched historical archives throughout Europe for texts and information about Romanian history. He discovered in the Brașov archives the oldest text in Romanian, Neacșu from Câmpulung's letter to Hans Benkner, Brașov magistrate. In the letter Neacșu informs Hans of the Turkish raids on the Danube and in Wallachia in 1521, foreboding the fall of Hungary.
As a politician, he was pro-Entente, pushing for what proved to be the right choice: entry into World War I against Austria-Hungary to recover Transylvania. In 1931-1932 he was Prime Minister in Greater Romania. An ardent patriot, he still retained a critical judgement, considering the annexation of Southern Dobruja in the Second Balkanic War a shameful imperialistic act which antagonised the previously friendly Bulgarian neighbours. On the other hand however, he uncompromisingly advocated the armed defence of Bessarabia and Transylvania in 1940 when the Soviet Union and german-backed Hungary annexed these historical Romanian lands. He cast his vote in this sense at the Crown Council, against the Soviet ultimatum, one of the few who took this bold and principial stance. Abandoning Bessarabia and northern Bukowina without a fight (it is true, against impossible odds) drew upon cornered Romania the loss of the northern part of Transylvania and finally even Southern Dobruja, ceded willingly by treaty with population exchange. That attitude in 1940 was only partly erased by Romania's participation in World War 2, on both sides (!), trying to recover the lost territories from belligerents in opposite camps, the absence of reaction in face of injust aggression caused a national trauma, a psychological shock still felt today.
The Vălenii de Munte home is Iorga's temple. As a plaque on a wall reads, it is here that "worked, rejoiced and suffered Nicolae and Ecaterina Iorga", his second wife. It is their fascinating universe, which seems to bear the weight of this extraordinary man. It is a beautiful, authentic home, well maintained, with original interiors and many interesting personal objects. There is a calendar on the wall still showing Novermber 11th 1940, the day when Iorga had to leave his home, almost destroyed by a massive earthquake (unfortunately recurrent in south-eastern Romania every 30-40 years). He moved in his home in Sinaia mountain resort. At that time the country was led by the Iron Guard, a right-wing party. Iorga was considered indirectly responsible for the extrajudiciary execution of its former leader, Corneliu Zelea Codreanu. The latter was arrested after a conflict with Iorga which led to a libel trial and eventually his assasination by the side of the road while being transported from prison - the professor however had not pressed charges himself, this abuse was ordered by King Carol II. Now in power, the Iron Guard initiated a campaign of violence and assassinations against its ennemies (or perceived ennemies) and Iorga was abducted from his Sinaia home and shot. The repressive regime banned all state or private mourning, however his burrial in Bellu Cemetry was widely attended and he was deeply regreted by Romanians and also by academics worldwide.
He left a huge legacy and is still considered a major natural cultural figure (he appears on the 1 leu bill). His home in Vălenii de Munte is now a major cultural landmark.
Comentarii
Trimiteți un comentariu