Mânăstirea Arnota

Rămăşiţele pământeşti ale Voievodului Matei Basarab au fost înmormântate la Arnota pentru ca, după o viaţă plină de peripeţii şi o moarte prilejuită de amărăciuni, măcar somnul de veci să-i fie tihnit.

Într-adevăr, Matei Basarab a ajuns în scaunul domnesc la înaintata vârstă de 51 de ani, după o luptă pe viaţă şi pe moarte cu Domnitorul Leon Tomşa (1629-1632). Mai mult, el nu era din familia domnitoare a Basarabilor, ci se trăgea, ca şi Neagoe Basarab (1512-1521) din spiţa boierilor Craioveşti, şi la fel ca el şi-a zis "Basarab" pentru a se legitima. Lupta sa pentru scaunul domnesc a fost însă susţinută de facţiunea boierească pâmânteană ce respingea influenţa tot mai mare asupra politicii a bierilor greci sau de origine grecească.

Prima încercare de a lua tronul, în 1630 a fost nereuşită, Aga Matei din Brâncoveni pierzând bătălia de la marginea Bucureştilor şi abia scăpând cu viaţă refugiindu-se la Tismana şi apoi în Transilvania. Locul bătăliei este şi acum marcat cu o cruce de piatră ridicată de Tomşa. Ea se află lângă Biserica Slobozia, la intersecţia Bulevardului Cantemir cu Bulevardul Mărăşeşti (acolo era la mijlocul secolului 17 marginea oraşului!).

Reuşind să ia tronul 2 ani mai târziu, Matei Basarab avea să aibă o domnie lungă de 22 de ani (a treia după Mircea cel Bătrân şi Contantin Brâncoveanu) marcată prin renaştere culturală dar şi mai multe războaie.

Matei Basarab a fost probabil cel mai mare ctitor al Ţării Româneşti, ridicând zeci de biserici şi refăcând multe altele ruinate în timp. Ctitoriile sale s-au întins şi la sud de Dunăre (Vidin) sau în Transilvania (Turnu Roşu).

Domnia sa a fost marcată de războaiele cu Domnitorul Vasile Lupu al Moldovei (1632-1653) şi aliaţii săi turci sau cazaci. Trei războaie a câştigat Matei Basarab (1637,1639 şi 1653), ultimul soldându-se cu pierderea tronului pentru Vasile Lupu după înfrângerea de la Finta.

Din nefericire, bătrânul voievod care la 73 de ani încă lupta călare în fruntea oştenilor săi, suferind şi de o rană primită la Finta, a murit la scurt timp după. În ultimele sale zile a izbucnit răscoala seimenilor (soldaţi mercenari tocmiţi în număr mare de Matei Basarab pentru a putea face faţă duşmanilor, nerecompensați la nivelul așteptărilor) ce va devasta ţara Românească în timpul domniei succesorului său, Constantin Şerban (1654-1658). Înmormântat iniţial la Târgovişte, trupul neînsufleţit al domnitorului a fost mutat la Arnota, pe contraforturile Masivului Buila-Vânturariţa, unde se odihneşte şi astăzi.

La mânăstire se poate ajunge cu maşina, pornind de la Mânăstirea Bistriţa, pe drumul de pământ ce deserveşte şi cariara de piatră din apropiere. De lângă mânăstire puteţi admira o privelişte superbă a văilor subcarpatine, până departe.

Bisericuţa mânăstirii este aceeaşi de pe vremea lui Matei Basarab, cu modificări din vremea lui Constantin Brâncoveanu. Mormintele domnitorului şi al tatălui său, boierul Danciul din Brâncoveni, căzut în 1600 la Bătălia de la Şelimbăr, se află în pronaos. Piatra tombală a voievodului a fost sculptată de meşterul sibian Elias Nicolai, cu o frumoasă inscripţie în slavonă (traducere poza 6). De asemenea, pot fi admirate stema Ţării Româneşti şi panoplii de arme, în ton cu domnia războinică a voievodului (Am citit despre acestea prima dată pe Art Historia, blogul lui Radu Oltean). Pictura bisericii este superb restaurată, în pronaos fiind pictat ctitorul şi neamul său. Chiliile au fost în mare parte refăcute în secolul 19 în stil neoclasic, odată cu Mânăstirea Bistriţa, înconjurând ca un brâu de linişte micuţa biserică şi comorile sale. 

Fotografii: Mirela Bena

Mânăstirea Arnota

Prince Matei Basarab's earthly remains were burried at Arnota Monastery so that in death he may have the peace he could not have in life.

Indeed, he gained the throne of Wallachia at the respectable age of 51, after a struggle to the death with Prince Leon Tomșa (1659-1632). Furthermore, he was not even of the ruling Basarab family but of the boyar family of the Craiovești, like Neagoe Basarab before him (1512-1521). This is the reason why, like his predecessor, he named himself "Basarab". His struggle was supported however by the boyar party opposed to the growing influence of greek or foreign boyars who were infiltrating the elite of Wallachia since several decades.

His first attempt to take the throne was unsuccessfull, a battle at the outskirts of Bucharest in 1630 being lost by Matei. He was forced to take refuge in Tismana monastery and then in Transylvania. The place of the battle was marked by a stone cross which stands today, near Slobozia Church, at the crossing of Cantemir and Mărășești boulevards (now only a 10 minute walk from the center, then the edge of the town).

He succeeded in taking the throne 2 years later and inaugurated the third longest reign in Wallachia (after Mircea the Old and Constantin Brâncoveanu), one with great cultural and military achievements.

Matei Basarab built or repaired the most churches and monasteries among Romanian princes, vital for the transmission of culture and tradition through the ages. He even built churches outside the realm, in Vidin (Bulgaria) or Transylvania (Turnu Roșu).

His reign was troubled by three wars with rival Vasile Lupu of Moldova (1634-1653) in 1637, 1639 and 1653. In the last war, Lupu lost the decisive battle of Finta, although he was allied with the powerful Zaporozhian Cossacks, and with it his throne. However, Matei Basarab was also wounded in the battle (which he led at the age of 73) and soon expired in his capital of Târgoviște, while his unpayed mercenaries ignited the revolts which would devastate Wallachia during the reign of his successor. His grave was moved shortly after to Arnota Monastery, in the Buila-Vânturarița Mountains.

The monastery can be reached by car thanks to a dirt road which serves a rock quarry nearby. It starts at Bistrița Monastery, at the foot of the mountain. From Arnota one can embrace a fatastic view of the valley and plains. 

The church was preserved from the times of Matei Basarab, with additions by Contantin Brâncoveanu. In the narthex are found the graved of the prince and his father, Danciu of Brâncoveni. He fought with Michael the Brave (1593-1601) and fell at Șelimbăr, the battle which brought about the conquest of Transylvania (1600). The princely tombstone was made by Elias Nicolai, a craftsman from Sibiu, decorated with the emblem of Wallachia and war panoplies. I first noticed this detail reading on Art Historia, Radu Oltean's blog. The frescoes in the interior are beautiful, depicting the princely family. The cells of the nuns were rebuilt in the 19th century in neoclassic style at the same time as Bistrița Monastery.

Pictures: Mirela Bena