Academia Tinerilor Integri de la Durău

Am ratat până acum ocazia de a ajunge la Școlile de Cultură și Afirmare Românească (ȘCAR) organizate de Acțiunea 2012, dar am avut norocul de a participa la prima ediție a Academiei Tinerilor Integri, organizată la Durău de Tinerii Moldovei.
În realitate, foarte multe oportunități ni le creem singuri, iar într-un fel așa a fost și la mine: am dorit să vin la Durău, am solicitat și din fericire a fost posibil. Carpe diem!
La rândul meu am, încercat să ajut cât am putut mai mult pe timpul celor 3 zile cât a durat școala.

Participanții au fost și ei tineri basarabeni care au dorit să aibă o experiență nouă, s-au înscris și au câștigat pe merit un loc în tabără.
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul primit din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi a Casei de avocatură Ţucă, Zbârcea şi Asociaţii.

Autocarul basarabenilor venea spre Durău de la Chișinău, în timp ce eu și cu George urcam drumul Moldovei dinspre București. Joi seară am făcut popas chiar la George la rude, undeva lângă Focșani, la o adresă foarte potrivită pentru el: strada Dreptății numărul 1. Era potrivită pentru că George este un lider (numărul 1) și da, se bate pentru dreptate. Unirea României cu Republica Moldova înseamnă să se facă dreptate românilor, așa cum evenimentele din vara anului 1940 au însemnat o nedreptate istorică și o nenorocire pentru mulți

A doua zi am pornit în zori. La Bicaz ne-am interesat de drum. Contrar sfaturilor primite, am pornit pe drumul 155F, peste munte. Drumul era ok acum câțiva ani, dar acum este bun doar până la localitatea Ivoru Muntelui, apoi este un dezastru, aşa că mai bine ocoliți lacul!

 Singura consolare a fost spectacolul naturii. A doua zi și colegul Marius a luat-o tot pe aici, tot cu gândul: "cât de prost să fie drumul?" Foarte prost! :)

 Am ajuns la Durău. Academia s-a desfășurat în Tabăra "Floare de Colț" din cadrul Centrului Cultural-Pastoral "Sfântul Daniil Sihastru" al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care a ajutat enorm în organizarea evenimentului.

 Centrul este o clădire deosebit de frumoasă și bine pusă la punct, cu săli primitoare și o cantină cu mâncare gustoasă.

 Imediat după cazare, am mers la conferință. Chiar pe drumul principal am avut bucuria de a revedea persoane dragi: Dinu, Anatol, Lena, Diana, Irina, Olga și Oxana, adică nucleul Tinerilor Moldovei. Aici ei nu apar în poză, apare doar locul întâlnirii. :)

 În sală, părintele Nicodim Petre ținea un curs despre Ștefan cel Mare, cu imagini superbe ale ctitoriilor voievodale. Am privit asistența: nu cunoșteam aproape pe nimeni. George îmi spusese că vor fi mai ales oameni noi și așa şi era. I-am recunoscut pe Nicu și pe Iulian, întâlniți la Izvoru Mureșului, respectiv la Marșul Tricolorului. Trebuia să mai fie Irina, din Caravana 5 Soroca, dar o încurcătură cu actele a împiedicat-o să vină.

Ca o paranteză: noi, unioniștii, suntem întrebați deseori care este motivația noastră pentru a face Unirea. Motivația mea nu este una abstractă, teoretică sau filozofică, legată doar de istorie, de pământuri care au fost ale noastre, adică ale poporului român, care au fost la un moment dat smulse prin război. Da, aceste aspecte contează, dar principala mea motivație este legată de oameni. Mi se pare inadmisibil să existe îngrădiri între români, că o persoană ca Irina nu poată veni în România din cauza unor formalități administrative, sau că Mișu nu a putut participa la Marșul Tricolorului de la Chișinău pentru că nu avea pașaportul făcut, că pot merge doar cu buletinul în Bosnia, Serbia sau Albania, dar că pentru a trece Prutul îmi trebuie paşaport. Vreau ca românii să se bucure de aceleași drepturi, în primul rând de drepturile lor naționale. Așa cum "sătulul nu crede flămândului", la fel nici cei care trăiesc bine mersi cu drepturile naționale garantate - a se înțelege cei din România - nu pot înțelege ce înseamnă să te afli în situații în care ești blamat pentru că îți vorbești limba, că te numești român, sau cum mai este să faci cozi pentru vize sau alte formalități. Nu toți basarabenii sunt posesori de pașapoarte biometrice, și oricum, și acelea costă multicel.

După prânz, a venit rândul meu să vorbesc, despre Republica Moldova, despre integrare europeană și despre Unire. Am ales să nu fac o prezentare pur juridică, despre UE și despre procesul de aderare, ci am preferat să fac multe trimiteri la istorie, subiectul meu preferat, toate în legătură cu Republica Moldova. Astfel, am vorbit despre reunificarea Germaniei și despre destinul Ciprului, stat divizat, care a aderat la UE fără a controla partea de nord a insulei (situație comparabilă cu cea a Republicii Moldova și Transnistria). Am dat exemple de parcurs european lin (Slovenia) sau sinuos (Croația - urmare a Războaielor Iugoslave). Și Republica Moldova s-a confruntat cu un război, al cărui efecte le resimte și azi, iar un proces de aderare poate fi mai lung sau mai scurt, în funcție de caracteristicile fiecărei țări. Am vorbit despre neutralitate și despre câteva exemple istorice de neutralitate garantată, cum ar fi Belgia în Primul Război Mondial sau Kuweitul la începutul anilor 1990, în comparație cu garanțiile oferite Ucrainei în anii 1990 în schimbul renunțării la arsenalul nuclear, cu referire, evident, la anexarea Crimeei. De asemenea, despre formarea NATO și despre rolul său actual, precum și despre limitele sale, exemplificate prin conflictul ruso-georgian din 2008. 

Partea interesantă este că publicul a fost foarte receptiv și comunicativ. S-au legat discuții despre Transnistria, mai ales că erau câțiva participanți din Tighina sau Tiraspol. Am constatat, așa cum bănuiam, că subiectul Transnistriei este unul delicat, emoțional și controversat în Republica Moldova. Printre cei care au participat la discuții au fost Ion orheianul, Mia, Lucia, Tudor sau Nicu. Toți cei care au participat m-au ajutat mult să scot o prezentare mai bună.

De asemenea, Iulian a fost foarte implicat în discuție: se vede că e la doctorat în Germania. A scris niște impresii foarte faine despre întreaga experiență, punctând: "Acești munți sunt ai noștri: să-i cerem!"

O altă participantă activă la discuții a fost Marina.

De asemenea rapperul Ion, aici cu Doina.

La fel Nicolae.

De menționat este și Mihaela, care pe deasupra cântă foarte frumos la chitară. Aici este încadrată, foarte simpatic și simetric, de Anatol și de Dinu, liderii Tinerilor Moldovei.
Mai pe seară, un basarabean mi-a împrumutat telefonul să vorbească scurt în Basarabia. Mi-a zis: "i-am spus mamei că dacă mi-ar preda și mie profesorii cum ai povestit tu, aş învăţa şi eu mult mai uşor". M-am bucurat mult de compliment.
Adevărul e că îmi place să prezint subiecte istorice, și dacă nu am avut încredere să merg pe drumul acesta profesional, pentru că este pur și simplu foarte greu să-ți câștigi binișor existența din istorie, voi continua să cultiv această pasiune în timpul liber și voi căuta și alte ocazii pe viitor pentru a prezenta cursuri pe diverse teme.
Oricum, pasionaților de istorie le recomand să-și urmeze calea: cei mai buni vor avea șansa să se afirme în cercetare, să scrie cărți, să devină cineva în lumea academică. Cunosc profesori tineri care se afirmă în România, care trăiesc frumos, chiar dacă poate nu într-un mare belșug.
Istoria rămâne cea mai frumoasă poveste. :) 

Pe parcursul celor 3 zile nu au fost doar prezentări și prelegeri, au fost și numeroase jocuri și exerciții de socializare și cunoaștere.

Totul a fost foarte interactiv.

S-a lucrat și în perspectiva viitoarelor acțiuni ale Tinerilor Moldovei: cum vor fi organizate, cum și prin ce mijloace vor fi popularizate.

Ziua s-a încheiat superb cu un asfințit pe Munții Ceahlău, pe care urma să urcăm a doua zi. De asta voi vorbi separat, pentru că sunt multe de povestit.

Seara ne-am strâns la recepție la o seară de folk imporivizată. Vineri seară ne-au cântat Irina, Mihaela și Dragoș.
Irina a interpretat foarte emoționant cântecul "Proba credinței" al formației basarabene Gândul Mâței, pe care l-am descoperit cu această ocazie. Dragoș ne-a cântat "Noaptea marii beții", interpretată ori de Tatiana Stepa, ori de Doina și Ion Aldea Teodorovici. Ion chiar a contribuit și el cu nite piese de rap - compoziție proprie. Mai lipseau Lupu mic să ne cânte "Aproape de voi" de Cargo sau Sabin să ne cânte "Mila 2 de lângă 3" de Phoenix, ca în caravane.

A doua seară, sâmbătă, a venit Lucian de la Bacău și a cântat aproape tot repertoriul lui Ducu Bertzi și mult alte piese. Problema e că eu am auzit cam des vara asta "Floare de colț" și "M-a îndrăgostit numai de ea" și aș fi vrut mai multă diversitate, mai multă Pasărea Colibri de exemplu.

Deși foarte obosiți după ziua petrecută pe munte, o parte dintre noi vroiam în club. Tudor a venit cu ideea. Cică era o discotecă în apropiere: "Bistrița". Mă gândeam că e un nume tare nepotrivit pentru o discotecă, dar de fapt hotelul purta acel nume, clubului i se spunea "Wave". 

Echipa care a mers la discotecă a fost mică, dar de nădejde pentru distracție: Tudor, Ion orheianul, Inga, Doina, Nicoleta, Rodica și două fete din personalul administrativ al hotelului: Adriana și Mihaela. Da, nu râdeți; când au auzit că se iese la discotecă, au trimis o fată să ne roage nu cumva să plecăm fără ele. Munca la centru este ocupația lor pe vară, în restul anului studiază la Iași.
Ajunși acolo, nu-mi venea să cred ochilor și urechilor: deși în creierii munților, clubul era cu pretenții, bine amenajat, prețuri de București, oameni bine îmbrăcați, spre fițoși. Însă esențialul a constat în faptul că muzica a fost foarte bună, așa că vreo două ore ne-am simțit excelent. Spre exemplu, una dintre piesele date a fost un remix foarte bun de la Stone Sour: "Looking through the glass". Cei care nu au fost cu noi au avut de pierdut, așa cum i-am informat la micul dejun de a doua zi. "Gather ye rosebuds while ye may..."

Ultima zi a început din nou cu prezentări, de data aceasta fiind rândul lui Marius, despre politica externă a României. Din păcate eu nu am putut rămâne să-l ascult: a trebuit să fug până la Bistricioara să vulcanizez o roată. Am de mulțumit domnului șofer Valeriu că m-a ajutat să o schimb. Din fericire, vulcanizarea lucra duminica și problema a fost rezolvată. Băiatul de serviciu era destul de necăjit: se ocupa și de spălătorie și de vulcanizare; el centra, el dădea cu capul.

Restul zilei a fost consacrată jocurilor ce au fost organiate pe parcusul academiei: "cutiuța cu bârfe" sau "prietenul secret". Prima a fost foarte haioasă, am contribuit și eu cu câteva. Ideea era să spui ceva simpatic legat de ce ai observat la colegi. Au fost multe "bârfe" despre Mihaela și Ștefan care s-au pierdut pe munte în seara precedentă, sau despre escapada noastră la discotecă, dar probabil ne-am "spalit" între noi. :)
La prietenul secret se trăgeau bilețele: fiecare trăgea un nume și trebuia să facă acelei persoane diverse cadouri în ascuns. S-a dăruit ciocolată din greu, dar s-au făcut și cadouri mai năstrușnice, cum ar fi un cărat în spate la cantină.
De asemenea, s-a organizat ceva foarte frumos: participanții au fost invitați să scrie bilețele cu impresiile lor, destinate colegilor lor. Am primit și eu o duzină de impresii și le mulțumesc aici acelor persoane. M-au emoționat foarte mult aprecierile și remarcile voastre. Am dorit și eu să scriu mai multora, dar am renunțat: mi s-a părut că nu prea voi reuși să exprim la un just nivel aprecierea pe care le-o port. Pe cei întâlniți doar în weekendul acesta îi cunosc insuficient, dar sper că ne vom revedea. Oricum, cu unii am vorbit la centru sau pe munte, cu alții la curs, și le mulțumesc tuturor celor cu care am interacționat, mi-au făcut weekendul cu atât mai bogat.
Foarte multă încredere și prietenie am pentru cei din "nucleu", cum am început să le spun, și știu că nu e nevoie să ne scriem bilețele, pentru că o să tot avem ocazia să ne vedem și să facem lururi de mare importanță împreună și că deja ne leagă o prietenie care nu este doar de-o vară.
Din păcate nu am putut sta pe toată durata jocurilor și exercițiilor pentru că trebuia să și dorm, anticipând drumul spre București din seara respectivă. Însă somnul nu s-a prea lipit de mine, așa că am stat mai mult la televizor și am văzut "Apocalipsa: Primul război mondial", serial pe care-l recomand.

Tocmai când ieșeam din cameră, m-am întâlnit cu Dinu, Lena, Diana, Irina, Olga și Oxana, adică nucleul Tinerilor Moldovei, care se pregăteau să facă o plimbare prin stațiune. Am plecat și eu cu ei, destinația fiind un deal din apropiere.

Cum spuneam, stațiunea Durău arată foarte bine, cu vile cochete și străduțe curate.

Am făcut o scurtă paranteză pentru fotografii cu mașini mai vechi și ciudate...

... sau mai noi, americane, ca acest Jeep Wrangler.

Căsuțe turistice aliniate frumos, își așteaptă mușteriii.

Când am ieșit dintre viluțe, am văzut mai bine Vârful Toaca, unde fusesem cu o zi înainte. Pe tăpșan am improvizat o ședință foto. Diana a adus tricolorul, care a trecut din mână în mână.

Olga,

Oxana,

Irina,

și fotograful, la final.

Stejarul din deal, destinația scurtei plimbări. Un cuplu mergea binișor înaintea noastră, prilejuind această fotografie. S-au dus până în păduricea din margine. Eu m-am luat la întrecere cu Dinu până sus, dar el a câștigat detașat. Se vede că are antrenament de la dansurile populare. :)

Vârful Toaca și Stânca Panaghia se văd frumos din stațiune.

La fel se vedeau mânăstirea și centrul.

Începutul unei noi ședințe foto: plan îmdepărtat,

plan mediu,

plan apropiat.

Pe urmă schimbare de unghi cu Diana,

Irina,

Oxana, Diana și Olga. 

Se ridicase vântul și era cam frig, dar nu avea nimeni chef să coboare de pe deal, pentru că era asfințit și era frumos.

Înapoi la centru lumea aștepta să se servească cina. Cât am așteptat, am mai improvizat o ședință foto.

Inga și Doina au dorit fotografii cu Dinu și cu mine. Ele au fost în echipa de la discotecă cu o seară înainte.

Cu Inga am vorbit mai multicel, la masă. E o fată întreprinzătoare, la propriu, pentru că vrea să facă antreprenoriat pe cont propriu, să deschidă o agenție de turism, domeniu în care studiază la extensia Bălți a Universității "Alexandru Ioan Cuza" de la Iași. Studiază la Bălți, de origine e din Fălești și promovează românismul fără niciun complex sau compromis.
Ca o paranteză, nu știu de când datează și a cui a fost ideea, dar cred că e foarte utilă această extensie și astfel de proiecte educaționale ar trebui să se multiplice, ducând la o unificare a sistemului educațional al celor două țări. Franța și Germania experimentează, de exemplu, cu manuale de istorie comune, și nu sunt același popor.

Dacă până își pune Inga ideea în practică realizăm Unirea, s-ar putea face niște circuite turistice de toată frumusețea, fără a mai pierde vremea la graniță. 

Fotografia cu Doina a trebuit reluată de vreo 3 ori, pentru că lumina nu mai era așa bună, se întuneca.

Nu am pierdut ocazia să refac o poză cu Dinu, cu care vreau să facem în continuare proiecte majore și cu care sper să am ocazia cât mai curând să merg pe munte, dacă nu s-a putut de această dată.

Toți regretau că era ultima seară și că sosise momentul plecării. Timp de 3 zile s-au legat prietenii, au fost jocuri, s-au făcut planuri și am descoperit împreună lucruri și locuri noi. 

Singura soluție, singura consolare, este să ne revedem, de plăcere, dar mai ales pentru a înfăptui împreună idealul Unirii. Fiecare are propria viață, vise, idealuri, cerc de prieteni, însă ce ne unește și ne preocupă este desființarea separării artificiale a românilor în două state.

După îmbrățișările de la revedere am întors mașina în parcare și am pornit în fața autocarului, pe care l-am lăsat imediat în urmă. Drumul de întoarcere a fost foarte greu, dar nu am niciun regret că am fost la Academia Tinerilor Integri de la Durău. 

Mulți dintre noi ne vom revedea la Marșul pentru Basarabia de pe 12 octombrie de la București. Este deja la a treia ediție. La ora 2 vom fi cu toții în fața Muzeului Țăranului Român pentru a scrie istorie, pentru că eu am fost la Durău și am fost și în caravane și peste tot am văzut generația care va face reunirea.

Mulțumesc lui Marius, Stellei, Taniei și Veronicăi pentru fotografiile preluate.