marți, 27 decembrie 2016

Slănic

Sarea este rațiunea de a exista a Slănicului, care în slavonă înseamnă "sare". Aici pământul chiar "dospește" de sare, care pe alocuri e vizibilă la suprafață.
Denumită simplu "Slănic", localității i se mai adaugă uneori "Prahova" pentru a o deosebi de vărul din Moldova. La cei 7000 de locuitori ai săi, este teoretic oraș, însă mie mi se pare că atmosfera rurală predomină.

Salt is the reason for Slănic's existence. It's name means "salt" in Slavonic (the "cultural" language used in Medieval Romania, like Latin was used in Western Europe).
Here, the earth leavens with salt, which in some spots is visible on the surface.

Spătarul Mihail Cantacuzino este cel care a pus Slănicul pe hartă: începând cu anul 1685 a cumpărat aici moșii, iar cu banii adunați din negoțul sării a ridicat în deceniile ce au urmat superba Mânăstire Colțea din București, a cărei biserică împodobește și astăzi Piața Universității.

Mihail Cantacuzino, a nobleman, put Slănic on the map. Starting in 1685, as the official records mention, he bought land in Slănic and opened a salt mine. With the proceeds, he built the superb Colțea Monastery in Bucharest. Its church can still be admired in University Square.

Ca și la Colțea, la Slănic spătarul are o statuie comemorativă. Aici iarna i-a "îmblănit" un pic caftanul spătarului...

statue of Mihail Cantacuzino on the bank of the Slănic river, close to the entrance of the "Unirea" mine

Slănic a ajuns o stațiune foarte prizată pentru băile sale (Baciului, Roșie și Verde), pentru salină și Muzeul Sării și pentru legenda muntelui de sare și Grotei Miresei, păstrate chiar după dispariția acestora. În weekendurile de vară, stațiunea este înțesată de turiști. (în imagine: liftul de la intrarea în salină - Mina "Unirea")

Slănic has become an appreciated resort for its salt lakes (Baciului - shepherd's - Red and Green), for the salt mine and the Salt Museum, as well as for the Salt Mountain and Bride's Cave legend, which has survived the disappearance of the former. In the summer weekends, the resort is swarmed with tourists (pictured here, the elevator for the entrance in "Unirea" salt mine)

În restul anului are aerul de sat liniștit și plăcut. De douăzeci de ani profităm și noi (eu, familia și prietenii) de aerul curat și sărat, de liniștea și natura de aici. Este locul care îmi permite să mă reconectez cu pământul, cu ritmul normal al vieții, cu tot ce este natural. Este locul unde încă pot băga lemne în sobă, locul unde adun de pe jos nucile pentru cozonac. Foarte mulți dintre pomii din livadă sunt plantați de părinții mei și de mine. Este, la propriu și la figurat, grădina mea.

It is pleasant and quiet for the rest of the year. It's been 20 years I come here with family and friends for the clean salt air, to enjoy silence and nature. It is the place that allows me to reconnect with the earth, with life's normal pace, with everything natural. It is the place where I can still put wood in the terracotta stoves, the place where I gather hickory nuts for cake. Many of the trees in the orchard are planted by my parents and myself. It is, literally and metaphorically, my garden.

Din ea văd în toată măreția ei misterioasă Piatra Verde, stâncă formată din cenușă vulcanică.

From this garden I see the Green Rock in all its beauty, a mound formed of volcanic ash.

Din grădină văd și turla atipică a bisericii "Trei Ierarhi", monument istoric.

From the garden I see the odd steeple of historic church.

Fructele sunt la putere la Slănic, mai ales prunii (de aceea și țuica e la putere). Uneori am impresia că trebuie doar să întinzi mâna pentru a culege roadele pământului, dar de fapt e muncă grea la țară.

Orchards are everywhere, especially plum (that is why "țuica" is also flowing in Slănic). Sometimes I feel that you only have to extend your hand to gather Earth's bounty, but in fact, country life is hard work.

Însă nu despre Slănicul înțesat de turiști vreau să vorbesc, despre bălăceala în Baia Baciului sau Baia Roșie, lacuri sărate formate în fostele mine tip clopot. Nu vreau să vorbesc nici despre hotelurile moderne sau despre centrul cu cele câteva blocuri comuniste care rup armonia.

But it is not about the tourist swarmed Slănic I want to talk about, not about bathing in the salt lakes (everybody appreciates that, no further promotion needed). I don't want to talk about the modern hotels or about the town center with its communist era buildings that distort the harmony.

Vreau să vorbesc despre Slănicul meu - cel de odinioară dar încă prezent - cel al ulițelor, al caselor vechi, al gardurilor de uluci sau din tablă colorată și al livezilor.

I want to talk about my own Slănic - the ancient but still present one - the one of small earthen roads, of old houses, of wooden fences and brightly colored iron gates.

Este Slănicul casei "Ștefan Anghel", care o vreme a servit ca oficiu poștal, un superb exemplar de casă cu prăvălie, decorată cu un complex traforaj. Este monument istoric clasat.

It is the Slănic of "Ștefan Anghel" house, which served as postal office for a time, a superb example of house with front shop, decorated with complex fretwork. It is listed as a historic monument.

Sau acest exemplar de prăvălia pe colț, chiar vizavi de precedenta, a cărei proprietar grijuliu i-a păstrat nealterate profilul acoperișului și stacojiul tâmplăriei.

Or this other example of house with front shop, opposite the precedent one. Its caring owner did not alter the interesting roof line nor the scarlet of the wood frames.

Alt exemplu. tot la o aruncătură de băț de precedentele, mai derăpănătuță, de lasă să se observe metoda construcției din vârghii împletite și lut. Nu exagerez când spun că Slănic păstrează încă un ansablu aritectural coerent de case bătrânești, din lut, vârghii sau cărămidă și lemn.

This other example, right nest to the ones mentioned, is older and a bit run down, but thus you can see the construction method, with interwoven rods and packed earth. I am not exaggerating when saying that Slănic still has a coherent architectural ensemble of old peasant houses. It can still be preserved.

Cele mai vechi datează de la începutul secolului 19, adică de pe vremea lui Tudor Vladimirescu. Aceasta de exemplu, tot monument istoric, cu teren generos în jur, se află chiar vizavi de salină, pe malul râului Slănic.

The oldest one date back to the beginning of the 19th century, the dawn of modern Romania. This example, also listed as a historic monument, is found in the middle of a generous garden, on the Slănic river bank, right opposite the "Unirea" mine.

Mie mi se pare că aceste case, precum casa cu prăvălia "Elena Mosor" (monument istoric), care de zece ani se încăpățânează să supraviețuiască sub ochii mei, au foarte mare potențial pentru diverse proiecte de restaurare și punere în valoare.

I think that these houses, like the "Elena Mosor" house with shop - historic monument - which is in bad shape but insists on surviving under my eyes, have a lot of potential for different restoration projects that can really make them shine.

Desigur, comunismul, retrocedările tergiversate și dezinteresul pot duce și la acest rezultat: Conacul Teoharescu, fost cămin pentru băieți, încă funcțional acum 20 de ani, aflat chiar vizavi de biserică... Zidurile din piatră masivă încă mai rezistă, dar pentru cât timp?

However, Communism, protracted restitutions and lack of interest can also lead to this result: Teoharescu Manor, former student dorm for boys, still functional 20 years ago, located in front of the church. The massive stone walls still hold out, but for how long?

Alte monumente istorice, precum casa cu prăvălie "Gheorghe Ștefănescu", tot vizavi de Salină, se păstrează impecabil.

Other historic monuments, like the "Gheorghe Ștefănescu" house, also found opposite the salt mine, are impeccably kept.

Voi opri această înșiruire pentru a menționa faptul că pe lângă cele 13 case înscrise oficial ca monumente istorice, se adaugă nenumărate altele, anonime, împrăștiate pe ulițe și dealuri.

I shall stop this sequence to mention that apart from the 13 houses registered officially as historic monuments, there are countless other unknown ones, scattered along the alleys and over the hills.

Călătorul care dorește să iasă din centrul orașului, dincolo de zona comarcială, a Pieței Mari, sau a salinei, se poate aventura pe străzile 23 august (începând de la BCR) până la râul Slănic, apoi stânga pe Vasile Alecsandri, stânga pe Smârdan, Mihai Viteazu, Alexandru Odobescu și George Coșbuc, turul terminându-se cu biserica și înapoi în zona comercială). Cei mai temerari pot urca dealul pe străzile Praporgescu sau Mihai Viteazul, care în final oferă și o priveliște frumoasă asupra întregului oraș. Se pot printa hărți detaliate cu Slănicul de pe internet - în oraș nu se găsesc.

For the travelers wishing to explore beyond the town center (the commercial area, the marketplace, the salt mine), I propose a route: from 23 August street and BCR bank all the way to the Slănic river, then left on Vasile Alecsandri, left on Smârdan, Mihai Viteazu, Alexandru Odobescu and George Coșbuc, the tour ending in front of the church and then back to the center. The most curious ones can climb the hill on Praporgescu or Mihai Viteazu streets and they will end up seeing a gorgeous view of the town. You can print a detailed map of Slănic from the internet - there are none in town.

În anotimpul rece riscați să vă înnoroiați pe aici, dar chiar și iarna e frumos, iar în celelalte anotimpuri nucii sunt superbi.

In the cold season, you risk getting muddy here, but it is a beautiful view in winter too, not to mention when the trees have their leaves.

Dincolo de dealurile ce se văd de pe Piatra Verde se ascund satul Schiulești, Mânăstirea Crasna, Munții Grohotiș și nenumărate trasee de făcut pe jos sau călare, pentru că Slănic are de câțiva ani un centru ecvestru: Husar. (urmează)

Beyond these hills, visible from Green Rock, there is Schiulești village, Crasna Monastery and Grohotiș Mountains, with countless paths you can take on foot or on horseback. For the latter I recommend Husar equestrian center.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu