marți, 13 decembrie 2016

Tură ciclistă Câmpina - Slănic - Văleni - Ploiești


De foarte mult timp mi-am dorit să mă plimb cu bicicleta prin zona stațiunii Slănic, foarte cunoscută mie, însă mereu nu puneam ideea în practică. Era foarte simplu să iau bicicleta cu mine (încape în mașină) sau să iau trenul și niciodată nu m-am apucat efectiv să fac asta. Cam așa este uneori și cu visele noastre: nu ne apucăm pe bune să le realizăm și greșim foarte mult amânând. 
Ocazia s-a ivit, totuși, când Sabin mi-a propus o tură de la Câmpina la Ploiești.
M-am încumetat pentru că, deși nu aveam experiență pe trasee mai lungi de câteva zeci de kilometri, iar acesta avea pe deasupra și relief, cunoșteam deja foarte bine zona și știam la ce să mă aștept. Mi-am zis că în cel mai rău caz voi împinge bicicleta la deal - și așa a și fost în unele locuri!

I wanted for a long time to take a bike ride in the Slănic region that I know very well, but I never got around to putting it to practice. It would have been very easy for me to take my bike (even in the car) or to take the train. This is the way it works with our dreams sometimes: we never get around to effectively realize them and we mistake in postponing.
The opportunity appeared, however, when Sabin proposed a tour from Câmpina to Ploiești. I dared to join the plan because, even though I didn't have experience on tours longer than a few tens of kilometres, and this one was hilly too, I knew the area very well and knew what to expect. I figured I would just push the bike uphill if things got serious - and they did!
Pentru tura asta m-am bazat pe bicicleta pe care o am de 6 ani, un simplu Rockrider 5.0 care la Decathlon e cam 500 de lei. A avea o bicicletă simplă (ieftină) este cel mai eficient antifurt în București, pe lângă antifurtul obligatoriu. De mai bine de 4 ani circul zilnic cu ea -  mai puțin iarna, iar pentru mobilitatea și buna dispoziție pe care mi le dă, am numit-o "Independența" (cealaltă bicicletă e a lui Sabin).

For this tour I relied on the bike I had for 6 years now, a simple Rockrider 5.0 which costs about 500 lei at Decathlon. Having a simple (cheap) bike is the best way to make sure it is not stolen (the other one is having a lock on it). It's been 4 years I am riding it daiy - except in winter, and for the mobility and good vibes it gives me, I named it "Independence" (Sabin has the other bike)

Am plecat dimineața pe la șase din București până la Câmpina, iar prima oprire a fost la Brebu, la mânăstirea cu același nume. Construită de Matei Basarab, aceasta mi se pare un monument medieval de cea mai mare importanță, despre care voi reveni curând cu amănunte.

We left Bucharest in the morning, around six, for Câmpina. The first stop was at Brebu, at the monastery. Built by Matei Basarab, for me it is a medieval monument of the greatest importance, that I shall write more about in a short time.

Urma o urcare de care eu mă temeam cel mai mult: șaua Pietriceaua, unde se află satul cu același nume. Panoul nu minte, casele din întreaga regiune Brebu - Slănic și mai departe pe valea Teleajenului fiind foarte pitorești, iar priveliștile de asemenea.

Next there was a climb that I feared a lot: Pietriceaua pass, with a village of the same name, "one of the most beautiful in Romania". Indeed, the area boasts beautiful vistas and a lot of picturesque peasant houses.

Dacă urcușul a fost greu (pe lângă bicicletă în cazul meu), coborâșul nu a fost mai puțin intens. Viteza prinsă depășea 40km/h acolo unde șoseaua permitea, o senzație incredibilă.

If it was hard uphill (pushing the bike, in my case), the downhill ride was no less intense. The speed was in excess of 40km/h where the road permitted, an incredible sensation.

Am oprit mai rar decât m-aș fi așteptat pentru o tură cu bicicleta. Uneori, călătorind prin zonă, opream mașina pe dreapta să fotografiez vreo casă țărănească, dar cu bicicleta am oprit mai rar, pentru a nu rupe ritmul greu de recuperat. Una dintre opriri a fost la această troiță destul de ciudată.

I stopped more rarely than I would have thought for a bike tour. Sometimes, when travelling by car, I would stop by the side of the road to take a picture of a peasant house, but I stopped more rarely with the bike, so as not to lose my momentum. One of this stops was near this interesting looking cross monument.

Altă oprire a fost la acest pod peste Vărbilău chiar înainte de a intra în valea Slănicului.

Another stop was near this bridge over the Vărbilău river, just before entering Slănic valley. 

Așa cum zona Mizil -  Urlați este cunoscută ca "Drumul vinului", zona aceasta este cunoscută sub numele "Drumul fructelor" (dar se fabrică și țuică din plin).
Din Vărbilău am urcat și poposit la Slănic. Prânzul servit la mama a fost un pic prea copios pentru o tură ciclistă, mai ales că urma urcușul de la Piatra Verde.

Just as the Mizil - Urlați area is known as the "Wine Route", this area is known as the "Fruit Route" (but they make plenty of "plum țuica" as well)
From Vărbilău, we went to Slănic and had lunch at my mother's. It was a bit too copious for a bicycle tour, especially with the Piatra Verde hill coming.

Priveliște spre Slănic de pe Piatra Verde, zonă urcată la pas de mine, dar totuși pe bicicletă de Sabin.

View of Slănic from Piatra Verde (the green rock). I pushed the bike while Sabin managed to ride all the way up.

Au urmat pădurea de la Teișani și superbul platou de lângă pădure, înainte de a intra în satul Teișani.

Nest was the Teișani forest and the superb plateau on top, before entering the village with the same name.

Traversarea Vălenilor de Munte și traficul de pe DN1A au fost mai degrabă stresante. La Văleni se poate vizita Muzeul Memorial "Nicolae Iorga", însă nu am oprit de data asta. De fapt întreaga buclă pe la Văleni este opțională, în opinia mea, într-o astfel de tură, dar e adevarat că sunt unele câștiguri: muzeul (pentru cei care doresc să îi acorde cam o oră) și priveliștile de la Teișani și Poaia Vărbilău (în imagine). Serpentinele de aici nu au fost așa periculoase pe cât mi le aminteam, tot Pietriceaua rămâne pe primul loc.

Traffic was very annoying in Vălenii de Munte and DN1A. In Văleni you can visit the "Nicolae Iorga" Memorial Museum, but we did not stop this time. In fact, the entire loop through Văleni would be optional, in my opinion, but it's true that there are some gains, like the museum (for who would want to stop for about an hour) and the views from Teișani and Poiana Vărbilău (pictured here). The curbs here were not as dangerous as I remembered, Pietriceaua remains on the first place.

Când am coborât în Poiana Vărbilău. am oprit pentru prima dată să admir troița de piatră de la răscruce. Îmi atrage mereu atenția când merg spre Slănic și mă enervează faptul că de câțiva ani a apărut acolo un panou publicitar care o obstrucționează din direcția opusă. Mi se pare, la propriu, un sacrilegiu.

When I descended from Poiana Vărbilău, I stopped for the first time to admire the stone cross at the crossroads. I see it every time I drive to Slănic and I am not happy that a few years ago an advertisement panel masks it from the opposite direction. It's literally sacrilege.

Tot în Poiana Vărbilău se află această clopotniță care mie îmi place foarte mult pentru aerul ei rustic.

Also in Poiana Vărbilău there is a rustic bell-tower I like very much.

Chiar vizavi de trecerea de cale ferată: această casă lângă care a fost construită una mai nouă. Sper că se va păstra și casa veche.

Opposite from the railroad crossing: this house next to which was built a new one. I hope they will keep the old one as well.

Ultima porțiune îmi era foarte cunoscută: drumul Slănic - Ploiești, prin Plopeni. Pe tot acest traseu, sinuos, dar frumos, am o serie de căsuțe dragi mie, care din fericire nu au dispărut toți acești ani. Unele sunt foarte vechi, dar funcționale.

I knew very well the last portion of the road: Slănic - Ploiești through Plopeni. On this winding but beautiful road there are several houses I love and which fortunately were not torn down these years. Some are very old, yet functional.

Altele par numai bune de dus la muzeu (nu de demolat!).

Some seem fit for a museum (and not for demolition!)

Preferata mea este aceasta, ușor de observat și de la volan, pentru că este într-o curbă.

This is my favorite, that you can easily observe while driving, because it is in a curb.

Alt exemplu, mai discret, cu o pereche de cocoși pe acoperiș, ca să aducă noroc locuitorilor casei.

Another example, with a pair of roosters on the roof, for luck.


Ultima linie dreaptă la pasajul căii ferate de la Găgeni îmi spunea că Ploiești nu era departe, de fapt gara Ploiești - Vest. Am făcut în total 100 de kilometri, și chiar dacă oboseala începea să-și spună cuvântul și pedalam mai greu, totuși am parcurs distanța și mai ales diferențele de nivel mai bine decât mă așteptam penru o primă încercare.
Nu m-aș aventura pe orice traseu, e clar că treaseele montane mi-ar depăși posibilitățile, dar mi-am demonstrat că distanțe de 100 de kilometri, chiar în zonă deluroasă, nu pun probleme. La mai multe, sper!

The final kilometres, here at the Găgeni railway crossing. Ploiești was not far now, with its train station. I was beginning to feel tired, we rode 100 km, but I held up better than I expected, especially with the hills.
I would not take on any route, it is clear that mountain tracks are beyond my physical capacity, but I demonstrated to myself that I can handle 100 km distances, even on hilly terrain. I hope to go on more of these!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu