miercuri, 7 decembrie 2016

Vârful Penteleu

Vara aceasta am fost două zile pe Vârful Penteleu, două zile foarte diferite una de cealaltă, prima sub semnul pădurii și întunericului, a doua sub semnul vârfurilor și seninului.
Am de mulțumit pentru această tură lui Sabin, fără de care nu aș fi descoperit niciodată pădurile de lângă satul Varlaam, superbe, chiar dacă greu de străbătut.

Într-adevăr, dacă pe Vârful Penteleu se poate ajunge pe un drum forestier, trecând pe la stația meteo (banda roșie pe hartă), noi am luat-o în schimb drept prin pădure, spre Silvestru, prin zona Culmea Caprei și Șaua Miclăuș. Traseu vechi, abandonat și multă orientare prin GPS pe curbele de nivel, de care s-a ocupat tovarășul de drum. Precizez de acum: relatarea aceasta nu este un îndemn să urmați același traseu, în primul rând că nu aș putea să-l descriu cu precizie în privința urcării din prima zi. Este așadar doar o descriere, iar pentru a merge în zonă în siguranță, recomand să urmați trasele marcate, să luați cu voi mâncare și mai ales apă, să vă echipați de munte și să fiți atenți la condițiile meteo.

În Varlaam am fotografiat aceste două panouri cu traseele locale, pe care le las aici pentru cei care vor să meargă în zonă.

De precizat că și drumul până în Varlaam - Gura Teghii este deosebit, cu siguranță bun și pentru cicloturism, de asemenea pentru admirat case țărănești autentice.

Aici exemplar de casă cu prăvălie pentru care efectiv a trebuit să opresc mașina.

Spre Gura Teghii se trece prin orășelul Nehoiu, cu o biserică surprinzător de mare. Dimineața puteți vedea cum soarele o luminează pe deal, o priveliște deosebită (pentru care din păcate nu am oprit mașina, iar la apus nu e același lucru).

Prin Varlaam curge râul Bâsca Mare.

Bâsca Mică se varsă în Bâsca Mare chiar aici.

Pod suspendat peste Bâsca Mică, pe care l-am traversat.

Imagine din copilărie: așa erau și tractoarele la mine în sat când eram mic și tot așa târau după ele remorci din tablă boțită.

Ultimile case din Varlaam, proptite pe pereți din piatră.

A fost greu să găsim începutul drumului, la ieșirea din sat. Până la urmă un sătean ne-a lăsat să trecem prin grădina lui ca să ocolim o zonă mocirloasă. Înainte de a trece poarta ce închidea grădina, am lăsat o ciocolată pentru nepoțelul și nepoțica lui, pentru care mă bucur că își petrec copilăria în acest colț de rai.

După ce am străbătut o primă bucată de pădure, Varlaam se vedea deja mic, în vale.
Una din ultimele priveliști, de jos, asupra munților.
Din poiana aceasta a început, pentru restul zilei, urcușul prin pădure, până la golul alpin. În dreptul acelei căbănuțe am intrat într-o pădure cum nu îmi amintesc să mai fi văzut.

Mulți mergem la munte... Mergem printr-o pădurice la margine de stațiune... Dar oare de câte ori străbatem o pădure bătrână, necălcată de turiști, unde nu se exploatează lemn, unde arborii căzuți sunt lăsați să putrezească și mișună de mii de vietăți?

Mai ales la început, porția de gâfâială a fost mare. Urcuș pieptiș ținând de copaci și pietre. Zone cu pietre masive care parcă proveneau din vechi cetăți (cine știe?). Mult întuneric, puține raze de soare care străpungeau bolta copacilor.

În unele locuri traseul practicabil se îngusta, în altele părea că dispare.  
La un moment dat am dat de o creastă împădurită pe care am urmat-o. Apoi din nou văi și alte urcușuri.

Ziua a fost lungă, lumina scăzând, nu am mai făcut poze. Oricât de greu a fost prin pădure, a meritat să văd un altfel de peisaj forestier și chiar dacă în acele momente îmi ziceam că "nu" și schimbam fel de fel de glume cu Sabin de genul "cine m-a pus?", de fapt aș repeta oricând experiența.

Cortul l-am pus pe vânt și noapte într-o adâncitură, pe platoul alpin, oarecum ferită de vânt. Mâncarea într-un brad mai la depărtare, să nu ne pomenim cu vreu musafir... Era neliniștitor de izolat totul. Niciodată nu am mai rămas peste noapte atât de departe de "civilizație". Era beznă. Doar la mare depărtare se vedeau două gene de lumină, ce eu cred că erau Râmnicu Sărat și Buzău.

Neliniștea din ajun a fost topită de măreția peisajului la trezire. Eram sigur că așa avea să fie, dar realitatea mi-a întrecut așteptările. Platoul alpin se descoperea în toată splendoarea unui cer albastru și nuanțe de verde presărat cu brăduți izolați.

Valea, unde observasem luminițe slabe în ajun, nu se putea vedea ziua. Poate pentru prima dată la noi în țară eram într-un punct din care, în orice direcție priveai, vedeai doar munți, nicidecum oameni. De altfel pe tot drumul din ajun, nu am întâlnit pe nimeni.

din nou la drum

Nu după foarte mult timp, am zărit vârful Penteleu, cu forma lui distinctivă, piramidală.

Drumul până la vârf a fost o plăcere, având în vedere ziua senină.

Am făcut o pauză destul de lungă observând un șoim cum vânează. Din cauza vântului puternic, căruia i se opunea, pasărea răpitoare plutea stabil. Din când în când plonja la sol, revenind apoi în poziția inițială, până când, într-un final, s-a îndepărtat.

ultima linie dreaptă spre vârf  

Vârful Penteleu, 1772 metri altitudine

Drumul pe care am venit noi prin pădure: se poate observa, în colțul dreapta sus, o tăietură în pădure în forma literei "C".

Priveliște de pe vârf.

Direcția de întoarcere, spre stația meteorologică și drumul forestier (care fac drumul mult mai accesibil decât pe direcția dinspre care am venit noi).

Stația meteorologică e în șantier de extindere iar eu am observat cu uimire câteva vehicule "de epocă", dar funcționale.
Drumul de întoarcere, deși frumos, este mult mai monoton decât ce am trăit cu o zi înainte. Este practic un drum forestier, practicabil și cu bicicletele, de exemplu. Chiar și așa, după oboseala de ieri, coborâșul a fost destul de lung și un genunchi îmi crea probleme pe care le-am mai avut pe munte. 


O ultimă bucată de drum ne-au luat cu mașinile de teren un grup de turiști din Buzău. Partea proastă e că am uitat la ei bețele de drumeție și nu le-am mai dat de urmă: așadar, dacă ei citesc postarea asta, să dea un semn pe blog.

Un comentariu:

  1. Cascavalul de Penteleu era faimos in anii copilariei mele. Chiar nu mai exista stâne in zona? Turme de oi, ciobani?

    RăspundețiȘtergere