Calea ferată montană Oraviţa-Anina

Linia ferată montană Oraviţa-Anina este cea mai veche din ţară, se ştie. Multă lume este de acord să spună că este cea mai pitorească, traversând peisaje minunate între cele două oraşe. De asemenea, prin tunelurile şi viaductele sale, construite în perioada Imperiului Habsburgic, 1863, este un patrimoniu industrial unic în România. Linia este supranumită Semmeringul Bănăţean şi este construită doar câţiva ani după faimoasa linie austriacă.

Toate acestea sunt afirmaţii obiective dar seci faţă de ceea ce înseamnă un drum cu acest tren.

Pe ruta Oraviţa-Anina sunt două categorii de călători: turiştii atârnaţi de ferestre cu aparatele pregătite de acţiune şi localnicii care fac drumul zilnic şi... evident nu fac fotografii. Ponderea primilor era neaşteptat de mare, oameni veniţi din toată ţara să meargă cu trenul între două mici localităţi, printre navetişti...

La început este peisaj de deal. Apar primele viaducte, destul de mari din prima. Primele poze, căutând unghiuri. Din fericire trenul merge foarte încet şi din vagonul din spate se vede foarte bine. Sunt doar două vagoane, mai înguste decât standardul, cu băncuţe de lemn.

Apoi începe pădurea şi o nouă provocare: crengile copacilor care dau peste mâini şi peste faţă turistului imprudent care nu s-a retras la timp înapoi în compartiment. Când eram mic mă fascina proximitatea vegetaţiei faţă de tren, dar doar la Oraviţa-Anina pădurea chiar atinge vagoanele. Nu este o metaforă când spun ca se formează un tunel în pădure.

Mai departe trenul trece prin tot mai multe tuneluri, printre care şi unul pe care este marcată data construcţiei liniei, în cifre romane (MDCCCLXIII).

În mai multe locuri stâncile nu erau suficient de mari pentru a construi tunel aşa că s-a tăiat doar un drum printre ele, cu cerul liber deasupra. De-o parte şi de alta a trenului ele par dinţi de balaur.

În apropierea Aninei se văd munţii până în depărtare iar la intrarea în oraş sunt câteva uzine vechi destul de interesante. Doar la destinaţia intermediară, Anina, am putut admira locomotiva care ne-a urcat atâta drum prin munţi şi păduri: nu este o locomotivă cu aburi, nu, dar este cea mai frumoasă şi mai lucioasă locomotivă diesel pe care am văzut-o vreodată. Mie îmi place foarte mult forma acestor vechi locomotive şi sper să mai rămână în România multe exemplare pentru trenurile cu potenţial turistic cum este acesta.

Ni s-a spus că dacă la dus o stă stăm tot cu aparatul pe fereastră, la întoarcere o să ne blazăm şi o să ne plictisim. Nu a fost aşa: vroiam să mai prind unele cadre ratate la dus, pândind peisaje, viaducte şi intrări în tuneluri. De asemenea, am intrat în vorbă cu naşul şi cu ajutorul de mecanic care ne-a oferit să împărţim o lubeniţă. Am mâncat felia lângă scara trenului, în vânt, să nu murdăresc toată podeaua. Am povestit despre linia ferată, despre dăţile când au venit echipele de filmare ale televiziunii şi am realizat că aceşti oameni nu sunt blazaţi deloc, că îşi dau seama că nu lucrează pe o linie obişnuită de tren ci pe una încărcată de istorie despre care s-a auzit în toată ţara.

Gările Oraviţa şi Anina sunt încărcate de plăci comemorative care menţionează vechimea liniei ferate. Fie ca acestea să aibă greutatea necesară pentru ca linia să nu fie niciodată închisă, cum se zvonea, ci dimpotrivă să fie promovată ca un autentic tren turistic, pe modelul celor din Austria (Semmering) sau Franţa (Cévennes).

*Având în vedere frumuseţea peisajelor ce se desfăşoară sub priviri timp de două ore, trebuia să fac o exceăţie şi să pun mai mult de 3 poze.

Oraviţa-Anina mountain railway line

The railway line Oraviţa-Anina is the oldest in Romania still functioning and, most agree, the most beautiful. Also, boasting tunnels and viaducts built in 1863 during the Austrian Empire, it is precious and unique industrial heritage in Romania. It is even surnamed the Romanian or Banat Semmering and it is built only a few years after its famous Austrian counterpart.

These are hard facts but say nothing about the exhilarating experience of actually riding that train.

Two types of travellers take this train: tourists who have found out about this little secret hidden in the Banat Mountains, looking out the windows and taking hundreds of pictures, and of course, the locals.

The route starts of with open hilly terrain. The first viaducts appear and there is a scramble to get good shots at them. Fortunately, the train rides slowly and the back carriage gives a good view in 3 directions. There are only two carriages with wooden benches, not the standard type.

The the train enters into the forrest and I am not exaggerating when I’m saying that it actually tunnels through. I used to like it when branches would touch a train carriage. Well, on this road, they mostly do and you have to watch your hands and face for bushwhacks while photographing.

Then the tunnels arrive, one of them proudly displays the year of its construction in Roman numbering (MDCCCLXIII).

In some places the rocks were not big enough to tunnel through. They were just pierced and the train passes through what looks like giant dragon’s teeth, with the blue sky above.

Close to Anina the terrain is high and you can see very far. Entering the small mining town, there are old factories. They look pretty interesting, precious industrial heritage again.

Only in Anina station could I finally see the locomotive that carried us: is is a flashy red diesel engine. There are still lots of them in Romania. I hope they will eventually keep them and maintain them for tourist routes, instead of scrapping them.

We were told the return journey to Oraviţa would be a bore, seeing the same sights again. Nothing could be more false. I was hunting for the shots I missed the first time and quietly enjoying the ride. Also, the train controller and the assistant mechanic startd chatting with us and even shared some watermelon. I had a slice by the exit door in order not to spill all the sticky juice on the floor. I always love these kinds of unexpected experiences! They told us about their work on the railroad and about how from time to time a television crew comes and makes a TV report. I realised these people really don’t take all these marvels for granted and that they understand that what they have there is a gem, becoming increasingly famous in Romania and abroad.

The Oraviţa and Anina train stations are heavy with commemorative plaques, mentioning the history of the railway line. I hope history weighs hard enough for this line never to be closed down, like it was rumored to, and on the contrary, developped in a real touristic line, like the ones in Austria (Semmering) or France (Cévennes).

* Given the succession, during two hours, of all the beautiful scenery, I had to put up more than the customary 3 pictures.