Făgăraş

Dacă traversaţi Făgăraşul prin bulevardul principal, n-aţi văzut nimic, aţi ratat totul. Abia dacă prindeţi cu colţul privirii câteva clădiri care nu sunt blocuri comuniste (iar în rondul de lângă cetate veţi fi speriaţi de o arătare de clădire în construcţie care probabil vrea să rivalizeze, fără succes, cu Sfânta Sofia). E ca şi cum mergi prin Bucureşti doar pe Ştefan cel Mare - Mihai Bravu. Dar micuţul oraş îşi dezvăluie secretele celor care zăbovesc puţin în el. Sunt străduţe lăturalnice de descoperit, care duc la vechea piaţă centrală. Piaţa e una clasică, medievală, adică pătrată, împrejmuită de clădiri de epocă, unele renovate, altele în aşteptare. La umbra lor se poate lua liniştit un suc la terasă. Ar avea de câştigat piaţa dacă ar fi pietonală, măcar în weekend.
O altă clădire emblematică a oraşului este cea a Colegiului Naţional Radu Negru, fondat la mijlocul secolului 19.
De asemenea, lângă cetatea medievală, puteţi admira vilele în stil neoclasic, neoromânesc sau baroc a protipendadei de altădată.

Ponturi utile cazare/masă:
Am stat o zi în Făgăraş. Am stat în campingul de lângă oraş, numit Laguna Albastră şi am mâncat în rondul principal (cel cu biserica) la The Corner. Le recomand.

Făgăraş

Crossing the main boulevard of the city you shall not see much of it, because of large communist appartment buildings. A bizzare sight is the future cathedral of the city, in construction, rather an eyesore.
However, Făgăraş is a very old city, with small streets lined with beautiful houses and villas and a central square with charming cafes. Buildings are resored or waiting to be. A park lies in it and it would help if it would become 100% pedestrian, at least in the weekend.
Another beautiful sight is Radu Negru Highschool (named after the legendary founder of Wallachia - Negru Vodă).
Around the medieval castle there is a row of beautiful villas in varous architectural styles, surely homes of the wealthy in the not so distant past.

Tips for staying and eating:
We stayed at the Blue Lagoon (Laguna Albastră) camping near the town and at at The Corner. The restaurant is on the corner of the main roundabout (the one with the big church).



Comentarii