Paul Constantinescu (1909-1963) a fost un compozitor ploieştean, profesor la Conservatorul din Bucureşti. A avut o creaţie eclectică (operă, muzică simfonică, muzică de cameră, etc) şi s-a numărat printre cei mai mari din domeniul său. Astăzi Filarmonica din Ploieşti îi poartă numele.
Muzeul a fost fondat în 1993 la iniţiativa directorului Prof. dr. Alexandru I. Bădulescu, care încă îl conduce. În cursul vizitei am avut privilegiul de a discuta cu domnul director, care l-a cunoscut personal pe Paul Constantinescu şi a participat la evenimente majore din viaţa acestuia (concerte de avenrgură naţională şi internaţională, etc).
În muzeu sunt expuse numeroase obiecte personale ale compozitorului (inclusiv certificatul de naştere, diplome, decoraţii), afişe de la cele mai importante concerte precum şi elemente de mobilier. Mi-a atras atenţia în mod deosebit un pian de o formă foarte ciudată (nu era pianină dar nu avea nici coadă). Este marca "Taelkammer Klavier Stuttgard" şi este poate cel mai vechi pian din sud-estul Europei, datând din perioada 1815-1820.
Muzeul este găzduit în casa fratelui compozitorului, care a fost un inginer prosper. Casa este frumoasă, a fost de mai multe ori restaurată şi are nevoie din nou să o viziteze un restaurator priceput pentru că momentan are nişte cârpeli vizibile la tencuiala faţadei. Un bust al compozitorului se află în grădină.
"Paul Constantinescu" Memorial Museum
Paul Constantinescu (1909-1963) was a music composer from Ploieşti and also a professor at the Bucharest Music Institute. He was an eclectic composer (opera, symfonic music, chamber music, etc). He was one of the greatest in his time. Today the Ploieşti Philarmonic bears his name.
The museum was founded in 1993, an initiative of Prof. Dr. Alexandru I. Bădulescu, who still heads it. I had the privilege of discussing with him, for he witnessed personally many prominent events in the life of professor Constantinescu (national and international concert events).
Numerous personal items are exhibited in the museum: personal papers, diplomas, decorations, concert and event posters and furniture. I noticed a piano of interesting shape (it was not a vertical piano, nor a grand piano with tail). It was branded "Taelkammer Klavier Stuttgard" and may well be the oldest in South-Eastern Europe, dating back to 1815-1820.
The house in which the museum is hosted belonged to the professor's brother, who was an engineer. The house is a beautiful example of Belle Epoque, was several times resored but would need some more work on the facade.
A bust of the composer was erected in the garden.
Dar pianul ... pianul, unde-i dom'le pianul? (ca sa parafrazez o reclama celebra :) )
RăspundețiȘtergereTaxa de fotografie - 25 de lei... Dar fie şi doar pentru acel pian, merită o vizită. :)
RăspundețiȘtergere