Cula Greceanu

Este uneori posibil să se confunde între ele Cula Duca-Măldărescu și Cula Greceanu. Pentru a nu face această confuzie, mai ales pentru cei ce nu au vizitat încă monumentele, trebuie reținut că Cula Greceanu este cea cu volumetrie mai complexă, cu pereții exteriori în unghi și multe pante de acoperiș, iar Cula Duca-Măldărescu este cea pătrățoasă, cu pridvor amplu pe toată partea din față. Ambele sunt cele mai frumoase cule din România, situate la doar 500 de metri una de cealaltă în comuna Măldărești.
Cula Greceanu ar fi fost întemeiată potrivit legendei de un căpitan al lui Mihai Viteazul (1593-1601), Tudor Maldăr. Mai aproape de adevăr este estimarea istoricilor conform căreia construcția datează de la sfârșitul secolului 18 și a trecut din zestrea boierilor Măldărești la familia Greceanu. Iată, confuzia este ușoară și este cauzată și de această încrengătură de nume - paradoxal cula fondată de Măldărescu (potrivit legendei) se numește Greceanu.
O personalitate de seamă asociată culei este pictorița și scriitoarea Olga Greceanu (1890-1978) care a pictat în anii 30 o încăpere cu strămoșii săi, istorici sau legendari. Astfel, pereții au prins parcă viață cu imagini de domnițe și voinici.
Din exterior, cula pare un castel, cu foișoare, ferestre înguste și linii războinice. Din interior se observă gurile de tragere, așezate strategic la intrare și la etaj. Mai lipsesc doar apărătorii și puștile cu cremene.
Încăperile sunt amenajate opulent cu mobilă veche, sculptată, masivă. Se găsesc și obiecte mai micuțe: măsuțe, ciubuce, veselă, talere de cupru... Nu lipsesc nici sobele din cărămidă și olane, văruite într-un alb imaculat. Din nou un răsfăț de ambianță vernaculară, tranziție de la medieval la fanariot.
Lângă culă se află și o frumoasă căsuță anexă, mult mai recentă, dar cu o arhitectură țărănească autentică.
În prezent Cula Greceanu se găsește în proces de retrocedare. Ea poate fi vizitată dar proiecte mai ample de punere în valoare așteaptă deznodământul procesului. Să sperăm că acesta va fi unul fericit pentru patrimoniul național.

Fotografii (1, 2, 3, 5, 6): Mirela Bena

Greceanu fortified boyar house in Măldărești

The Greceanu and the Duca-Măldărescu fortified boyar house are 500 meters appart and easily confused. To give a few queues, the Greceanu kula has a complex shaped roof while the Duca-Măldărescu kula is square-shaped and has a broad loggia on its front facade. 
Legend says that the Greceanu kula was built by a captain of Michael the Brave (1593-1601), Tudor Maldăr. In fact, the structure was built mostly in the 18th century and passed from the Măldărești family to the Greceanu family. It is now identified by this sole last name to avoid further confusion. 
Giving it further distinction, the Greceanu kula was decorated by Romanian painter and writer Olga Greceanu (1890-1978). She painted a whole room with her legendary and historical ancestors - thus, walls come alive with warriors and maidens. 
From outside, the kula has the appearance of a castle, with loggias, narrow windows and a rather military look. From the inside you can better observe the gun embrasures, set strategically at the entrance and on the upper levels - only the rangers with flint lock rifles are missing from the picture. 
The rooms are decorated with massive, old sculpted furniture. Smaller objects like low tables, chests, copper plates or tableware can be seen. The whitewashed brick stoves are picturesque as always, plunging the tourist in the medieval atmosphere of south-eastern Europe boyar houses.
Near the kula is a smaller house used as living quarters up until the Second World War. It is built in simple peasant style. 
The Greceanu kula was recently reclaimed in court by heirs of the last owner (the property was, like almost all private property in Romania, confiscated by the Communist Regime after World War 2). It can still be visited, but larger projects in which it could be involved are on hold waiting for the outcome. Let's hope it shall be a favorable one for national heritage.  

Pictures (1, 2, 3, 5, 6): Mirela Bena








Comentarii

  1. Cula Greceanu mi-a placut foarte, foarte mult...este minunata...biserica am gasit-o si noi tot inchisa...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu