joi, 21 iunie 2012

Mânăstirea Hurezi

Constantin Brâncoveanu (1688-1714) a avut două ctitorii de căpetenie: una laică - Palatul Mogoşoaia şi una religioasă - Mânăstirea Hurezi. Ambele au dus la apogeu arta arhitecturală medievală românească.
Mânăstirea Hurezi se află într-un cadru natural de poveste, la poalele munţilor. Drumul spre mânăstire, din apropierea oraşului Horezu, este bordat de nuci. Intrarea este ca de cetate şi sunt două rânduri de ziduri.
În curtea principală apare minunata biserică a mânăstirii, printre cele mai frumoase din România (dinte toate stilurile, din toate regiunile istorice). Formele exterioare sunt desăvârşite. Decoraţiile de piatră par a fi într-adevăr produsul unui rafinament arhitectural perfecţionat timp de mai multe secole, de la Cozia lui Mircea cel Bătrân până la meşterii lui Brâncoveanu. În interior, pictura este excepţională. Pur şi simplu am stat îndelung să privesc, dintr-un colţ al bisericii, pereţii, bolţile şi cupolele pline de culoare. Fapt interesant, chiar şi bârnele de lemn, ce leagă coloanele, au fost cândva imbrăcate în lut pictat - se mai păstrează urme. Impresionante sunt portretele votive: familia lui Constantin Brâncoveanu şi familia boierilor Cantacuzini - rivali în epocă. 
Am fost de două ori la Hurezi, a doua oară am încercat să zăbovesc mai mult, în linişte, să pătrund frumuseţea şi spiritualitatea locului. Nu simt că am reuşit deplin, am impresia că locul mai are multe secrete, începând poate cu dealurile dimprejur de unde trebuie că priveliştea este minunată.
Mânăstirea Hurezi este un sit înscris în Lisa Patrimoniului Mondial UNESCO.

Fotografii (1, 3): Mirela Bena 

Hurezi Monastery

Constantin Brâncoveanu (1688-1714) had two major architectural realisations, one lay, one religious: Mogoșoaia Palace and Hurezi Monastery. Both are considered to be at the top of Romanian medieval art and architecture, the result of centuries of evolution.
The monastery is found in a marvelous natural setting, in the high hills of Vâlcea County. The road, from Horezu town nearby, is lined with hickory trees. The entrance is like that of a castle and two sets of walls surround the holy place.
In the main courtyard you can see the beautiful church, one of the most beautiful in Romania (among all architectural styles and all historical regions). Its silhouette is perfect. The stone decorations make me think of the historical evolution in Romanian ecclesiastic architecture, from Cozia to Brâncoveanu's masterpiece. The interior frescoes are a masterpiece. I spent long moments looking at all the wonderful scenes and icons on the walls, vaults and domes. There are extensive portraits of Brâncoveanu's family and the poweful Cantacuzène boyar family (in fact rivals in their times).
I visited Hurezi twice. The second time I tried to take all the time to really feel the glory of the place - I feel I have not quite succeeded yet, that the monastery still has many secrets, many places to be discovered. i am certain the hills surrounding it are worth discovering and that they may yield beautiful vistas of the holy place from above.
Hurezi is an UNESCO World Heritage Site.

Pictures (1, 3): Mirela Bena

                                                


Un comentariu:

  1. Frumoase locuri,pline de maretie. Le-am revazut si eu anul trecut.

    RăspundețiȘtergere