Turda

Am intrat în Turda în drum spre Cluj cu gândul de a vizita oraşul şi obiectivele sale şi pe urmă de a înnopta în Cluj. După ce am mâncat "eftin şi bun" în centrul oraşului (Piaţa Republicii), am constatat că e nevoie de o zi întreagă pentru a vizita obiectivele oraşului, la care se adaugă Salina Turda şi situl natural Cheile Turzii.
Într-adevăr, al doilea oraş al Judeţului Cluj are o istorie bogată şi multe de arătat.
Oraşul a fost fondat de Daci, sub numele Potaissa. A devenit apoi colonie romană. Prima sa atestare istorică datează din 108 AD pe o piatră a cărei copie se află azi expusă în centru.
În evul mediu la Turda se extrăgea sare. Oraşul a devenit un centru politic unde Dieta Transilvaniei a ţinut mai multe adunări. La Turda a fost adoptat în 1568 un edict de toleranţă pentru religiile catolică, calvină, luterană şi unitariană (românilor ortodocşi nu li se recunoşteau drepturi în acea perioadă). Actul era însă primul de această natură adoptat în Europa, mult înainte de cunoscutul Edict de la Nantes. 
Pentru drepturile românilor s-a luptat un fiu al oraşului, Ioan Raţiu, doctor în drept, fruntaş al Revoluţiei Paşoptiste în Transilvanuia şi al Mişcării Memorandiste (poza 4). Statuia sa se află în centrul oraşului, fiind înscris şi citatul "Existenţa unui popor nu se discută ci se afirmă", replica doctorului Raţiu la acuzaţiile aduse împotriva lui ca semnatar al Memorandumului. Omul politic cunoscut generaţiei noastre, Ion Raţiu, este strănepotul său.
O perioadă dramatică pentru Turda au fost anii 1940-1944 când, în urma Dictatului de la Viena, devine localitate de frontieră în cuprinsul României mutilate. Mai mult, după 23 august 1944 când România a trecut de partea Aliaţilor, la Turda au avut loc masacre cauzate de horthyşti, iar ulterior oraşul a fost eliberat după Bătălia de la Turda prin care a fost eliberată aproape toată Transilvania. Mai multe monumente pomenesc aceste episoade dureroase din istoria oraşului.
Revenind la vremurile noastre, am putut vedea un oraş curat şi bine întreţinut, cu multe case frumoase şi monumente. Nu ne aşteptam la aşa mult. Într-o plimbare, am avut ocazia să vizităm Muzeul de istorie al oraşului, cu sediul în care ţinea şedinţele sale Dieta Transilvaniei (zis Palatul Voievodal) şi 3 dintre bisericile importante din oraş.  

Turda

We went into Turda with the thought of grabbing lunch and doing a little sightseeing before continuing on to Cluj. After a copious (and cheap) lunch, we saw that a whole day is needed to visit the beautiful city, its objectives and also Turda Salt Mine and the Turda Gorges.
The city was founded by the Dacians, then named Potaissa. It then became a roman colony. It is first mentioned in an inscription from 108 AD and a copy of that stone is now placed in the center of the city.
In the middle ages, salt was mined near Turda. The town became a political center, where the Transylvanian Diet held some of its meetings. It is in Turda that, in 1568, religious tolerance was granted for Roman Catholics, Calvinists, Lutherans and Unitarians. The Edict of Turda is the first such act in the world, preceding the Edict of Nantes. However, Orthodox Romanians, who at the time were persecuted and were certainly barred access to nobility, were not mentioned or recognised. 
In the 19th century, Romanians started petitioning for their national rights. A major figure of this struggle was Ioan Raţiu, Doctor in law (picture 4). He fought in the 1848 Revolution and was an initiator of the Transylvanian Memorandum. Subsequent facing accusations for heading the movement, Doctor Raţiu simply stated: "What is discussed here is the existence of the Romanian people itself. One does not discuss the existence of a people, one affirms it". The last phrase is inscribed on his monument. Ion Raţiu, the 1990s political leader is his great-grandson.
A tough period for the city was The Second World War. Following the Second Vienna Award, Turda was a border city of amputated Romania. Then in 1944, following August 23rd when Romania switched sides to join the Allies, massacres were perpetrated in Turda by Hungarians (Hungary was at a time a fascist state which fought alongside Nazi Germany until the end). The Hungarian army then made a stand in the area against the advancing Romanian and Soviet troops, leading to the Battle of Turda after which most Transylvania was liberated. Several monuments mention these tragic episodes of the city´s history.
Today, we strolled throgh a beautiful city with a restored urban center. Buildings and monuments are everywhere to be seen. We went to see the Turda City Museum, found in the palace where the Transylvanian Diet gathered, and also several historical churches.







Comentarii

  1. Frumos la Turda. Cred ca ai vizitat si salina care este deosebita.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, este deosebită, de fapt din cele 3 saline pe care le-am vizitat în România e cea mai frumoasă şi bine pusă în valoare. Va urma, după ce termin plimbarea prin oraş.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu