Grădina Botanică "Alexandru Borza" din Cluj

Am auzit deseori despre grădina botanică din Cluj, cum că ar fi cea mai frumoasă din ţară. Am văzut-o rapid în prima vizită de o zi la Cluj acum mai bine de 10 ani, iar acum nu puteam pleca din oraş fără a trece din nou pe acolo. Mă impresionase prea mult prima dată.
Poate nu este mai bogată în specii ca cea de la Bucureşti, nu ştiu, nu sunt specialist, dar cu siguranţă şarmul grădinii botanice de la Cluj este relieful. Aleile şi potecile urcă şi coboară, traversează rovine pe poduri din fier forjat şi sunt presărate cu statui. Este, şi în opinia mea, cea mai frumoasă din ţară.
La intrare se află statuia botanistului Alexandru Borza (1887-1917), renumit specialist în plante şi autor al unui dicţionar etnobotanic. Între timp termenul "etnobotanice" a devenit destul de cunoscut, însă numele profesorului Borza, nu prea. Ar fi bine de ştiut că lui Alexandru Borza îi datorăm grădina botanică de la Cluj (1923) şi înfiinţarea Parcului Naţional Retezat, primul în România în 1935. Iubea natura şi marile spaţii sălbatice ale României ăe care dorea să le ocrotească, să le studieze şi să le lase generaţiilor. Astfel, a participat la dezvoltarea Cercetaşilor României. A fost de asemenea preot greco-catolic şi protopop onorar al Clujului. Din cauza aceasta, el a fost arestat în 1948 de autorităţile comuniste. Mare patriot, s-a numărat printre cei 1228 de deputaţi care, la 1 decembrie 1918, au votat Rezoluţia de la Alba Iulia. 
În grădină se află şi alte statui, nelipsitul Eminescu sau statui de inspiraţie clasică. 
Am vizitat cu repeziciune grădina botanică, sub o căldură toridă, mult redusă sub copacii umbroşi din vâlcelele grădini. E un bun ascunziş vara. Era pentru noi ultima zi la Cluj şi porneam spre Bonţida. Cu toate acestea, nu am regretat niciun pic plimbarea prin acest Eden clujean.    

The "Alexandru Borza" Botanical Garden in Cluj

I often heard about the Cluj botanical garden that it is the most beautiful in Romania. I saw it once in a short visit in Cluj 10 years ago and absolutely wanted to see it again because I was impressed.
I don't know if it is technically the richest botanical garden in the country, I'm no specialist, but what makes it special it is the relief. There are streams and ravines crossed by alleys and wrought iron bridges. So, it is the most beautiful garden in the country in my opinion too. 
At the entrance there is the statue of a great, albeit mostly unknown man, Alexandru Borza (1887-1871). He was a Romanian botanist, founder of the garden in 1923 and of the first national park in Romania (Retezat National Park). He loved nature and the great outdoors so he also supported the national Scout movement. His confession was Greek-Orthodox, for which he was persecuted after 1948 by the Communist Authorities. A great patriot from his youth and already a respected intellectual, he was a signatory of the Alba Iulia Resolution on December 1st 1918 which marked the union of Transylvania with Romania.
There are other statues in the garden, like the one of national poet Mihai Eminescu or other classical ones. 
Our visit was short because we were leaving Cluj the same day, but I wouldn't have missed it for anything. The scorching heat was more than bearable under the great trees and it is truly a charming Eden for all to enjoy. 







Comentarii

  1. E, intr-adevar, foarte frumoasa gradina. Unde mai pui ca e singurul loc din tara unde am gasit de cumparat mimoze. :)
    Dar mai exista, nu foarte departe, o alta gradina botanica, pe care am descoperit-o cu mare placere. Este vorba de Gradina Botanica din Jibou: http://turistintaramea.blogspot.ro/2013/03/gradina-botanica-alexandru-borza-din.html#comment-form
    Ati ajuns pe acolo?

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarul despre un loc nu-l afli de la localnici ci de la vizitatori.
    Am vizitat impreuna cu tine Clujul si am ajuns la concluzia ca imi place ce ai vazut tu.Si ai vazut atit de putin...
    Ar mai fi multe de vazut.Eu ma plimb prin Cluj de foarte multi ani si tot n-am reusit sa-l vad,desi in tinerete l-am luat la cercetat de prin subsoluri-tunelele din vremea Cetatii care faceau legatura intre cetate,Cetatuie,Calvaria (din Manastur) si Cetatea Fetei din Floresti.
    Multumesc pentru aprecieri!
    Am mai fost cu tine si prin alte parti si voi mai veni.
    Alexandru.

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt multe motive de vizitat nord-vestl țării. Bisericile de lemn din Sălaj (e o carte la Cărturești din care m-am convins că Maramureșul nu e unic în această privință), Oradea și Satu Mare, Castelul de la Carei, monumentul din același oraș... Dar e o zonă atât de îndepărtată de București... E nevoie de un concediu acolo. Atât de multe de văzut, atât de puțin timp. :)
    Alexandru, mă bucură întotdeauna când aflu că blogul este urmărit pe durată și apreciez foarte mult. Clujul este un oraș mare, este imposibil de luat pulsul orașului în doar câteva zile și cu siguranță scapă obiective, colțișoare de oraș sau din jur. Un bun motiv pentru a reveni.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ti-am scris doua vorbe si la articolul despre Bastionul croitorilor.
    Daca mai ajungi in aceasta zona,viziteaza si Gherla.Este singurul oras armenesc ,din afara Armeniei.
    Din pacate,in era constructiei socialiste s-au demolat citeva zone deosebit de frumoase pentru a se construi blocuri,dar si ce a ramas merita vazut.
    Vreme buna si excursii reusite,iti doresc!
    Alexandru.

    RăspundețiȘtergere
  5. Am văzut, am comentat şi acolo (verific comentariile periodic).
    Nordvestul Transilvaniei, colţul cel mai îndepărtat de Bucureşti, va face obiectul unui concediu special. Nu se poate altfel, oricum nu în weekend. Mulţumesc de informaţie, nu ştiam asta despre Gherla, pentru mine Dej încă mă trimite cu gândul la Gheorghe Gheorghiu-Dej (deşi nu l-am prins) iar Gherla la expresia "a băga la gherlă". Stereotipuri care trebuie aruncate în aer cu prima ocazie. :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu