Sighișoara

Este greu să vorbesc despre Sighișoara, o perlă a turismului românesc, cetate medievală clasată în lista UNESCO a patrimoniului universal: sunt atât de multe lucruri de spus! Este un obiectiv turistic major al României, apreciată în orice anotimp, cu evenimente artistice și culturale mai tot timpul, printre care putem menționa "Festivalul Sighișoara Medievală" ce are loc anual. 
Când eram mai mic am auzit că Sighișoara este singura cetate încă locuită din Europa, și mă simțeam foarte mândru că am păstrat această caracteristică și că nu a devenit un muzeu rece.
Am mai auzit că este o Carcassonne a Europei de est, iar când am vizitat cetatea din Pirinei, am constatat că așa este: cetatea franceză, cu ale trei brâuri de ziduri, asediată în Cruciada Catară sau de Eduard, Prințul Negru al Angliei, aproape demolată, restaurată în fine de Viollet-le-Duc în secolul al 19-lea, nu posedă delicatețea cetății transilvane, cu ale sale culori pastelate, acoperișuri glazurate, palate Belle Epoque sau turnuri încă brăzdate de gloanțele asediilor trecutului. Ce să mai, a noastră e mai autentică, mai diversă, mai vie. 
Sighișoara, așadar. Am vizitat-o prima dată acum 10 ani, cu oprire la Mediaș, alt oraș medieval superb.
O altă dată am oprit în trecere spre Maramureș să mâncăm - se mănâncă excelent la Sighișoara, în piața principală, Hermann Oberth, pe colț, la parterul Casei Asociației Meșteșugărești, construcție neogotică impunătoare.
Acum 3 ani am folosit Sighișoara drept bază de operațiuni pentru a vizita bisericile fortificate din Podișul Hârtibaciului, ocazie cu care am și pornit blogul. După aceste vizite rapide, era timpul să ne oprim să vizităm metodic Sighișoara. Am stat tot la Pensiunea Aquaris, pe care o recomand: au loc de corturi și căsuțe la prețuri excelente pentru așa un oraș prizat; au și camere și de asemenea piscină!  
La Sighioșoara puteți petrece ușor vreo două-trei zile să vedeți pe îndelete obiectivele. Începeți cu emblema orașului: Turnul cu ceas și al său Muzeu de Istorie. Urcați până la biserica din deal prin Scara Școlarilor, sau de-a lungul zidului din dreptul Turnului Cizmarilor, preferatul meu împreună cu cel al Cositorarilor. Pătrundeți în liniștea cimitirului săsesc de pe deal și admirați pietrele tombale din alte secole. Trecând pe lângă casa lor, închinați un gând voievozilor Vlad Dracul și Vlad Țepeș, fără a cădea în mania Dracula. Ieșiți din cetate și cutreierați și străzile dimprejur, mai ales bulevardul principal cu ale sale case impunătoare. Nu ocoliți catedrala Ortodoxă, printre cele mai frumoase din Transilvania, pe malul Târnavei Mari. Și nu în ultimul rând, ieșiți în oraș noaptea, pentru că merită!

Sighișoara

It's hard to talk about Sighișoara, a pearl of Romanian tourism, a UNESCO World Heritage listed fortified city: there are so many things to tell! It is a major touristic landmark in Romania, appreciated in any season, with lots of artistic and cultural events all year round, the most important being the "Medieval Sighișoara Festival". 
When I was a child I heard that Sighișoara is the only medieval fortress in Europe which is still inhabited and I was proud that we were able to preserve that, and not transform it into a cold museum.
I also heard that it is a Carcassonne of Eastern Europe and when I visited the fortress in the Pyrenees I saw that it was true: the French city, with its three wall belts, besieged in the Albigensian Crusade or by Edward, the Black Prince, almost demolished, finally restored by Viollet-le-Duc in the 19th Century, it does not have the refinement of the Transylvanian fortress, with its pastel colours, glazed tiles rooftops, Belle Epoque palaces or towers which still bear the marks of past sieges. In the end our medieval fortified town is more authentic, more diverse, more alive.
So, let's talk about Sighișoara. I visited it for the first time 10 years ago, with a stop in Mediaș, another superb medieval town.
Another time we stopped in Sighișoara just to eat. Food is excellent and cheap, especially in a spot in the main square, named Hermann Oberth, on the corner. It is a large neogothic building, the House of the craftsmen association.
Three years ago we used Sighișoara as a base to visit the Saxon Fortified Curches of the Hârtibaci Plateau; that's also when I decided to start the blog. After these small visits, it was time to visit Sighișoara thoroughly. We stayed at the Aquaris Guest House (Pensiunea Aquaris), that I recommend: they have a camping site where you can lay your tent or rent a small camping house. They also have rooms and a pool!
In Sighioșoara you can easily spend two or three days to see all the landmarks. Start with the symbol of the town: the Clock Tower and its History Museum. Go up to the church on the hill, taking either the wooden steps of the Schoolchildren's Stairs or along the medieval wall from the Bootmakers Tower, my favorite with the Tinsmiths'. Enter the Saxon Cemetery and enjoy the silence of the ancient tombs. Passing by the house of Princes Vlad Dracul and Vlad the Impaler, find out more about these Romanian Princes without succumbing to Dracula mania. Get out of the walls of medieval city and stroll along the streets of the lower town, especially the main boulevard and its imposing houses and 19th century palaces. Don't

Urcați până la biserica din deal prin Scara Școlarilor, sau de-a lungul zidului din dreptul Turnului Cizmarilor, preferatul meu împreună cu cel al Cositorarilor. Pătrundeți în liniștea cimitirului săsesc de pe deal și admirați pietrele tombale din alte secole. Trecând pe lângă casa lor, închinați un gând voievozilor Vlad Dracul și Vlad Țepeș, fără a cădea în mania Dracula. Ieșiți din cetate și cutreierați și străzile dimprejur, mai ales bulevardul principal cu ale sale case impunătoare. Nu ocoliți catedrala Ortodoxă, printre cele mai frumoase din Transilvania, pe malul Târnavei Mari. Și nu în ultimul rând, ieșiți în oraș noaptea, pentru că merită!

Turnul cu ceas / The clock tower


 Biserica Mânăstirii / The monastery church

 Palatul Primăriei / City Hall

 Catedrala Ortodoxă / The Orthodox cathedral 

 Piața Cetății / The main square


 Casa Michael von Melas / House


 Turnul Cizmarilor / The bootmakers tower

 Biserica romano-catolică / The Roman-catholic church

 Biserica din Deal / The church on the hill



Turnul frânghierilor / The ropemaker's tower

 Hermann Oberth - inventatorul rachetei ; inventor of the rocket

 Case pe bulevardul principal / Houses on the main boulevard





Lupa Capitolina 

 Omagiu voievodului Radu Șerban, succesorul lui Mihai Viteazul. / Hommage to Prince Radu Șerban, successor of Michael the Brave. 





Comentarii

  1. Frumos articolul, frumoasa si Sighisoara! Nu cred ca te-ai putea satura de dansa, oricat de des ai vizita-o

    RăspundețiȘtergere
  2. Merita si cimitirul din deal o fotografie sau doua!
    Imi place cum au scris pe placuta bisericii din deal "statuietele" :) Restaurarea acesteia a primit premiul Europa Nostra in 2006 fapt pentru care in interior este asezata o placuta. La aceasta restaurare s-a tencuit turnul pe care mi-l aminteam din copilarie cu aspectul pietrei brute aparente.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Adrian. Interesante ca întotdeauna mențiunile tale. Din păcate în niciuna dintre biserici nu am intrat. Cât despre cimitirul din deal, i-am rezervat o postare separată care va urma. :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu