Alba Iulia - Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan

Anual, în preajma zilei naționale, vorbesc despre capitala Marii Uniri, Alba Iulia, drept omagiu pentru acest minunat eveniment istoric. Anul acesta nu face excepție. Totodată, mă simt inspirat să scriu mai multe decât despre un obiectiv turistic din "cealaltă capitală".

Avem în imagine Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan, ce se află la intrarea în cetate, în fața porții III. Este sculptat în granit, ridicat în anul 1937 de sculptorul Iosif Fekete. Cei trei conducători ai răscoalei din 1784 sunt omagiați chiar la câțiva pași de locul unde au fost executați barbar, plătind prețul suprem pentru vina de a fi luptat pentru libertate și de a fi arătat și altora drumul către aceasta. Strănepoții țăranilor în opinci de la 1784 s-au întors în 1918, pentru a nu mai pleca niciodată.   

Nu am mai fost la Alba Iulia de anul trecut, de când am sărbătorit Marea Unire cu Acțiunea 2012, militând pentru unirea cu Basarabia. Acțiunea 2012 a mers și în acest an, sărbătorind frumos cu lampioane tricolore și desfășurând pe strada Mihai Viteazul un drapel uriaș adus de la Chișinău. 

S-au găsit unii să strâmbe din nas că românii știu să se declare patrioți doar de ziua națională, dar în cotidian sunt indiferenți de soarta țării și a semenilor lor. S-a găsit cineva să o interpeleze pe o prietenă, chiar la o poză frumoasă făcută la Alba Iulia, că noi românii suntem maeștri la vorbe, dar nu suntem în stare să trecem la fapte, în mod consecvent. Iată spunea, chiar din a doua zi, din 2 decembrie, la Pungești în județul Vaslui aveau loc triste eveniment implicând localnici, jandarmi și o multinațională din domeniul gazier. Oare este adevărat că românii sunt buni numai de dat din gură? 

Se poate discuta. Acuza că știm numai să fâlfâim steagul la paradă și să ne înghesuim la fasolea cu ciolan este veche, facilă și superficială. Se înscrie în obișnuitul defetism și obișnuita auto-denigrare în care unii se complac, pe care eu nu le suport, pentru că sunt mai degrabă un optimist. Vorba aceea: "Sunt un optimist, nu am de ales." Oricum, am pretenția că sunt un optimist realist și cu ceva probe în susținerea argumentelor: ultimii doi ani ne-au dat motive să sperăm că românii nu sunt proverbiala turmă mioritică, dusă de nas. Perioada a început cu o reacție civică spontană demnă, de apărare a unui profesionist unanim apreciat, Raed Arafat. Domnia sa este și azi la post, lucrând competent în folosul nostru. 

A urmat prima campanie de anvergură a unui candidat independent la primăria Municipiului București. Candidatura lui Nicușor Dan s-a sprijinit pe sute de voluntari care timp de mai bine de 3 luni au reușit să se impună în peisajul electoral dâmbovițean, el reușind un onorabil loc 3, adunând și peste 8% din voturi. Ar fi fost un procent mult mai mare dacă aveau drept de vot numeroșii studenți și profesioniști cu buletin de provincie, o adevărată forță vie a capitalei. 

În toamna acestui an a avut loc cea mai mare mișcare civică din România democratică: campania Uniți Salvăm, împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Dacă în septembrie au manifestat în București un număr record de peste 30.000 de cetățeni, faptul că rezistența față de proiect durează de 15 ani este un alt record, poate subestimat. Și în prezent, proiectul minier distructiv este blocat de eforturile permanente a voluntarilor campaniei Salvați Roșia Montană, care îl paralel se implică pentru dezvoltarea durabilă a zonei (Festivalul Fânfest, restaurarea patrimoniului, încurajarea turismului). 

În ceea ce privește campania unionistă "Basarabia e România", în 2006 militanții erau o mână de oameni. Azi, la orice manifestație, mii de români ies în stradă pentru unire atât la București cât și la Chișinău. Mai mult, voluntarii unioniști au reușit în doar câțiva ani să deplaseze subiectul Unirii României cu Republica Moldova de pe pereții taguiți până pe agenda publică la cel mai înalt nivel. Scriu aceste rânduri în timp ce la TVR 1 se dezbate despre reîntregire, după ce președintele României a declarat săptămâna trecută că Unirea este viitorul proiect național al românilor.  

Suntem mulți care se gândesc zilnic să facă ceva pentru România și mulți care chiar fac ceva. Și nu mă refer doar la a-ți face bine treaba la serviciu, cuminte (metro, boulot, dodo, cum spun francezii) ci la implicarea din timpul liber, la nevoie din buzunarul propriu. 

A planta un copac, a ecologiza o pajiște, a redirecționa 2% din impozit unui ONG, a dona ocazional - oricât de puțin - unei organizații de mediu, de patrimoniu, artistică sau de implicare civică, a trimite o petiție autorităților locale, a cumpăra sistematic produse românești, a ieși în stradă pentru cauzele  de mediu, sociale sau de patrimoniu istoric, toate acestea sunt acțiuni care ne definesc drept cetățeni, iar suma cetățenilor conștienți și implicați fac România mai puternică. Complacerea, defetismul și auto-compătimirea nu duc nicăieri, iar fiecare poate juca propriul rol, contribuind la realizarea societății pe care ne-o dorim. În final, unirea face puterea.  

Alba Iulia - The Horea,Cloșca and Crișan obelisk

Anually, when comes the time to celebrate the National Day (December 1st), I write about Alba Iulia, the capital of the Great Union, like a tribute for this wonderful historic event. This year is no exception. At the same time, I feel inspired to write more than a post about a monument of "the other capital".

The subject is the Obelisk of Horea, Cloșca and Crișan, in front of gate nr. III of the citadel. It is sculpted in granite, built in 1937 by sculptor Iosif Fekete. The three leaders of the 1784 peasant revolt a honored a few feet away from the place of their cruel execution, paying the ultimate price for their fault of fighting for freedom and showing others the road to this fundamental goal. The descendants of the barefooted peasants of 1784 have returned in 1918, never to depart.   

My last visit in Alba Iulia was last year, when I celebrated the Great Union with Acțiunea 2012 (Action 2012), advocating for the union with Bessarabia (mostly present day Republic of Moldova). Acțiunea 2012 returned to Alba Iulia this year, like every year, celebrating with blue, yellow and red luminarias and unfurling a huge flag brought from Chișinău. 

Often people make mischievous comments that Romanians only declare themselves patriots on National Day, but on a day to day basis they are indifferent to their country or countrymen. One person commented on a friend's picture from Alba Iulia that us Romanians are masters at empty words and rarely act. As an example, he cited the recent unfortunate events in Pungești, Vaslui county, involving locals, police and a gas prospecting company. Well, is it true that Romanians can only flap their mouths? 

The matter is open for discussion. It is old, easy and superficial to accuse Romanians that they only know how to wave flags at parades and rush in for pie. Some indulge themselves in defeatism and self-denigration, things I cannot stand, being an optimist. There's that saying: "I'm an optimist, I have no choice." Anyways, I consider myself a realist optimist and that I back my theories with arguments: the last two years gave us reasons to hope that Romanians are not the proverbial flock of sheep, easily fooled. This two year period started off with a dignified spontaneous civic movement in favor of a respected professional, doctor Raed Arafat. He is today still at his post, still working for society's good. 

Next was the first large scale election campaign of an independent candidate for Bucharest City Hall: Nicușor Dan. He was supported by hundreds of volunteers who succeeded to run a 3 month campaign and truly matter in the final outcome: 3rd place and over 8% of the popular vote. It would have been an even higher percentage if the numerous students and young professionals from outside Bucharest could have voted, for they are a real life force for the city. 

Thus autumn took place Romania's biggest social movement in democratic Romania: the Uniți Salvăm, (United We Save) campaign, against the cyanide mining in Roșia Montană. In September over 30.000 citizens marched in Bucharest, but the resistance movement is 15 years old, both tremendous records. Today still, this destructive project is blocked by the permanent efforts of the Save Roșia Montană campaign, which is also involved in the sustainable development of this historic village and archaeological site (Fânfest Festival, heritage restoration, tourism). 

As for the unionist campaign "Bessarabia is Romania", in 2006 the volunteers were a handful. Today, any march or rally gathers thousands in Bucharest or Chișinău. What's more, the unionist volunteers have succeeded in only a few years to take the subject from graffiti on walls to the highest spheres of the public debate. I write these lines while on national television there is debate about the union of Romania with the Republic of Moldova, after last week the president of Romania declared the unionist project to be the next national goal.
There are many Romanians planning daily to do something for their country and many who actually do something. And by that I don't just mean quietly doing your job at work, (metro, boulot, dodo as the French put it), but volunteering, giving of one's own free time and when possible a little money too. 

Planting a tree, cleaning a picnic site, redirecting 2% of your taxes to charity, donating occasionally - even a little - to an environment, heritage, artistic or advocacy charity, petitioning your local authorities, buying local, supporting your causes at rallies or marches, all these actions define us as citizens, and the sum of aware and involved citizens make Romania stronger. Complacency, defeatism and self-pity lead nowhere, everyone can play their part, contributing to the society we wish for. In the end, unity makes strength.