miercuri, 3 februarie 2016

Marșul lui Ștefan cel Mare: ziua 5 Cornești - Ungheni

Ultima zi până la Prut. După o noapte caniculară, dimineața era senină. Am ieșit din Cornești, făcând o poză de grup la pornire.

Și traseul acestei zile era în linie dreaptă, de la Cornești la Ungheni, trecând prin Pârlița.

Tot grupul era foarte bine dispus, plin de energie, ca la început de zi iar la coborârea dealului din Cornești am prins și un soare superb, care abia se ridica. 

Ca de fiecare dată, norma zilei era cam de 30 de kilometri.

Ieșind din Cornești am putut admira fântâni frumos îngrijite...

... și mai multe răstigniri (troițe) foarte frumoase, tipice pentru centrul Basarabiei, din tablă, pictate predominant albastru. 

La un moment dat, pe marginea drumului, am dat de acest cais uriaș pe care l-am "ușurat" de rod. Era mai ceva ca la cofetărie! 

Drumul continua, ușor, aveam timp să observ și să fotografiez aspectele interesante de pe drum: abțibilde pe traseu...

... vehicule ciudate, cum se pot vedea des în Basarabia...

... capre la păscut...

... și alte vehicule, agricole, de data asta, în Hristoforovca (fain nume de sat).

Am făcut câteva pauze, ușoare. Lumea nu mai suferea de căldură, ca în ziua precedentă, pentru că era înnorat. 

Foarte curând a avut loc un eveniment care ne-a bucurat foarte mult: un nou grup de voluntari unioniști, care au aflat de marșul nostru care dura deja de patru zile, ni s-a alăturat. 

 Am continuat împreună spre popasul de amiaz de la Pârlița...

â
...cu o primă surpriză: o ploaie ușoară care ne-a forțat pentru prima dată să ne scoatem pelerinele din dotare. Avea să fie un mic avertisment pentru ce urma să vină.

Între timp am ajuns la popasul de prânz, la marginea pădurii. 

Se făceau ultimele pregătiri pentru popas: câteva mese unde să pregătim mâncarea.

Olga și Diana, printre cele mai harnice voluntare care au făcut popasurile mai ușoare.

Mihaela, de asemenea, printre responsabilele coloanei în marș. 

La popas am primit vizita deputatului de Iași, Petru Movilă, care a venit cu ceva provizii și încurajări (cu nea Paul de la Bârlad, în dreapta). 

Fiind deja a 5-a zi, fiecare avea grijă de bandaje, plasturi sau fașe pentru probleme precum mozoale (bătături), dureri musculare, etc (aici Lupu, permanent la portavoce și în fruntea marșului). 

După popas, am repornit la drum, în timp ce nori negri se adunau deasupra noastră.

Iluzia că ar putea fi doar o rafală de vânt și că norii ne vor cruța nu a durat mult. Primisem telefon și de la Maria, o prietenă din Ungheni care ne aștepta, că acolo plouă puternic. 

Întâi au fost rafalele de vânt foarte puternice, de abia mi-am putut pune pelerina. De fapt a trebuit să urc la Adi în mașină câteva secunde, să o trag pe mine, pentru că afară mai să-mi fie smulsă din mâini. Apoi, înainte cu resemnare, chiar cu un dram de nebunie. 

Partea bună: nu mai sufeream absolut deloc de căldură. Partea mai puțin bună e că pelerinele foarte subțiri, modeste, nu împiedicau să fim udați; făceau și foarte mult condens, dar e adevărat că fără ele am fi fost complet pătrunși de ploaie. Așa, era încă ok. Era cea mai strașnică ploaie pe care am prins-o în viața mea, după un episod pățit la 20 de ani la Mânăstirea Suzana.

După un timp, după ce ne-am obișnuit iar ploaia s-a mai potolit, am avut chiar chef să sărim în băltoacele de pe drum (inițiatoarea a fost Irina, urmată de Roxana și Elena și în fine și de mine); nu mai conta, oricum eram aproape complet uzi. Cadența sprintenă a mersului ne ajuta să ne încălzim.

Așa am intrat destul de repede în Ungheni, destinația zilei. 

La intrare era un turn de observație a traficului (sau ce o fi fost...) pe care băieții de la fotbal au făcut o coregrafie spontană. 

În centrul localității am fost primiți de oficialități, care scăpaseră în mare măsură de urgie. Mă întreb ce-au gândit la acel moment. :) 

3Curând am ajuns la cazare, la gimnaziul internat unde aveam să rămânem pentru două nopți. Ne-am repartizat repejor pe camere și am pornit la duș. 

Totuși, după efort, și răsplată: în seara aceea, pe lângă duș, aveam să descoperim că avem acces la piscina unui complex de agrement din oraș... Îmi e greu să descriu ce senzație de bine a putut face ora aceea petrecută la piscină, după o săptămână în care am fost, pe rând, prăjit, apoi udat din cap până în picioare. A fost absolut minunat. Urma o zi de relativă odihnă, în Ungheni.  


Mulțumesc pentru fotografiile folosite lui Adrian Lupu, Efim Duca și Grigore Vieru. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu