miercuri, 19 aprilie 2017

Casa Memorială "Mihail Codreanu" - "Vila Sonet"

E lucru sigur că măririle sunt trecătoare, pentru că cine îl cunoaște azi pe poetul Mihai Codreanu, avocat, dramaturg, traducător și mai ales poet, părintele sonetului românesc, laureat al Marelui Premiu Național de Poezie în anul 1925?
Astfel, când mi-am făcut lista cu muzee de văzut la Iași (și lista, după cum se vede, e luuungă...), mă întrebam: cine e Mihai Codreanu?

It's a sure thing glory is passing, for who knows today poet Mihai Codreanu, lawyer, playwright, translator and especially poet, the father of the Romanian sonnet, winner of the Grand National Poetry Prize in 1925?
Thus, when I made a list of museums that I wanted to see in Iași (a long list, as it can be seen), I was wondering: who is Mihai Codreanu? 

Casa părea oricum impunătoare în imagini și am găsit-o ușor, pe strada Rece, la doi pași de Universitatea de Medicină și Farmacie "Gr. T. Popa" și vizavi de faimoasa tavernă a junimiștilor "Bolta Rece".
Este cosntruită în 1934 în stil neoromânesc, într-un timp când stilul intra în declin în favoarea stilurilor occidentale, în principal Art - Deco. Era patriot, poetul...

The house is imposing and I found it easily, on Rece (cold) street, not far from "Gr. T. Popa" Medicine and Pharmacy University and acrossthe famous 19th century "Bolta Rece" (cold cellar) tavern.
It is built in 1934 in Neoromanian style, when the style was declining in favor of western architecture, mainly Art - Deco. The poet was a patriot...

Muzeul ocupă doar parterul clădirii. Acesta a fost donat statului de a doua soție a poetului, Ecaterina Codreanu. Etajul a aparținut surorii poetului, Natalia, care ulterior a fost vândut.

The museum occupies only the ground floor. It was donated to the State by the poet's second wife, Ecaterina Codreanu. The first floor belonged to the poet's sister, Natalia, and was later sold.

Intrarea vilei este și acum străjuită de "Lord", credinciosul său câine.

The entrance of the villa is still guarded by "Lord", his faithful dog.

În interior, birou, sufrageria și dormitorul au rămas neschimbate de pe vremea poetului. Doamna muzeograf poate răspunde tuturor întrebărilor legate de muzeu și de viața și opera poetului, "căzut, oarecum, în uitare", cum concede și dumneaei, în mijlocul prezentării.
Nu-i nimic, suntem aici pentru a-l readuce în prim-plan.
În primul rând, Mihai Codreanu este un exemplu de voință. Orfan de tată la vârsta de un an, de constituție fragilă, încă din tinerețe îi slăbește vederea. Asta îl obligă să renunțe la visul de a urma arta dramatică. Nu se lasă bătut și termină în schimb facultatea de drept și facultatea de filosofie, exercitând profesia de avocat, publicând și devenind chiar, pentru câțiva ani, director al Teatrului Național din Iași - dovadă că și-a urmat, sub altă formă, pasiunea pentru teatru.

Inside, study, dining room and bedroom remained the same as during the poet's lifetime. The museum curator can answer all the questions on the museum and the poet's life and work, "a little forgotten", as she herself admitted halfway through the presentation.
No worries, we are here to restore him to his rightful place.
First, Mihai Codreanu is an example of willpower. Orphaned from his father at one, he was sickly and his eyesight dimmed while he was still young. This made him give up his dream of becoming an actor. He did not give up and he finished law school and philosophy, exercising as a lawyer, publishing and even becoming, for a few years, the director of the National Theater in Iași - proof that he followed his passion for theater in a different form.

Codreanu era și un foarte bun traducător, primind Legiunea de Onoare pentru cea mai bună traducere în limba română a piesei "Cyrano de Bergerac" de Edmond Ronstand.
(în imagine opera Olgăi Sturza - "Poetul și muza")

Codreanu was also a very good translator, receiving the Legion of Honor for the best translation into Romanian of the play "Cyrano de Bergerac" by Edmond Ronstand.
(pictured, the sculpture "The poet and the muza" by Olga Sturza)

Trecem în sufragerie, una frumoasă și elegantă, cu câteva opere interesante și un dulap care polarizează privirile. Nu doar pentru că este dintr-un superb lemn masiv, ci pentru ...

We pass in the dining room, a beautiful and elegant one, with a few interesting works and a cupboard that draws all the attention. Not only because it is a beautiful piece made of solid wood, but also because...

... un lugubru set de cafea. Mihai Codreanu era mason, se-nțelege.

... there is a sinister coffee set. Mihai Codreanu was a free-mason, of course.

dormitorul

the bedroom

portretele celor două soții ale poetului, Sofia Betina și Ecaterina Codreanu.

the portraits of the poet's two wives, Sofia Betina and Ecaterina Codreanu

Masa de șah a poetului, din frumosul foișor neoromânesc. Pe această tablă s-au duelat, nu o dată, Mihai Codreanu și Mihail Sadoveanu. De altfel sonetistul l-a învățat pe romancier nobilul joc al minții care este șahul.

The poet's chess table in the beautiful Neoromanian kiosk. On this table dueled, not once, Mihai Codreanu and Mihail Sadoveanu. Besides, the poet taught the novelist the game of kings.

Bărbat de o deosebită prestanță pe scena culturală ieșană, Mihai Codreanu putea fi zărit la multe evenimente mondene și artistice; în imagine, pantofii de gală ai poetului, un stil din alt timp.

A very elegant man on the Iași cultural scene, Mihai Codreanu could be seen at numerous social and artistic events; pictured here are the poet's ball shoes, a retro style from another time.

În salon se mai păstează un telefon vechi cu rotiță și cartea de telefoane din anul 1959, în care figurează Ecaterina Codreanu.

The old phone piece with a phone book from 1959 with Ecaterina Codreanu's name can be still found in the salon and the poet's verses remain, immortal.

În încheiere, un sonet prevestitor al poetului care s-a stins la venerabila vârstă de 81 de ani:

Orbul 

Sub un copac de nuc, bătrânul orb
Stă-n asfințitul soarelui de vară; 
Viața lui, nici dulce, nici amară,
I se destramă-n clipe ce-l absorb.

Tresare: Aspru croncănit de corb
S-a-nfipt în mintea lui octogenară:
E gândul că-n curând va să dispară
În negre valuri de neant ce-l sorb.

Lumină n-a văzut de multă vreme,
Dar de întunericul etern se teme
Ca de o vâltoare ce l-ar înghiți...

Și-atuncea ochii îndreptând spre soare,
Deși nu-l vede, parcă l-ar privi
Acum și-n veci prin bezna viitoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu