duminică, 19 august 2018

Marșul Centenar - Tabla Buții

"Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul!"
Așa sună vestitul cântec patriotic "Treceți Batalioane Române Carpații".
Pentru a omagia eroii care au luat cu asalt trecătorile Carpaților, Marșul Centenar a urcat la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buții, pe un drum de pământ puțin cunoscut ce traversează munții între Creasta Zăganu și vârful Siriu.
Astfel, m-am alăturat marșului în comuna Cerașu, județul Prahova. Urma o călătorie de 7 zile, de două ori peste munți, din Prahova în Covasna și până-n Vrancea.

Perioada nu era tocmai ușoară. Ieșirea din sesiune (iunie), perioadă foarte aglomerată la birou (iulie) și ditamai tamponarea care mi-a scos mașina din uz pentru cine știe cât timp, pățită chiar în ajun, cântăreau greu.
Însă priveliștea muntelui ia parcă cu mâna orice griji.

Literalmente în mai puțin de o oră-două nu mă mai gândeam la nimic, doar urcam. Făceam cunoștință cu grupul meu.

Doamna Viorica Lupu, părintele Nicolae - cu care am schimbat primele vorbe și povețe în marș - Mihail de peste deal din Văleni, gașca de la Botoșani (în frunte cu Ariadna dar fără a-i uita pe Ana, Maria și Florin), persoane cunoscute în marșuri din alți ani (Corinele, Cristina - gașca de mediciniste), Andrei - prezent în marș de la început - și desigur, liderii marșului, Nicu și Lupu. Mezinul marșului: David, 9 ani.

urcuș

Popas la monumentul eroilor ridicat de comuna Cerașu. Prânzul a fost prilejul unei dezbateri lingvistice între termenii harbuz, pepene și lubeniță.

La Popas. În spatele meu se vede barajul de acumulare Măneciu, de pe râul Teleajen.

Chiar și pe crestele munților urcă mijloace moderne. Și cred că nu am văzut în viața mea mai multe jeepuri, mai ales Suzuki mai mici (Jimny, Samurai) sau mai mari (Vitara, etc).

continuăm urcușul




Pe drum, Radu strânge PETuri și canete de aluminiu. Iată, nu-s cel mai ecologist, m-a depășit cineva. Urmându-i exemplu, mă apuc să strâng și eu. Deseori vreau să iau un sac după mine pe munte, dar mă descurajează deseori mulțimea gunoaielor și perspectiva de a căra un sac mare după mine. Mi-e dor de proxima ecologizare sau de platare de copaci.

În dreapta noastră: vârful Siriu.

Ce munți! Ce văi! Ce țară!

Chiar înainte de Tabla Buții am dat peste această construcție din beton armat ce seamănă cu o cazemată. O fi o fundație părăsită? Un semnal sau reper?... Un uriaș pietrificat?... Nu știm.

Știm doar că este prilejul să fluture sus tricolorul!

Am ajuns la destinație! Creasta Zăganu veghează spre vest o adunare impresionantă de corturi și jeepuri. Sunt zilele comunei Cerașu, din care am pornit de dimineață. Mai departe, un pâlc de brazi marchează Cimitirul Eroilor Tabla Buții.
PasulTabla Buții, numit și Pasul Tătarilor, se află la o altitudine de 1340 de metri.

Noaptea am petrecut-o în jurul unui foc de tabără prelungit, cu cântece la chitară și povești. Nimic nu poate înlocui acest simplu lucru: împărțirea mesei, căldurii și prieteniei, sub stele, în aerul proaspăt și rece al muntelui. Astfel de momente reprezintă o întoarcere la simplitatea noastră, la adevărul din noi, la camaraderia dintre noi...

Au urmat comemorarea și festivitățile pentru cinstirea eroilor (Imnul național, imnul eroilor, discursuri). Totuși, din păcate, unii chiar uită că nu "avem România Mare de 100 de ani" iar George a readus aminte în mod oportun că mai există un hotar nedrept al cărui sfârșit hărnicia și determinarea noastre l-ar grăbi. "Înainte spre Marea Unire, hotarul nedrept să-l zdrobim!"

veghează tricolorul

survol la Tabla Buții

festivități și microfoane aproximative

Unioniștii din Marșul Centenar, la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buții

Am înconjurat Cimitirul Eroilor de la Tabla Buții cu un imens tricolor, dar mai ales cu inimile noastre.


Pregătiri de plecare. Aici era vama dintre țările române, hotar zdrobit acum 100 de ani. Să luăm aminte!

Rămas bun, Tabla Buții! Jertfa eroilor ne obligă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu