Cetatea Giurgiu

Citeam recent într-un ziar că cetatea Giurgiu arată mai rău decât după bătăliile cu turcii. Este adevărat că atunci că şi atunci când am văzut-o eu, am avut un şoc. Spun văzut, pentru că la cetate nu se mai poate ajunge de când primăria a încercuit terenul pentru a împiedica depozitarea gunoaielor şi actele de vandalism. Astfel, cetatea poate fi zărită mai jos de Parcul Alei, de lângă Podul Bizetz.

Se crede că cetatea a fost fondată de genovezi, care i-au dat numele sfântului patron al orașului lor: Sfântul Gheorghe. În secolul 14 a aparţinut voievozilor Ţării Românești și era o cetate importantă a domnului Mircea cel Bătrân (1386-1418). În 1420 turcii o cuceresc definitiv. Va fi recucerită, de fiecare dată pentru scurt timp, de Dan al II-lea (nepotul lui Mircea), Vlad Dracul, Vlad Ţepeș și Mihai Viteazul. A fost un punct strategic pentru turci în deţinerea controlului asupra Bucureștiului aflat la jumătate de zi distanţă.

Turcii au lărgit mult cetatea, înglobând în fortificaţii întreg oraşul dezvolta în jurul ei. Deşi astăzi se ajunge la cetate fără a trece niciun braţ de apă, în vechime ea se afla pe o insulă, fiind astfel mai greu de asediat.

Cetatea a avut mult de suferit de pe urma războaielor ruso-turce din secolul 18. După 1829 când fortificaţiile au fost demantelate la retragerea turcilor, şi cetatea a rămas în ruină. Piatra de la cetate a fost folosită de localnici la diverse construcţii, un exemplu fiind chiar Biserica Sfântul Nicolae de lângă Parcul Alei, pe care o aveţi în imagine. Astfel, rămăşiţele cetăţii s-au topit, din ea nemairămânând mare lucru...

Ce păcat și trist ca din una din cele mai vechi și mai importante cetăţi de la Dunăre să rămâna atât de puţină mărturie. Aveţi o imagine cu ruinele şi o imagine de la muzeu cu cetatea în vremea lui Vlad Dracul (1444). Îmi doresc, şi sunt sigur, nu doar eu, o restaurare și o reconstrucţie a cetăţii la un nivel mai ridicat al zidurilor şi turnurilor precum şi o amenajare a spaţiului din jurul ei, cu alei, copaci, ochiuri de apă. Cred că visez la ora asta, dar de aşa ceva ar avea nevoie Giurgiu pentru a putea sta cu fruntea sus la capitolele patrimoniu istoric naţional şi obiectiv turistic major.

Giurgiu Castle

I was reading in the newspaper the other day that Giurgiu Castle is in a bad shape, far worse than after the battles with the Turks. I must admit that I was myself shocked when I saw it on my visit there. Saw it, not visited it, since it is surrounded by a fence so that there would be no more deposits of waste and trash in it. The castle ruins can be seen if you follow the road down from Alei Park, next to Bizetz Bridge.

It is said that the castle was founded by the Genovese. They gave it the name of their saint patron: Saint George. In the 14th century is was part of Wallachia, one of the most important towns and fortified points during the reign of Mircea the Old (1386-1418). It was conquered by the Turks in 1420 and only briefly retaken by princes Dan II (Mircea's nephew), Vlad Dracul (Mircea's son), Vlad the Impaler (Mircea's grandson) and Michael the Brave. Giurgiu was instrumental for the Turks controlling Bucharest, the capital.

The Turks expanded the castle and the fortified area, enclosing the whole surrounding town. The castle itself used to be on an island; this is no longer the case.

The castle withstood many battles in the Russo-Turkish Wars of the 18th century. In 1829 the fortifications were razed and the castle too became a ruin. The locals started using its stone for various constructions: one example is Saint Nicholas Church near Alei Park (pictured). Thus, the remains of the castle were worn away until not much was left...

It is such a shame and so sad that an important castle, relevant for national history, is in such a pitiful state. You have below an image of the ruins and also an image of the castle in the times of Vlad Dracul (1444). I really wish, and I am not the only one, to see the castle restored, its walls and towers rebuilt to a higher level, the space around it landscaped in a park with trees, alleys and maybe a lake reminding of the insular character of the place. Only then could Giurgiu truly reclaim its place as an important historical and touristic landmark.