Monumentul Proclamaţiei de la Padeş

Monumentul Proclamaţiei de la Padeş a fost ridicat pe "Câmpia Soarelui", câmpul unde s-a desfăşurat evenimentul istoric ce a marcat începutul Revoluţiei din 1821, punct de cotitură în istoria Ţării Româneşti şi Moldovei (aşadar al României) din epoca fanariotă, cvasi-feudală, cu domnitori impuşi de imperiul Otoman, spre epoca modernă.

Monumentul are o mare încărcătură simbolică. De departe pare a fi o piramidă maiaşă, cu o pantă foarte abruptă. Piramida este încununată de un fel de altar surmontat de o troiţă ce totodată simbolizează o făclie. Pe cele 4 laturi ale altarului sunt prinse basoreliefuri: Domnul Tudor flancat de stemele Valahiei şi Olteniei, Adunarea de la Padeş, jurământul de supunere al boierilor şi textul proclamaţiei a cărui facsimil se găseşte la Muzeul Naţional de Istorie a României de la Bucureşti. Am mai găsit pe net o variantă uşor diferită de cea marcată pe monument. Acesta are o monumentalitate şi eleganţă sporite de cadrul natural, platoul străjuit de munţi, în care este amplasat.

Iniţiativa construcţiei monumentului aparţine locuitorilor comunei, sub imboldul învăţătorului Nicolae Spineanu, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la evenimentul istoric. Potrivit informaţiilor de pe internet monumentul a fost ridicat de arhitectul State Baloşin (nume cunoscut pentru realizările sale în perioada interbelică, printre care se numără mausolee ale eroilor şi blocuri pe artere importante în Bucureşti) şi basoreliefuri realizate de sculptorii Gheorghe Tudor (acesta din urmă fiind semnat pe două dintre ele) şi Emil Wilhelm Becker (sculptorul Casei Regale, autorul, printre altele, al monumentul "Avântul Patriei" de la Grădina Cişmigiu, Mormântul Soldatului Necunoscut de la Bucureşti - Parcul Carol, etc),după schiţele pictorilor Stoica Dumitrescu şi Costin Petrescu (nimeni altul decât autorul marii fresce circulare "Istoria Românilor" de la Ateneul Român.

Cu o astfel de echipă ilustră nu este de mirare că a răsărit o minune în plin câmp gorjean unde pasc vacile (din păcate uneori la propriu).

Revoluţia lui Tudor din 1821 se înscrie în seria revoluţiilor şi războaielor de independenţă de la sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19 (Franţa, Statele Unite, America Latină, Serbia, Grecia) în care se urmărea răsturnarea ordinii sociale existente, îmbunăţirea situaţiei economice pentru locuitorii de rând şi/sau eliberarea de sub dominaţie străină. În cazul Ţării Româneşti era vorba despre revenirea la domni pământeni şi reducerea fiscalităţii şi corupţiei (încurajate de domniile fanariote) care reduceau o bună parte a populaţiei la un trai mizer.

Nu întâmplător căpetenia revoluţiei a fost Tudor Vladimirescu. Fiu de moşnean (ţăran liber) din Vladimiri - Gorj, a fost crescut la curtea boierului Ioniţă Glogoveanu, unde învaţă să scrie şi să citească şi se ridică, prin responsabilităţile care îi sunt încredinţate (administrează moşia boierului, se îngijeşte cu negoţul produselor obţinute, etc), deasupra statutului unui ţăran obişnuit. Părăsind slujba boierului, este numit vătaf de plai la Cloşani, una dintre cele mai izolate regiuni ale Olteniei, aflată pe graniţa cu Transilvania şi Banat, unde este responsabil, împreună cu pandurii săi, de administrarea şi menţinerea ordinii în regiune. La formarea destinului său excepţional contribuie participarea la războiul ruso-turc din 1806-1812 în armata ţaristă, fiind decorat pentru serviciile sale cu Ordinul Sfântului Vladimir. În 1821, aflând şi de acţiunile Societăţii Secrete Eteria care pornea din Rusia Ţaristă (Odessa), prin Moldova, pentru a elibera Grecia de Otomani, hotărăşte declanşarea revoluţiei.

Proclamaţia în sine este foarte interesantă ca structură şi conţinut:

Începe cu afirmaţia imperativă "Nici o pravilă nu opreşte de a întâmpina răul cu rău!". Sunt desemnaţi cei responsabili pentru asuprirea poporului "...căpeteniile noastre zic, tiranii şi lipitorile mârşave de greci dimpreună cu boierii noştri". Pentru a exemplifica logica unei revolte, Tudor foloseşte o figură de stil, o comparaţie, al cărei înţeles este uşor accesibilă omului de rând: "Şarpele, când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa..."

Argumentarea iniţială este întărită prin introducerea argumentului aprobării divinităţii, unul la care poporul era şi este în continuare foarte receptiv: "Daca răul nu este primit lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea Lui, că bun este Dumnezeu şi ca să ne asemănăm Lui trebuie să facem bine, iară acesta nu se face până nu să strică răul..." Urmează o altă metaforă, ce în mod curios aduce aminte de un proverb bine cunoscut în mai multe limbi (noaptea este întotdeauna cea mai întunecată înainte de răsărit): "după cum până urmează iarna, primăvară nu se face!" semnificând că speranţa nu trebuie abandonată în vremurile grele, pentru că ele se vor îndrepta.

Urmează îndemnul la răscoală: "...până când să le suferim a ne suge sângele din noi, până când să le fim robi?"..."Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pre cei răi, ca să facem noi binele şi să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni care dimpreună cu noi vor lucra săvârşirea binelui precum suntem făgăduiţi!" Ultima parte are accente de contract social: colaborarea poporului cu conducătorii prin consimţământ liber pentru beneficiul comun.

Poporul este sfătuit să se adune în jurul căpeteniilor, cu arme sau arme imporvizate "Şi ceea ce vă vor povăţui mai marii Adunării, căpeteniile ce vi se pun - aceea să urmaţi şi unde vă vor chema ei acolo să mergeţi" - "care veţi avea arme, cu arme, iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier, cu topoare şi cu ce veţi găsi". Scopul revoluţiei este interesul general "adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara".

Totodată, anarhia nu este îngăduită: "Şi iarăşi să ştiţi că nimeni dintre noi nu este slobod în vremea acestei adunări - obşti folositoare - să se atingă macar de un grăunte, de binele sau de casa vreunui neguţător, orăşan sau ţăran sau de al vreunui lăcuitor sau al vreunui boer măcar...". Sunt vizaţi de represalii doar duşmanii revoluţiei, cei care au asuprit poporul şi nu acceptă să se ralieze acesteia: "...ci numai ale acelora ce nu se vor ridica împreună cu noi se vor lua în obştească folosinţă!"

Astfel, Proclamaţia de la Padeş se înscrie în familia declaraţiilor şi proclamaţiilor popoarelor care au cerut guvernelor asupritoare din vremea aceea libertate şi dreptate. Chiar dacă Proclamaţia de la Padeş are un limbaj mai arhaic ca şi este mai puţin cuprinzătoare pe fond ca texte de valoare universală precum Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite sau Declaraţia Drepturilor Omului în Franţa, aşa cum declaraţiile menţionate sunt sacre popoarelor respective, la fel Proclamaţia de la Padeş, ca apel la revoltă împotriva asupririi, mesaj de o actualitate permanentă, ar trebui să un loc mai mare în conştiinţa tuturor românilor.

The "Padeş Proclamation" Monument

The "Padeş Proclamation" Monument was erected on the "Sun field", the place where this historic event took place, signaling the start the Wallachian Uprising of 1821. It marked a turning point in the history of the Danubian Principalities (Wallachia and Moldavia, predecessors of Romania) from a sort of medieval socio-economic order to a modern one. Also, the most important change brought by the ultimately failed uprising was that the Ottomans would no longer impose foreign rulers but appoint domestic ones.

The monument looks like a steep Mayan pyramid. The stairs themselves are pretty steep. On top there is a platform with an altar surmounted by three crosses. The altar bears three bronze plaques: Tudor Vladimirescu with the emblems of Wallachia and Oltenia, the Padeş gathering, boyars swearing an oath of loyalty to Vladimirescu and the uprising and the text of the proclamation itself. The monument's imposing stature is compounded by the natural setting: the field surrounded by mountains.

The initiative to build a monument honouring the events of 1821 was taken a century later by the inhabitants of Padeş, especilly school teacher Nicolae Spineanu. According to the information gathered on the internet the monument was erected by renowned architect State Baloşin and the reliefs sculpted by major artists Gheorghe Tudor and Emil Wilhelm Becker, sculptor of the Royal House. The sketches for the reliefs were made by Stoica Dumitrescu and Costin Petrescu (painter of the Romanian Atheneum). It is no wonder that, with such a quality team of artists, the monument turned out so fine, contrasting somewhat with the surrounding plain where cows still graze (literally, unfortunately).

It must be known that the Wallachian Uprising of 1821 is part of the great revolutions that shook the end of the 18th century and the beginning of the 19th: (France, The United States, Latin America, Serbia, Greece). The peoples all aimed at changing the existing social, economic and political order and/or liberating themselves from foreign rule. The Danubian Principalities wanted to return to domestic rules (not high ranking Greeks from Constantinople - the Phanariotes) and lower taxes and social burden.

It is not by chance that the leader of the uprising was Tudor Vladimirescu. He was the son of a free peasant and had the chance of being brought up by boyar Ioniţă Glogoveanu. He learned how to read write and perform complex tasks for his master like administrating his estate, managing the trade with estate produce, etc. Leaving the service of the boyar, he is named leader of the troop (Pandurs) guarding Cloşani area. It was a remote place, on the border with Transylvania and Banat, then part of the Austrian Empire. His character was further shaped by the experience of participating in the 1806-1812 Russo-Turkish War, being decorated with the Order of Saint Vladimir. Then, in 1821, learning of the planned uprising in Greece aided by the secret society Filiki Eteria which was to cross Wallachia, he decided to rise against the Phanariote rule.

The text of the Proclamation is interesting in itself:

It starts with the declaration that "no law prevents men from fighting evil with evil". The evil ones are clearly designated: "our leaders, the tyrannical and malevolent leeches of Greeks and our own boyars". He further gives a concrete example, to make himself better understood by plain folk: "When a snake crosses your path you crush it with a stick to defend your life".

He invokes the approval of Divinity, an argument the people were and still are very receptive to: "If evil is not accepted by God, the destroyers of evil doers do a good deed in the eyes of God. God is good and we must try to resemble Him, and in order to do this we must destroy evil". Another metaphor follows, one that resembles the English saying "It's always darkest before light": "There shall be no spring without winter coming to pass", meaning that hope must not be abandoned even in the hardest times.

Follows the exhortation to join the revolt: "... until when shall we suffer that blood be sucked from our bodies, until when shall be bear to be their slaves?"... "Come, then, brothers, to fight evil with evil and do good and from among us to elect good leaders who, along with the rest of us, shall work to fulfill good, as they are obliged". This last part resembles a social contract, according to the notion developed in the Enlightenment, between the people and its leaders.

The people are advised to gather around their leaders with weapons or improvised weapons. "What the leaders of the Assembly advise you to do, do accordingly and go wherever they will call you"... "those who have arms with arms, those who do not with iron hay forks, axes and whatever else you may find". The aim of the revolt is the common good "the assembly organised for the good and use of the whole country".

Furthermore, anarchy is not tolerated. "And again you must know that none of you have permission, during this useful gathering, to tough a single grain, the livelihood or the house of a merchant, a townsman or a peasant, or a dweller or even a nobleman...". Reprisals shall be carried out only against the enemies of the uprising, those who have oppressed the people and are not willing to rally revolt: "only the goods of those not joining our revolt shall be confiscated for the common use".

Thus the Padeș Proclamation is part of the family of great historical declarations and proclamations through which the peoples have asked their governments of those times liberty and justice. Even if the Padeș Proclamation has an archaic language and is less comprehensive than texts of universal value such as the American Declaration of Independence or the French Declaration of Human Rights, in the same manner the mentioned texts are sacred to those nations, the Padeș Proclamation, as an exhortation to revolt against tyranny, message of constant validity, should have a greater place in the consciousness of all Romanians.