vineri, 29 aprilie 2011

Cetatea Severinului

Cetatea Severinului a fost la origine fortăreaţă de margine a Regatului Ungariei. Este totodată strâns legată de Ţara Românească: în zorii întemeierii voievodatului, intrată în posesia lui Basarab I, cetatea era un măr al discordiei, un fel de Elena din Troia între voievodul român şi trufaşul rege Carol Robert de Anjou. Înfrânţi la Posada de Basarab I, maghiarii au trebuit să renunţe la cetate. Două secole mai târziu, puţin înainte de cucerirea Ungariei de către Soliman Magnificul, cetatea Severinului a fost asediată şi distrusă: stătea în calea invaziei otomane pe firul Dunării spre inima Europei.
Ruinele sale se află acum în mijlocul oraşului modern. Cetatea este bine integrată în viaţa oraşului: lumea se plimbă, joacă fotbal, stă de poveşti în cetate şi pe zidurile ei. Un singur turn se mai înalţă semeţ, contraforturile spre Dunăre impresionează, dar pot servi alternativ de jilţuri pentru cupluri îndrăgostite. Puţini îşi dau seama, când se aşează pe o veche piatră în cetate, că de fapt acolo era altarul unei biserici... Asta în lipsa, temporară sper, a unor tăbliţe informative care să explice tuturor de ce acest loc trebuie preţuit şi ocrotit. Poate odată cu lucrările de restaurare vor apărea şi elementele de identificare istorică a locurilor.

The Severin Castle

The Severin Castle was originally a fortress on the fringes of the Kingdom of Hungary. It is closely tied with the dawning age of Wallachia. It was an object of contention between Hungary and the young Principality. Hungarian King Charles Robert of Anjou invaded to depose the first Prince of Wallachia, Basarab I, but was ambushed and defeated in the mountains at Posada (an unknown location today). The castle had to be given up as well. Two centuries later, a few years before the conquest of Hungary, the Severin Castle was besieged and destroyed by the Ottomans. The Danube valley lay open for their march into the heart of Europe.
The castle ruins are now in the middle of the modern city. They are well integrated in the city life: people walk, play soccer or chat amid the ruins. A single tower is still standing and the buttresses impress by their strength. Alternatively, they can be used by couples to just lounge and enjoy the sun. However, few realize, when sitting on an old stone, that there may have been the altar of an ancient church. That is due to the - temporary I hope  - absence of markings which should explain to tourists and locals alike the significance of the historical site.   



luni, 25 aprilie 2011

Muzeul Regiunii Porţilor de Fier

Februarie 2011, pe o zi superbă de primăvară anticipată, descopeream Turnu Severin dar muzeul era închis. Renovare şi reamenajare. M-am bucurat: aştept cu interes redeschiderea de la anul. Am putut doar să admir superba clădire în stil neoromânesc, statuia inginerului Apolodor din Damasc (a cărui soclu e decorat cu un basorelief al podului) şi pietre funerare amplasate în grădină. Ignoram un grup de cetăţeni care profitau de inactivitatea muzeului pentru a-şi spăla Dacia mult prea aproape de vestigii. De fapt, ca s-o spun mai pe şleau, îşi uscau carpetele de la maşină pe o piatră funerară...
În faţa muzeului am descoperit cu interes ruinele unei vechi biserici medievale. O fi fost ortodoxă, o fi fost catolică? Unii se mai ceartă şi astăzi pe tema asta...
Ce contează este faptul că Drobeta-Turnu Severin este un loc de mare importanţă pentru identitatea naţională, despre care până la urmă cine poate spune cu exactitate în ce măsură e dacică sau romană?

The Iron Gates Region Museum

In February 2011, on a beautiful anticipated spring day, I was discovering Turnu Severin. However, its main museum was closed for major works and reorganization. I was not very disappointed. I am expecting great things when the museum shall open again. For now, I could only admire the building from the outside; it is a beautiful administrative building in classic Neoromanian style. In front of it is the statue of Apolodorus of Damascus. On its pedestal is the outline of the bridge he built across the Danube in 105 A.D. There are also ancient stones placed about the courtyard. I had to ignore a group of citizens who were taking advantage of the museum hiatus to wash their Dacia automobile much to close to these artifacts. In fact, to say it bluntly, they were drying their floor mats on a tombstone...
In front of the museum I observed the foundations of a medieval church. Was it Orthodox, was it Catholic? Some still argue on the subject...
What truly matters is that Drobeta-Turnu Severin is a place of great importance for national identity. Who can really say nowadays in what measure it is Roman or Dacian? 



vineri, 22 aprilie 2011

Castrul roman Drobeta şi Podul lui Traian

De la Drobeta a început totul: a fost "capul de pod", la propriu, a cuceririi romane peste Dunăre. Castrul păzea Podul lui Traian (sau al lui Apolodor) şi a fost ocupat de legiuni şi după abandonarea Daciei romane. Având în vedere importanţa sa strategică, castrul era foarte întins. În jurul său s-a dezvoltat un mic oraş. Avea chiar teatru şi terme, elemente importante ale civilizaţiei romane aduse în lumea "barbară". Castrul apare şi pe Columna lui Traian.
Astăzi ruinele sale se află în mijlocul oraşului modern, pe malul Dunării, lângă Muzeul Regiunii Porţile de Fier. Ruinele sunt mai puţin faimoase decât piciorul podului roman, de care le desparte acum calea ferată. Vizitaţi-le, şi nu uitaţi că pe acele locuri a păşit Împăratul Traian, cufundat în gândurile sale de cucerire a Daciei!

The Roman Castrum and Trajan's Bridge

From Drobeta started everything. It was the "bridge head", literally, of the Roman conquest north of the Danube. The castrum was guarding Trajan's bridge (or the bridge of Apolodor of Damascus, the builder). It was occupied by the legions even after the Roman withdrawal from Dacia  in 275 A.D. Given its strategic importance, the castrum was very large. A small town developed around it. It even had a theater and public baths, important elements of the Roman civilization brought to the "barbarian" world. The castrum appears in a bas-relief of Trajan's Column.
Today its ruins are found in the middle of the modern city, on the banks of the Danube, near the Iron Gates Region Museum. The ruins are less famous than the remaining bridge pillar. Visit them and don't forget that on that ground once walked Emperor Trajan, absorbed in his plans of conquest of Dacia!



luni, 18 aprilie 2011

Drobeta-Turnu Severin

Turnu Severin, ce poartă şi numele său roman - Drobeta - este, se înţelege, o aşezare foarte veche. Asociat în primul rând cu podul lui Apolodor din Damasc, construit peste Dunăre pentru trecerea armatelor Împăratului Traian în Dacia, în epoca feudală era o importantă cetate a Banilor de Severin. Disputată de Ungaria şi Ţara Românească, a fost luată definitiv de români în urma biruinţei de la Posada a lui Basarab I Întemeietorul (1330). Distrus de turci în campaniile care au dus la începutul secolului 16 la tranformarea Regatului Ungariei în paşalâc, oraşul va renaşte abia în epoca modernă, până atunci aşezarea importantă în zonă fiind Cerneţi.
În "noul" oraş se dezvoltă industria şi comerţul, fiind oraş de graniţă, şanatier naval şi port la Dunăre. Clădirile publice şi centrul oraşului stau mărturie pentru perioada de înflorire de un veac a Severinului, care era pe atunci şi un oraş cosmopolit, cu o importantă populaţie vorbitoare de germană.
Surpriza plăcută în cursul vizitei recente (primăvara 2011) a fost faptul că tot oraşul era în şantier: turnul de apă (inginer Elie Radu, poza 1) - în renovare, teatrul (arh. Grigore Cerkez) - în renovare, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier - în renovare... chiar şi siturile arheologice erau în restaurare. Astfel, prilejul de a vizita interioare a fost redus, în schimb plimbarea prin vechile ruine sau prin parcul central al oraşului a fost o încântare. Oraşul promite pentru anii viitori o haină nouă acestor puncte turistice de interes major.
Foarte mult mi-au plăcut statuile dedicate lui Decebal şi Traian din Parcul Rozelor, atât pentru felul cum sunt realizate cât şi pentru omagiul adus. De asemenea, Hala Radu-Negru (arh. C.I. Gabrielescu), clădire centenară aflată în plin centru al oraşului. Este un fel de surioară mai tânără a Halei Matache din Bucureşti, a cărei soartă în viitor este incertă.

Drobeta-Turnul Severin

The name of the city is formed by its modern name Turnu Severin (Severin Tower) and its ancient Roman name, Drobeta. It is associated with the bridge of roman engineeer Apolodorus of Damascus, which was built over the Danube by order of Emperor Trajan to serve in his conquest of the ancient Kingdom of Dacia. In the medieval period it was the site of the castle of the Ban of Severin (governor or duke of an area in present south-western Romania).
It was disputed in the Middle Ages between the Kingdom of Hungary and the nascent principality of Wallachia. A battle ensued in the mountain pass of Posada (1330), won by the first prince of Wallachia, Basarab the Founder (1310-1352), and with it this western stronghold.
In the 1520´s the castle was razed by the Turks, campaigning to conquer the Kingdom of Hungary. The location shall again thrive only in the 19th century. The neighbouring village of Cerneţi was for a few centuries the main settlement in the area. 
In the "new" town industry and commerce would flourish. It was a border town, port and ship construction site. It was embellished with many imposing public buildings such as the theater (by architect Grigore Cerkez), the water tower (picture 1, engineer Elie Radu) or the Negru Vodă Market Hall built by architect C. I. Gabrielescu (picture 3, litterally "Black Prince Market Hall" - a surname of Basarab´s father).
The Museum of the Iron Gates Region was also in renovation in spring 2011 so I could not visit it. I was very happy however that so many cultural projects were being carried out in Turnu Severin and I am already looking forward to the next visit when all these sites shall open again. 
Statues of Trajan (picture 5) and Decebalus (picture 2) are present in Roses Park, an obvious hommage to the ancient precursors of modern Romania.


vineri, 15 aprilie 2011

Biserica fortificată Cisnădioara

Auzisem de la doamna Fernolend, care mi-a ghidat vizita bisericii fortificate Viscri, că la Cisnădioara se află cea mai veche biserică săsească din Transilvania. Nimic însă nu putea să mă pregătească pentru ce am văzut la faţa locului.
După un urcuş prin pădure ajungem la zidul de apărare al bisericii, intrăm şi îi facem încojurul, căutând un loc prielnic pentru o poză. Puteam observa, din partea de nord a bisericii, că avea un profil neobişnuit. În interior pătrundea ireal lumina prin ferestrele altarului. În centru, o piatră cu o cruce teutonică în mojloc şi patru inscripţii în jur, închinate eroilor germani căzuţi în Primul război mondial. Una dintre inscripţii este "Sie kämpften, sie starben, sie leben" (Aţi luptat, aţi murit, trăiţi) iar alta "Gefallen fur des Vaterlandes Grösse und Ehre" (Căzuţi pentru mărirea şi onoarea patriei). Pe pereţi se află plăcuţe cu numele celor căzuţi. Nu pot descrie emoţia pe care am simţit-o în acel loc, poate aş putea spune că într-un fel simţeam prezenţa celor evocaţi în inscripţii, şi asta chiar dacă este vorba despre soldaţi care au luptat, la vremea aceea, împotriva României. La finalul războiului se vor regăsi în România întregită, dar în cadrul căreia drepturile lor au fost respectate.
Ieşind din biserică, am privit îndelung portalul de la intrare. Nu-mi puteam lua ochii de la el: este construit în stil romanic, un stil rar la noi, fiind foarte vechi (anterior goticului). Am simţit cu mândrie că în ţara noastră chiar avem câte puţin din tot ce e frumos în Europa şi avem cu atât mai mult datoria de a cunoaşte şi de a aprecia aceste comori.

Cisnădioara Fortified Church

I heard from Ms. Fernolend, who guided us at Viscri Fortified Church, that in Cisnădioara is the oldest fortified church in Transylvania. However, that did not prepare us for what we discovered there.
The church is up on a hill. The climb is pleasant, through some woods. We are greeted by a massive stone wall and then we see the church.
It sure was different from all the others. First of all, it was build in a Romanesque architecture, a rare occurance in Romania. The entrance portal is simple and majestic. Inside, the sun was casting beams of light through the altar windows. In the center, the altar piece was inscribed with a teutonic cross and inscriptions to the german  heroes fallen in the First World War. One inscription read "Sie kämpften, sie starben, sie leben" (You fought, you died, you live) and another "Gefallen fur des Vaterlandes Grösse und Ehre" (Fallen for the greatness and honour of the fatherland). The walls were covered with plaques with the names of those fallen in battle. I cannot describe the emotions I felt at that moment, surrounded by such an intense evocation of history, even if in fact those soldiers fought at the time against Romania. At the end of the war, it would become their country, but one which would respect their rights.   
Truly Romania has a bit of everything beautiful built in Europe by men through the ages, even if on a smaller scale sometimes. I was very happy to discover Cisnădioara church and am already awaiting the chance to return.

luni, 11 aprilie 2011

Biserica Evanghelică de la Cisnădioara

În centrul minunatului sătuc Cisnădioara, destinaţie de weekend preferată a sibienilor dar mai ales printre cele mai vechi aşezări colonizate de saşi în sudul Transilvaniei (Mächelsbärch sau în germană Michelsberg) se află biserica. Nu este o biserică fortificată şi este relativ recentă. Nu am avut şansa să o vizitez în interior, fiind închisă, dar am auzit că are o orgă deosebită şi că se ţin în mod frecvent concerte.
Ce am apreciat cel mai mult a fost liniştea din curte, locul fiind fermecător. Am stat mult timp în faţa monumentului eroilor căzuţi în Primul război mondial, un monument sobru care transmitea o atmosferă din alte vremuri, o atmosferă sumbră, oarecum gotică. De altfel plăcile şi monumentele închinate eroilor căzuţi, omniprezente la bisericile săseşti, mă impresionează de fiecare dată. Mă uit cu curiozitate la sumedenia de nume săseşti, mărturia vitalităţii de odinioară a acestei comunităţi în Transilvania. Uneori simple, alteori mai elaborate, adevărate opere de artă.

The Evangelical Church in Cisnădioara

In the center of the wonderful little village of Cisnădioara you can find the church. The village itself is a favorite weekend destination of people from Sibiu and one of the oldest in southern Transylvania (Mächelsbärch in Transylvanian Saxon or Michelsberg in German). It is not fortified and is relatively recent. It was not open for visits but I heard that it has a great organ and concerts are often given there.
I strolled in the courtyard, enjoying the quietness of the site. There is the monument to the fallen heroes of World War I, conveying a sombre atmosphere from older times. I am always very impressed by monuments and plaques comemorating the World Wars, which can always be found in Saxon Fortified Churches. The long litany of germanic names testifies to the former vitality of the Saxon community in Transylvania, which has erected these genuine works of art.   



vineri, 8 aprilie 2011

Biserica fortificată Cisnădie

Heltau (sau Hielt în dialect săsesc). O aşezare prosperă precum Cisnădie, la 2 paşi de Sibiu, trebuia să aibă o biserică fortificată pe măsură (cu un hram cu nume deosebit: Sfânta Walpurga).
Întâi a fost biserica, pe urmă au apărut zidurile, mai târziu primul paratrăsnet din Transilvania.
Ce pot să vă spun este că, în interiorul zidurilor fortificate, după ce împingem uşa de fier, pătrundem în altă atmosferă. O atmosferă de mânăstire, de abaţie, pentru că piatra veche, nişele, bolţile, ţiglele cu muşchi şi licheni sunt universul medieval care ne înconjoară. Deasupra: cerul albastru şi turnul foarte înalt al bisericii.
La biserica fortificată din Cisnădie există ghid în mai multe limbi şi există şi un mic magazin de suveniruri, o bucurie pentru cei care vor o mică amintire, o imagine, un tricou, pentru că aproape nicăieri nu găsesc aşa ceva la alte biserici. Aici însă totul este viu, există vizită ghidată dar şi slujbe, sunt suveniruri dar şi spiritualitate, dincolo de ziduri este orăşelul gălăgios cu maşinile de pe strada principală, dar înăuntru este linişte pentru reculegere.
Biserica, aşa cum poate fi văzută de lângă monumentul eroilor din oraş, atât de mare şi frumoasă, aşteaptă doar să împingeţi poarta de fier şi păşiţi în universul ei.

Cisnădie Fortified Church

Heltau (or Hielt in Transylvanian Saxon dialect). A prosperous town like Cisnădie, so close from Sibiu, had to have an impressive fortified church. The patron saint is a rather less frequent one: Saint Walpurga.
First was the church, then the walls, finally the first lightning rod in Transylvania.
What I can tell you is that inside the fortified walls, after we push aside the iron door, we enter a different world. The old stones, the niches, the bricks and the lichens growing on the walls create a specific medieval atmosphere. The blue sky and the dominating tower are all that we can see above.
A guide speaking several languages can tell you all about the church and there is also a souvenir shop. Mass is celebrated weekly for there is still a large Evanghelical community of Transylvanian Saxons. I hope they shall continue the tradition of taking care of this exceptional church for many generations to come.  



miercuri, 6 aprilie 2011

Muzeul industriei textile de la Cisnădie

Mergând pe strada principală din Cisnădie, pe o zi foarte călduroasă, văd indicator: "Muzeul industriei textile" într-o casă foarte frumoasă din oraş. Iniţial nu vroiam să intru, pentru că nu mă pasionează industria textilă, dar ghidul (care mi se pare că este totodată director, muzeograf sau în orice caz omul pivotal al muzeului) a insistat cu atâta vervă încât până la urmă am intrat. Ajuns înăuntru, nu am fost lăsat să parcurg vizita "în linişte", iar ce a urmat au fost o jumătate de oră de povestire plină de farmec despre suveici, fire, daraci sau războaie de ţesut. Ultima dată când văzusem un război de ţesut din lemn aşa mare a fost într-o iarnă când bunica a instalat războiul în bucătărie (ocupa jumătate de cameră) şi a ţesut atâtea ştergare de mai avem şi astăzi câteva, după 25 de ani...
Daracii folosesc la scărmănat lâna de oaie. Cu cât este mai complex un darac, cu atât mai multă lână se scarmănă, mai repede. Mai demult, meşteşugarii se asociau pentru a cumpăra cu darac mai bun, pe când cei mai săraci scărmănau lâna cu nişte simple perii. De la nişte simple "pieptene" la "culmea scărmănatului" (adică cel mai bun darac, prevăzut cu mulţi cilindri de lemn mişcaţi de curele), a fost o întreagă evoluţie tehnologică.
În vremea de glorie a industriei textile din Cisnădie, tinerii din regiune veneau în peţit la oraş pentru că ... aici lucrau foarte multe fete tinere.
Astăzi muzeul evocă o industrie care în ultimii 20 de ani s-a stins. Deja la sfârşitul anilor '90 mii de angajaţi nu mai lucrau, pe urmă numărul lor a scăzut la câteva sute, câteva zeci, până la dispariţia totală a angajaţilor şi casarea utilajelor la fier vechi.
Cândva, covoarele de Cisnădie se exportau, unii români reuşeau totuşi să cumpere şi ei câteva modele, dar astăzi se spune că Turcia şi alte ţări produc mult mai ieftin şi ne-au scos de pe piaţă. Chiar nu mai e niciun viitor pentru covoarele de Cisnădie? Mai poate o marcă atât de cunoscută în România să renască din propria cenuşă? Să sperăm că nu rămânem doar cu muzeul...

The Textile Industry Museum in Cisnădie

I saw the sign leading to the Textile Industry Museum by chance, while walking on the main street. It pointed to a very beautiful house. I was not tempted to enter at first, because the subject does not particularly interest me. However, the guide was right at the entrance and encouraged me to give it a chance. In fact one can say he is the soul of the museum, director and guide at the same time. He gave me a very interesting tour, full of stories and anecdotes. I was happy to see in the museum a traditional loom (picture 1) as big as the one which my grandmother assembled one winter 25 years ago. Se sewed for several weeks and we still have around the house some of the fabric towels sowed then.
Other interesting pieces were the various woolcards (pictures 1 and 2). The better the woolcard, the more expensive. Several craftsmen could join together to purchase one.
Story goes that young men searching for a spouse would come to Cisnădie because the city had so many girls working in the textile industry.
Today the museum is only the memory of a dead industry, for after the Revolution of 1989 the thousands of employees dwindled to hundreds then mere tens as the activity faded. The machines were scrapped and everything stopped.
In older (communist) times, Cisnădie carpets and rugs were massively exported, hardly anything was kept for the home market. It is said that the free market killed the industry, that competition from Turkey or Iran was too strong. But how could there be no future for the textile industry in Cisnădie? Can now a once famous brand in Romania rise from its own ashes? Let's hope that in the future there shall be more than just a textile museum in Cisnădie.



luni, 4 aprilie 2011

Cisnădie

Cisnădie este un oraş a cărui nume începe să fie din ce în ce mai cunoscut ca referindu-se la un loc liniştit, cu privelişti frumoase, înconjurat de păduri şi de munţi, un orăşel recomandat pentru vacanţă.
Mai demult Cisnădie era o capitală a industriei textile, unde se fabricau covoarele "de Cisnădie". Înainte de Revoluţie erau disponibile numai pentru export (sau pentru români prin uşa din dos), iar după... industria a fost pusă pe butuci. Faţă de destinul acestui orăşel, distrugerea industriei sale cele mai de preţ a fost o grea lovitură şi un act de trădare a intereselor locuitorilor. Poate se va mai putea pe viitor reporni industria covoarelor la Cisnădie, pentru că atunci când moare o întreprindere, "brandul", sau marca prin care s-a făcut cunoscută, mai supravieţuieşte o vreme şi poate fi motorul unei renaşteri. Între timp, la Cisnădie mai există doar un Muzeu al industriei textile, pe care îl recomand călduros.
Bineînţeles, veche aşezare săsească ajunsă prosperă, vechea "Heltau" are şi o impresionantă biserică fortificată, printre cele mai frumoase pe care le-am văzut. Din fericire, în oraş mai este o comunitare însemnată de saşi, iar acest lucru chiar se vede prin grija pe care o au pentru case (străzile principale sunt foarte curate, casele îngrijite, renovate cu atenţie), pentru ansamblul bisericii fortificate şi prin modul ospitalier de primire.

Cisnădie

Cisnădie is known more and more as a quiet town surrounded by beautiful landscapes, mounatains and forrests, fit for leisure and holidays.
Not long ago, Cisnădie was the capital of the textile industry. Here "Cisnădie" carpets were made. Before the 1989 Revolution these were reserved for export and only a few could be bought by Romanians with relations. In the 1990s the industry declined and finally the machines were scrapped. It was a hard blow for Cisnădie. Maybe there is still a chance to restart the business someday, because the brand is still known and held in high esteem in Romania and even on some markets abroad. In the meantime, the Textile Industry Museum tells the story and I higly recomment that you visit it.
Cisnădie also has one of the most beautiful fortified churches I have seen. There is still a large Saxon community in the town they call "Heltau" and they contribute a lot with their care, things well done and hospitality.     



vineri, 1 aprilie 2011

Mausoleul lui Andrei Şaguna de la Răşinari

Cimitirul din Răşinari este un loc liniştit, aflat pe un deal, un cimitir frumos, cu pietre funerare sculptate sau decorate, cum se mai găsesc în unele vechi sate ardeleneşti. Văzând acea privelişte, am împins poarta şi am intrat. Aproape de intrare am văzut impunătorul mausoleu al lui Andrei Şaguna (1809-1873), Mitropolitul Transilvaniei, mare cărturar şi apărător al drepturilor românilor din Ardeal în secolul 19.

The Andrei Şaguna Mausoleum in Răşinari

The cemetery in Răşinari is a quiet place perched up on a hill. It is beautiful in a way only old and well kept cemeteries can be. These say something about the society which bult them. I was drawn to enter and I immediately saw the mausoleum of Andrei Şaguna (1809-1873), Metropolitan bishop of the Romanian Orthodox Church in Transylvania and important figure for Romanians in the times when that province was part of the Habsburg Empire.