vineri, 27 iunie 2014

Muzeul orășenesc "Tarisznyas Marton" din Gheorgheni

Gheorgheni are un muzeu orășenesc ce merită văzut, fiind, prin conținut, de anvergura unor muzee județene. Poartă numele lui Tarisznyás Márton, cel care a refondat muzeul după al Doilea Război Mondial, când muzeul inițial a fost distrus.
Găzduiește expoziții temporare, obiecte vechi din mediul rural harghitean și un mini muzeu al satului în aer liber.
Când l-am vizitat (august 2013) am putut admira o bogată colecție de insecte exotice, cele mai mari pe care le-am văzut în viața mea. Cred că erau prea mari chiar și pentru Bear Grylls!
Pe urmă am trecut la expoziția cu obiecte țărănești, fondul comun și familiar nouă celor care am copilărit la bunici.
Nu în ultimul rând, în curtea generoasă a muzeului sunt câteva căsuțe tradiționale, o moară, chiar și o locomotivă.

The town museum "Tarisznyás Márton" in Gheorgheni

Ghergheni has a rather rich town museum worth visiting. It bears the name of Tarisznyás Márton, who founded the museum again after it's destruction in the Second World War.
It hosts temporary exhibitions, traditional household objects and even a miniature village museum.
When we visited (in August 2013) there was a temporary exhibition with exotic insects, the largest ones I have seen in my life. It think they were too big even for Bear Grylls (to eat)!
We then saw the permanent exhibition, with traditional household objects so present in Romanian museums, but also present in our 1980s childhood.
At the end of the tour we went in the back yard where several wooden houses were built, along with a barn and a mill. It's also the last station for an old steam engine.

clădirea muzeului / museum exterior

când l-am vizitat, muzeul găzduia o impresionantă colecție de insecte exotice / when we visited it, the museum hosted an impressive collection of exotic insects

insecte enorme, numite sugestiv Goliat / massive bugs, fittingly called Goliath

lungime record / record lenght bug

artă populară / peasant art

nelipsitele obiecte gospodărești precum vârtelnița... / the usual peasant household items like the reel...
sau războiul de țesut / or the loom

ladă de zestre / chest of drawers

blidar / cupboard

costume populare din partea locului / traditional dress from the region

vagon de minerit / miner's cart

darac, cum am mai văzut doar la Muzeul Industriei Textile din Cisnădie / woolcard machine, the sort I have only seen at the Textile Industry Museum in Cisnădie 

moară / water mill

motănel :) / a very cute tomcat

casă tradițonală / traditional house

casă tradițonală / traditional house

locomotivă veche cu aburi / old steam engine

marți, 24 iunie 2014

Gheorgheni

Am ajuns de multe ori în orașul Gheorgheni, deși este foarte departe de București, pentru că este un nod de comunicații între Moldova și Transilvania, la ieșirea din Cheile Bicazului.
Înaintea primei vizite, am fost avertizat de niște necunoscători ai locului că nu voi putea vorbi română pe stradă (din cauza populației locală maghiară). Nimic mai neadevărat. Nu am avut niciodată vreo problemă în Gheorgheni, sau oriunde altundeva, în această privință. Ba chiar am ajuns consumator fidel de gulaș în același restaurant din piața centrală al cărui nume din păcate nu îl cunosc. Știu doar că e pe latura stângă, cum priviți statuia Sfântului Nicolae din parc.
Sfântul Nicolae, da, pentru Gheorgheni nu are nicio legătură cu Sfântul Gheorghe, ci cu Sfântul Nicolae, după cum o indică numele său în maghiară, "Gyergyoszentmiklos", sau germană, "Niklasmarkt", sau numele mai vechi în română, "Sânnicolau Gurghiului".
Este un oraș frumos, îngrijit, un bun loc de popas, mai ales că e la răscruce de drumuri, cum spuneam. Sunt și obiective de vizitat, cum este Muzeul orășenesc "Tarisznyas Marton" sau biserica Sfântul Nicolae, cea mare din oraș. Chiar în piața centrală este o altă biserică, care m-a surprins mult prin interiorul auster. Chiar în fața ei este statuia unui copil al locului, Principele Transilvaniei Gabriel Bethlen.

Gheorgheni

I have already been in Gheorgheni several times, although it is pretty far from Bucharest, because it's at a major crossroads, linking Moldova to Transylvania through the Bicaz Gorge.
Before my first visit I was told not to speak Romanian on the street, or that I will not be able to, on account of the local Hungarian population. That proved to be untrue, as I never had any trouble of that sort in Gheorgheni or anywhere else for that matter. In fact, I have become a regular customer of gulaș (local meat soup) at a restaurant on the main square. I forgot it's name, but I know it's on the left side when you are standing in front of Saint Nicholas' statue in the park. Indeed, the town does not have a link with Saint George (one of the Romanian forms of the name being Gheorghe), but with Saint Nicholas, which can be explained by the Hungarian or German names of the town "Gyergyoszentmiklos" and "Niklasmarkt", or even the older Romanian name, "Sânnicolau Gurghiului".
It's a nice and well kept town, good for a lunch break on the road. There are also things to be seen if you stay longer, like the local museum "Tarisznyas Marton" and the Saint Nicholas Church. There is also smaller church located just on the town square which impressed me with it's austere interior. In front of it is the statue of a child of these places, the Prince of Transylvania Gabriel Bethlen. 

 statuia sfântului Nicolae în parcul central al orașului / the statue of Saint Nicholas in the main city park

 poartă secuiască din lemn sculptat,  în parcul central al orașului / Szekler sculpted wooden gate, in the main city park
 sincer, nu prea știu ce gen de arhitectură e asta, dar e veche / I don't know what architectural style this is, but it's old

 Gabriel Bethlen, principele Transilvaniei (1613-1629), copil al locului / Gabriel Bethlen, Prince of Transylvania (1613-1629), who spent his childhood years in the area 

 biserică din centru / church on the main square

 interior mai mult decât auster / very austere interior

episcopul Marton Aron / bishop Marton Aron

biserica romano-catolică Sfântul Nicolae / the Saint Nicholas catholic church

joi, 19 iunie 2014

Biserica romano-catolică din Valea Strâmbă

La sud de Gheorgheni se află satul Valea Strâmbă, al cărui biserică romano-catolică o puteți admira și nu fără motiv. 
Construită în anul 1724 în stil baroc, este un monument istoric de interes național (adică clasa A, cele de interes local fiind clasa B). 
Evident turnul semeț de pe marginea drumului mi-a atras atenția și m-am oprit puțin. La intrare întâmpină vizitatorii Sfântul Ioan Botezătorul, o statuie foarte frumoasă. Merită popasul pentru a vedea interiorul. 

The catholic church in Valea Strâmbă

The village Valea Strâmbă (translated crooked valley) has a very interesting baroque catholic church, built in 1724. It is listed as a monument of national importance. 
Clearly, the view of its tower guarding the side of the road is a strong argument to stop for a visit. At the gate you are greeted by the statue of Saint John the Baptist. Once you see the interior, you will be convinced it was worth your while. 




duminică, 15 iunie 2014

Cheile Bicazului

Pentru mine Cheile Bicazului sunt amintiri din copilărie. 
La 3 ani neîmpliniți am fost lăsat la bunici, la Cenade, județul Alba, care a devenit satul copilăriei mele. Motivul? Părinții erau diplomați la post iar Ceaușescu a luat dispoziția ca părinții să nu mai ia copiii cu ei, ca să nu fie tentați să rămână afară. Prin 1985 dictatura comunistă din România era intrată într-una din cele mai dure faze, cu cozi la alimente și benzină, frig iarna la bloc și demolări de biserici și cartiere istorice în București și alte orașe importante. Oamenii începeau din nou să fugă în străinătate, ca în anii 50 (cazuri celebre fiind Nadia Comăneci sau Nicu Covaci). Am cazuri în familie, chestiuni care la vremea aceea erau foarte grave că se putea lăsa cu concedierea întregului neam..., care rămânea pe drumuri. 
Eu nu știam nimic de toate astea, pentru mine anii aceia au însemnat copilăria lui Ion Creangă, varianta ardelenească, la bunicii materni (moșu Ionel și bunica Viorica Fleșer, ziși "a lu' Tomiță", pe ulița Borș). Asta însemna a mă uita cu orele la moșu cum meșterea în ogradă (putea construi, suda sau îmbina orice, în mii de feluri), la bunica frământând pâinea în "troacă" sau țesând la război, mers la fân cocoțat în car la altitudini vertiginoase pentru mine la vremea aceea, întreceri cu sania pe ulița Borș (sanie sudată și prinsă în șuruburi de bunicu, desigur) sau jocurile de la grădiniță: cântecele, serbări și lecții elementare de botanică direct în pădure. Pe vremea aia cred că aveam și accent ardelenesc, nu-mi mai amintesc, verișorii din Sibiu tot spun că-s regățean sadea și să nu mă mai dau ardelean. :) 
Au fost trei ani de copilărie magică, la bunici. Când părinții s-au întors din Belgia, ca o mulțumire simbolică, au luat-o pe bunica să vadă mânăstirile din Moldova (bunicul nu a vrut să vină, să nu-și lase ograda - el nu pleca niciodată mai mult de o zi din sat!). Bunica a văzut mânăstirile, din păcate la întoarcere câinele vecinilor de la care cumpăram lapte nu a mai recunoscut-o și a mușcat-o rău de picior. Nu e bine să întrerupi ritmul molcom și firesc al vieții de la țară, pentru că nu te mai știu câinii și orătăniile.
Călătoria aceea a fost și pentru mine singura dată când am văzut Putna sau Voronețul. Acum mânăstirile din nordul Moldovei sunt pe lista de așteptare, cu Cernăuți și Hotin cu tot, și evident că vă voi povesti tot când va veni momentul. 
Să ne întoarcem la poveste. La vremea aceea, în 1988, cu o Dacie numită "Porumbița 2" (mai fusese în mașină o "Porumbița 1", o Renault 12 kaki), am plecat din Cenade spre Suceava și am trecut... prin Cheile Bicazului. Când am ajuns la bâlciul de sub stânci, eram în lumea mea: nu m-am lăsat până nu mi-au cumpărat părinții un toiăgel desenat cu o căprioară pe care din păcate nu-l mai am. Și acum îmi place să mă uit la astfel de bâlciuri care se găsesc și la Peleș, Bran sau alte obiective turistice majore. Cel din Bicaz e extrem de bogat, cu costume populare, măști, țesături, oale și de asemenea multe obiecte kitsch.  
Evident că am fost foarte impresionat de stânci, de trecători, cum am mai văzut de atunci doar în Franța prin defileul Verdon (Gorges du Verdon, Provence). Să treci cu mașina pe sub o scobitură în piatră? Extraordinar! 
Așa că anul trecut când am ajuns din nou în zonă eram chitit să merg la Cheile Bicazului și să fac niște poze. Dublu ghinion: pe drum era un puhoi de mașini și era foarte greu să găsești un loc unde să te oprești (să nu-ți apară în cadru cârdul de mașini era imposibil). Cealaltă problemă era cerul lăptos care distruge pozele, iar eu nu prea sunt cu filtrele și editatul. Așa că... din păcate experiența de anul trecut și imaginile nu sunt la înălțimea amintirilor din copilărie, dar am mai înțeles un lucru: pentru a gusta cu adevărat zona Lacul Roșu și Cheile Bicazului, trebuie zăbovit. Pe drumul principal e aglomerație, dar chiar lângă se află Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, unde peisajele sunt aerisite și printre cele mai frumoase din Carpații Orientali. Așadar, Cheile Bicazului sunt până la urmă doar un drum, o poartă de acces. Adevăratele splendori se ascund în spatele lor. 


The Bicaz Gorge

For me the Bicaz Gorge is a childhood memory. 
When I was not yet 3 years old, I was left with my grandparents in Cenade, Alba county, which became the village of my childhood. The reason? My parents were working in foreign affairs and in the 1980s Ceaușescu decided not to allow them (and other families) to go on missions with their children, for fear they might remain abroad. By 1985 Ceaușescu's regime was at its worst, with interminable lines for food and fuel, lack of heating in winter and brutal urban reconstruction which wiped out many historic districts in Bucharest and other important Romanian cities. People were fleeing across the border like in the 50s. Some people in my family left too, for Yougoslavia and then Canada, that was a grave offence and reprisals could mean that a whole family would be laid of from work. 
I didn't know anything about these things back then, I had a blessed childhood in my maternal grandparents' Transylvanian village, grandpa Ionel and grandma Viorica Fleșer. I used to watch for hours as grandpa built and fixed things in the household, while grandma baked bread or weaved on the loom. I rode the hay cart, rode the sleigh in winter down the Borș alley (they sleigh was made by grandpa, of course) and went to the village kindergarten. We has songs and games and went in the fields or in the woods to be taught about plants and animals on site. I think I even had a Transylvanian accent back then, even though my cousins from Sibiu always said I am from Bucharest and that's the end of it. :) (There is always teasing among Romanians depending on the region or even the county they are from, it's a long story). It was three years of magical childhood in the countryside. When my parents came back from their post in Belgium, they took grandma on a trip to see the painted monasteries of Moldova, as a small token of gratitude. Grandpa wouldn't come, he would not leave the house and animals unattended for more than a day or so! So grandma went alone, unfortunately when she returned to the village, the neighbor's dog bit her while she was fetching milk: he did not recognize her anymore. The village has its own slow, unchanging rhythm and disturbing it is unwise... 
That childhood trip with grandma was the only time I saw the famous painted monasteries myself. I am planning to return to northern Moldova and see other major landmarks like Cernăuți and Hotin as well (now in Ukraine). 
Back in 1988 we made a road trip with a Dacia named "Porumbița 2", meaning little dove. There had been a "Porumbița 1", which was a Renault 12, colored khaki. We left Cenade for Suceava, crossing the mountains through the Bicaz gorge. There is a permanent market there, with plenty of traditional objects, kitsch souvenirs or toys. I remember my parents bought me a small staff, with the picture of a deer carved in it. Unfortunately I don't have it anymore. Even now I enjoy browsing these markets found at main touristic sites like the Peleș or Bran castles.  
Of course, as a child I was very impressed by the scenery, the rocks, the cars passing under the rock outcrops, sights I only saw in France since (the Verdon Gorge in Provence). 
Last year, being in the area, I wanted to see the Bicaz Gorge again and take some pictures. The only problem was that there were many cars getting in the way and also a hazy sky which made a poor contrast for pictures. I'm not good with filters and editing so... 
I understand now that in order to really enjoy the Red Lake and Bicaz Gorge area, you need to go beyond the main road and spend some time, maybe trekking in the Bicaz Gorge and Hășmaș National Park, one of the most beautiful in the Oriental Carpathians. The Bicaz Gorge is after all just a road, a gateway to something even more wondrous, which can be discovered only by those who take their time. 









joi, 5 iunie 2014

Lacul Roșu

Cu toții am învățat la școală despre Lacul Roșu, format prin surparea unui versant care a barat cursul unui pârâu, formând lacul și înecâd o pădure. Pe mine mă fascina povestea aceea. Mai este și o legendă cu o frumoasă fată și logodnicul ei, o poveste destul de tristă. 
La fața locului lucrurile stau un pic altfel. Lacul e frumos, dar cam aglomerat. Nu ne-am încumetat să închiriem o bărcuță. 
L-am văzut și iarna, când e destul de trist. 
La Lacul Roșu miroase a mici și kurtoș. E un bâlci imens cu de toate, de la obiecte mai cu gust, gen ii, la kitschuri groaznie, săbii de platic, etc. Magneții cu Ungaria din perioada dualistă și steaguri secuiești sunt multicei. Mda. Coexistă cu tricourile "Dracula". 
Mi-au plăcut mult vechile viluțe și pavilioane din lemn, din păcate nu prea par a fi utilizate la momentul prezent. Sper să-și regăsească splendoarea de odinioară. 

Red Lake

We learn in school about the formation of this lake, when a mountain slope slid and blocked a stream, drowning a forest under the waves. I was fascinated by that story. There is also a legendary version of the formation of the lake, a rather sad story about a doomed couple. The maiden, kidnapped by an outlaw, bid the mountains for help. A great quake ensued and the mountains buried outlaw, maiden and even a flock of sheep, forming the lake.
Things are a bit more pragmatic there than in legends or history books. The place is very touristic, there are lots of shops and places where you can grab a bite to eat, like Romanian meat rolls (mici) and Hungarian treats (kurtoș). Some things are wonderful, like beautifully woven traditional clothing, other are kitsch, like some weird plastic toys or masks (and stuff with Dracula, too). I raised an eyebrow seeing magnets with "great" Hungary. 
Around the lake there are some period villas that don't look occupied, some are for sale. I hope they shall regain their former splendor. 

Lacul Roșu / Red Lake

Legenda Lacului Roșu și originea lui / The Legend of Red Lake and it's real history

una dintre multele terase și chioșcuri / one of the many terraces and kiosks 

harta Ungariei în perioada 1866-1918 și steagul secuiesc / the map of Hungary between 1866-1918 and the Szekler flag

vilă de epocă la Lacul Roșu / period villa at Red Lake

vilă de epocă la Lacul Roșu / period villa at Red Lake