luni, 30 august 2010

Biserica fortificată Cincu

Cincu este mai mult decât o biserică: proporţiile sale îi dau nobleţea şi amplitudinea unei catedrale! Dacă acest lucru nu se remarcă pe deplin din exterior, unde biserica este umbrită de copaci poate la fel de bătrâni ca şi ea, interiorul dă o privelişte măreaţă. Bolta înaltă, cu nervuri gotice, parcă se ia la întrecere cu surorile ei mai celebre din Franţa sau Germania. O orgă uriaşă este aşezată delicat pe estradă. Biserica pare obosită de trecerea secolelor, şi singuratică, pentru că spaţiul ei larg nu mai este umplut de oameni. În jurul ei, casa parohială şi anexele sunt în curs de restaurare.
În mijlocul satului se poate observa un monument al eroilor anacronic, al cărui intenţie este nobilă dar a cărui prezenţă dă fiori: "Glorie eternă eroilor cari s-au jertfit pentru eliberarea patriei noastre R.P.R." Partia noastră, din fericire, nu se mai numeşte aşa, ci doar simplu: România!



Cincu Fortified Church

Cincu is more than just a church: its proportions give it the look and nobility of a cathedral! If this fact is not very clear from the exterior, where the church is shadowed by very large trees, the interior is grandiose. The vault is high, built in gothic style like in Central and Western Europe. The church also has a huge organ. However, the church looks weary and lonely, since today people no longer crowd its benches.
The parish house and annexes are presently undergoing restoration.
In the village there is an outdated heroes monument: "Eternal Glory to the heroes who have sacrificed themselves for the liberation of our country, the Popular Republic of Romania". Our country is now fortunately called just Romania.



vineri, 27 august 2010

Biserica fortificată Cincşor

Cincşor este un mic sat în comuna Voila, pe valea Oltului, nu departe de Făgăraş. Este chiar la marginea Podişului Hârtibaciului, unde fiecare sătuc are biserica fortificată, fiind zonă cu aşezări săseşti. Biserica din Cincşor se află chiar în mijlocul satului, într-un loc foarte jos. De-a lungul timpului cetatea a fost inundată de mai multe ori! Halal poziţie fortificată! Poate tocmai pentru a compensa aşezarea strategică nefavorabilă, biserica este înconjurată de două ziduri cu o mulţime de turnuleţe de apărare, cu şarpantă de lemn aparentă, ce dă tot farmecul micuţei cetăţi.

Cincşor Fortified Church

Cincşor is a small village in Voila Commune, not far from Făgăraş. It is on the edge of the Hârtibaci Plateau, the Saxon Village area. The fortified church in Cincşor is right in the middle of the village, on low ground. It has even been flooded several times! Not a very good position for a fortification. Maybe in order to compensate the unfavourable position were erected numerous defense towers all around the walls. Most of them have picturesque apparent wooden beams and the whole ensemble is very charming.



joi, 26 august 2010

Casa memorială Horea (Vasile Nicola Ursu )

Există în fiecare ţară locuri nu doar pitoreşti, ci locuri încărcate cu un fel de energie, locuri ce transmit ceva oricărui om. Sunt de obicei locuri unde s-a întâmplat cândva ceva deosebit. Un astfel de loc este dealul Fericetului, în comuna ce azi poartă numele Horea, după numele celui mai ilustru fiu al ei, Vasile Nicola Ursu, zis Horea (1731-1785). Urcuşul este mai lung, dar se parcurge uşor printre grădinile oamenilor şi pe la marginea pădurii. Vârful, învăluit în ceaţă sau pe zi cu soare, oferă în fiecare zi o altă privelişte asupra văilor Munţilor Apuseni. Lângă căsuţa unde s-a născut Horea, astăzi muzeu, a fost amplasat recent un bust frumos sculptat. În apropiere se află un frasin uriaş, "frasinul lui Horea" şi chiar un "cireş al lui Horea" după părerea mea, pentru că este cel mai mare cireş pe care l-am văzut vreodată.

Horea Memorial House (Vasile Nicola Ursu)

There are places in each country which are not only picturesque, but also charged with energy, places that transmit something to any man. Usually these are places where something special happened once. Such a place is Fericet hill, in the village which today bears the name Horea, after its best known son, Vasile Nicola Ursu, known as Horea (1731-1785), leader of the 1784-1785 peasant uprising in Transylvania.
It's a steep climb up but the road winds nicely around people's gardens, at the edge of the forest. The view from the top can either be cloudy or sunny, depending on the day.
Near Horea's house, now a museum, there is a bronze bust. There is a huge ash tree nearby, Horea's ash tree and even a very large cherry tree that may well have existed 250 years ago.












marți, 24 august 2010

Casa memorială Cloşca (Ion Oargă)

În comuna Roşia Montană, în satul Cărpiniş, chiar pe lângă drumul principal Abrud - Câmpeni, puteţi face un popas pentru a vizita casa memorială Ion Oargă, cel care este mai cunoscut sub porecla de Cloşca.
Casa nu este cea originală din secolul 18 ci a fost reconstruită după o schiţă de la sfârşitul secolului 19. Înăuntru funcţionează un mic muzeu cu informaţii despre Răscoala din 1784 şi obiecte etnografice. De pe costişa unde se află casa aveţi o privelişte tipică pentru Munţii Apuseni.

Cloşca (Ion Oargă) Memorial House

In Cărpiniş Village, part of Roşia Montană, on the main road Abrud-Câmpeni, you can take a pause to visit the Ion Oargă Memorial House, the historical figure better known under his surname "Cloşca". He was one of the leaders, along with Horea and Crişan, of the "Revolt of Horea, Cloşca and Crişan" in the winter of 1784-1785. The peasants revolted in the Apuseni Mountains asking Austrian Emperor Joseph II for political and social rights, most importantly the abolition of serfdom and the equality of between Romanians (the major ethnicity in numbers) and other ethnicities of Transylvania (Hungarians, Saxons and Szeklers).
The revolt was put down and its leaders executed at Alba Iulia. Horea and Cloşca were broken on the wheel while Crişan hanged himslef in prison to avoid the execution.
The house is a replica of the original and hosts a small museum. The view from the hill alone is worth the visit.


vineri, 20 august 2010

Casa memorială Avram Iancu

Nu departe de oraşul Câmpeni se află comuna Avram Iancu (1824-1872), unde s-a născut "Craiul Munţilor". Drumul este bun pe o vale îngustă între munţi acoperiţi de păduri. Casa memorială a fost extinsă, fiind organizat un muzeu despre Revoluţia din 1848 şi cu elemente etnografice din Ţara Moţilor. Printre obiectele remarcabile se numără săbii şi puşti ce au servit în 1848 şi fluierul lui Avram Iancu. De asemenea, satul se află într-unul dintre cele mai frumoase cadre naturale din Munţii Apuseni.

Avram Iancu Memorial House

Close to Câmpeni is Avram Iancu Memorial House (1824-1872). The road is narrow in a beautiful valley. The memorial house, birthplace of the Romanian freedom fighter of 1848 was extended to house a museum on the Revolution of 1848 in the Apuseni Mountains. You can see swords, guns and other artifacts from back then. You can also prolong you stay to enjoy the beautiful natural setting of the wooded mountains.




marți, 17 august 2010

Câmpeni - Ţara Moţilor

Am citit destule despre Revoluţia din 1848 dar nu auzisem nimic despre orăşelul Câmpeni, a cărui existenţă o ignoram. Am aflat, odată ajuns acolo, că localitatea a fost cartierul general al lui Avram Iancu (1824-1872). De fapt, cartierul general propriuzis există şi astăzi, într-o casă ce găzduieşte astăzi Muzeul de istorie Avram Iancu. Acolo puteţi vedea printre exponate săbii şi puşti de la Revoluţia din 1848 şi chiar replica unui tun din lemn de cireş! Trebuie văzută şi statuia lui Avram Iancu, realizată de Ion Dimitriu-Bârlad în 1930 la Târgu Mureş şi mutată în 1940 la Câmpeni.

Câmpeni

The Revolution of 1848 in Transylvania pitted the Romanian population, led by Avram Iancu (1824-1872), against the Hungarian revolutionaries. The Romanians were objective allies of the Imperial Government in Vienna because they did not wish to be incorporated in Hungary, as Transylvania had always been an autonomous principality, with its own legislative body (the Diet, Hungarian and Saxon) and a Hungarian ruler (Voievode or Prince). The Romanians were mostly peasants, herdsmen or serfs, deprived of political or civic rights.
When Hungary was conquered by the Ottoman Empire in 1526 Transylvania continued to exist under suzerainty of the Turks, still ruled by a Hungarian elite.
Thus, the Romanian population in Transylvania (constituting the majority then and now) took up arms in the Apuseni Mountains to avoid being simply subjects of the Kingdom of Hungary. Their headquarters was in the small town of Câmpeni and the building is now a museum. The statue of Avram Iancu by Ion Dimitriu-Bârlad can be admired in the central square.
The Hungarian Revolution of 1848 was finally defeated by the Austrians with Russian help. The revolt in the Apuseni Mountains also played a role. Unfortunately, Hungarians and Romanians could not agree at the time to fight together for their freedom.



luni, 16 august 2010

Roşia Montană

Cu prilejul faptului că anul acesta tocmai a fost Fân Fest la Roşia Montană, abordez acest subiect emblematic pentru patrimoniul şi turismul românesc. Despre Roşia Montană (şi păreri pro/contra minerit cu cianuri) ne putem face o idee corectă doar vizitând localitatea. Este esenţial de ştiut că Roşia Montană concentrează în acelaşi loc o natură minunată, o aşezare minieră cu case pitoreşti din secolul 19 şi galerii romane şi dacice unice în Europa. Motive foarte bune pentru a vizita Roşia Montană, care de altfel este o "poartă" de acces în Munţii Apuseni, mai precis "Ţara Moţilor" lui Avram Iancu (drumul Alba-Iulia spre Abrud şi Câmpeni).
***
Paragraful de mai sus este ceea ce am scris despre Roşia Montană acum aproape doi ani, pe la începutul blogului. Simt nevoia să actualizez multe postări pe măsură ce le recitesc, dar nici una în aşa mare măsură ca cea despre Roşia Montană. Am fost de două ori la Roşia Montană, o dată 3 zile în 2009 şi o dată doar una, anul următor, în fugă, pentru a revedea prieteni şi parcă pentru a mă asigura că este încă acolo.
La 6 februarie se sărbătoreşte prima atestare istorică a Roşiei Montane, localitatea romană Alburnus Maior, în anul 131 - cea mai veche localitate atestată istoric din România (excluzând Dobrogea şi ale sale cetăţi greceşti). În fiecare an sunt evenimente culturale cu acest prilej şi încă sunt multe manifestaţii împotriva distrugerii acestei mărturii a etnogenezei românilor şi a două milenii de minerit (dacic, roman, medieval, habsburgic, modern).
La Roşia Montană am stat la un opozant al proiectului pe care l-am găsit pe internet - vroiam în primul rând să nu fiu abordat de goldişti. Era foarte cald zilele alea şi când am ajuns, la amiază, piaţa era cam pustie. Două clădiri părăsite aveau cearşafuri Roşia Montană Gold Corporation (RMGC - compania care vrea să exploateze aurul prin tehnologie poluantă bazată pe cianură). Pe uliţe casele erau pitoreşti, cu ziduri şi tencuială groasă, din păcate multe părăsite iar unele chiar ruinate. Totuşi mă aşteptam să găsesc un sat părăsit, fantomă, dar nu este deloc aşa. Este doar un sat asediat de un inamic tenace ce beneficiază de trădarea unora din interior, dar nu un sat părăsit, nici învins: clădirile de secol 19 sau mai vechi sunt pur şi simplu impresioante. Fără a avea silueta tipică a caselor săseşti, sunt şi ele îngrădite de un gard de zid înalt, au porţi de lemn mari şi o varietate de forme surprinzătoare. Decoraţii în tencuială, geamlâcuri, pridvoare, acoperişuri în pantă frântă, detalii şi siluete care încântă privirea ce caută pitorescul arhitecturii ţărăneşti de altădată.
Pe seară, când s-a mai domolit căldura, am urcat la Tăul Brazi, colţ liniştit. Tăurile, lacuri artificiale, au fost construite pentru a reţine apa necesară mineritului potrivit tehnicilor vechi, cu şteampuri, uriaşe tocătoare de rocă puse în mişcare hidraulic. Astăzi sunt pitoreşti lacuri de munte cu apă curată: scăldatul deloc interzis!
A doua zi am urcat mai sus, până pe Piatra Corbului, monument al naturii ocrotit prin lege (din fericire!). De pe aceast vârf se poate admira Valea Cornei şi orizontul Apusenilor până departe. De pe acel promontoriu poţi avea impresia că zbori. Dar... dacă proiectul s-ar face, Valea Cornei ar deveni un iaz de decantare de cianuri: mâl toxic. Acesta ar acoperi în întregime satul Corna cu tot cu case, biserici şi morminte... Piatra Corbului ar oferi o privelişte de iad industrial steril.
Am coborât înapoi în sat pentru a vizita singurele galerii romane deschise publicului deocamdată - galeriile trapezoidale din Masivul Orlea. Câteva sute de metri din totalul de 7 km de galerii romane şi 80 km de galerii medievale câte există la Roşia Montană. Ce m-a impresionat, intrând în subteran, este simpla conştientizare că galeriile prin care mergeam au fost cioplite "de mână", doar cu dalta şi ciocanul. Romanii au cucerit Dacia lui Decebal pentru aurul ei, au fost fizic aici, ei au săpat aceste galerii iar ele sunt încă fizic aici, mărturie a primelor momente ale formării poporului român.
Lângă galeriile vizitabile puteţi vedea pietre funerare romane şi vechi instrumente de minerit, de la şteampuri de lemn la instrumente ale secolului 20, mecanice. Am văzut de asemenea o colecţie de fotografii despre vechea activitate de minerit, care a fost curmată după Al Doilea Război Mondial de colectivizarea regimului comunist. Tot acesta a săpat un crater pe locul unde se afla până în anii 70 Masivul Cetate, cu impresionante urme de minerit de suprafaţă de pe vremea romanilor. Purta acest nume pentru că arăta ca o cetate, cu stâncile sale surpate și găurite de minerit. Acum imagini se mai găsesc doar prin cărți și pe internet. Roşia Montană a fost deja atacată de mineritul modern distructiv şi episodul este pe cale de a se repeta.
Un aspect important al şederii la Roşia Montană a fost faptul că am cunoscut localnici, dintre acei roşieni care nu au putut fi cumpăraţi de companie, care nu au plecat şi care de mai bine de 10 ani luptă să păstreze natura şi patrimoniul unic al Roşiei Montane pentru generaţiile viitoare.
Următoarea zi am plecat, fericit că am ajuns la Roşia Montană pentru a vedea cu ochii mei localitatea despre care se vorbeşte atât şi pentru a putea vorbi la rândul meu în cunoştinţă de cauză: Am fost acolo! Acum îmi pare rău că nu am zăbovit mai mult. Ar fi meritat, pentru că acum ştiu, din ce am mai citit între timp şi din ce am mai povestit cu prieteni care merg mai des şi stau mai mult că nu am rămas îndeajuns, încă nu am cunoscut-o cu adevărat, nu i-am vizitat toate cotloanele, toate obiectivele de interes, nu i-am pătruns spiritul. Roşia Montană este o adevărată Vamă Veche montană, prin sentimentul de libertate şi de veşnicie pe care o conferă natura: acolo marea, aici muntele. Este de asemenea o Sarmizegetusă, o Curtea de Argeş, o Putna, pentru că până la urmă Roşia Montană este mai mult decât un colţ pitoresc: este istoria noastră materializată, istorie pe care nimeni nu are dreptul să o demoleze.

Roşia Montană

Roşia Montană has been for a dozen years in a controversy between those who want to wipe this location out and build a mine using cyanide (with cyanide lake, mine tailing mounds, etc) and those who want to ensure the sustainable development of the community and its induction into the UNESCO World Heritage List. Arguments for the latter solution are the Dacian and Roman gold mining galleries, the 19th century mining town houses and the beautiful natural setting. Roşia Montană is the first human settlement mentioned in writting in 131 A.D. as Alburnus Maior. The Roman Empire invaded the ancient kingdom of Dacia precisely to take posession of the rich gold and silver mines of the Apuseni Mountains.
I strongly encourage everyone to visit Roşia Montană to see the beautifil natural setting and the historic galleries and artifacts from the Roman period.
***
I wrote the text above almost two years ago, as I was beginning to blog about Romania and its places of interest. I often feel the need to update my oldest posts, but none so much as this one about Roșia Montană. I visited it twice, in 2009 and 2010, a visit of a couple of days, both of them too short.
February 6th is Roșia Montană's anniversary. Under its roman name Alburns Maior it was first mentioned in 131 AD, the oldest mentioned human settlement in Romania, after the Greek cities in Dobruja of course. Each year there are cultural events held in celebration and of course there are also the protests against the destruction of this testimony of the formation of the Romanian people (formed initially from Roman and Dacian elements, later augmented by other elements as well) and 2000 years of mining (Dacian, Roman, medieval, under Imperial Austria and modern).
In Roșia Montană I was welcomed by one of the adversaries to the mining project. It was very hot, the streets were deserted. I wanted to avoid contact with any representatives from Roșia Montană Gold Corporation (RMGC - the company that wants to conduct large scale mining using cyanide, resulting in the destruction of much of the main village as well as other surrounding villages, landscape and archeological elements like the Dacian, Roman and medieval galleries).
Around me the houses were picturesque, with thick walls and plaster - because it's most often very old and gives them an authentic look. Unfortunately I also saw abandoned houses and some in ruin. However, I was expecting to see an abandoned, ghost village and it was far from the case. It is just a village under siege, besieged by a stubborn enemy who profits from the betrayal of some of the Romanians, prominent figures nationwide and locals too, but not abandoned nor defeated. It is still so beautiful, 19th century or older buildings giving it incredible charm. They are different but have common elements with the great Saxon houses: they have thick surrounding walls, massive wooden gate and various shapes. They have exterior plaster decorations, open or closed verandas with wooden pillars or glass frames, double-pitched roofs, details and silhouettes that would thrill the seeker of traditional peasant architecture.
In the first evening, after the heat subsided, I climbed to Brazi Lake, a quiet place. Those lakes, called "tău", pronounced "tow", were artificially built so that the water stored may be used in gold minng: it moved a wooden mill, called "șteamp" - pronounced roughly "shtamp", that would crush the gold bearing rock and separate the precious metal from the rubble. People in Roșia Montană privately owned such mills before the Communist Regime nationalised gold mining activities and destroyed traditional mining in Roșia Montană and elsewhere. Today these lakes still hold pure water and are excellent for bathing in summertime.
The next day I climbed Raven's Rock - it is a natural monument protected by law in Cârnic Mountain. From this vantage point you can admire Corna Valley and the far horizon of the Apuseni Mountains (litterally Western Mountains). I had the impression I could fly, swooping over the valley. But... if the mining project ever started, Corna Valley and Corna village would be covered by a lake of toxic cyanide mud. From Raven's Rock you would contemplate an industrial hellscape.
I climbed down back into the village and went to visit the only Roman galleries open to the visitor: the Orlea galleries. A few hundred meters out of the 7 km of Roman galleries and 80 km of medieval ones. What impressed me the most, descending in the labyrinth, was realizing that the space I was walking through was hand chiseled, a monstruous task. The Romans conquered Dacia for its gold, they were physically here and they dug these galleries which are still here to bear witness to the times when the Romanian people was starting to form.
Outside there is a collection of Roman tombstones, old mining instruments like the mills we were talking about or more modern equipment from the 20th century. I also saw a colection of pictures showing the old mining activities and techniques. The Communist Regime ended private mining and in the 1970's destroyed the Cetate Mountain (Fortress Mountain). This mountain found next to Cârnic had impressive traces of mining right at its surface which made it look like a fortress. Images can still be found in books and the internet. Modern mining already destroyed a part of Roșia Montană's history and the history is about to repeat itself...
An important aspect about visiting Roșia Montană is that I met local people, Roșians that could not be bought by the mining company, that have not left and which have been fighting for over 10 years to preserve Roșia Montană's unique heritage and nature for future generations.
I left the next day, happy to have discovered Roșia Montană on my own, the village many people are talking about, with its controversial mining project. I became absolutely convinced that it's a bad project for the area and for Romania. Proud to be able to say I visited Roșia Montană, I now realize I have stayed too little. Friends who have stayed longer told me stories that showed me that just a couple of days are not enough to really feel the spirit of Roșia Montană, to really explore it and take in all the beauty it has to offer. Roșia Montană is like an alpine Vama Veche (a popular resort by the Black Sea, appreciated by young people for its free spirit and good vibes). In both places nature gives you a feeling of freedom and timelessness. Its place is along with Sarmizegetusa, Curtea de Argeș, Putna: tangible history, history that nobody has the right to demolish.








vineri, 13 august 2010

Casa memorială Lucian Blaga de la Lancrăm

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.

De la Sebeş în drum spre Alba Iulia, vizitaţi casa memorială Lucian Blaga din Lancrăm. Veți putea admira obiecte care au aparținut poetului și reconstituirea atmosferei patriarhale din timpul vieții lui. Pe mine m-a impresionat o scrisoare prin care Lucian Blaga, la vârsta de 60 de ani, revenea asupra unei rugăminți mai vechi de a fi lăsat să iasă la pensie, promițând ca, bucurându-se de mai mult timp și de posibilitatea de a se îngriji mai bine de sănătate, să-și continue cu mai mult spor opera larg recunoscută. Din nefericire a murit la vârsta de doar 66 de ani.
În apropiere ne-am recules la mormântul soților Blaga. În cimitir se află și monumentul eroilor de pe "frontul României și la Tisa" și pentru cei căzuți pe "frontul Rusiei".

Lucian Blaga Memorial House in Lancrăm

I do not crush the world's corolla of wonders

I do not crush the world's corolla of wonders
and never slay -
- through reason - mysteries I meet
along my way
in flowers, eyes, on lips or graves.
The light of others
does smother spells of the impenetrable hidden
in depths of darkness,
but I,
I and my light, increase the world's own mystery;
much as the moon with its white beams
- far from diminishing -
quiveringly enhances even more the mystery of night,
so do I strive to enrich the darkening horizon
with ample thrills of sacred mystery
and what is hard to grasp
before my eyes will change
to even harder puzzling senses
because I am in love
with flowers and with eyes, with lips and graves alike.

Visit the memorial house of philosopher and poet Lucian Blaga in Lancrăm. You can admire objects that belonged to the poet and which recreate the atmosphere of the times of Lucian Blaga. I was impressed by one of his letters in which he re-stated his wish to be allowed to retire from his profession as teacher to concentrate on his writing. He hoped that he could thus contribute further to national literature while being able to better nurse his health. Unfortunately he died at the age of only 66.
Close by we paid our respects at the grave of Lucian and Cornelia Blaga. In the cemetery there is also a monument to the heroes of the "Tisa front and Romania" and to those who fell on "the Russian front".






joi, 12 august 2010

Sebeş

Sebeş poate fi un oraş de neocolit - la propriu! Se află pe drumul Sibiu - Deva - Arad şi nu are încă centură ocolitoare. Astfel, tirurile şi autocisternele încă trec duduind pe lângă biserica gotică de secol 13, pe lângă cetatea medievală şi pe lângă casa în care a locuit Lucian Blaga pe strada principală (foto), printre alte obiective. De fapt, punând la o parte problema traficului, Sebeşul este printre cele mai frumoase orăşele din Transilvania şi are un centru fermecător. Strada principală are un front de case meşteşugăreşti şi de reşedinţe nobiliare rămase neschimbate. Lângă parcul central puteţi vizita casa unde a murit voievodul şi regele Ungariei Ioan Zapolya, astăzi muzeu. În apropiere se află rezervaţia geologică Râpa Roşie, unică în România.

Sebeş

You may have a hard time avoiding Sebeş, litterally. It is on the Sibiu-Deva road and there is no bypass. Thus, it is very crowded with trucks and busses transiting the town center, right next to the 13th century medieval cathedral or the house where philosopher Lucian blaga lived (pictured). However, traffic put aside, the town center is small, but beautiful. Next to the main square is the Zapolya House, where John Zapolya, Prince of Transylvania and King of Hungary died, now hosting a museum.
Near the town is the Red Cliff, a unique geological reservation.



miercuri, 11 august 2010

Biserica fortificată Câlnic

Biserica fortificată de la Câlnic se află pe Lista Patrimoniului Universal UNESCO şi se află la intrarea în Sebeş, din direcţia Sibiu. Este o cetate destul de mare, dat fiind că a servit şi ca reşedinţă nobiliară gravilor (baronilor) de Câlnic. Astfel, în curte se află un donjon ce servea ca locuinţă iar în prezent este muzeu. La Câlnic este şi cazare, se pot degusta vinuri şi aveţi multe materiale turistice. Cetatea Câlnic este oarecum izolată de surorile ei din jurul Sibiului sau Sighişoarei, dar este printre cele mai interesante de vizitat!

Câlnic

The Câlnic fortified church is on the UNESCO World Heritage List. It is close to Sebeş on the road from Sibiu. The fortification is pretty big, that's because it served as main house for the Câlnic barons. The living quarters in the tower now host a museum. You can also sleep at Câlnic and it has a wide array of touristic material.
Although this church is a little isolated, on the edge of the Saxon fortified church areal, it is worth visiting.



marți, 10 august 2010

Tulcea

Tulcea - capitala nordului Dobrogei. Poarta de intrare în Deltă. Mare port fluvial. Şi ar mai fi de zis. Faleza oferă o privelişte minunată asupra Dunării. În apropiere se află vasul cu zbaturi "Republica" unde puteţi bea un ceai şi afla povestea uimitoare a acestei ambarcaţiuni din secolul 19. În spatele falezei puteţi descoperi străduţele sinuase şi abrupte ale oraşului vechi. Merită să vă abateţi mai mult timp pe acolo şi de asemenea să vizitaţi Muzeul Etnografic pentru a afla mai multe despre diversitatea culturală şi obiceiurile oamenilor Deltei!

Tulcea

Tulcea is the main city of the northern part of Dobrogea, the main gateway to the Danube Delta, a great river port. There would be more to say. The city offers a beautiful view of the Danube and its islands from several vantage points. In the harbour there is the paddle steamer "Republica", gained by Romania as war reparations from Austria-Hungary after World War 1. it is now a pleasant restaurant anchored to shore. On the city heights is the old town with narrow winding streets. There you can find and visit the mosque or the etnographic museum.



luni, 9 august 2010

Cetatea Halmyris

Oraşul antic Halmyris a fost cercetat recent, de abia in ultimii 30 de ani. Lângă Murighiol apare de sub pământ această Histria în miniatură, ceea ce a fost cândva o mare colonie grecească şi mai târziu un oraş de frontieră al Imperiului Roman. Aici legiunile supravegheu Dunărea şi încercau să ţină în şah popoarele migratoare ce veneau dinspre stepele Sciţilor. De pe zidurile cetăţii încă se poate simţi atmosfera neguroasă a acelor vremuri. Nu o ocoliţi!

The ancient city of Halmyris

Halmyris was only recently researched, in the last 30 years. This miniature Histria is found near Murighiol. Il used to be a Greek colony and later a border town of the Roman Empire. The legions watched the Danube and guarded the Empire from the barbarian tribes in Scythia. The troubled atmosphere of those times can still be felt when you tread in the city walls, looking towards the marshes of the Danube.



vineri, 6 august 2010

Murighiol şi aspecte din Delta Dunării în apropiere

Despre Murighiol am aflat aproape din întâmplare, pentru că nu mai fusesem niciodată în Deltă. Am văzut imagini la televizor, am văzut că e şosea până acolo şi am hotărât să mă opresc acolo câteva zile. Se adevereşte de fapt că Murighiol este una dintre porţile către Delta: Dunărea e chiar lângă, braţul Sfântul Gheorghe, şi de acolo puteţi pleca cu barca în întreaga Deltă, sau măcar să faceţi un scurt tur în zonă. Şi oraşul însuşi e frumos şi primitor, cu case vechi şi variate în stilul local. Cazare şi mâncare bună găsiţi la "Girus", chiar în centru, într-o căsuţă-prăvălie mai veche, dar cu tot ce trebuie.
Dacă faceţi un tur în zonă, vă recomandăm să luaţi o plimbare de 3 ore, să aveţi timp să ajungeţi pe canelele înguste şi lacurile din apropiere. Acolo veţi putea admira fauna locală, printre care menţionăm pelicanii şi egretele. Salciile, plopii şi alţi copaci de pe mal sunt de asemenea impresionanţi prin mărime şi aspect. De asemenea, veţi putea admira largi întinderi de nuferi. Toate acestea sunt doar un crâmpei din ceea ce oferă Delta Dunării celor care au mai mult timp să o descopere.

Murighiol and a bit of Danube Delta

I found out about Murighiol by chance. I always wanted to discover the Danube Delta, or at least have a taste. However, I was concerned that I would need a boat to see anything interesting. I saw on TV that one can reach Murighiol by car and it is in fact one of the touristic gates to the delta. The Danube arm "Saint George" flows next to the town and from there you can continue on with the boat to any destination, or just have a short morning tour on the nearby canals, which I did. The town is small and welcoming, with typical arhictecture, many houses painted in beautiful bright colours. You can eat and sleep well at "Girus", the main building is a 100 year old house with shop but it has all the confort you would need and it's held by locals.
If you do take a tour nearby, we recomend at least 3 hours in the small canals and lagoons. You shall be able to see wildlife like pelicans and egrets upclose and some beautiful flowers and trees. However, it shall be only a taste of what the Danube Delta can really offer.