joi, 22 decembrie 2011

Bazargic / Dobrich

După ce am vizitat litoralul Dobrogei de Sud, cu ale sale perle Balcic şi Caliacra, eram curios să intru și în interiorul teritoriului. Ţinta: Bazargic, sau Dobrich, cum i se spune astăzi, Bazargic fiind numele de origine turcă purat de oraș în perioada otomană și cât timp Cadrilaterul a făcut parte din România Mare. Dobrich este numele dat de bulgari, derivat din Dobrotici (Dobrotiţă în bulgară), despotul Dobrogei în secolul 14. A fost reşedinţa judeţului Caliacra în perioada românească, astăzi este reşedinţa provinciei Dobrich.
Am ales un drum spre Bazargic ce ducea prin micul oraş de frontieră General Toshevo. Acesta a fost unul dintre marii eroi ai Bulgariei, luptând în Războaiele Balcanice şi Primul Război Mondial. Acesta s-a distins în ofensiva asupra Dobrogei din 1916 ca urmare a căreia armatele române şi ruseşti au fost forţate să se retragă peste Dunăre, distrugând parţial inclusiv Podul de la Cernavodă pentru a-şi acoperi retragerea.
În Bazargic am rătăcit căutând centrul și din întâmplare am găsit statuia lui Dobrotici, unul dintre obiectivele mele. Izolată şi grafitată, se află pe un platou înalt, lângă un bulevard foarte larg, un fel de centură interioară. În jur se vede o privelişte cu care suntem obişnuiţi şi în România: cartiere gri și monotone.
Am găsit şi centrul, oprind lângă un loc frumos: parcul central al oraşului, foarte bine îngrijit, cu arbori exotici. Mai exotice mi s-au părut trunchiurile sculptate ale unor arbori morţi, o idee originală de amenajare peisagistică. Nu am văzut urme ale prezenţei românești în oraș, nici arhitectural (e adevărat că nu am parcurs tot centrul vechi, doar parcul central şi împrejurimile) nici din punct de vedere al limbii. Ultimul aspect nu m-a surprins, fiind în hinterlandul Dobrogei de sud, deşi mă obișnuisem la Balcic să pot vorbi direct în română la muzee sau la chioşcuri şi în restaurante.
Căutam statuia lui Asparuh, fondatorul primului Imperiu Bulgar în 680, cel care a adus triburile bulgare la sud de Dunăre, chiar prin Dobrogea, în Balcani. Am întrebat niște bătrâni şi ca să mă fac înţeles, i-am spus numele, ridicând braţul spre cer. Situaţia a fost nostimă, dar au înţeles: statuia de care vorbeam este un monument de mari dimensiuni, ce reprezintă căpetenia bulgară, pe cal, ridicând o enormă spadă spre cer. Intuiția mea este că statuia a fost ridicată după recuperarea Cadrilaterului de către Bulgaria în 1940, ca un act de propagandă, mai ales că această statuie nu ar fi fost îngăduită anterior... În orice caz, dimensiunile sale impresionante şi stilul monumental în care este construit ansamblul par să îmi confirme ipoteza, neverificată (aş fi curios să ştiu autorul şi anul construcţiei, dar nu am găsit informaţii).
M-am întristat însă să constat că, la fel ca monumentul lui Dobrotici, monumentul lui Ashparuh este neglijat, năpădit de buruieni şi gunoaie, cu dale sparte. Mă gândesc câtă muncă a presupus ridicarea lui, câtă mândrie să fi fost pentru contemporani un astfel de gest făcut istoriei, iar în contrast generaţiile de astăzi sunt nepăsătoare. Ce sens are să fie ridicate monumente dacă ele nu sunt apreciate? De vină de fapt nu sunt monumentele, ci atitudinea indiferentă a oamenilor de astăzi.
Am mai alungat aceste gânduri admirând, ca şi la venire, peisajele frumoase ale Dobrogei de sud, similare cu cele româneşti: câmpuri de rapiţă, floarea soarelui, dealuri joase, molcome, şosea şerpuitoare, uneori bordată de copaci bătrâni, rămuroși. Un vechi colţ de Europă care a văzut multe şi are multe de arătat.

Bazargic / Dobrich

After visiting the litoral of Southern Dobruja, with its pearls Balchik and Kaliakra
After visiting the litoral of Southern Dobrogea, I was curious to go inland. My target: Bazargic, or Dobrich, its present name, Bazargic being the Ottoman name it had and which it was also used in the times that the province was part of Greater Romania. Dobrich comes from Dobrotici or Dobrotitsa, the medieval ruler of Dobruja. It was always a county or province residence, whether Romanian or Bulgarian.
Coming from Vama Veche in Romania, I chose a route through the small border town of General Toshevo. He was one of Bulgaria's greatest military leaders, fighting in the Balkan Wars and World War I. He distinguished himslef in the 1916 Bulgarian and German offensive which pushed the Romanian and Russian armies tou retreat out of Dobruja, over the Danube. The Cernavodă railway bridge had to be partially destroyed in the retreat.
I lost my way in Dobrich, although it is a small city, looking for the center. Luckily, I stumbled on one of my objectives: the statue of Dobrotitsa. It is isolated and smeared with graffiti, perched on a high plateau near a large peripheral boulevard. The view around is of ghastly communist prefabricated appartment blocks, a sight common in Romania too.
I found the center too and I parked near a beautiful park: the main one. It is very well kept and has some exotic plants. Even more exotic seemed to me the carved dead tree trunks, an original form of art. I saw no traces of Romanian presence, either architectural (it is true I only saw a small part of the center) nor linguistic. I kind of expected that, being in the hinterland of Southern Dobruja, but I was used top being to use my own language in museums, bars and shops on the Litoral.
I was looking the statue of Asparukh, the founder of the First Bulgarian Empire in 680, the tribe leader who lead his people south of the Danube into the Balkans, traversing Dobruja in the process. I asked a few elderly people and in order to make myself understood, I raised my hand to the sky and said his name. It was a funny situation but I was understood: indeed, the statue is very large, representing the Bulgarian chieftain riding a horse, his sword piercing the sky. According to my intuition the monument was built after 1940 and the recovery of the province by Bulgaria, in a kind of propaganda act. The appearance and size of the ansamble sends me to those timee and I don't think it would have been allowed in the times when the city was in Greater Romania... I would like to know its author and year of construction and found no information on the subject.
I was sad to see that, just like the monument to Dobrotitsa, the monument to Ashparukh is neglected, full of litter and weeds, with broken pavement plaques. I think of all the work that must have gone into building it and now the descendants of the generation who accomplished this abandon it. What sense is there building monuments if they are not appreciated and taken care of? It's our attitude, not the public monuments, which is at fault.
I chased away these sombre thoughts on the road back, admiring the landscape of Southern Dobruja, very similar to the ones in Romania: sunflower or colza fields, low hills, winding road sometimes bordered by old, leafy trees. An old corner of Europe that has seen a lot and has a lot to show.





miercuri, 21 decembrie 2011

Cetatea şi Capul Caliacra

Este un loc unde uscatul se contopeşte cu apa, o suliţă înfiptă în coasta mării: Capul Caliacra.
Poziţia strategică a promotoriului înalt, străjuit de faleze verticale, l-a făcut ideal pentru construcţia unei fortificaţii, astfel o cetate a existat în acest punct încă din antichitate. Şi astăzi există un mic post militar de observaţie, închis turiştilor.
Perioada sa de apogeu a fost a doua jumătate a secolului 14 când devine capitala Ţării Cărvunei a depotului Dobrotici. Cetatea se extinde în acea perioadă, având 3 rânduri de ziduri care îl înconjurau în totalitate şi chiar o flotă. În timpul succesorului acestuia, Ivanko, micul principat este cucerit de turci, inclusiv Cetatea Caliacra. Din acel timp datează legenda celor 40 de fecioare: în momentul în care turcii pătrundeau în cetate, fetele care se ascundeau în ea au hotărât, decât să cadă prizoniere turcilor, să se arunce din vârful falezei. Pentru a nu ezita în ultimul moment, şi-au legat părul între ele şi au sărit împreună. Astăzi un monument reaminteşte legenda celor 40 de fecioare. O altă statuie, a unui arcaş, este dedicată ultimului apărător al cetăţii. Despotatul lui Dobrotici este considerat un al treilea ţarat bulgar, alături de Ţaratul lui Ivan Şişman de la Târnovo şi Ţaratul lui Ivan Straţimir de la Vidin; ele cad aproape în acelaşi timp sub loviturile otomanilor la sfârşitul secolului 14.
După 1402 şi înfrângerea de la Ankara ca urmare a căreia Sultanul Baiazid a fost luat prizonier, a urmat o perioadă de luptă dinastică în Impreiul Otoman. Mircea cel Bătrând al Ţării Româneşti recucereşte în acel moment întreaga Dobrogea, inclusiv Caliacra, dar după moartea voievodului în 1418 turcii recuceresc întreaga regiune pentru mai multe secole. În 1791 în largul Capului Caliacra s-a desfăşurat o bătălie navală între Imperiul Ţarist şi Imperiul Otoman, flota rusă fiind condusă de amiralul Ushakov, căruia îi este dedicată o placă comemorativă pe o stâncă din cetate. În acea luptă nu a fost scufundat niciun vas dar turcii au pierdut războiul iar prin Pacea de la Iaşi au ajuns cu graniţa pe Nistru, eveniment ce nu prevestea lucruri bune pentru pământurile româneşti de pe dreapta fluviului.
După Războiul Ruso-Turc din 1877-1878 (Războiul de Independenţă al României), Caliacra revine Bulgariei: un monument la intrarea oraşului Cavarna arată o fecioară înarmată, poate o paralelă cu legenda tragică medievală.
Între 1913 şi 1940 Caliacra face parte, împreună cu întreg Cadrilaterul (Dobrogea de Sud) din România şi era o destinaţie turistică populară pentru români, aşa cum a redevenit şi astăzi, după căderea cortinei de fier.
Vizita costă câţiva leva dar se acceptă şi lei. Parcarea este inclusă. Pe promontoriu se află şi un mic restaurant bun.
Locul este cunoscut pentru diversitatea speciilor marine şi terestre, păsările îşi fac cuib în crăpăturile falezei, situl fiind protejat ca parc natural. În depărtare se vede un impresionant parc eolian.
Vă recomand să vizitaţi cetatea la apusul soarelui, eventual la întoarcerea de la Balcic, aşa cum am făcut eu. Este o experienţă deosebită. Dacă aveţi noroc şi e lună plină, răsăritul aceasteia rivalizează cu apusul astrului zilei.

Kaliakra Cape and Fortress

Cape Kaliakra is a place where land meets water, like a spear hurled in the sea.
Its strategic position, surrounded by steep vertical cliffs, made it ideal for fortifications. Thus, a fortress existed here in Antiquity. Today there is still a small military observation post that is obviously closed to the tourists.
Kaliakra's heyday was the second half of the 14th century when it was the capital of the Principality of Kavarna in the times of Dobrotici. The city had three rows of fortifications and a small fleet. During the reign of Dobrotici's successor, Ivanko, the principality is conquered by the Ottomans. A legend says that at that moment 40 maidens from the city threw themselves from the cliffs in order to escape capture. So that none would hesitate when taking the final step, they tied their hair together. A monument celebrates this legend as well as the last stand of the solidiers in Kaliakra (the statue of an archer). The three Bulgarian Tsardoms: Tarnovo, Vidin and Kavarna fell almost at the same time at the end of the 14th century.
In 1402 the lost Battle of Ankara brought a decade of troubles for the Ottoman Empire. During this time, Mircea the Old of Wallachia conquered the whole Dobruja and held it until the end of his reign in 1418. The Ottomans reconquered the region and held it until 1877.
In 1791 a great naval battle was fought in the area, the Battle of Cape Kaliakra. The Russian fleet, commanded by admiral Ushakov, forced the Ottoman fleet to retreat. No ships were sunk but the Ottomans lost the war. A plaque mounted on the rocks of Kaliakra celebrates the event. The Russians, by the Peace of Jassy, reached the Dniestr river, boding nothing good for the Romanian lands beyond it.
After the Russo-Turkish War of 1877-1878 (The Romanian War of Independance) the area was part of the reborn Bulgaria. A monument at the entrance of the city of Kavarna shows an armed maiden brandishing a sword, maybe a paralel with the medieval legend.
Between 1913 and 1940 Kaliakra, like all Southern Dobruja was part of Greater Romania and was a popular tourist destination. Romanians can again visit the place following the fall of the Iron Curtain in 1989 and many do, attracted by the beauty of the place. There is also a small restaurant where you can eat.
The visit costs a few Leva (Bulgarian currency) but Lei (Romanian currency) are also accepted, a friendly gesture for the numerous tourists who have not managed to change their money at the Vama Veche border.
The cape is also a protected nature reserve. Nearby is an impressive wind farm.
I recommend to visit the fortress at sunset, it is an especially beautiful moment and I had the luck of seeing the full moon rise immediatly afterwards. If you come from the Romania sea coast, you can time your visit on your return trip from Balchik.





vineri, 16 decembrie 2011

Palatul Reginei Maria de la Balcic

Cuvintele sunt neputincioase iar imaginile sărace pentru a descrie Palatul Reginei Maria a României de la Balcic, aşa că vă voi împărtăşi doar câteva impresii şi păreri personale, în speranţa că vă veţi face timp, data viitoare când veţi fi la mare "la bulgari" sau la noi, să ajungeţi și în orăşelul Balcic.
"Cuibul liniştit" cum este numit micul palat inspirat din arhitectura balcanică, se află într-un labirint de grădini orizontale şi verticale, unde cactuşii se învecinează cu cascadele, colţurile umbroase cu soarele litoralului, pâlcurile de pădure deasă cu orizontul distant şi de un albastru orbitor al Mării Negre. Un adevărat domeniu însorit, pe dealurile pe dealurile orientate spre sud de la Balcic, vechea Cavarna. Cuplul regal, vizitând locurile, a ales să construiască acolo o reședinşă regală. Din nefericire, Regele Ferdinand I a murit în 1927, la doar un an după începerea construcţiei palatului. Acesta şi grădinile vor purta astfel exclusiv amprenta sensibilă a Reginei Maria.
Domeniul palatului este înţesat de colţişoare pitoreşti şi cu o mare încărcătură simbolică pentru viaţa Reginei Maria. În prezent, vizitatorilor li se oferă vizită sub formă de circuit, unul întortocheat, care începe de la intrarea cu turnul foişor. În apropiere se află Grădina lui Mircea, cu statuia unui cavaler ce îl reprezintă pe fiul cel mai mic al reginei, care s-a stins din viaţă la doar 3 ani. Cărarea urcă spre o vilă impunătoare unde se vând vinuri unice, ce se găsesc doar la Balcic. Unul dintre ele este numit "Regina" şi este licoros. Din acel punct înalt se vede marea până departe, iar jos, acoperisul Cuibului liniștit, micul palat. Acesta se poate vizita şi în interior. O parte din mobilierul original s-a păstrat, dar vizitatorul va fi uimit cât de simplă este această reşedinţă regală, Regina Maria căutând aici liniştea, nu fastul.
În capătul cel mai îndepărtat al domeniului se află Capela Stella Maris, locul cel mai încărcat de însemnătate, de spiritualitate. Este capela unde Regina Maria se ruga și totodată locul unde, conform ultimei sale dorinţe, a fost adusă inima sa, trupul său odihnindu-se în necropola regală şi voievodală de la Mânăstirea Curtea de Argeş.
Astăzi, Balcic nu mai este domeniu regal, nu se mai află nici în România, nici inima Reginei Maria nu se mai găseşte în mica criptă din Capela Stella Maris (a fost păstrată o vreme la Bran, apoi la Bucureşti). În 1940 Cadrilaterul, Dobrogea de sud, a fost retrocedat Bulgariei, după Tratatul de la Craiova de pe 7 septembrie. României i se răpiseră deja Basarabia, nordul Bucovinei şi nordul Transilvaniei iar renunţarea la Cadrilater a părut, în comparaţie, un sacrifiu mai mic și chiar just faţă de ţara vecină care pierduse provincia într-o enormă lovitură de poker hazardată în 1913 (Al Doilea Război Balcanic).
Astăzi plângem Basarabia și Bucovina, dar Cadrilaterul aproape l-am uitat. Aproape. Nu ne amintesc de el gânduri revanşarde, ci frumosul palat de la Balcic. Îl vizităm vrăjiţi de frumuseţile sale şi suspinăm (peste tot am întâlnit români) dar în fond ne putem gândi că el constituie un fel de dar pe care l-am făcut Bulgariei odată cu retrocedarea provinciei și că totodată, Balcic nu mai este doar cuibul liniştit al Reginei Maria, ci şi simbolul prieteniei şi bunei înţelegeri regăsite între ţări vecine, un patrimoniu ce ne este comun.

Queen Mary's Palace in Balchik

Words are powerless and images poor to describe Queen Mary’s Palace in Balchik, so I shall give you just a few personal impressions, hoping that next time you go to the Bulgarian or Romanian seashore, you shall also visit the small town of Balchik.
“The quiet nest” is the name of the little palace inspired from Balkanic architecture. It is found in a labyrinth of horizontal and vertical gardens, where cacti neigbour waterfalls, shadowy corners the sun of the litoral and dense forest patches the distant and blinding blue horizon of the Black Sea. The domain is bathed in sun, on the south-facing hills of Balchik, the old Karvuna. The royal couple of Romania, visiting the place after World War I, chose to build a summer residence. Unfortunately, King Ferdinand passed away in 1927, just a year after construction began. Thus, the palace and gardens shall bear the sensible mark of Queen Mary.
The gardens have a lot of features, all bearing a special meaning for Queen Mary. Tourists can visit in winding a circuit which starts at the entrance tower. Close by is Mircea’s garden, with the statue of a knight, representing the queen’s youngest child, who died an infant. The path climbs to an imposing villa where you can purchase unique bottles of wine, only to be found on the Palace grounds. One of them is named “Regina” and is very sweet tasting. From that high point one can see the Black Sea very far out. Underneath, on the shore, is the “Quiet Nest”, the small palace, that you can visit in the interior too. Part of the original furniture and some objects have remained, but the visitor shall be astonished how simple this royal residence is, Queen Mary coming here for peace, not pomp.
In the farthest corner of the domain in Stella Maris Chapel, a place full of meaning and spirituality. This is the chapel where Queen Mary prayed and where, according to her wishes, her heart was brought to rest after she passed away in 1938, while she rests at Curtea de Argeş Monastery, the royal and princely necropolis.
Today, Balchik is no longer a royal domain, it is no longer situated in Romania and Queen Mary’s heart is no longer at Stella Maris (it was brought in Bran, then Bucharest). In 1940 the Quadrilateral, Southern Dobruja, was given back to Bulgaria after the Treaty of Craiova of September 7th. Besserabia, northern Bukowina and northern Transylvania were already taken by The Soviet Union and Hungary respectively so giving up Southern Dobruja seemed, comparatively, like a smaller sacrifice, even a just one, to a country that lost it in a huge and adventurous poker move in 1913 (The Second Balkan War).
We still mourn the loss of Besserabia and northern Bukowina, however, we have almost forgotten about Southern Dobruja. Almost. We are reminded of this province not by revanchist thoughts, but by the beautiful palace in Balchik. We visit it enchanted by its beauty and cannot but sigh (I have met a lot of Romanians visiting) but in the end we can consider it a sort of gift we made Bulgaria while returning the province and that at the same time, the palace in Balchik is no longer only Queen Mary’s quiet nest, but also the symbol of the refounded friendhip and good understanding between neighbouring countries, a common heritage.







luni, 12 decembrie 2011

Balcic - Grădina Botanică

În România precum şi în Bulgaria, cine spune Balcic spune Palatul Reginei Maria, construit în perioada interbelică pe vremea când oraşul, făcând parte din România Mare, a devenit destinaţia estivală favorită a Reginei Maria şi a aristocraţiei. Astăzi este principalul obiectiv turistic al oraşului, făcând o pereche frumoasă cu Capul Caliacra pentru oricine doreşte să viziteze litoralul între Varna şi Vama Veche. Semne turistice vizibile ghidează vizitatorul prin oraş până la o parcare în şir indian.
Înainte de a vizita impresionantul complex, intraţi să vedeţi grădina botanică a oraşului, amenajată în cadrul domeniului palatului. Biletul de intrare include o vizită a grădinii botanice şi intrarea în aceasta se află înaintea intrării spre palat.
Odată înăuntru, se revarsă un curcubeu de culori şi o variaţie uimitoare de cactuşi, un mod bun de a pregăti ochii pentru minunatele privelişti ale palatului şi grădinilor sale.

The Balchik Botanical Garden

In Romania as well as Bulgaria, when one says Balchik, one says Queen Mary's Palace. Built by Queen Mary of Romania in the interwar period, when the town was part of Grater Romania, the royal presence transformed the small village into the luxury resort of the romanian aristocracy.
Today it is still the main tourist attraction of the city, pairing up beautifully with Cape Kaliakra as the main things to see on the litoral between Varna in Bulgaria and the Romanian border resort of Vama Veche. Tourist signs guide the visitor and there is a lot of available parking space in single file nearby.
Before visiting the Palace and its grounds, start witht the botanical garden, part of the complex. It is a raibow of colours and an astonishing array of cactus flowers, a good way to start the visit and work up to the wonders of the Palace and its extensive gardens.



vineri, 9 decembrie 2011

Muzeul Arheologic Adamclisi

Aţi vizitat Tropaeum Traiani, aţi văzut şi ruinele oraşului antic şi vă pregătiţi să fugiţi spre mare? Nu! Nu aţi văzut tot ce este interesant de văzut la Adamclisi şi riscaţi chiar să pierdeţi esenţialul: la Muzeul Arheologic se află elementele originale ale mausoleului Tropaeum Traiani şi diferite mulaje.
Muzeul este organizat într-un curcuit, cu parter şi o pasarelă la etaj, pentru a putea admira întreaga suprafaţă desfăşurată a pereţilor mausoleului, cu metopele şi frizele sale, în mare parte recuperate şi rearanjate în forma iniţială. Puteţi admira de asemenea sculpturile originale, inclusiv uriaşa panoplie de arme ce ornează vârful monumentului.
Nu uitaţi să luaţi un suvenir şi dacă vă e foame puteţi mânca ceva chiar lângă muzeu.

Adamclisi Archeological Museum

You visited the Tropaeum Traiani Monument and the ruins of the ancient city and you are ready to dash for the seaside for some sun and fun? No! You haven't seen everything yet, in fact you risk missing the essential: at Adamclisi Archeological Museum you can see the original elements of the monument, recovered and rearranged in their initial form.
The museum is a circuit, with ground floor and first floor, allowing to admire the whole surface of the ancient monument. Original sculptures are also kept, along with scale casts of the original elements.
You have a souvenir shop and you can have a bite to eat right near the museum.





miercuri, 7 decembrie 2011

Tropaeum Traiani de la Adamclisi

Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi este Columna Traiană a României, pentru că la fel ca faimosul monument de la Roma, acest mausoleu a fost ridicat de Împăratul Traian pentru a glorifica Războaiele Dacice şi cucerirea Daciei.
Mai precis, mausoleul a fost ridicat pentru a sărbători victoria din Primul Război Dacic din 101-102. Luptele în acel război au fost extrem de grele pentru romani. Legiunile au pătruns şi avansat în Dacia, ţinut păduros şi muntos. În timpul iernii Decebal împreună cu aliaţii săi Roxolani, Bastarni şi Sarmaţi, popoare ce vieţuiau la est de Dacia, a contra-atacat, trecând Dunărea îngheţată. Scopul era distrugerea liniilor de comunicaţie şi logisticii necesare invaziei romane în Dacia. Atacul a fost oprit cu mari dificultăţi.
În cursul anului 102, romanii au câştigat Bătălia de la Tapae, în locul numit Porţile de Fier ale Transilvaniei, în Munţii Retezat, deschizând drumul spre inima regatului lui Decebal, forţându-l pe acesta să ceară pace. Aceasta nu avea să dureze, în 106 începând Al Doilea Război Dacic ce avea să se sfârşească prin cucerirea Daciei de către romani.
Monumentul a fost construit în perioada 106-109. De-a lungul secolelor a ajuns o ruină de nerecunoscut, o simplă movilă de piatră. În perioada modernă a impresionat arheologi şi oameni d ştiinţă străini, apoi români. A fost cercetat de arheologul Grigore Tocilescu la sfârşitul secolului 19 şi pe baza numeroaselor fragemente de piatră găsite în jurul sitului (statui, frize) s-a putut determina înfăţişarea lui originală. Asfel, metopele (frizele) de pe ziduri oferă detalii prețioase despre războiul dacic și despre înfățișarea și înzestrarea soldaților daci și romani.
Monumentul a fost restaurat (fiind masiv reconstruit) după 1977, elementele originale fiind expuse la Muzeul Arheologic Adamclisi.

The Tropaeum Traiani Monument in Adamclisi

The Tropaeum Traiani Monument in Adamclisi is Romania's very own Trajan Column, being a monument erected by the Roman Emperor Trajan to celebrate the Dacian Wars and the conquest of Dacia. Its name means "Trajan's trophy".
The monument was built in 106-109 to glorify the Roman victory in the First Dacian War of 101-102. Fighting in that war was extremely difficult for the Roman legions which invaded Dacia but were halted by the enemy, winter and difficult terrain. Taking advantage of the frozen-over Danube, Decebalus, the Dacian king, crossed it along with his allies the Roxolans, the Bastarnae and the Sarmatians, attacking the supply lines of the legions. The attack was repulsed with great difficulties.
The following year, in 102, the Romans won the Battle of Tapae, thus forcing the access to the heart of Dacia. Decebalus was forced to sue for peace. It did not last long: the Second Dacian War started in 106 and ended with the conquest of Dacia by the Romans.
The passing centuries greatly damaged the structure, which looked like a heap of stones in the 19th century. Foreign and Romanian archeologists visited and described it with great interest. At the end of the 19th century, Romanian archeologist Grigore Tocilescu made extensive research and determined how the monument used to look, based on stone fragments found around the site (sculptures, friezes). These elements are very valuable, showing scenes of the Dacian Wars, disclosing important information about the way Dacian and Roman soldiers of the day looked.
The monument was massively restored (and rebuilt) after 1977 and its original elements are displayed in the Adamclisi Archeological Museum.





marți, 6 decembrie 2011

Trasee şi snoave din Ţara Loviştei - Odaia Creativă

Postare în gazdă sunt preluări de la şi pentru asociaţii şi bloguri prietene. Astăzi: Odaia Creativă.

Lecţie aplicată despre voluntariat organizată de tinerii din Brezoi

Trasee şi snoave din Ţara Loviştei culese de Odaia Creativă

Asociaţia Odaia Creativă şi partenerii săi – Primăria Brezoi şi Liceul Teoretic Brezoi - vă invită vineri, 9 decembrie 2011, începând cu orele 17:00, la lansarea traseelor şi snoavelor culese în cadrul proiectului „Comorile Lotrului”.

O iniţiativă de promovare a implicării tinerilor din oraşul Brezoi în dezvoltarea sustenabilă a regiunii, Comorile Lotrului propune o abordare integrată în protejarea patrimoniului cultural şi natural. Pe parcursul proiectului, 15 tineri din oraşul Brezoi şi satele aparţinătoare au avut ocazia să se implice în culegerea snoavelor şi legendelor din zonă, precum şi în marcarea a cinci trasee turistice în zona Brezoi şi Valea Călineştiului. Munca tinerilor a luat forma unei publicaţii – „Poveşti la Gura Lotrului”, a unei hărţi turistice a traseelor şi a unei platforme online – www.taralovistei.ro.

Proiectul a fost gândit şi implementat integral de tineri din Brezoi şi Bucureşti pe parcursul a 8 luni.

Cei interesaţi au ocazia să citească, la „Gura Lotrului”, despre aventurile lui Dumitru Paraschiv în amuzantul interviu în care povesteşte despre iubirea vieţii sale, să afle poveşti vânătoreşti presărate cu întâlniri – surpriză, precum şi să înveţe obiceiuri şi superstiţii locale, precum zilele în care e rău să munceşti sau chiar legende locale despre zmei şi ciumă. Pasionaţii de mersul pe munte pot opta pentru traseul Pleaşa Brezoiului dacă preferă o pimbare de 2-3 ore sau pentru traseul Valea Călineşti – Târnicioara, Odăi – Izvorul Frumos, trecând pe lângă frumoasele grădini şi odăi folosite de ciobani peste iarnă.

Extras din „A murit de ziua lui”:

“A murit de ziua lui, de Sf. Dumitru! De Sf. Dumitru s-au dus la Piatra Mare, pe acolo, pe Faţa Mare, la vânătoare, şi-au găsit urmele ursului intrate într-un tufireag, într-un desiş, şi Duilă ăl’ mic, bun, fi-su’ lui Duilă. A ieşi’ ursul, a venit, a dat un foc, tot aşa... o puşcă, cum o fi fost, a dat un foc cu puşca în urs. Ursul roncănit şi a intrat într-un tufireag. El a făcut două greşeli consecutive: prima: a lăsat raniţa jos şi-a fugit după urs să se uite. L-a lovit, nu l-a lovit, ce s-a ales de urs; doi: ce i-a dat lui prin cap şi-a lăsat raniţa şi centura jos ca să se strecoare mai uşor prin tufireagul ăla şi-a plecat (…)”.

Multumim Jurnaliştilor: Ion Ciprian Băiaşu, Alexandru Budreală, Lavinia Călinoiu, Ana Andreea Georgiana, Georgiana Cătălina Nichita, Măriuca Onică, Alexandra Onică, Roxana Sularea, Monica Turlui, Ciprian Vasile Voican.






vineri, 2 decembrie 2011

Oraşul Antic Tropaeum Traiani de la Adamclisi

La Adamclisi în judeţul Constanţa aveţi 3 obiective foarte importante de vizitat:
Oraşul antic Tropaeum Traiani, monumentul roman Tropaeum Traiani şi Muzeul Arheologic Adamclisi unde se află elementele originale ale monumentului.
Lângă situl bătăleiei din iarna 101-102 dintre Daci şi Romani, în care legiunile romane au respins o puternică incursiune a regelui Decebal la sud de Dunăre, Traian a înălţat un falnic monument şi a fondat o colonie romană pentru veteranii legiunilor. Colonia a devenit cel mai mare oraş roman din Dobrogea şi a prosperat mai multe secole până când invaziile barbare l-au ruinat (goţii, avarii).
Situl a fost cercetat de profesorul arheologul Grigore Tocilescu între 1891-1909, fiind meritul marelui om de ştiinţă readucerea la lumină a istoriei acestui loc.
Astăzi printre vastele ruine se află panouri informative despre diferitele clădiri din oraş, printre care se află numeroase biserici. Zidurile oraşului pot fi văzute pe stânga pe drumul ce duce spre Tropaeum Traiani iar intrarea este câteva sute de metri mai departe.

The Ancient City of Tropaeum Traiani at Adamclisi

In and near the village of Adamclisi, Constanţa, you have three important objectives to visit: the Ancient City of Tropaeum Traiani, the Tropaeum Traiani monument itself and the Archeological Museum in Adamclisi which contains the original elements of the ancient monument.
This was the site of a battle in the winter of 101-102 AD in the first Roman and Dacian war. The warriors of Dacian King Decebalus made a daring raid in the rear of the Roman legions, south of the Danube. Trajan difficultly repelled the attack and in remembrance of the battle built a monument on the site and also established a colony for the veterans. The colony grew into the larges Roman city in Dobrudja and prospered for 5 centuries before being destroyed by the barbarian invasions (Goths, Avars).
The site was excavated by archeologist Grigore Tocilescu between 1891-1909 and his work contributed a lot to what we know today about the history of this ancient city.
Among the ruins you find information tables with data about the various buildings comprised in the site. A lot of churches can be counted.
Don't miss the site while you are driving on the road to Tropaeum Traiani Monument: it is on your left, where you can see the walls of the city and a few hundred meters farther the entrance.