vineri, 24 februarie 2012

Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova

Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova este găzduit în poate cea mai veche clădire monumentală din Ploieşti, construită în 1865-1870 de arhitectul Alexandru Orăscu (1817-1894), considerat părintele arhitecturii în România, pentru că s-a numărat printre primii arhitecţi români, fiind şi cel mai influent în epoca sa. În vremea aceea arhitectura nu era studiată în România, învăţământul pentru această disciplină fundamentală pentru orice societate modernă datând doar din 1892 - până atunci arhitecţii erau formaţi afară.
Clădirea a găzduit iniţial prestigiosul liceu Sfinţii Petru şi Pavel (a cărei tradiţie este astăzi moştenită de Colegiul Naţional "Ion Luca Caragiale" - Ploieşti şi Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" - Ploieşti). Din 1970 găzduieşte prezentul muzeu, înfiinţat în 1955 datorită muzeografului Nicolae Simache. Intrarea muzeului este încadrată de statuile Sfinţilor Petru şi Pavel iar în grădină sunt busturile domnitorilor Mircea el Bătrân (1386-1418), Vlad Ţepeş (1456-1462, 1475), Mihai Viteazul (1593-1601) şi Alexandru-Ioan Cuza (1859-1866).
Pe de o parte muzeul prezinză informaţii interesante, conţine expoziţii de valoare, pe de altă parte lasă o impresie incompletă prin absenţa istoriei secolului 20.
Sălile de la parter sunt dedicate arheologiei - judeţul este bogat la acest capitol: situl medieval Târgşor, faimosul coif dacic de la Coţofeneşti, castrele romane de la Drajna de Sus şi Mălăieşti, siturile de la Budureasa şi Ceptura, astăzi importante zone viticole...
În sală am văzut poza cu fraţii Zagoritz, arheologi şi arhitecţi de origine aromână: Alexandru, Constantin şi Gheorghe. Despre arhitectul Alexandru Zagoritz ştiam că a fost un genial elev al profesorului Ion Mincu (1852-1912), a realizat, împreună cu arhitectul Constantin Iotzu (1884-1962) releveul Mânăstirii Văcăreşti, capodoperă brâncovenească distrusă de Nicolae Ceauşescu în 1985-4-1986. Din păcate, spre deosebire de fraţii săi, a murit în tinereţe: ardent patriot, s-a înrolat în armata română în 1916 şi a murit pe frontul Dobrogean în Primul Război Mondial.
Se remarcă Sala Mihai Viteazul - crearea şi dezvoltarea oraşului sunt legate de acest domnitor şi de expediţia sa în Transilvania care a trecut prin Ploieşti.
O curiozitate ce poate fi văzută sunt două monoxile, descoperite în mâlul Teleajenului. Una dintre ele măsoară peste 10 metri lungime şi pe alocuri aproape un metru lăţime: uriaş copac a fost cândva acela! Se ştie din arhive că astfel de ambarcaţiuni erau folosite de români pentru pescuit şi chiar în război: Ţara Românească nu avea flotă sau ambarcaţiuni complexe de luptă dar se ştie că în unele expediţii peste Dunăre în timpul domniilor lui Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Radu de la Afumaţi (1522-1529) sau Mihai Viteazul, ostaşii români au trecut fluviul în astfel de ambarcaţiuni rudimentare dar eficiente.
Din păcate, cum spuneam, prezentarea istorică se opreşte cam abrupt cu momentele 1848 şi 1877, fără nimic despre Războaiele Mondiale, mai ales al doilea, în care oraşul Ploieşti a fost grav afectat. Am înţeles că amenajarea muzeului continuă iar pozele pe blog vor fi suplimentate ulterior.

The Prahova County History and Archeology Museum

The Prahova County History and Archeology Museum is hosted in what is probably the oldest monumental building in Ploieşti, built in 1865-1870 by Alexandru Orăscu (1817-1894), considered the father of Romanian architecture, since he is one of the few Romanian architects of his time, and the most prominent. At the time architecture was not studied in Romania (only from 1892), so all architects were schooled abroad.
The building was home to Saints Peter and Paul Highschool. The highschool had a tortured path beginning with the Second World War when its building (another one) was bombed and its name changed by the Communists. Now its heritage is continued by two highschools: "Ion Luca Caragiale" (the playwrhight) and "Mihai Viteazul" (the prince). Since 1970 this building is host of the museum, which in turn was founded in 1955 by Nicolae Simache. At the entrance of the museum are 4 statues of Princes Mircea the Old (1386-1412), Vlad the Impaler (1456-1462, 1475), Mihai Viteazul (1593-1601) and Alexandru Ioan Cuza (1859-1866).
Although very interesting on the whole, the museum feels incomplete for it has no exhibits for the 20th century, while Ploieşti had a very important role in World War 2.
The rooms on the ground floor are dedicated to archeology. There is the medieval town of Târgşor, now an archeological site at the outskirts of the city, the famous Dacian helmet of Coţofeneşti, the Roman forts of Drajan and Mălăieşti, the archeological sites of Budureasa and Ceptura, names now associated with very good Romanian wines.
I saw in the museum a picture of the Zagoritz brothers, archeologists and architects of Aromanian descent. Of particular interest to me was the figure of architect Alexandru Zagoritz, pupil of architect Ion Mincu (1852-1912), who made, along with architect Constantin Iotzu (1884-1962), the only existing architectural mapping of Văcăreşti Monastery, a the biggest Brancovenesque monastery, destroyed by Nicolae Ceauşescu's mad urban planning in 1984-1986. Alexandru Zagoritz was an ardent patriot, enrolling in the army in 1916 - he was killed in the first few months in Dobruja.
The centerpiece of the museum is the Mihai Viteazu chamber, with many items and explanations related to the reign of the prince who developped Ploieşti into an important town of the realm.
A curiosity in the museum would be two huge dugouts (monoxylon/monoxyla), the largest about 10 meters long and almost 1 meter wide: imagine the size the tree must have had! They were found burried in the mud of the Teleajăn river. These boats were used both for fishing and war: Wallachia did not have a navy, however, in the few expeditions south of the Danube in its entire history, under Mircea the Old, Vlad the Impaler, Radu of Afumaţi (1522-1529) or Michael the Brave, Romanians used dugouts to cross the river in great numbers and attack Ottoman settlements on the southern bank.
Unfortunately, there are no exhibits for the 20th century history, but I understood that the museum is still being arranged and completed with new exhibitions.



vineri, 17 februarie 2012

Muzeul Memorial "Paul Constantinescu"

Paul Constantinescu (1909-1963) a fost un compozitor ploieştean, profesor la Conservatorul din Bucureşti. A avut o creaţie eclectică (operă, muzică simfonică, muzică de cameră, etc) şi s-a numărat printre cei mai mari din domeniul său. Astăzi Filarmonica din Ploieşti îi poartă numele.
Muzeul a fost fondat în 1993 la iniţiativa directorului Prof. dr. Alexandru I. Bădulescu, care încă îl conduce. În cursul vizitei am avut privilegiul de a discuta cu domnul director, care l-a cunoscut personal pe Paul Constantinescu şi a participat la evenimente majore din viaţa acestuia (concerte de avenrgură naţională şi internaţională, etc).
În muzeu sunt expuse numeroase obiecte personale ale compozitorului (inclusiv certificatul de naştere, diplome, decoraţii), afişe de la cele mai importante concerte precum şi elemente de mobilier. Mi-a atras atenţia în mod deosebit un pian de o formă foarte ciudată (nu era pianină dar nu avea nici coadă). Este marca "Taelkammer Klavier Stuttgard" şi este poate cel mai vechi pian din sud-estul Europei, datând din perioada 1815-1820.
Muzeul este găzduit în casa fratelui compozitorului, care a fost un inginer prosper. Casa este frumoasă, a fost de mai multe ori restaurată şi are nevoie din nou să o viziteze un restaurator priceput pentru că momentan are nişte cârpeli vizibile la tencuiala faţadei. Un bust al compozitorului se află în grădină.

"Paul Constantinescu" Memorial Museum

Paul Constantinescu (1909-1963) was a music composer from Ploieşti and also a professor at the Bucharest Music Institute. He was an eclectic composer (opera, symfonic music, chamber music, etc). He was one of the greatest in his time. Today the Ploieşti Philarmonic bears his name.
The museum was founded in 1993, an initiative of Prof. Dr. Alexandru I. Bădulescu, who still heads it. I had the privilege of discussing with him, for he witnessed personally many prominent events in the life of professor Constantinescu (national and international concert events).
Numerous personal items are exhibited in the museum: personal papers, diplomas, decorations, concert and event posters and furniture. I noticed a piano of interesting shape (it was not a vertical piano, nor a grand piano with tail). It was branded "Taelkammer Klavier Stuttgard" and may well be the oldest in South-Eastern Europe, dating back to 1815-1820.
The house in which the museum is hosted belonged to the professor's brother, who was an engineer. The house is a beautiful example of Belle Epoque, was several times resored but would need some more work on the facade.
A bust of the composer was erected in the garden.

miercuri, 15 februarie 2012

Muzeul Naţional al Petrolului

Ploieştiul este capitala industriei petroliere din România şi astfel are un muzeu al petrolului, unicul din ţară.
De fapt România se poate mândri cu pionierat în domeniul industriei petroliere, deţinând 3 premiere mondiale:
Prima ţară din lume cu producţie de petrol înregistrată oficial: 275 de tone în 1857.
Prima rafinărie din lume, a fraţilor Marin şi Teodor Mehedinţeanu, construită în 1856la Ploieşti.
Primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant: Bucureşti în 1857.
Muzeul este găzduit într-o casă veche, foarte lungă, de tip Belle Epoque, care din exterior nu pare în ton cu domeniul tehnic abordat. În curtea sa se află expuse machete şi utilaje industriale. Înăuntru sunt 2 săli principale ce retrasează istoria petrolului şi industriei petroliere în România.
Petrolul a fost folosit la noi în ţară încă din perioada medievală, mai ales sub formă de păcură, pentru a călăfătui ambarcaţiuni, sau la iluminat. Voievozii Moldovei şi Munteniei pomeneau în hrisoave de gropi de păcură ce erau exploatate, adică locuri unde petrolul se afla la suprafaţă sau foarte aproape de suprafaţă şi putea fi strâns cu mijloace rudimentare.
În secolul 19 această resursă a început să fie folosită pentru iluminat. În muzeu veţi vedea machetele primelor sonde, a rafinăriei primitive a fraţilor Mehedinţeanu, veţi putea privi felinare bucureştene de pe vremea lui Cuza şi veţi putea citi despre pionierii din domeniu. De exemplu Lazăr Edeleanu - care a ameliorat procesul de rafinare, sau Virgiliu Tacit - inventatorul unui ventil ce controla erupţia petrolului în momentul perforării rezervei subterane sub presiune.
Odată cu începerea utilizării petrolului ca sursă majoră de energie, mai ales pentru propulsia numeroaselor maşini inventate în secolul 20 (automobile, avioane, vapoare moderne), cererea a explodat. Ploieştiul a rămas regiunea principală de exploatare, oraşul a înflorit şi numeroase societăţi s-au deschis (Steaua Română, Concordia, Vega, Astra Română, pentru a cita câteva). Averi enorme s-au făcut în această industrie înfloritoare. Însă a venit războiul. România avea să fie principalul furnizor de petrol pentru Germania până la întoarcerea armelor din 23 august 1944. Din cauza importanței sale strategice, oraşul Ploieşti şi rafinăriile au fost puternic bombardate de aviaţia anglo-americană în 1943 şi mai ales în 1944, ambele obiective fiind foarte avariate. Numeroşi piloţi români au căzut în luptele aeriene pentru apărarea Ploieştiului, cel mai faimos fiind asul Alexandru Şerbănescu (1912-1944) - doborât pe 18 august 1944, avea la activ 47 de victorii confirmate. Aviaţia germană apăra de asemenea cu disperare preţioasa resursă. După 23 august avioanele afectate pazei Ploieştiului au bombardat Bucureştiul, distrugând între alte obiective primul Teatru Naţional, construit în 1852, şi avariind Ateneul, ultimul fiind reparat din fericire. Nu şi teatrul, ruinele sale recuperabile fiind distruse cu buldozerul de comunişti ca fiind o relicvă a regimului burghezo-moşieresc.
Revenind la Muzeul Petrolului, cea mai interesantă sală mi s-a părut prima, cea care vorbeşte despre pionierat, despre primele realizări, despre inventatori români de geniu. A doua sală continuă prezentarea cronologică dar abordează şi numeroase aspecte tehnice (industriale, chimice). Din fericire, în muzeu este disponibil ghidaj şi astfel puteţi primi explicaţii privind aspectele mai complicate ale expoziţiei.

The National Oil Museum

Ploieşti is the oil capital of Romania and also has the country's only oil museum.
In fact, Romania can pride itself with having 3 major firsts in this domain:
It is the first country in the world with an official recorded oil production: 275 tons in 1857.
It boasts the first refinery in the world, built by brothers Marin and Teodor Mehedinţeanu in 1856 in Ploieşti.
Bucharest was the first city in the world illuminated with lamp oil in 1857.
The museum is hosted in an old, long Gilded Age style house. From the outside it does not seem appropriate for hosting a technical museum, but I like the house. In the courtyard you can see scale models or techincal equipments. Inside two main rooms retrace the history of the oil industry in Romania.
Oil was used in the medieval times too: documents issued by princely courts in Wallachia and Moldova mention tar pits. Tar was used to waterproof boat hulls and later for lighting.
In the 19th century demand for this resource increased. In the museum you can see scale models of the first oil riggs, the primitive refinery of the Mehedinţeanu brothers, examples of first lamp posts used in Bucharest, etc. You can also read about pioneers of the oil industry. One of them is Lazăr Edeleanu who improved the refining process. Another is Virgiliu Tacit who invented an efficient blow-out preventer to counter high pressure gushers which wasted oil and polluted the environment. Their patents were used worldwide.
Once oil was starting to be used as a major energy source, especially for vehicles (automobiles, planes, modern ships), demand soared. Ploieşti was and remains to this day the main region for oil drilling and the city flourished, fortunes were made. Among the old oil companies we can mention Steaua Română, Concordia, Vega and Astra Română.
The Second World War put stop to the good times and gave a new strategic role to the Romanian oil, for it was the main source for Germany from 1939 to August 23rd 1944 when Romania changed sides. Because of its strategic importance, Ploieşti and the refineries around it were heavily bombed by the British and the Americans in 1943 and 1944. In one of the most powerful raids on August 18th 1944, top Romanian ace Alexandru Şerbănescu (1912-1944) was downed. He had a tally of 47 confirmed victories.
The german aviation also desperately defended the strategic objective. However, after August 23rd, they ruthlessly attacked Bucharest, detroying or damaging several objectives, many non-military. Thus Bucharest's first National Theater, built in 1852, was severely damaged and demolished later by the communists as a symbol of the bourgeois regime. The Romanian Atheneum was hit also but fortunately it was saved.
The most interesting part of the museum for me was the first section about the pioneer age of the oil industry. The second section in the larger room continues to present the timeline of the industry and includes more technical aspects (installations, chemistry, etc). Fortunately the museum has a guide who can explain a lot of this interesting information.




vineri, 10 februarie 2012

Muzeul "Casă de târgoveţ din secolul 18lea - al 19lea" / Casa "Hagi Prodan"

Arhitectura tradiţională este deosebit de importantă în ţara noastră pentru că devine tot mai rară şi este deseori făcută din materiale fragile (lemn, lut). Am ajuns în ultima vreme să o îndrăgesc foarte mult şi căutând am realizat că avem încă foarte multe astfel de comori răspândite prin ţară. Una dintre ele se află la Ploieşti: casa negustorului Hagi Prodan din Ploieşti.
Construită în 1785, a ajuns până la noi prin strădania a unor mari oameni de cultură care au remarcat-o şi hotărât că trebuie să fie ocrotită: istoricul Nicolae Iorga, arhitectul Toma T. Socolescu şi muzeograful Nicolae Simache.
A fost recent restaurată şi înăuntru amenajată în stilul veacurilor trecute - ambianţă ce ne duce înapoi în vremurile fanariote şi primele decenii ale renaşterii naţionale (începutul secolului 19).
Am avut ocazia să vizitez vara trecută, în Bosnia, la Sarajevo, case cu ambianţă balcanică, otomană, precum Casa Svrzo. Am relizat cu stupefacţie cât de multe trăsături împărtăşim cu popoarele la sud de Dunăre, artistic, stilistic dar şi la nivel de îndeletiniciri cotidiene şi obiceiuri. Interioarele caselor de exemplu erau profund orientale, deloc occidentalizate, această evoluţie fiind începută odată cu generaţia paşoptistă. Laviţe - nu scaune, cufere - nu dulapuri, mobilier traforat fin, mese joase, narghilele, ciubuc, nimic în comun cu un interior european.
La Casa Hagi Prodan am aflat cum arată un sacnasiu (încăpere mică de aşteptare puţin ieşită din faţadă, închis cu geamlâc din turcescul şahnişin "altar"), burduşit cu laviţe, perne, măsuţă joasă, narghilea şi ciubuc, în aşteptarea oaspeţilor. Am realizat că şi azi multe case ţărăneşti au o astfel de încăpere construită care chiar serveşte la primit oaspeţii mai pe fugă.
Casa are şi o bucătărie, un dormitor şi o sufragerie bogat mobilate şi ornamentate. În ultima am remarcat şi influenţe occidentalizante - nu mai erau laviţe ci o superbă masă de sufragerie cu scaune.
Aş fi vrut să fotografiez fiecare cameră, fiecare obiect, fiecare ungher, dar în afara taxei de fotografie de 25 de lei, cam măricică, mi-aş fi dorit un aparat mai bun, cu obiectiv mai larg, camerele fiind strâmte, pentru a surprinde cât mai bine ambianţa. M-am mulţumit cu vederile; poate data viitoare: cu siguranţă vreau să vă arăt câteva imagini aici. Poate data viitoare de asemenea, în anotimpul cald, voi lua un ceai la umbra acestei căsuţe, voi zăbovi să admir florile din grădină cu ea în fundal. La Casa Hagi Prodan merită revenit iar şi iar.

The "Hagi Prodan" 18th-19th Century Urban House Museum

Traditional architecture is very important in our contry because its getting scarcer and it is often made of fragile material (wood, clay). I has become very dear to me lately and I started searching for examples. I have found that we still have many gems spread around in Romania and one of them is in Ploieşti: Hagi Prodan House.
Built in 1785, it survived until our times because top cultural figures noticed it and decided it must be preserved: historian Nicolae Iorga, architect Toma T. Socolescu and curator Nicolae Simache.
It was restored several times, including recently, and furnished as to look like a house of the 18th and 19th centuries in Romania, a time when interior design evolved from oriental to western, from Ottoman domination to national revival and independance.
I had the opportunity last summer to visit in Sarajevo - Bosnia, houses like this one: with Balkanic, Ottoman influences A prime example is the Svrzo House. Well, I realized then just how much Romanians have in common with the peoples living south of the Danube: art, crafts, daily occupations, customs. The interiors resembled so much 200 years ago, deeply oriental, not at all western. This evolution started in Romania only with the 1848 generation (young people born at the beginning of the 19th century, schooled in Western Europe and driving force behind the Union and Independance movement, participants to the 1848 Revolutions in Moldova, Wallachia and Transylvania).
This house has benches - not chairs, trunks - not wardrobes, wooden furniture decorated with oriental motifs and insertions, low tables, hookas and chibouks - nothing in common with western interiors.
At the Hagi Prodan House I found out what a "sacnasiu" is, something I could not translate but comes from the Turkish "şahnişin" - altar. In fact it is a small receiving room at the end of the coridor dividing the house in two. This receiving room extends outside the facade, it is lined with benches and has a small table in the middle for serving coffee or smoking hooka. Very picturesque and a little decandent I would say. Well, this oriental element is still found in some peasant houses today and indeed it is still used to welcome guests, especially if in a rush.
In the house you can also see the kitchen, a bedroom and a dining room. The latter has clear western influences - there are no benches but a beautiful dining table with chairs.
I would have wanted to take pictures of every room, every object, every nook and crane. Problem was the tax is 25 lei (6 Euros) and more importantly I was not happy with my camera: I would need a wider angle, for the small rooms, than my point and shoot could offer. There are cards you can buy though. And I'll be back for sure, back for pictures, back to admire the garden in summer, back to have a quiet cup of tea by the house, back because admiring the Hagi Prodan House in Ploieşti is definetely worth the while.



miercuri, 8 februarie 2012

Muzeul Ceasului "Nicolae Simache"

Muzeul Ceasului din Ploiești este cunoscut și unic la nivel național, o destinație obligatorie pentru cine vizitează orașul. Poartă numele lui Nicolae Simache, profesor și muzeograf prahovean ce s-a îngrijit de înființarea și dezvoltarea a numeroase muzee în județ, printre care menționăm Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, Casa Memorială "I.L. Caragiale", Muzeul Memorial "B.P. Hașdeu" din Câmpina sau Muzeul Memorial "Nicolae Iorga" din Vălenii de Munte. Bustul ilustrului propagator al culturii care a fost profesorul Simache se află astăzi în curtea Muzeului Ceasului.
Acesta este găzduit în casa Luca Elefterescu, magistrat și politician ploieștean. Are o linie arhitecturală inconfundabilă: este o minunată casă renascentistă. Înăuntrul ei este adăpostită o adevărată comoară: o infinită varietate de ceasuri și instrumente de măsurat timpul.
La capitolul instrumente rudimentare putem menționa clepsidre cu nisip, instrumente de măsurat cu ajutorul apei sau... lumânări gradate pe ore.
Urmează ceasuri mecanice din perioada Renașterii. De asemenea, ceasuri aurite de felul cum am mai admirat doar la Versailles sau ceasuri ancastrate în piese de mobilier măiestrit lucrate, precum, în imaginea nr. 3 o vitrină cu blazonul Cantacuzinilor.
În muzeu am descoperit că poate exista și ceasul tablou: de exemplu priveliștea unui oraș cu un turn... cu ceas, ceasul fiind adevărat, funcțional, cu mecanismul în spatele pânzei și cadranul parte a peisajului.
Majoritatea sunt funcționale, dar nu merg non-stop - ar fi mare gălăgie - un ghid vă poate demonstra funcționarea unor piese, cum ar fi ceasurile muzicale.
Muzeul este bine întreținut, foarte viu și este un lucru extraordinar faptul că s-a reușit, de la înființarea lui în 1963, achiziționarea unor piese valoroase, unicat.
Într-una din camere sunt expuse în vitrine numeroase ceasuri de buzunar cu carcase ornamentate. Mi-am adus aminte cu plăcere de o mică comoară proprie: un ceas de buzunar ce a aparținut bunicului meu. Fiind de pe la sfârșitul secolului 19, rivaliza cu piesele din muzeu dar pentru mine este mai prețios decât oricare dintre ele.

"Nicolae Simache" Clock Museum

"Nicolae Simache" Clock Museum in Ploiești is well known and indeed unique in Romania, a must-see. It bears the name of its founder, professor and curator Nicolae Simache, who oversaw the creation and development of numerous museums in the region. The Prohova County History and Archeology Museum, the "I.L. Caragiale" Memorial House, the "B. P. Hașdeu" Memorial Museum in Câmpina or the "Nicolae Iorga" Memorial Museum in Vălenii de Munte. Professor Simache now has a statue in the courtyard of the Clock Museum, a tribute to his achievements.
The museum is located in the Luca Elefterescu house, a local magistrate and politician. It has a unique Rennaissance style but the true treasure is found inside: an infinite variety of clocks and time measuring devices.
First rudimentary instruments like hourglasses, time devices based on water or graded candles.
You then have time pieces from the late Rennaissance, gold plated clocks the likes I have seen in Versailles, clocks mounted in furniture, like in picture nr. 3, a piece belonging to the powerful Cantacuzene family, bearing their arms.
In this museum I discovered clocks inserted in pictures. Thus you may have an urban landscape with a clock tower. The clock mechanism is behind the canvas and the clock face blends in the picture.
Most of the clocks are in working condition. The curators can demonstrate how some of them work, like the musical clocks for example.
The museum is well kept and fortunately has had an active acquisition policy since its creation in 1963.
One of the rooms has numerous pocket watches with ornate cases. They reminded me of a little treasure I have at home: my grandfather's pocket watch. It is a 19th century piece rivaling with some of the models in the museum, but to me it is more precious than any of them!







vineri, 3 februarie 2012

Ploieşti

Ploieştiul s-a format ca localitate cândva în secolul 16 în punctul unde dealurile subcarpatice înlocuiesc câmpia, într-un loc de întretăiere a drumurilor. Lângă Ploieşti se afla deja un orăşel medieval, Târgşor, care a decăzut şi astăzi mai poate fi văzut doar ca sit arheologic lângă centura vest a Ploieştiului.

De întemeierea oraşului Ploieşti se leagă şi numele Voievodului Mihai Viteazul (1593-1601) care i-a dat privilegii de târg domnesc. În 1599 voievodul trecea cu oastea sa prin acest oraş în drum spre Transilvania. Astfel, în oraş puteţi admira o statuie ecvestră a voievodului, cu buzduganul îndreptat spre provincia de peste munţi (imaginea 1).

Ploieştiul s-a dezvoltat cu adevărat în secolul 19, după formarea României moderne şi începerea exploatării în zonă (1857 - printre primele exploatări industriale moderne din lume). Mai mult, oraşul se afla pe axa comercială strategică București-Braşov, şi astăzi cel mai important drum. Astfel, Ploieşti a devenit repede cel mai mare oraş provincial din sud, depăşind o vreme Craiova, şi printre cele mai mari din România, după Iaşi, Galaţi şi Constanţa (ultimele două fiind avantajate de rolul de port).

Avântul său industrial și economic i-au schimbat înfăţişarea, devenind printre cele mai frumoase şi elegante oraşe din ţară, principalii săi arhitecţi fiind Toma N. Socolescu (1848-1896) şi fiul său Toma T. Socolescu (1883-1960), al doilea fiind un mare arhitect al stilului neoromânesc.

Eu compar forma orașului cu o frunză, cu bulevardul principal - Bulevardul Independenţei - pe post de vinişoară principală. Bulevardul porneşte de la Gara de Sud, un excelent punct de plecare pentru a vizita oraşului, punct de unde am pornit şi eu într-o frumoasă şi senină dimineaţă de duminică.

Prima porţiune a bulevardului este bordată de castani, frumoşi în orice anotimp (imaginea 4). În piaţa din faţa gării se află Monuntul Vânătorilor dedicat soldaţilor prahoveni care au luptat în Războiul de Independență din 1877-1878 (imaginea 5).

După două ronduri veţi observa pe dreapta, pe o insulă triunghiulară, Casa Radu Stanian, o somptuoasă vilă în stil neoromânesc (imaginea 6). În spatele ei se află Muzeul Ceasului "Nicolae Simache" şi astfel puteţi începe un şir de vizite prin muzeele Ploieştiului, foarte multe aflându-se în zonă, pe partea dreaptă a bulevardului, la mică distanţă unele de altele: Muzeul Casă de târgoveţ din secolul al 18lea - al 19lea cunoscut şi sub numele Casa Hagi Prodan, Muzeul Naţional al Petrolului, Muzeul Memorial "Paul Constantinescu", Muzeul Judeţean de Artă Prahova "Ion Ionescu-Quintus", Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova şi bineînțeles Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Peste bulevard faţă de acesta din urmă găsiţi Casa Memorială I.L. Caragiale. Întreg oraşul sărbătorește anul acesta Anul Caragiale, 100 de ani de la moartea celui mai mare dramaturg român. Pe clădirea primăriei, o construcție foarte interesantă şi surprinzătoare pentru una comunistă, având influențe de tip Le Corbusier - pilonii în Y - apare un afiş uriaş cu Caragiale.

În spatele Palatului Culturii - clădire interbelică în stil triumfalist - se află Muzeul Județean de Știinţele Naturii Prahova şi Halele Centrale, o capodoperă a arhitectului Toma T. Socolescu.

Pentru a termina turul principalelor obiective culturale ale oraşului, vizitaţi şi casa memorială a altui ilustru fiu al oraşului: poetul Nichita Stănescu.

Vizita oraşului Ploieşti, chiar şi iarna pe frig, a fost foarte plăcută. Este un oraş aerisit, cu spaţii verzi, bine conturat urbanistic în care nu te poţi pierde, cu multe muzee, după cum se poate vedea din enumerarea mea, de asemenea multe clădiri frumoase - multe dintre ele vilele foştilor magnați ai petrolului.

Ploieştiul merită să rămână pe unul din locurile fruntaşe între orașele României.


Ploieşti

The present city of Ploieşti was founded sometime in the 16th century in a well chosen place. It is a crossroad between Wallachia, Transylvania and Moldova where the slopes of the Carpathians roll gently into the Danubian plain. Anoter medieval town prospered nearby for a while, Târgşor, now an archeological site west of the modern city.

Ploieşti is also associated with the name of Prince Michael the Brave (1593-1601) who granted it privileges. In 1599 Michael passed by Ploieşti in his campaign to unify the three Romanian Principalities under his rule. An equestrian statue reminds of this event, showing the Prince as he points his mace towards Transylvania (picture 1).

The city's development took off in the 19th century. Oil was found nearby and was industrially exploited in 1857, one of the first modern oil wells in the world. Ploieşti is also found on the most important road in Romania: Bucureşti-Brașov. Thus, it became for some time the second city of southern Romania after the capital and fourth place overall after Iaşi, Galaţi and Constanţa (Kingdom of Romania prior to 1918).

Its economic prosperity brought with it architectural beauty. Great architects like the Socolescu family contributed in making it one of the most elegant cities, building imposing administrative buildings or exquisite villas. The city boasts numerous examples of beautiful Neoromanian architecture.

The old city can be compared to a leaf, with Independance Avenue being its main vein.It starts off from the Southern Train Station, an excelent spot from where to start exploring. In front of it you can admire the Huntsmen Monument, erected to honour soldiers from Prahova County who fought in the Romanian War of Independance (The Russo-Turkish War of 1877-1878 - picture 5). The boulevard has broad green spaces with chestnut trees (picture 4).

You pass two roundabouts and on your right you will see a big Neoromanian villa on a triangular island. That's Radu Stanian House (picture 6) and also your queue that you have arrived in the part of the city where most of the museums are: The "Nicolae Simache" Clock Museum, The "Hagi Prodan" 18th-19th Century Urban House Museum, The National Oil Museum, The "Paul Constantinescu" Memorial Museum, The Prahova County Art Museum and of course The Prahova County History and Archeology Museum.

On the other side of Independance Avenue is The I.L. Caragiale Memorial House, celebrating Romania's greatest playwright. In fact 2012 marks 100 years since his death and numerous events and celebrations are held in the country - the Ploieşti City Hall has a huge banner for the occasion. I was positively surprised to see that this communist building has rather interesting Le Corbusier influences - those Y-shaped pillars.

The Cultural Palace is nearby, a huge '30s building. Behind it you have the Prahova Natural Sciences Museum and the Central Hall, a Toma T. Socolescu masterpiece.

The tour of the main museums of the city is not complete without a visit to the Nichita Stănescu Memorial House, celebrating one of Romania's greatest post-World War 2 poets.

A visit in Ploieşti, even in the cold winter weather, is very pleasant: there is lots to see! It is a well built city with plenty of green spaces.

Ploieşti certainly still deserves a top spot in the gallery of Romanian cities!