joi, 26 aprilie 2012

Muzeul Memorial "Nicolae Iorga" din Vălenii de Munte (Casa Nicolae Iorga)

Îmi este greu să vorbesc despre istoricul Nicolae Iorga (1871-1940): ştiu că nu am cum să pictez un portret complet al titanului culturii româneşti, de asemenea om politic de primă anvergură.
Născut la Botoşani, Nicolae Iorga s-a stabilit în tinereţe la Vălenii de Munte, orăşel din Prahova legat de marile oraşe prin calea ferată, dar ce oferea tihna de la ţară şi peisajul sănătos de deal.
Iorga nu doar s-a stabilit în oraş, ci l-a transformat, înfiinţând o şcoală de vară (ce a sărbătorit recent 100 de ani), o editură, o tipăritură, ateliere de meşteşugărit şi ţesătorie, în fapt revitalizând activitatea întregii aşezări. Casa în sine, când a cumpărat-o Iorga în 1908, avea aproape 100 de ani: era o casă boierească pe care istoricul a restaurat-o în interesul de a perpetua valorile autentic româneşti, valori pe care le-a promovat toată viaţa în operele sale şi activitatea politică.
Minte enciclopedică, poliglot, muncitor avid (dormea doar 4 ore pe noapte - restul era dedicat studiului), Iorga a marcat epoca sa ca istoric, om de cultură şi om politic.
Istoric, a scris nenumărate cărţi (literalmente greu de numărat articolele, cărţile, broşurile, comunicările scrise de-a lungul vieţii), a scotocit arhivele întregii Europe după mărturii despre istoria românilor. A decoperit în arhivele oraşului Braşov cel mai vechi text scris în limba română (Scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung) - 1521).
Om politic, a susţinut intrarea în Primul Război Mondial de partea Antantei şi a devenit prim-ministru în perioada 1931-1932. Ardent patriot, a condamnat totuşi alipirea Cadrilaterului (Dobrogea de sud) ca fiind o acţiune imperialistă şi, la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost pentru returnarea acestuia Bulgariei în scopul ameliorării relaţiilor cu vecinul de la sud şi concentrării asupra salvării celorlalte teritorii ameninţate. Astfel, cu ocazia Consiliului de Coroană din 27 iunie 1940 recomanda respingerea ultimatului sovietic de cedare a Basarabiei şi Bucovinei de nord şi apărarea teritoriilor. S-a adeverit că slăbiciunea în faţa pretenţiilor sovietice a atras după ea pierderea Transilvaniei către Ungaria şi la final chiar şi a Cadrilaterului. O atitudine mai curajoasă ar fi avut meritul de a fi mai demnă şi de a evita un şoc psihologic ce se resimte şi astăzi, deşi contemporanii se temeau, poate cu bună dreptate în lumina tragediilor întâmplate altor ţări, că rezistenţa armată ar fi dus la ştergerea României de pe hartă.
Casa de la Vălenii de Munte este templul lui Nicolae Iorga. Aşa cum scrie pe o plăcuţă, este casa "în care au muncit, s-au bucurat şi au suferit Nicolae şi Ecaterina Iorga", a doua soţie a savantului. Este universul lor, fascinant, ce poartă parcă greutatea acestui om de anvergură extraordinară. Este o casă deosebit de frumoasă, neaoşă, bine întreţinută, cu interioare originale, cu foarte multe exponate interesant. Pe zid încă stă calendarul cu fila rămasă la data de 11 noiembrie 1940 - data întunecată a cutremurului care a devastat regiunea şi capitala, Bucureşti, într-o perioadă deja tulbură a istoriei naţionale. Nicolae Iorga a fost nevoit să-şi părăsească locuinţa grav avariată şi să plece la Sinaia. Considerat un inamic major de Garda de Fier ce conducea atunci România (considerat responsabil pentru moartea liderului gărzii Corneliu Zelea Codreanu şi vinovat de interzicerea partidului pe vremea când era prim-ministru), Iorga a fost răpit de un comandou de gardişti şi asasinat. Şi plângerea savantului a fost interzisă de guvernul legionar, însă dispariţia sa a fost resimţită ca o imensă pierdere atât de către români, intelectuali sau oameni de rând, cât şi de comunitatea culturală şi universitară din întreaga lume.
În urmă rămân o operă uriaşă şi chiar numeroase lucruri tangibile, printre care printre principalele sunt casa memorială de la Vălenii de Munte, obiectiv major de vizitat.

"Nicolae Iorga" Memorial Museum in Vălenii de Munte

It is had for me to talk about Nicolae Iorga (1871-1940) because I know I'm going to paint only an incomplete portrait of this titan of Romanian culture, also a first-rate politician.
Born in Botoșani (northernmost Romanian county), he settled at Vălenii de Munte because it had a railroad connection to Bucharest and also offered the peace and quiet of a hillside town. He did not only move into the town, he transformed it: he created a summer school which recently celebrated its 100th anniversary, a printing house, workshops in several domains, elevating the economic level for all the inhabitants. The house itself had almost 100 years when Iorga bought it, is was a boyar house restored by the historian as a tribute to Romanian architecture, tradition and values, which he promoted his whole life through his academic works and political activity.
He had an encyclopedic mind, spoke numerous languages and was a tireless worker, sleeping only 4 hours per night. Iorga left his mark on his times as historian, academic and politician.
As a historian, he wrote countless books (the number of books, articles and brochures he wrote all his life are litterally hard to count), he searched historical archives throughout Europe for texts and information about Romanian history. He discovered in the Brașov archives the oldest text in Romanian, Neacșu from Câmpulung's letter to Hans Benkner, Brașov magistrate. In the letter Neacșu informs Hans of the Turkish raids on the Danube and in Wallachia in 1521, foreboding the fall of Hungary.
As a politician, he was pro-Entente, pushing for what proved to be the right choice: entry into World War I against Austria-Hungary to recover Transylvania. In 1931-1932 he was Prime Minister in Greater Romania. An ardent patriot, he still retained a critical judgement, considering the annexation of Southern Dobruja in the Second Balkanic War a shameful imperialistic act which antagonised the previously friendly Bulgarian neighbours. On the other hand however, he uncompromisingly advocated the armed defence of Bessarabia and Transylvania in 1940 when the Soviet Union and german-backed Hungary annexed these historical Romanian lands. He cast his vote in this sense at the Crown Council, against the Soviet ultimatum, one of the few who took this bold and principial stance. Abandoning Bessarabia and northern Bukowina without a fight (it is true, against impossible odds) drew upon cornered Romania the loss of the northern part of Transylvania and finally even Southern Dobruja, ceded willingly by treaty with population exchange. That attitude in 1940 was only partly erased by Romania's participation in World War 2, on both sides (!), trying to recover the lost territories from belligerents in opposite camps, the absence of reaction in face of injust aggression caused a national trauma, a psychological shock still felt today.
The Vălenii de Munte home is Iorga's temple. As a plaque on a wall reads, it is here that "worked, rejoiced and suffered Nicolae and Ecaterina Iorga", his second wife. It is their fascinating universe, which seems to bear the weight of this extraordinary man. It is a beautiful, authentic home, well maintained, with original interiors and many interesting personal objects. There is a calendar on the wall still showing Novermber 11th 1940, the day when Iorga had to leave his home, almost destroyed by a massive earthquake (unfortunately recurrent in south-eastern Romania every 30-40 years). He moved in his home in Sinaia mountain resort. At that time the country was led by the Iron Guard, a right-wing party. Iorga was considered indirectly responsible for the extrajudiciary execution of its former leader, Corneliu Zelea Codreanu. The latter was arrested after a conflict with Iorga which led to a libel trial and eventually his assasination by the side of the road while being transported from prison - the professor however had not pressed charges himself, this abuse was ordered by King Carol II. Now in power, the Iron Guard initiated a campaign of violence and assassinations against its ennemies (or perceived ennemies) and Iorga was abducted from his Sinaia home and shot. The repressive regime banned all state or private mourning, however his burrial in Bellu Cemetry was widely attended and he was deeply regreted by Romanians and also by academics worldwide.
He left a huge legacy and is still considered a major natural cultural figure (he appears on the 1 leu bill). His home in Vălenii de Munte is now a major cultural landmark.






vineri, 20 aprilie 2012

Mânăstirea Zamfira

Între Valea Teleajenului şi Valea Slănicului, nu departe de oreşele Vălenii de Munte şi Slănic-Prahova, se află Mânăstirea Zamfira, foarte importantă cultural prin faptul că a fost pictată de Nicolae Grigorescu (1838-1907).
Cel mai mare pictor român, Grigorescu, şi-a făcut uceinicia, precum mulţi pictori contemporani, executând pictură bisericească. A depăşit repede acest stadiu, Zamfira şi Agapia fiind singurele mânăstiri pictate de Grigorescu până să plece la studii la Ecole des Beaux-Arts de la Paris, dar astfel cele două mânăstiri au o valoare inestimabilă.
Zamfira a fost pictată când Grigorescu avea doar 18 ani! Mie îmi place foarte mult această aşezare monastică pentru că are o certă armonie arhitecturală. Chiliile sunt dispuse de jur-împrejur, construite în stil local. Biserica, în stil neoclasic, are un profil nobil ce se înfăţişează pelerinului de cum intră pe poartă. Aleea ce duce până la ea este inundată de flori din mai până în octombrie. În interiorul mânăstirii sunt arbori foarte bătrâni, mai ales brazi de foarte mari dimensiuni, care dau locului un aer patriarhal şi liniştit.
În biserică merită să zăboviţi mai mult; eu întotdeauna am impresia că mă aflu în acelaşi timp într-un muzeu, într-o galerie de artă, şi mi se pare un privilegiu extraordinar să contemplu zeci de metri pătraţi de pictură delicată, sensibilă, a marelui Grigorescu. Icoanele parcă au ceva diferit faţă de canonul obişnuit, fiindu-le imprimate trăsături renascentiste, faţă de trăsăturile bizantine, ascetice, mai des întâlnite în pictura bisericească de la noi.
Zamfira este accesibilă atât de pe DN 1A Ploieşti-Vălenii de Munte cât şi de pe DJ 102 Ploieşti-Păuleşti-Plopeni-Slănic-Prahova care sunt în stare foarte bună şi este un bun popas.

Zamfira Monastery

Between the Teleajăn River Valley and the Slănic River Valley, not far from the towns of Vălenii de Munte and Slănic-Prahova is found Zamfira Monastery. It is a primary touristic objective for the fact that is was painted by Romania's greatest painter: Nicolae Grigorescu (1838-1907).
Like all painters of his time, he started with church painting, before rapidly moving on. Two monasteries are fully decorated by Grigorescu: Zamfira and Agapia, the first while he was only 18. He would soon travel to Paris to study at the Ecole des Beaux-Arts. The ecclesiastical painting left behind, a work of youth, is of inestimable value.
I love Zamfira monastery and routinely stop by. It is harmonious, enclosed in its walls and surrounded by the dwellings of the nuns, built in an authentic regional style. The church has a neoclassic architecture and I love the profile it gives the onlooker when entering the monastery. The main alley is drowned in flowers in summertime. Large pine trees are scattered over the monstery grounds, giving it a quiet, solemn feeling.
I recommend taking your time in the monastery. Myself I always feel like I am also in a museum. I can hardly believe that I have the extraordinary privilege of gazing upon square meters of paintings by Grigorescu. The icons have a different style than most others in Romania, they have something of a delicate, humane Renaissance look, different from the usual ascetic byzantine style.
Zamfira Monastery is easily accessible from National Road 2A Ploieşti-Vălenii de Munte or County Road 102 Ploieşti-Păuleşti-Plopeni-Slănic-Prahova, all in excellent condition so you can stop by even if you travel farther.

                                                 



marți, 17 aprilie 2012

Mânăstirea Ghighiu

Mânăstirea Ghighiu se află pe centura est a Ploieştiului, aproape de joncţiunea Lukoil de la Bărcăneşti cu DN1, este deci foarte accesibilă. A fost întotdeauna o mânăstire importantă pentru regiune şi este foarte vizitată. De hramul mânăstirii, "Izvorul Tămăduirii", se produc blocaje rutiere... Sărbătoarea există doar în biserica ortodoxă în vinerea săptămânii de după Paşti (săptămâna luminată). Potrivit tradiţiei, un bătrân înţelept i-a arătat împăratului Leon I al Bizanţului un izvor tămăduitor aflat într-o pădure deasă, De atunci, din secolul 5, s-a păstrat tradiția acestei sărbători.
Construită în forma actuală în secolul 19, biserica a fost pictată de Gheorghe Tăttărescu (1820-1894) în stil neoclasic, dupa moda vremii. Afectată de cutremurul din 1940 şi de bombardamentele aliate asupra Ploieştiului în Al Doilea Război Mondial, mânăstirea a fost reparată şi extinsă în anii '50.
În incintă se află şi un muzeu de obiecte bisericeşti: cărţi religioase vechi, icoane şi obiecte de cult, unele având o vechime de peste 300 de ani. Biserica este cunoscută şi pentru o veche icoană făcătoare de minuni adusă din Siria.

Ghighiu Monastery

Ghighiu Monastery is located near Ploieşti close to National Road 1 in Bărcăneşti. It is easily accessible and an important site for pilgimage. The church is dedicated to the "Miraculous Spring", an orthodox feast celebrated in the first week after Easter. According to tradition, a mysterious blind man showed Byzantine Emperor Leo I a miraculous spring. That was back in the 5th century and the tradition has endured.
When the event is celebrated, there are traffic jams around Ploiești...
The church was built in its present form in the 19th century. It was painted by renowned painter Gheorghe Tăttărărescu (1820-1894) in neoclassic style, according to the fashion. It was damaged by the major 1940 earthquake and in World War 2 but was repaired and extended soon after.
The monastery has an interesting museum of religious items and also an old icon brought from Syria which is venerated by the worshippers.



joi, 5 aprilie 2012

Conacul Bellu de la Urlaţi

Când am auzit prima dată de Conacul Bellu de Urlaţi şi am văzut primele poze, acum câţiva ani, mi-am dorit imediat să îl vizitez. Drumurile nu mi se îndreptau într-acolo, aşa că am mers special într-o zi.
Pentru iubitorii de conace boiereşti vechi, în stil tipic muntenesc, Conacul Bellu este de neocolit. De asemenea, şi pentru cei care apreciază interioare somptuoase, bogat decorate cu obiecte şi mobilier de epocă. La Urlaţi este un adevărat răsfăţ în această privinţă.
Intrarea pe domeniul conacului se face prin poarta principală, care este de fapt un foişor. Recent restaurat, este o construcţie minunată şi foarte rară prin tipologia ei. Numeroasele exemplare din Transilvania sau Europa occidentală nu se aseamănă cu acest tip balcanic, construit nu din piatră masivă ci din materiale mai uşoare, cu drumul său de strajă aşezat pe console.
Conacul se află pe deal. Poate fi privit la nesfârşit din orice unghi, pentru a-i admira prispa înaltă cu stâlpi de lemn sculptaţi, linia elegantă a acoperişului de şindrilă, stucaturile văruite şi vopsite discret, foişorul sau intrările în cramă.
Înăuntru începe desfătarea: se pătrunde în atmosfera boierilor de altădată, în tihna interioarelor opulente. Acolo ghidul vă poate povesti mai multe despre familia Bellu, originară din Pella, străvechea capitală a Macedoniei. Familia este cunoscută mai ales prin faptul că Barbu Bellu (1825-1900), baron şi ministru, a donat terenul unde s-a amenajat primul cimitir modern al Bucureştilor: Cimitirul Bellu.
În 1926, domeniul de la Urlaţi, cu toate construcţiile şi parcul său, a fost donat Academiei Române.
Trebuie menţionat că actualul conac este de fapt "casa mică" de pe domeniu, ce mai avea o casă boierească foarte mare, cu etaj, construită tot în stil tradiţionat, care din păcate a fost avariată la cutremurul din 1940 şi nu a mai fost reparată. După război, conacul mic a fost transformat în muzeu şi astfel salvat. Veţi vedea fotografii cu conacul cel mare - mare păcat că nu a fost reparat din neglijenţa celor care nu au ştiut la vremea respectivă să aprecieze valoarea sa. Din păcate, se întâmplă acelaşi lucru şi în zilele noastre cu alte monumente.
Fotografiatul în interior nu este permis - așadar nu am cum să pun și astfel de poze.
În cele două crame ale conacului sunt amenajate un lapidariu şi o expoziţie de obiecte legate de industria viticolă, o îndeletnicire de tradiţie în zonă.
La conac veţi mai auzi de un alt membru al familiei, Alexandru Bellu (1850-1921), care avea o îndeletnicire neobişnuită pentru un om de de viţă nobilă: era fotograf. De fapt a fost chiar un pionier al fotografiei în România. Temele sale predilecte erau scenele de ţară. A fotografiat cu atenţie scene din viaţa ţăranilor, în diverse ipostaze, fără artificii, dar dând totuşi fotografiilor sale o atmosferă liniştită, iar alteori, putem spune, chiar senzuală. Deloc întâmplător, a fost bun prieten cu pictorul Nicolae Grigorescu (1838-1907), şi el un pasionat evocator al ruralităţii, prin operele sale. Ieşeau împreună cu şevaletul şi cu aparatul pentru a imortaliza scene rurale din jurul Ploieştiului.
Expoziţia permanentă cu fotografiile lui Alexandru Bellu poate fi văzută în foişor - recomand sub nicio formă să nu o săriţi.

Fotografii: Mirela Bena

The Bellu Manor in Urlați

I wanted to visit the Bellu Manor in Urlați the minute I first saw pictures of it on the internet so one day I set off purosefully to see it. For those who love authentic vernacular Wallachian type boyar houses, Bellu is a must see. Also, it is a treat for those who love somptuous interiors, rich with antique furniture.
The entrance of the domain is a guard tower. It was recently restored, actually saved from ruin. It is a rare type of construction is such a well preserved state with its prominent encircling walkway on the first floor.
The manor is in the back of the estate, on a hill. One can look upon it from all angles to admire its high porch with sculpted wooden pillars, the elegant line of the shingles roof, the painted stucco decorations, the pavilion or the cellar entrances.
Another feast for the eyes begins inside where the visitors enters the opulent world of the boyars of old. The guide will tell you more about the Bellu family, originating from Pella, the ancient capital of Macedonia. The family is known mostly through the generous gesture of Barbu Bellu (1825-1900), a baron and minister, who donated the terrain for the creation of the first modern cemetery in Bucharest: Bellu Cemetery. In 1926 the Bellu Estate was donated to the Romanian Academy. However, the manor seen today is the smaller of two which existed. The larger one, also built in vernacular style, was badly damaged in the 1940 earthquake and never repaired. After the war, the smaller manor was transformed into a museum and thus survived. You can see pictures of the larger manor: gross negligence and ignorance caused the loss of such a gem, behaviour which unfortunately still exists today...
It is not possible to photograph the interiors, unfortunately.
The cellars of the manor host a lapidarium and an exhibit on wine, a local tradition going back hundreds of years.
There is a permanent exhibition in the guard tower about Alexandru Bellu (1850-1921), an aristocrat pioneers photographer. He covered mainly rural and peasant lanscapes. The scenes are usually idyllic and sometimes they have a sensual tone - which is an unusual aproach in old rural photography. He was very good friends with the painter Nicolae Grigorescu (1838-1907) and they often worked together on outdoor subjects. 

Fotografii: Mirela Bena