luni, 30 ianuarie 2012

Biserica "Sfinții Voievozi" din Târgu Jiu

Biserica "Sfinţii Voievozi" în Târgu Jiu este considerată catedrala oraşului şi se află chiar în centru, în Piaţa Prefecturii.
Ceea ce o face mai specială sunt picturile exterioare care înfăţişează mai multe figuri "păgâne": filozofi antici. Printre figurile reprezentate se numără Socrate, Aristotel sau Pitagora.
Sunt foarte curios unde îşi are originea această iconografie. A fost ctitorită în secolul 18 de negustorii Dobre Sârbu şi Radu Cupetu. Silueta de tipică biserică brâncovenească este binevenită în centrul oraşului care a suferit şi multe modificări nebinevenite în perioada comunistă. Din fericire ea a rezistat regimului care ar fi vrut de mai multe ori să o demoleze.

The "Holy Princes" Church in Târgu Jiu

The "Holy Princes" Church in Târgu Jiu is considered as the city's cathedral, being an old, large and beautiful church found right in the center.
What makes it so special are the exterior paintings showing several figures unassociated with christianity but rahter with pagan beliefs: greek philosophers and learned men: Socrates, Aristoteles or Pythagoras.
I am curious from where this choice of iconography originates. The church was built in the 18th century in Brancovenesque style by merchants Dobre Sârbu and Radu Cupetu. Its presence softens the image of the city center, partially demolished and modified by the communists. The church itself nearly escaped demolition.

joi, 26 ianuarie 2012

Muzeul arhitecturii populare din Gorj de la Curtișoara

Am auzit că la Curtişoara, la scurtă distanţă de la Târgu Jiu pe drumul de Petroşani se află un muzeu al satului dedicat Gorjului. Mi-am dorit foarte mult să-l văd, fiind fascinat de casele ţărăneşti gorjene, construite din bârne groase, adesea chiar pe mai multe niveluri, ca să nu mai spun nimic de culele boiereşti despre care am mai vorbit. Era absolut necesar ca regiunea cu unele dintre cele mai frumoase case ţărăneşti, nordul Olteniei, să aibă propriul său muzeu al satului.
Prima vizită la Curţişoara a fost contra cronometru faţă de programul muzeului şi faţă de lumina scăzândă. Ne apropiam pe drumul ce duce la complex iar apusul dădea bisericii familiei Tătărăscu, ce domină de pe un deal, străluciri nebănuite.
Lângă ea se află mormântul soţilor Tătărăscu şi conacul lor, toate strămutate în 2002 de la Poiana Rovinari din calea unui proiect industrial. Acestea sunt deosebit de frumoase, bijuterii ale arhitecturii naţionale ecleziastice şi civile. Totodată, spune ceva despre marii români care au fost Arethia şi Gheorghe Tătărăscu.
Liberalul Gheorghe Tătărăscu este îndeobşte cunoscut - şi criticat - pentru rolul de prim ministru obedient regelui autoritar, corupt şi imoral care a fost Carol al II-lea, fiind prim ministru de mai multe ori, inclusiv în perioada dictaturii regale. Totodată, a fost de mai multe ori ministru de externe şi a făcut parte din iscusita delegaţie care la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946 a obţinut revenirea întregii Transilvanii la România (Ungaria a încercat să argumenteze în sensul păstrării unei fâşii de pământ la frontieră dar care era deosebit de importantă în sensul că includea orașele Arad, Oradea și Satu Mare - din fericire delegaţia română a reușit să demonteze aceste pretenţii). În 1947 a fost schimbat din funcţie cu stalinista Ana Pauker şi a trebuit să înfrunte şi el, ca mulți alţi mari intelectuali şi oameni politici, închisorile comuniste.
Arethia Tătărăscu a înfiinţat "Liga Femeilor Gorjene" şi a fost o devotată apărătoare şi promotoare a valorilor gorjene: oameni şi opera lor. Astfel la iniţiativa sa au fost amenajate casele memoriale Ecaterina Teodoroiu, Tudor Vladimirescu din Vladimiri şi mai ales, cu sprijinul lui Gheorghe Tătărăscu, Ansamblul Monumental "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu, opera lui Constantin Brâncuşi. Astfel, au avut un destin excepţional la nivel naţional şi regional, servind ţara şi lăsând urme nemuritoare.
În mod normal casele din muzeu pot fi vizitate, dar fiind iarnă şi târziu, nu am avut ocazia.
Am fost oricum vrăjiţi de frumuseţea locului, învăluit de lumina caldă a asfinţitului. În mod cert se cere o vizită şi pe timpul verii, o vizită pe îndelete pentru a vedea în dreptul fiecărei case povestea şi specificul ei, obiecte ţărăneşti şi pur şi simplu pentru ocazia unei plimbări într-un cadru aşa frumos, care se schimbă cu fiecare anotimp.
Ne-am plimbat mai departe până în celălalt capăt al domeniului, la Cula Cornoiu, datând din secolul 18. În jurul acesteia a fost alcătuit, în 1975, şi ulterior extins, muzeul.
În primul rând cula a ajuns în domeniul statului pentru că a fost, evident, confiscată de comuniști şi a devenit sediu agricol. A avut un destin fericit, devenind până la urmă muzeu, dar în 2004 a fost revendicată şi, din câte am înțeles, luată de persoane private împreună cu mai multe clădiri şi teren. Se pare că şi noii proprietari continuă să îi dea o întrebuințare culturală, fiind organizate, printre alte activități, şcoli de vară. Îmi pare rău însă că muzeul a fost scindat şi sper, în fapt, ca cele două secțiuni să colaboreze pe viitor aşa încât toate minunățiile din perimetrul ansamblului să fie accesibile publicului.

Gorj Folk Architecture Museum in Curtişoara

In Curtişoara, near Târgu Jiu on the road to Petroşani, there is a village museum dedicated to Gorj villages, which have distinctive architecture. I wanted very much to see it, for its high peasant houses and distinctive fortified boyar houses, the cule I have already mentioned on several occasions. I am glad such a museum exists for I find it absolutely necessary that northern Oltenia have its own village museum.
The visit itself was a race against the closing hours and the diminishing sunlight. However, visiting at sunset have me the opportunity to see the Tătărăscu church, up in its hill, blazing in golden light, as we approached on the road. In fact, the visit begins with the Tătărăscu church, near which is found their resting place and their boyar house, all of them moved from Poiana Rovinari where an industrial project was scheduled. The Tătărăscu ensemble are jewels of old ecclesiastical and civil architecture and say something of the great patriots and cultural patrons that were Arethia and Gheorghe Tătărăscu.
Gheorghe Tătărăscu, a liberal, was several times Foreign Affairs Minister and Prime Minister of Romania in the interbellum and just after World War 2. He is unfortunately better known for his negative role as Prime Minister of authoritarian king Carol II in the late 30's. However, he was a great statesman and as Foreign Affairs Minister, he was part of the Romanian delegation at the 1946 Paris Peace Conference that negotiated the complete return of Northern Transylvania as a consequence of the nullification of the Vienna Awards. Even today it is not well known that Hungary tried hard to negotiate the retention of at least a strip of land on the border, but which was a strategic zone comprising the major cities of Arad, Oradea and Satu Mare. In 1947 he was replaced by stalinist Ana Pauker and was persecuted by the communists.
Arethia Tătărăscu was the founder of the "Gorj Women Association" and was a devoted defender and promoter of regional values: people and art. Thus, she had the initiative of creating the Ecaterina Teodoroiu and Tudor Vladimirescu memorial houses and, with her husband, was instrumental in the support of Brâncuşi's "Path of Heroes" monument in Târgu Jiu.
Thus, the Tătărăscu family were prominent at national level but were also close to their roots in Gorj.
We were not able to visit interiors because of the closing hours and the winter season. However, we were enchanted by the exteriors, the park, the landscape and another visit in the warm season is certainly in order. Autums colours would look great too!
In dwindeling light, we crossed to the other side of the museum area, where is found the Cornoiu Cula (fortified boyar house). It dates back to the 18th century. Its fate was that of many rural aristocratic residences: it was confiscated by the Communists after 1948 and given an agricultural role. Luckily it was turned back into a museum in 1975 and the whole museum grounds were built and expanded around it. Now it again follows a different path, because it was reclaimed in 2004 and is privately owned. However, from what we heard, it and the part of the museum grounds that are now privately owned, are still open to the public and still serve cultural purposes. It is a pity though that the museum had to be divided and hopefully both sides shall work closely together to make this separation as unnoticeable as possible.





















luni, 23 ianuarie 2012

Muzeul de artă din Târgu Jiu

Am lăsat un loc pentru când voi vizita Muzeul de artă din Târgu Jiu, pentru a vorbi despre el în cadrul altor subiecte legate de acest oraș.

Târgu Jiu Art Museum

I have not yet had the opportunity of visiting the museum, but I shall post here when I get the chance. I preferred saving a spot in this suite of posts about Târgu Jiu.

joi, 19 ianuarie 2012

Muzeul Judeţean Gorj "Alexandru Ştefulescu"

Muzeul Judeţean Gorj din Târgu Jiu poartă numele fondatorului său, institutorul Alexandru Ştefulescu (1856-1910) şi este găzduit în prezent în clădirea fostului Palat Administrativ, clădire în stil neoclasic de secol 19.
Muzeul retrasează evoluţia istorică a regiunii, începând cu neolitic. Pentru perioada secolului 19 sunt exponate legate de mari gorjeni precum Tudor Vladimirescu sau generalul paşoptist Gheorghe Magheru. Acestuia din urmă îi este dedicată o sală, amenajată prin donaţia unor obiecte personale ale ilustrului patriot de către descendentul său, Vlad Magheru.
Trecând în secolul 20, sunt evocate momentele eroice şi tragice din Primul Război Mondial, luptele de pe Valea Jiului din toamna anului 1916 şi sacrificiul Ecaterinei Teodoroiu.
Mi-a plăcut foarte mult reconstituirea unei săli de clasă de tip mijloc al secolului 20. Acele bănci îmi amintesc de băncile Şcolii Centrale de la Bucureşti în primii mei ani de elev. Tabloul de deasupra înfăţişează o scenă de luptă dintre Voievodul Litovoi (voievod menţionat în Diploma Ioaniţilor din 1247 ca domnind în Oltenia) şi maghiari, creată din imaginaţie.
La muzeu se găsesc mai multe cărţi de istorie interesante şi cărţi poştale, precum şi informaţii despre numeroasele obiective de vizitat în judeţ.

"Alexandru Ştefulescu" Gorj County Museum

The Gorj County Museum bears the name of its founder, schoolteacher Alexandru Ştefulescu (1856-1910) and is presently housed in the Administrative Palace, a beautiful 19th century neoclassic building.
The history of the region is retraced from the Neolithic. Coming closer to the modern age, the 19th century has dedicated exhibitions to great figures from Gorj county like Tudor Vladimirescu and the 1848 general Gheorghe Magheru. The latter has a space dedicated that was arranged with objects from a donation by a descendant, Vlad Magheru. Thus, furniture and personal objects can be admired, all precious 19th century articles.
The 20th century starts off with the First World War and local hero Ecaterina Teodoroiu is mentioned.
I photographed a reconstituted classroom from the mid 20th century. However, this type of patriarchal atmosphere could still be found in the 1980s and early 1990s in some schools, like my own Central School of Bucharest. Above hangs an interesting painting, depicting a battle between Litovoi, a 13th century prince who ruled in the area - information about him is scarce - and the Hungarians who at the time vied for control of the lands between the Danube and the Carpathians, where Wallachia would form under Litovoi's nephew, Basarab I.
You can buy books and postcards form the museum and the personnel can give you information about other objectives to visit in Târgu Jiu and the region.














luni, 16 ianuarie 2012

Casa Memorială Constantin Brâncuşi de la Hobiţa

Într-o casă simplă de lemn cu două camere şi o cămară din satul Hobiţa, Gorj, se năştea în 1876 Constantin Brâncuşi, al şaselea copil al lui Nicolae şi al Mariei. Avea să înveţe meseria de dulgher de la tatăl şi bunicul lui: acest colţ al ţării, acoperit de păduri, era şi încă este vestit pentru meşterii care lucrează în lemn, în aceeaşi măsură ca Maramureşul.
Totuşi, copilul era înzestrat cu un talent deosebit, care l-a purtat în cele mai buni şcoli de arte din ţară la Craiova şi Bucureşti. Ulterior, ambiţia sa l-a purtat la Paris (pe jos, ca Badea Cârţan) şi Statele Unite. Geniul său constă în abandonarea abordării clasice a sculpturii pentru a căuta esenţa şi simbolismul formelor. A fost unanim apreciat ca un sculptor genial şi vizionar. A lăsat numeroase opere de artă, împrăştiate în întreaga lume dar mai ales în Franţa, Statele Unite şi România, unde putem menţiona în primul rând ansamblul monumental "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu.
După al Doilea Război Mondial, instaurându-se regimul comunist, sculptorul nu s-a mai întors în România. A murit în 1957 la Paris la vârsta de 81 de ani, cu regretul că nu şi-a putut revedea ţara. Acesteia i-a donat operele sale dar regimul comunist a refuzat donaţia, considerându-le "artă burgheză", neconformă cu idealul socialist... Astfel, foarte multe opere ale sale au rămas în Franţa fiind expuse la atelierul sculptorului, recreat fidel în cadrul Centrului Pompidou.
Casa natală este modestă, dar construcţia din lemn este o mărturie a priceperii oamenilor locului în prelucrarea lemnului, de la construcţia brută a unei locuinţe la elementele fine de decoraţie.
Spre bucuria şi mândria noastră, din rândul acestor meşteri dulgheri s-a ridicat un fiu genial care a scris un capitol important în istoria sculpturii şi a făcut România cunoscută în întreaga lume prin operele sale minunate.

The Constantin Brâncuşi Memorial House in Hobiţa

Constantin Brâncuşi was born in in 1876 in a small wooden house, with 2 rooms and a pantry in Hobiţa village, Gorj county. He was the 6th child of Nicolae and Maria. He was to learn carpentry from his father and grandfather. Gorj is a heavily forested region, renowned, like Maramureş region, for its wood craftsmen.
However, as a child, Brâncuşi was endowed with special talent and it helped him pursue his studies in art schools in Craiova and Bucharest. Later, his ambition carried him to Paris (on foot, like Badea Cârţan, the Romanian from the Fărăraş Mountains who walked on foot to Rome to see Trajan's Column), then later the United States.
His genius was in a new approach to sculpture, searching for the essence and symbolism of the shapes. He was widely appreciated as a brilliant and visionary sculptor. His works of art are found all over the world, but especially in France, The United States and Romania, mentioning especially "The Path of the Heroes" monument in Târgu Jiu.
After World War Two, because of the new communist regime, Brâncuşi could no longer return home and he died in Paris in 1957, aged 81, with this regret. He donated his works to the Romanian state, however the regime would not have them, considering them "bourgeois art". Thus, the works remained in France where they can be seen along with the reconstructed workshop of the artist at the Modern Art Museum "Centre Pompidou".
As you can see, Brâncuşi's birthplace is a modest house, but the wooden construction testifies to the skill of the locals in wood carving and building with the material.
For our pride and joy, from among these skilled men, carpentwers and craftsmen, rose a genius who wrote an important chapter in the history of sculpture and made Romanian better known in the whole world through his art.








































vineri, 13 ianuarie 2012

Mânăstirea Tismana

De multă vreme am fost curios să vizitez Tismana, una dintre cele mai vechi mânăstiri din România, fondată de Sfântul Nicodim în 1377 pe vremea lui Radu I (1377-1383), tatăl lui Mircea cel Bătrân (1386-1418). După o activitate bogată la sud de Dunăre (Atos, Bulgaria și Serbia), Nicodim a venit în Valahia unde susţinut de domnitorii români a căutat să sprijine creştinismul ortodox, ce atunci era în competiţie cu catolicismul promovat de Ungaria şi de Sfântul Scaun, înființând mânăstirile de la Vodiţa şi Tismana. Legenda şi istoria se împletesc în povestirile despre viața sa. Mormântul Sfântului Nicodim se află în pridvorul mânăstirii, acoperit de o scoarţă oltenească.
Ascunsă în pădure deasă, impresionează prin mărime. Imaginea zidurilor și a turnului de intrare este măreață. În stânca de desupra ei este săpată chilia monahului Nicodim. La vale curge o cascadă.
Mânăstirea a fost întodeauna un loc de rugăciune, un loc de cultură și un loc de refugiu. Aici s-a adăpostit Matei Basarab după o încercare neizbutită de a lua domnia în 1631. Următoarea încercare un an mai târziu a fost reuşită iar pe parcursul lungii şi prosperei sale domnii (1632-1654) avea să repare mânăstirea și să contruiască paraclisul acesteia. Ea a servit şi ca loc întărit pentru pandurii lui Tudor Vladimirescu, la mânăstire fiind ascunse arme şi provizii la începutul Revoluţiei din 1821.
Pictura mânăstirii a fost realizată de vestitul zugrav Dobromir din Târgoviște. Acum este în curs de restaurare. Mânăstirea are şi un muzeu bogat în obiecte de artă şi mânăstireşti.

Tismana Monastery

I wanted to visit Tismana for a long time, being one of the oldest monasteries in Romania. It was founded by Saint Nicodim in 1377 during the reign of Radu I (1377-1383), the father of Mircea the Old (1386-1418). Nicodim was a monk who had a rich activity art Mount Athos, Bulgaria and Serbia, before crossing the Danube to strengthen to give further strength to the orthodox faith in Wallachia, at the time ground for catholic propaganda from Hungary and The Holy See. The story of his life is stuff of legend and history. His grave is now situated at the front of the monastery, under a traditional Oltenia woven carpet.
The monastery is hidden in a thick forest, but once you see it, you cannot be but impressed by the sight of its massive walls and entrance tower. In the rock above it is the cave of Nicodim. Below flows a waterfall.
The monastery has always been a place of prayer, culture and shelter. For instance, in 1631, Prince Matei Basarab sheltered at Tismana, escaping his pursuers, in a failed attempt to take the throne. He succeded a year later and during his long and prosperous reign (1632-1654) he undertook various works at the monastery and built the chapel. Tudor Vladimirescu used it as a weapons cache and fortified base during the 1821 Wallachian Uprising.
The monastery was painted by Dobromir of Târgoviște, now under restauration. The monastery has a museum with finely crafted religious objects and old books.





































joi, 12 ianuarie 2012

Cloşani - Barajul şi Lacul Valea Mare

Am urcat pe valea Motrului spre izvoare, până unde munţii închid orizontul, la Cloşani. De la Padeş drumul este sălbatic şi aproape pustiu. La Cloşani am găsit o microcentrală cu o siluetă interesantă, un baraj cu panoramă frumoasă şi un lac de acumulare cu nivelul apei scăzut. În depărtare, spre nord, păduri nesfârşite. Prin ele, pe poteci şi drumuri forestiere, se ajunge la valea Cernei, Lacul Valea lui Iovan.
Întotdeauna mi-a plăcut cum, pe hartă, Cerna şi Motrul par râuri gemene. Izvorăsc aproape în acelaşi loc, dar sunt despărţite iremediabil de un munte. Cursurile lor se despart din ce în ce mai mult, Cerna vărsându-se în Dunăre la Orşova iar Motrul în Jiu la Filiaşi.
Cloşani au fost plaiurile unde Tudor Vladimirescu a fost vătaf. Acolo sunt pădurile tainice şi ţinuturile sălbatice unde oamenii, fiind mai liberi, au pornit scânteia Revoluţiei din 1821.

Cloşani - Valea Mare dam and lake

I went up the Motru river valley towards the springs, until the point where mountains close off the horizon. From Padeş the road is almost deserted and pretty wild. At Cloşani there is a small hydro power plant, a barage and an artificial lake. The water level was pretty low. In the distance, towards the north, there are endless forrests. Through them you would get to the Cerna river valley, more precisely at Valea lui Iovan Lake (literally Iovan Valley Lake).
I always considered the Motru and Cerna rivers like twin rivers, because on the map they are shown springing almost at the same spot, in deep valleys. However, a mountain separates them and from then on their courses diverge, the Cerna flowing into the Danube at Orşova and the Motru into the Jiu at Filiaşi.
Cloşani is the beautiful but somewhat wild region where Tudor Vladimirescu was named commander of the troops entrusted with maintaining order. It is a secluded area with deep forrests and free men, the kind of men who sparked the Wallachian Uprising of 1821.

















vineri, 6 ianuarie 2012

Monumentul Proclamaţiei de la Padeş

Monumentul Proclamaţiei de la Padeş a fost ridicat pe "Câmpia Soarelui", câmpul unde s-a desfăşurat evenimentul istoric ce a marcat începutul Revoluţiei din 1821, punct de cotitură în istoria Ţării Româneşti şi Moldovei (aşadar al României) din epoca fanariotă, cvasi-feudală, cu domnitori impuşi de imperiul Otoman, spre epoca modernă.

Monumentul are o mare încărcătură simbolică. De departe pare a fi o piramidă maiaşă, cu o pantă foarte abruptă. Piramida este încununată de un fel de altar surmontat de o troiţă ce totodată simbolizează o făclie. Pe cele 4 laturi ale altarului sunt prinse basoreliefuri: Domnul Tudor flancat de stemele Valahiei şi Olteniei, Adunarea de la Padeş, jurământul de supunere al boierilor şi textul proclamaţiei a cărui facsimil se găseşte la Muzeul Naţional de Istorie a României de la Bucureşti. Am mai găsit pe net o variantă uşor diferită de cea marcată pe monument. Acesta are o monumentalitate şi eleganţă sporite de cadrul natural, platoul străjuit de munţi, în care este amplasat.

Iniţiativa construcţiei monumentului aparţine locuitorilor comunei, sub imboldul învăţătorului Nicolae Spineanu, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la evenimentul istoric. Potrivit informaţiilor de pe internet monumentul a fost ridicat de arhitectul State Baloşin (nume cunoscut pentru realizările sale în perioada interbelică, printre care se numără mausolee ale eroilor şi blocuri pe artere importante în Bucureşti) şi basoreliefuri realizate de sculptorii Gheorghe Tudor (acesta din urmă fiind semnat pe două dintre ele) şi Emil Wilhelm Becker (sculptorul Casei Regale, autorul, printre altele, al monumentul "Avântul Patriei" de la Grădina Cişmigiu, Mormântul Soldatului Necunoscut de la Bucureşti - Parcul Carol, etc),după schiţele pictorilor Stoica Dumitrescu şi Costin Petrescu (nimeni altul decât autorul marii fresce circulare "Istoria Românilor" de la Ateneul Român.
Cu o astfel de echipă ilustră nu este de mirare că a răsărit o minune în plin câmp gorjean unde pasc vacile (din păcate uneori la propriu).

Revoluţia lui Tudor din 1821 se înscrie în seria revoluţiilor şi războaielor de independenţă de la sfârşitul secolului 18 şi începutul secolului 19 (Franţa, Statele Unite, America Latină, Serbia, Grecia) în care se urmărea răsturnarea ordinii sociale existente, îmbunăţirea situaţiei economice pentru locuitorii de rând şi/sau eliberarea de sub dominaţie străină. În cazul Ţării Româneşti era vorba despre revenirea la domni pământeni şi reducerea fiscalităţii şi corupţiei (încurajate de domniile fanariote) care reduceau o bună parte a populaţiei la un trai mizer.

Nu întâmplător căpetenia revoluţiei a fost Tudor Vladimirescu. Fiu de moşnean (ţăran liber) din Vladimiri - Gorj, a fost crescut la curtea boierului Ioniţă Glogoveanu, unde învaţă să scrie şi să citească şi se ridică, prin responsabilităţile care îi sunt încredinţate (administrează moşia boierului, se îngijeşte cu negoţul produselor obţinute, etc), deasupra statutului unui ţăran obişnuit. Părăsind slujba boierului, este numit vătaf de plai la Cloşani, una dintre cele mai izolate regiuni ale Olteniei, aflată pe graniţa cu Transilvania şi Banat, unde este responsabil, împreună cu pandurii săi, de administrarea şi menţinerea ordinii în regiune. La formarea destinului său excepţional contribuie participarea la războiul ruso-turc din 1806-1812 în armata ţaristă, fiind decorat pentru serviciile sale cu Ordinul Sfântului Vladimir. În 1821, aflând şi de acţiunile Societăţii Secrete Eteria care pornea din Rusia Ţaristă (Odessa), prin Moldova, pentru a elibera Grecia de Otomani, hotărăşte declanşarea revoluţiei.

Proclamaţia în sine este foarte interesantă ca structură şi conţinut:

Începe cu afirmaţia imperativă "Nici o pravilă nu opreşte de a întâmpina răul cu rău!". Sunt desemnaţi cei responsabili pentru asuprirea poporului "...căpeteniile noastre zic, tiranii şi lipitorile mârşave de greci dimpreună cu boierii noştri". Pentru a exemplifica logica unei revolte, Tudor foloseşte o figură de stil, o comparaţie, al cărei înţeles este uşor accesibilă omului de rând: "Şarpele, când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa..."

Argumentarea iniţială este întărită prin introducerea argumentului aprobării divinităţii, unul la care poporul era şi este în continuare foarte receptiv: "Daca răul nu este primit lui Dumnezeu, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea Lui, că bun este Dumnezeu şi ca să ne asemănăm Lui trebuie să facem bine, iară acesta nu se face până nu să strică răul..." Urmează o altă metaforă, ce în mod curios aduce aminte de un proverb bine cunoscut în mai multe limbi (noaptea este întotdeauna cea mai întunecată înainte de răsărit): "după cum până urmează iarna, primăvară nu se face!" semnificând că speranţa nu trebuie abandonată în vremurile grele, pentru că ele se vor îndrepta.

Urmează îndemnul la răscoală: "...până când să le suferim a ne suge sângele din noi, până când să le fim robi?"..."Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pre cei răi, ca să facem noi binele şi să se aleagă din căpeteniile noastre cei care pot să fie buni care dimpreună cu noi vor lucra săvârşirea binelui precum suntem făgăduiţi!" Ultima parte are accente de contract social: colaborarea poporului cu conducătorii prin consimţământ liber pentru beneficiul comun.

Poporul este sfătuit să se adune în jurul căpeteniilor, cu arme sau arme imporvizate "Şi ceea ce vă vor povăţui mai marii Adunării, căpeteniile ce vi se pun - aceea să urmaţi şi unde vă vor chema ei acolo să mergeţi" - "care veţi avea arme, cu arme, iar care nu veţi avea arme, cu furci de fier, cu topoare şi cu ce veţi găsi". Scopul revoluţiei este interesul general "adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara".

Totodată, anarhia nu este îngăduită: "Şi iarăşi să ştiţi că nimeni dintre noi nu este slobod în vremea acestei adunări - obşti folositoare - să se atingă macar de un grăunte, de binele sau de casa vreunui neguţător, orăşan sau ţăran sau de al vreunui lăcuitor sau al vreunui boer măcar...". Sunt vizaţi de represalii doar duşmanii revoluţiei, cei care au asuprit poporul şi nu acceptă să se ralieze acesteia: "...ci numai ale acelora ce nu se vor ridica împreună cu noi se vor lua în obştească folosinţă!"

Astfel, Proclamaţia de la Padeş se înscrie în familia declaraţiilor şi proclamaţiilor popoarelor care au cerut guvernelor asupritoare din vremea aceea libertate şi dreptate. Chiar dacă Proclamaţia de la Padeş are un limbaj mai arhaic ca şi este mai puţin cuprinzătoare pe fond ca texte de valoare universală precum Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite sau Declaraţia Drepturilor Omului în Franţa, aşa cum declaraţiile menţionate sunt sacre popoarelor respective, la fel Proclamaţia de la Padeş, ca apel la revoltă împotriva asupririi, mesaj de o actualitate permanentă, ar trebui să un loc mai mare în conştiinţa tuturor românilor.

The "Padeş Proclamation" Monument

The "Padeş Proclamation" Monument was erected on the "Sun field", the place where this historic event took place, signaling the start the Wallachian Uprising of 1821. It marked a turning point in the history of the Danubian Principalities (Wallachia and Moldavia, predecessors of Romania) from a sort of medieval socio-economic order to a modern one. Also, the most important change brought by the ultimately failed uprising was that the Ottomans would no longer impose foreign rulers but appoint domestic ones.

The monument looks like a steep Mayan pyramid. The stairs themselves are pretty steep. On top there is a platform with an altar surmounted by three crosses. The altar bears three bronze plaques: Tudor Vladimirescu with the emblems of Wallachia and Oltenia, the Padeş gathering, boyars swearing an oath of loyalty to Vladimirescu and the uprising and the text of the proclamation itself. The monument's imposing stature is compounded by the natural setting: the field surrounded by mountains.

The initiative to build a monument honouring the events of 1821 was taken a century later by the inhabitants of Padeş, especilly school teacher Nicolae Spineanu. According to the information gathered on the internet the monument was erected by renowned architect State Baloşin and the reliefs sculpted by major artists Gheorghe Tudor and Emil Wilhelm Becker, sculptor of the Royal House. The sketches for the reliefs were made by Stoica Dumitrescu and Costin Petrescu (painter of the Romanian Atheneum). It is no wonder that, with such a quality team of artists, the monument turned out so fine, contrasting somewhat with the surrounding plain where cows still graze (literally, unfortunately).

It must be known that the Wallachian Uprising of 1821 is part of the great revolutions that shook the end of the 18th century and the beginning of the 19th: (France, The United States, Latin America, Serbia, Greece). The peoples all aimed at changing the existing social, economic and political order and/or liberating themselves from foreign rule. The Danubian Principalities wanted to return to domestic rules (not high ranking Greeks from Constantinople - the Phanariotes) and lower taxes and social burden.

It is not by chance that the leader of the uprising was Tudor Vladimirescu. He was the son of a free peasant and had the chance of being brought up by boyar Ioniţă Glogoveanu. He learned how to read write and perform complex tasks for his master like administrating his estate, managing the trade with estate produce, etc. Leaving the service of the boyar, he is named leader of the troop (Pandurs) guarding Cloşani area. It was a remote place, on the border with Transylvania and Banat, then part of the Austrian Empire. His character was further shaped by the experience of participating in the 1806-1812 Russo-Turkish War, being decorated with the Order of Saint Vladimir. Then, in 1821, learning of the planned uprising in Greece aided by the secret society Filiki Eteria which was to cross Wallachia, he decided to rise against the Phanariote rule.

The text of the Proclamation is interesting in itself:

It starts with the declaration that "no law prevents men from fighting evil with evil". The evil ones are clearly designated: "our leaders, the tyrannical and malevolent leeches of Greeks and our own boyars". He further gives a concrete example, to make himself better understood by plain folk: "When a snake crosses your path you crush it with a stick to defend your life".

He invokes the approval of Divinity, an argument the people were and still are very receptive to: "If evil is not accepted by God, the destroyers of evil doers do a good deed in the eyes of God. God is good and we must try to resemble Him, and in order to do this we must destroy evil". Another metaphor follows, one that resembles the English saying "It's always darkest before light": "There shall be no spring without winter coming to pass", meaning that hope must not be abandoned even in the hardest times.

Follows the exhortation to join the revolt: "... until when shall we suffer that blood be sucked from our bodies, until when shall be bear to be their slaves?"... "Come, then, brothers, to fight evil with evil and do good and from among us to elect good leaders who, along with the rest of us, shall work to fulfill good, as they are obliged". This last part resembles a social contract, according to the notion developed in the Enlightenment, between the people and its leaders.

The people are advised to gather around their leaders with weapons or improvised weapons. "What the leaders of the Assembly advise you to do, do accordingly and go wherever they will call you"... "those who have arms with arms, those who do not with iron hay forks, axes and whatever else you may find". The aim of the revolt is the common good "the assembly organised for the good and use of the whole country".

Furthermore, anarchy is not tolerated. "And again you must know that none of you have permission, during this useful gathering, to tough a single grain, the livelihood or the house of a merchant, a townsman or a peasant, or a dweller or even a nobleman...". Reprisals shall be carried out only against the enemies of the uprising, those who have oppressed the people and are not willing to rally revolt: "only the goods of those not joining our revolt shall be confiscated for the common use".

Thus the Padeș Proclamation is part of the family of great historical declarations and proclamations through which the peoples have asked their governments of those times liberty and justice. Even if the Padeș Proclamation has an archaic language and is less comprehensive than texts of universal value such as the American Declaration of Independence or the French Declaration of Human Rights, in the same manner the mentioned texts are sacred to those nations, the Padeș Proclamation, as an exhortation to revolt against tyranny, message of constant validity, should have a greater place in the consciousness of all Romanians.





miercuri, 4 ianuarie 2012

Cula Glogoveanu

Cula Glogoveanu se află în satul Glogova, de la Motru spre Baia de Aramă şi Padeş. Boierii Glogoveanu care au stăpânit în partea locului mai multe secole, luând numele satului. Reşedinţa lor a fost construită de pitarul Necula Glogoveanu în secolul 17 şi extinsă de Matei şi Ioniţă Glogoveanu un secol mai târziu (aproximativ 1770). Specialiştii consideră că este un hibrid, nu tocmai o culă clasică, ci o casă boierească înaltă. Totodată, are elemente defensive, printre care se numără zidurile foarte groase.
În apropiere se află biserica Sfântul Nicolae, ctitorie a Glogovenilor, un exemplu superb de arhitectură ecleziastrică, ce şi-a păstrat pictura originală.
Valoarea culei este sporită de faptul că de ea se leagă numele lui Tudor Vladimirescu. Fiu de moşnean (ţăran liber), tânărul Tudor a fost luat sub aripa sa de boierul Ioniţă Glogoveanu, învăţând carte şi îndeplinind sarcini importante pentru acesta (administrarea moşiei, negoţ). Astfel, cei care vizitează moşia Glogoveanu păşesc pe pământul unde viitorul conducător revoluţionar a făcut primii paşi spre un destin excepţional. Nu departe se află Cloşani, unde Tudor a fost numit vătaf de plai după ce a părăsit slujba sa la moşia lui Glogoveanu. Vătaful de plai era şef al plăieşilor care păzeau regiunea, pe atunci graniţă cu Imperiul Habsburgic. Între cele două localităţi se află Padeş, locul proclamaţiei cu acelaşi nume, punctul de plecare al Revoluţiei din 1821, care la rândul său a constituit începutul renaşterii naţionale.
Astăzi cula este casă de protocol a Sindicatului Minerilor din Motru. Fiind folosită efectiv, a fost ferită de paragina în care a căzut multe alte construcţii similare (a se vedea Cula de la Şiacu). În jurul ei se află parcul, cu numeroşi arbori seculari, printre care am remarcat nişte platani cu siguranţă plantaţi în secolul 19, după mărime. Mi-au amintit de platanul Prinţului Miloş Obrenovici din Belgrad (1833) sau cel din Parcul Cişmigiu (1847). Nu uitaţi să vizitaţi şi biserica, puteţi întreba la casa parohială de lângă sau printre vecini să vi se deschidă.

Glogoveanu Cula (fortified boyar house)

The Glogoveanu Cula is found in Glogova village, from the miners town of Motru to Baia de Aramă and Padeş. It was built in the 17th century by breadmaker Necula Glogoveanu and expanded around 1770 by Matei and Ioniţă Glogoveanu. According to specialists, it is not a pure cula structure, having rather a less defensive character than that of a grand and comfortable boyar house. However, it does have very thick walls and a potential to be defended by firearms from the high balcony.
Close to it is Saint Nicholas church, also built by the Glogoveanu family, retaining its original interior painting.
The value of the site is magnified by the fact that historical figure Tudor Vladimirescu, leader of the 1821 Wallachian Uprising, grew up on the Glogoveanu estate. There, being a clever boy, son of a free peasant (as opposed to serf peasants), he was singled out and taught how to read and write, serving boyar Ioniţă Glogoveanu, administrating the estate, trading the goods produced, etc. Practically, here Tudor Vladimirescu took the first steps towards his exceptional destiny. He would then be leader of the irregular troops (panduri) guarding the Cloşani border area. Between Cloşani and Glogova is Padeş, site of the Padeş Proclamation, starting point of the 1821 Wallachian Uprising which marked the beginning of the Romanian National Awakening.
Today, the cula is used by the Motru Miners Syndicate for its formal events, which saved it from the fate of abandon and destruction suffered by similar buildings (see Cula de la Şiacu). It is still surrounded by its park with secular trees, including plane trees, exotic for this part of the country or even Europe. They are huge, planted in the 19th century and reminded me of a huge plane tree in Belgrade planted by Prince Milos Obrenovic (1833) or the one in Cişmigiu Gardens - Bucharest (1847).
Don't forget to visit the church as well, for its interior paintings; you can ask for the key at the parish house or from the neighbours.